Refusal to admit financial expert appraisal in challenge to fiscal subsidy restitution constitutes procedural nullity

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţâele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 03.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat să se constate nesoluţionarea în termen a plângerii prealabile formulate împotriva dispoziţiei obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza raportului de inspecţie economico-financiară nr. 153/2018 şi să se dispună anularea dispoziţiei obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza raportului de inspecţie economico-financiară nr. 153/231.07.018 precum şi a procesului-verbal nr. BVB/AIF 3/2067/31.07.2018 ca netemeinice şi nelegale, urmând ca societatea reclamantă să fie exonerată de obligaţiile impuse în mod nelegal prin actele administrative atacate.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat şi suspendarea executării dispoziţiei obligatorii nr. 56/31.07.2018, până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea modificatoare depusă în şedinţa publică din data de 16.01.2019, reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei nr. 90/P/2018 prin care s-a respins plângerea prealabilă împotriva Dispoziţiei Obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza RIEF nr. 153/2018, pentru aceleaşi motive de nelegalitate.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 71 din data de 07 octombrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea completată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496, 497 şi 498 C. proc. civ., în raport de motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi modificată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că judecătorul fondului s-a aflat într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât a soluţionat şi dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, purtat între aceleaşi părţi şi având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale care au stat la baza emiterii actelor contestate în prezenta cauză, creându-se suspiciune cu privire la imparţialitatea judecătorului prin prisma soluţiei evidente pe care urma a o pronunţa.

A precizat recurenta-reclamantă că cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului cauzei a fost respinsă prin încheierea dată în şedinţa publică din 22.07.2020.

În opinia recurentei-reclamante, în virtutea dreptului la un proces echitabil, imparţialitatea judecătorului este esenţială pentru realizarea actului de justiţie. Or, în cauză, instanţa de fond nu putea să judece imparţial şi obiectiv cauza, de vreme ce părerea exprimată prin soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2017 impactează în mod evident asupra soluţiei pronunţate în prezenta cauză, judecătorul fondului neputând contrazice silogismul exprimat în dosarul anterior soluţionat.

Sub aspectul incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Respingând administrarea probei cu expertiză specialitatea contabilitate, cu o motivare identică celei din dosarul nr. x/2018, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, în sensul că nu a stabilit adevărul judiciar în cauză.

În ceea ce priveşte necesitatea suspendării judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2020 având ca obiect situaţia juridică a RIF x/2016 şi a deciziei de impunere nr. x/2016, recurenta-reclamantă a arătat că executarea deciziei de impunere nr. x/2016 a fost suspendată prin sentinţa nr. 17/2018 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deşi era suspendată executarea deciziei de impunere, autoritatea fiscală a procedat la demararea reverificărilor activităţii societăţii recurente, dispunând inspecţii fiscale pentru anii 2010-2014, finalizate cu emiterea a cinci dispoziţii de măsuri obligatorii contestate pe cale separată de recurenta-reclamantă, acţiunile în anulare făcând obiectul a cinci dosare aflate pe rolul Curţii de Apel Braşov, respectiv:

- dispoziţia obligatorie aferentă anului 2010 -acţiunea în anulare a acestei dispoziţii făcând obiectul dosarului x/2018 al Curţii de Apel Braşov;

- dispoziţia obligatorie aferentă anului 2011 acţiunea în anulare a acestei dispoziţii făcând obiectul dosarului x/2018 al Curţii de Apel Braşov;

- dispoziţia obligatorie aferentă anului 2012 acţiunea în anulare a acestei dispoziţii făcând obiectul dosarului x/2018 al Curţii de Apel Braşov;

- dispoziţia obligatorie aferentă anului 2013 acţiunea în anulare a acestei dispoziţii făcând obiectul dosarului x/2018 al Curţii de Apel Braşov;

- dispoziţia obligatorie aferentă anului 2014 acţiunea în anulare a acestei dispoziţii făcând obiectul dosarului x/2018 al Curţii de Apel Braşov.

