Aggravated theft conviction challenged on grounds of alleged erroneous factual assessment of consent and witness testimony

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1533 din 17 septembrie 2003, Judecătoria Buftea l-a condamnat pe inculpatul C.C. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (4) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. și la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, instanța a constatat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 a fost grațiată, iar în baza art. 861 și art. 862 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (4) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că, în ziua de 20 septembrie 2001, inculpatul C.C. a sustras din posesia părții vătămate P.E. din comuna Voluntari, jud. Ilfov, un autoturism marca Dacia 1300, pe care l-a condus pe drumurile publice fără să posede permis de conducere, fiind depistat în trafic de organele de poliție în aceeași zi.

Prin decizia penală nr. 1603 din 10 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, a desființat hotărârea atacată și, rejudecând cauza, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.

În motivarea acestei soluții tribunalul a reținut că inculpatul nu a sustras autoturismul pe care l-a condus fără permis pe drumurile publice, ci l-a luat din posesia părții vătămate cu consimțământul acesteia.

Prin decizia penală nr. 664 din 2 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei instanței de apel numai pentru neaplicarea prevederilor art. 13 C. pen., în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, menținând soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de furt.

Împotriva deciziilor pronunțate de Tribunalul București și de Curtea de Apel București a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a solicitat desființarea hotărârilor atacate, rejudecarea cauzei și condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (4) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.

În motivarea recursului în anulare se susține că achitarea inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat este consecința unei erori grave de fapt, rezultată din neluarea în considerare a declarațiilor date la urmărirea penală, prin care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precum și a declarațiilor date de partea vătămată, care a negat că inculpatul ar fi folosit autoturismul cu consimțământul său. De asemenea, se susține că în mod nejustificat a fost înlăturată declarația martorului M.R. care se coroborează cu declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpat și partea vătămată, în sensul că inculpatul nu a avut consimțământul părții vătămate să ia autoturismul pe care l-a condus fără permis pe drumurile publice.

Recursul în anulare nu este fondat.

În declarația scrisă de inculpat, personal, la data de 20 septembrie 2001 acesta a afirmat că este prieten cu partea vătămată, de la care a împrumutat autoturismul, pentru a se deplasa până la magazinul situat pe strada David Constantin din localitate.

Într-o altă declarație a inculpatului, consemnată în aceeași zi de către organul de poliție, acesta a arătat că a luat autoturismul de la poarta prietenului său fără acordul acestuia.

Din aceste declarații nu se poate reține, așa cum fără temei se arată în motivarea recursului în anulare, că inculpatul a recunoscut că a comis un furt în dauna părții vătămate.

Asemenea concluzie nu se desprinde nici din declarația dată de partea vătămată P.E. la urmărirea penală care a relatat că a discutat cu inculpatul înainte de comiterea faptei, că autoturismul era deschis și cu cheile în contact și că l-a văzut pe inculpat plecând la volanul autoturismului. Ulterior, în declarația dată la instanța de judecată, P.E. a precizat că inculpatul a luat autoturismul cu consimțământul său, după ce, mai înainte, în aceeași zi, fusese ajutat de acesta să-l repare.

Martorul M.R. a arătat în declarația dată la urmărirea penală că îl cunoaște pe inculpat și că a fost de față atunci când inculpatul, oprit din trafic de organele de poliție, a recunoscut că nu are permis de conducere auto pe drumurile publice. Această declarație, menținută în fața instanței de judecată nu constituie, prin conținutul său, o dovadă că inculpatul a sustras autoturismul pe care îl conducea, în condițiile arătate mai sus.

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă, așadar, că inculpatul C.C. a folosit autoturismul părții vătămate cu știrea și consimțământul acesteia, fapta neîntrunind elementele infracțiunii de furt.

În consecință, constatându-se că hotărârile atacate, prin care inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (4) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 1603/ A din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului București și deciziei penale nr. 664 din 2 aprilie 2004 a Curții de Apel București, privind pe inculpatul Costache Constantin.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2005.