Road-accident victim loses appeal; 90-day claim filing deadline deemed peremptive from awareness date, Fund's denial upheld.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5.12.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 21653/18.11.2019 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii privind plata despăgubirilor solicitate, în cuantum de 50.000 euro (echivalent în RON data plaţii - daune morale) şi 700 RON reprezentând daune materiale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 606 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 606 din 10 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, anularea deciziei prin care a fost respinsă cererea de plată şi obligarea intimatului la emiterea unei noi decizii privind plata despăgubirilor solicitate şi plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a dat hotărârea cu greşita interpretare a dispoziţiilor de drept material, reţinând ca fiind tardiv formulată cererea sa de acordare a despăgubirilor.

Astfel, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut recurentul-reclamant că prima instanţă nu a avut în vedere că ordonanţa de clasare emisă în dosarul penal nr. x/2016 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti rămânea definitivă după expirarea unui termen de 20 de zile de la comunicarea sa.

Cum respectiva ordonanţa a fost recepţionată de el la data de 24.11.2017, termenul prevăzut de lege pentru formularea cererii de plată începea să curgă după expirarea celor 20 de zile de la această dată în care aceasta putea fi atacată, respectiv de la data de 15.12.2017, aceasta fiind momentul la care s-a născut dreptul său de creanţă, fiind o creanţă născută ulterior.

Cum cerea de plată a fost depusă la poştă (15.03.2018) în interiorul termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 şi de art. 14 din Legea nr. 213/2015, fiind depusă în ultima zi a termenului prevăzut de lege, a concluzionat recurentul-reclamant că, în speţă, în mod greşit s-a apreciat că cererea sa este tardivă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

A arătat, în esenţă, că dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului B. S.A. şi că susţinerile acestuia cu privire la faptul că termenul începea să curgă după 20 de zile de la comunicarea ordonanţei, interval în care se putea formula plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nu au niciun fundament juridic, cu atât mai mult cu cât acesta nu şi-a exercitat dreptul de a formula plângere, devenind redundantă aşteptarea împlinirii acestui termen.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 martie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 27 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 29.07.2016, numitul C. conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în P-ţa Victoriei, dinspre bd. Iancu de Hunedoara către bd. x unde s-a tamponat cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x.

În urma impactului cele două vehicule au fost avariate iar numitul A., pasager în autoturismul marca x a suferit leziuni corporale. Autoturismul x era asigurat la S.C. B. S.A.

Prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/22.03.2018 la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, A. a solicitat despăgubiri raportat la cupla asiguratului RCA la B. S.A.

Cererea de plată a fost respinsă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin decizia nr. 21653/18.11.2019, reţinându-se în esenţă că petentul nu a formulat cererea în termenul legal, termenul de 90 de zile calculat de la data comunicării către petent a ordonanţei de clasare emisă în dosarul penal nr. x/2016 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind depăşit.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat anularea deciziei nr. 21653/18.11.2019 emisă de pârâtul Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii privind plata despăgubirilor solicitate, în cuantum de 50.000 euro (echivalent în RON data plaţii - daune morale) şi 700 RON reprezentând daune materiale.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată de reclamant prin care a solicitat anularea deciziei sus-menţionate, reţinându-se legalitatea acesteia. În esenţă, instanţa a apreciat că dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului şi prin urmare, se impunea ca reclamantul să se adreseze fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în judecată şi nu a avut în vedere că pârâta a efectuat un calcul greşit al termenului de depunere a cererii de plată, critici pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

Reţine instanţa de control judiciar, din prevederile legale anterior redate, că legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin încheierea nr. 132 pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Din actele dosarului se constată că prin ordonanţa din 19.01.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2015 s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de numitul A. împotriva numitului C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, reţinându-se că din raportul de expertiză medico-legală - supliment nr. A1/8850/2016/2017 din 14.09.2017 rezultă că victima a necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale iar leziunile traumatice nu au determinat infirmitate, nu au pus în primejdie şi nu au determinat prejudiciu estetic grav şi permanent.

Această ordonanţă a fost comunicată recurentului-reclamant A. la data de 24.11.2017.

Prin memoriul de recurs recurentul-reclamant a susţinut că data naşterii dreptului său de creanţă este data la care expiră cele 20 de zile de la comunicarea ordonanţei, în care se putea promova plângere la parchet, respectiv data de 15.12.2017.

Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant nu este incident în cauză având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este una corectă.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

Acest termen începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, în cazul reclamantului de la data cunoaşterii concrete a numărului de zile de îngrijiri medicale în funcţie de care ar fi putut determina prejudiciul suferit.

Aşadar, atât prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului B. S.A. (17.03.2017), cât şi raportat la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior (24.11.2017, cazul în speţă) termenul de 90 de zile a fost depăşit.

Instanţa de control judiciar nu poate primi interpretare dată de recurentul-reclamant, întrucât este una eronată, neputându-se considera că dreptul de creanţă s-a născut după un interval de 20 de zile de la data când acesta a luat cunoştinţă de conţinutul ordonanţei de clasare, un astfel de raţionament neavând susţineri legale.

De altfel, recurentul din prezenta cauză nici nu a înţeles să atace ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, soluţia dispusa devenind definitiva la data de 19.01.2017, prin neexercitarea dreptului de a formula plângere împotriva soluţiei în termen de 20 de zile de la comunicare.

Cum cererea de plată a fost făcută de recurentul-reclamant la data de 15.03.2018, se constată că, în aceste condiţii, este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Ca atare, constatând că Decizia nr. 21653/18.11.2019 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 606 din 10 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2021.