Annulment of magistrate's detachment termination for lack of statutory basis following unconstitutionality of statutory delegation

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - C.S.M., a solicitat anularea Hotărârii nr. 124 din data de 28.02.2019 a secţiei pentru procurori a C.S.M., prin care s-a decis încetarea detaşării sale pe o durată de 3 ani, în aparatul administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

Ulterior, reclamantul a depus la dosar precizare a cererii de chemare în judecată, arătând că a înţeles să solicite anularea ca nelegală şi netemeinică a Hotărârii nr. 124 din data de 28.02.2019 a secţiei pentru procurori a C.S.M., prin care s-a decis încetarea detaşării pe o durată de 3 ani în aparatul administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii, ca o consecinţă automată a anulării.

Prin încheierea din 12 martie 2020 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de reclamant, reţinând, în esenţă, că textul de lege menţionat a fost deja declarat neconstituţional prin Decizia nr. 588/2017 din 21 septembrie 2017 a Curţii Constituţionale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 227 din 25 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată acţiunea precizată, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 227 din 25 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a declarat recurs iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident.

3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârii atacate, susţinând că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi se sprijină pe motive străine de contextul real al pricinii.

A criticat soluţia de respingere a acţiunii din perspectiva faptului că, deşi judecătorul fondului a reţinut că art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost declarat neconstituţional pentru imprecizia sa privind încetarea detaşării, a apreciat totuşi că hotărârea emisă de pârâtul C.S.M., în temeiul acestui articol este legală, exemplificând că nu ar fi o situaţie de vid legislativ, întrucât în cauză ar fi aplicabil Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, chiar dacă, în speţă, era criticat tocmai temeiul de drept al acestei Hotărârii C.S.M. prin care a fost probat Regulament.

Subliniind neconstituţionalitatea art. 58 din Legea nr. 303/2004 şi nelegalitatea unei hotărâri întemeiate pe un temei de drept declarat neconstituţional a arătat recurentul că textul Regulamentului C.S.M. privind detaşările/încetarea detaşării este nelegal, Curtea Constituţională prin decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, constatând expres imprecizia acestuia şi lipsa oricărei reglementări a încetării detaşării în art. 58 din Legea nr. 303/2004.

Totodată a arătat că ridică pe cale de excepţie şi ca apărare de fond nelegalitatea acestui Regulament care, în materia detaşării adaugă la lege, astfel cum a constatat Curtea Constituţională la pct. 19 din decizia anterior menţionată, apreciind că instanţa de fond trebuia să înlăture de la aplicare normele Regulamentului care şi-au încetat activitatea în lipsa intervenţiei legiuitorului.

De asemenea, a susţinut că analiza făcută de prima instanţă actului atacat este una precară şi că în motivare nu se arată care au fost considerentele avute în vedere de judecătorul cauzei pentru a renunţa la analizarea criteriilor privind încetarea intempestivă a detaşării.

Referitor la informaţiile privind cariera solicitate pârâtului şi refuzate de acesta, a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, subliniind o iluzorie putere de lucru judecat a unei hotărâri desfiinţate la scurt timp în recurs, deşi avea prerogativa ca prin diligenţă, în cadrul probelor, să dispună aducerea înscrisurilor la dosar.

În fine, a susţinut recurentul-reclamant că instanţa de fond nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de a ordona, încă de la începutul procesului, aducerea la dosar şi la cunoştinţa ambelor părţi a tuturor actelor care au stat la baza adoptării hotărârii atacate.

3.2 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin recursul incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca lipsită de interes.

A susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, şi că recurentul-reclamant nu mai justifică un interes actual de a solicita anularea Hotărârii nr. 124/28.02.219 emisă de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că acesta nu mai are calitatea de magistrat şi în privinţa sa nu se mai poate dispune detaşarea, întrucât prin Decretul nr. 124/19.02.2020 a fost eliberat din funcţie prin pensionare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză recurentul-pârât a apreciat, în privinţa excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 13/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, că aceasta este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte nu poate face obiectul controlului exercitat de instanţa judecătorească pe această cale, având în vedere că aceste dispoziţii fac parte dintr-un act administrativ cu caracter normativ exclus din obiectul unei excepţii de nelegalitate, iar pe de altă parte, că această excepţie nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, astfel că nu poate fi invocată direct în recurs.

În privinţa criticilor recurentului-reclamant referitoare la faptul că art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost declarat neconstituţional, a susţinut recurentul-pârât că situaţia de fapt care a dus la pronunţarea Deciziei nr. 588/2017 a Curţii Constituţionale nu este similară cu situaţia recurentului-reclamant din prezenta cauză, şi că secţia pentru procurori a avut în vedere forma modificat la zi a art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului incident şi respingerea recursului recurentului-reclamant, susţinând, în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia actului administrativ contestat, că instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect normele de drept material incidente în cauză, iar sentinţa atacată cuprinde motivele pe baza cărora s-a ajuns la soluţia de respingere a cererii precizate de reclamant.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată pentru 27 octombrie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat în limitele ce vor fi expuse în continuare, iar recursul incident formulat de pârât este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Hotărârea nr. 782/20.12.2018, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus detaşarea în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 01.01.2019, a reclamantului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Prin Hotărârea nr. 124 din data de 28.02.2019, secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detaşării reclamantului în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 01.03.2019.

Plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 124 din 28.02.2019, a fost respinsă ca neîntemeiată de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din data de 18.04.2019.

În acest context, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secţiei pentru Procurori a CSM nr. 124/28.02.2019 şi restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii, ca o consecinţă automată a anulării.

Prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea precizată privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, reţinând, în esenţă, că în condiţiile în care art. 58 din Legea nr. 303/2004 este declarat neconstituţional, se aplică prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M., respectiv dispoziţiile art. 9 din Regulament.

Împotriva acestei soluţii reclamantul A. a declarat recurs iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident.

Recursul formulat de reclamantul A.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat lipsa unui temei legal pentru încetarea detaşării sale ca urmare a faptului că art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost declarat neconstituţional, iar Hotărârii nr. 196/2006 a Plenului C.S.M. are ca temei de drept şi dispoziţiile acestui articol.

Reţine Înalta Curte că potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "(1) secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituţii".

Sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, anterior modificării prin Legea nr. 242/2018, care la data sesizării aveau următorul conţinut:

"Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii[...], Institutul Naţional al Magistraturii, [...]Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale", Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii şi a constatat că soluţia legislativă care nu precizează condiţiile încetării detaşării judecătorilor sau procurorilor este neconstituţională.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut, la punctul 19 din considerente că "art. 58 din Legea nr. 303/2004 prevede condiţiile detaşării, procedura detaşării, precum şi drepturile judecătorului sau procurorului detaşat, însă, referitor la încetarea detaşării, Legea nr. 303/2004 nu conţine nicio prevedere (…)".

Ţinând cont de jurisprudenţa sa, referitor la posibilitatea de a reglementa, prin acte cu caracter inferior legii, aspecte esenţiale ce ţin de statutul unor categorii de personal, Curtea a constatat că în situaţia magistraţilor, al căror statut este consacrat la nivel constituţional în art. 125 ("Statutul judecătorilor") şi în art. 132 ("Statutul procurorilor"), elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă inferioară acesteia. Astfel, atât condiţiile detaşării, cât şi condiţiile încetării acesteia trebuie prevăzute expres în statutul judecătorilor şi procurorilor, şi anume în Legea nr. 303/2004.

Totodată, a reţinut instanţa de contencios constituţional că lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al magistratului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii şi cazurilor de încetare a detaşării magistraţilor. Aceste norme trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie, determină o stare de incertitudine juridică.

Din cuprinsul motivării rezultă aşadar faptul că prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile încetării detaşării anterior duratei pentru care s-a dispus, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide cu privire la cariera magistratului, şi anume la încetarea detaşării judecătorului sau procurorului anterior duratei pentru care s-a dispus, în unele cazuri pe baza cererii judecătorului sau procurorului, iar în alte cazuri fără a exista o astfel de cerere.

S-a mai arătat de asemenea că, în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi procurorilor, elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer şi detaşare).

Aşadar, continuă Curtea Constituţională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege (în cadrul Legii nr. 303/2004), atât condiţiile detaşării, cât şi condiţiile încetării acesteia.

Reţine Înalta Curte că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Instanţa mai reţine că în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Aşadar, cât timp legiuitorul nu a pus de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 588/2017 din 21 septembrie 2017, înseamnă că art. 58 din Legea 303/2004 şi-a încetat efectele juridice.

Susţinerile recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii potrivit cărora decizia nr. 588/2017 a Curţii Constituţionale nu are aplicabilitate în speţă, întrucât a fost avută în vedere forma modificată la zi a art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, iar situaţia de fapt care a dus la pronunţarea acestei decizii nu este similară cu situaţia recurentului-reclamant din prezenta cauză nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, câtă vreme prin decizia menţionată Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care nu precizează condiţiile încetării detaşării judecătorilor sau procurorilor este neconstituţională, iar aceste prevederi nu au fost puse în acord cu legea fundamentală.

Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul -procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a contestat hotărârea emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, prin care s-a dispus încetarea detaşării sale în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 01.03.2019.

Temeiul de drept al hotărârii, prin care secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detaşării, îl reprezintă dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 a Curţii Constituţionale care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care nu precizează condiţiile încetării detaşării judecătorilor sau procurorilor este neconstituţională.

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, constată Înalta Curte că deşi instanţa de fond reţine corect incidenţa acestei decizii, în mod greşit a respins acţiunea reclamantului, apreciind că în speţă este pe deplin aplicabil Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, acest Regulament a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, având în vedere şi dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, declarate neconstituţionale.

În privinţa cererii precizatoare prin care s-a solicitat şi restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii, ca o consecinţă automată a anulării acesteia, Înalta Curte constată că prin încetarea calităţii de procuror a reclamantului, aceasta nu mai prezintă interes, aspect de altfel confirmat chiar de recurentul-reclamant, în faţa instanţei de recurs, care a susţinut că repunerea în situaţia anterioară cerută prin acţiunea precizată nu mai poate fi făcută, ca urmare a intervenirii pensionării sale.

În consecinţă, în raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant în limitele arătate, apreciind de prisos a mai analiza celelalte critici ce vizează fondul cauzei.

Recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată la data de 8 mai 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 124 din data de 28.02.2019 a secţiei pentru procurori a C.S.M., prin care s-a decis încetarea detaşării sale pe o durată de 3 ani, în aparatul administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii iar prin cererea precizatoare a solicitat şi restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii, ca o consecinţă automată a anulării.

În şedinţa din 28.01.2020, secţia pentru procurori a C.S.M. a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţie, prin pensionare a reclamantului iar prin Decretul nr. 124 din 19.02.2020 al Preşedintelui României, reclamantul a fost eliberat din funcţie prin pensionare.

Prin recursul incident, pârâtul a susţinut că recurentul-reclamant nu mai justifică un interes actual de a solicita anularea Hotărârii nr. 124/28.02.219 emisă de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că acesta nu mai are calitatea de magistrat şi în privinţa sa nu se mai poate dispune detaşarea, întrucât a fost eliberat din funcţie prin pensionare.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în "justificarea unui interes", iar "interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, astfel cum prevede cea de a doua teză a art. 33 din C. proc. civ.

Interesul judiciar este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în proces şi se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare.

În cauza de faţă, demersul judiciar al recurentului-reclamant este susţinut de faptul că acesta a urmărit anularea Hotărârii nr. 124/28.02.2019 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi obţinerea continuării activităţii în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, chiar dacă ulterior a solicitat eliberarea sa din funcţie prin pensionare.

Interesul de a formula o cerere în judecată se analizează, întotdeauna, prin raportare la împrejurările existente la data introducerii acţiunii.

Chiar dacă, în speţă, ulterior acestei date, reclamantul a formulat cerere de pensionare, nu se poate considera că acţiunea sa este lipsită de interes, interesul subzistă şi după eliberarea sa din funcţie, deoarece în urma admiterea acţiunii sale, chiar dacă nu se mai poate dispune detaşarea, soluţia ar putea avea influenţă asupra drepturilor salariale de la data pensionării şi asupra cuantumului pensiei sau, eventual, asupra unei cereri ulterioare în daune.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondată critica formulată de recurentul-pârât C.S.M., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes fiind corectă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarate de recurentul-reclamant A., va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată precizată şi va anula Hotărârea nr. 124 din data de 28.02.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, respingând în rest cererea ca neîntemeiată; totodată va respinge recursul incident declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 227/2020 din 25 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată precizată şi anulează Hotărârea nr. 124 din data de 28.02.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţei, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2021.