Totodată, recurenta-reclamantă a învederat că acţiunea în anulare a deciziei de impunere nr. x/2016 formează obiectul dosarului nr. x/2020 În opinia sa, dată fiind vădita interdependenţă între cauze, soluţia juridică era ca judecarea dosarelor vizând contestarea deciziilor obligatorii să fie suspendată până la soluţia definitivă a acţiunii în anulare a deciziei de impunere x/2016.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că judecătorul cauzei nu a analizat cererile şi apărările formulate în cauză, limitându-se la preluarea motivării dintr-o altă hotărâre judecătorească, o astfel de motivare neoferind niciun reper de analiză a raţionamentului logico-juridic al cauzei.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că soluţia instanţei de fond este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material incident cauzei.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 119/1999 care reglementează controlul intern şi financiar preventiv la entităţile publice, în condiţiile în care recurenta-reclamantă este o societate comercială cu capital privat, înfiinţată sub imperiul Legii nr. 31/1990. În atare situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 94/2011, inspecţia economico-financiară se putea face sub forma unui control ex-ante, iar nu ex-post precum cel în discuţie.

Totodată, în mod greşit instanţa de fond a reţinut competenţa materială a organelor de inspecţie economico-financiară, deşi, conform art. 15 din Contractul de servicii publice aprobat prin H.G. nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, răspunderea contractuală este în sarcina părţilor contractante, situaţie în care determinarea forţei juridice a contractului trebuia să se facă potrivit C. civ.

În opinia recurentei-reclamante, pentru cazul special al analizei preţurilor de transfer nu se modifică realitatea socială a contractului, ci relevanţa fiscală a acestuia, cu efecte asupra efectelor obligaţiilor fiscale. Criteriul fundamental care da naştere unei creanţe fiscale în raport de această analiză este aplicarea unei tehnici de lucru specifice, aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond, însă concluziile au fost în favoarea stabilirii preţurilor pe motive de externalizarea activităţilor conexe, deşi nu se regăseşte printre procedurile şi metodele pentru stabilirea preţurilor de referinţă cu care ar trebui să fie comparat preţul din tranzacţiile cu persoanele afiliate.

A mai arătat că, deşi instanţa de fond a reţinut că nivelul costurilor rezultă din contractele de servicii publice, nu a lămurit chestiunea costurilor contractului de servicii publice, nefacand o analiză a însemnătăţii costurilor din perspectivă comercială şi contabilă în raport de justificarea acestora prin nota de fundamentare si justificare a utilizării sumelor primite de la buget si însemnătatea costurilor din perspectivă fiscală, ştiut fiind faptul că ajustarea preţurilor de transfer şi analiza acestora este o problemă fiscală, pentru a reflecta profiturile şi obligaţiile fiscale corelative în mod real între diferite administraţii fiscale. Astfel, orice ajustare fiscală potrivit principiului preţului de piaţă nu afectează în nici un fel obligaţiile contractuale comerciale dintre persoanele afiliate, acestea având în vedere principiul libertăţii contractuale şi a preţurilor convenite.

De asemenea, prin motivarea măsurilor nr. 1 şi 2, a reţinut greşit că compensaţia/subvenţia reprezintă cheltuielile nereale/nejustificate astfel redenumite de inspecţia economico-financiară pentru a crea aparenţa de veridicitate şi legalitate a actelor administrative, pe fond acestea reprezentând cheltuieli nedeductibile pentru determinarea impozitului pe profit şi că realizarea călători-km se analizează prin prisma unor presupuse nereguli constate la beneficiarii documentelor de călătorie.

În privinţa cheltuielilor, dincolo de necompetenţa materială şi procedurale ale inspecţiei economico-financiară din perspectiva O.U.G. nr. 94/2011 la A. S.R.L. şi cu privire la verificarea îndeplinirii obligaţiilor din Contractul de servicii publice aprobat H.G. nr. 74/2012, în raport de prevederile Hotărârii 2408/2004 şi prevederile art. 4 din contractual de servicii publice, rezultă fără nici un dubiu, pe de o parte că orice modificare în executarea contractului (cheltuieli, indicatori de realizat, etc), ar conduce la recalcularea compensaţiilor/subvenţiilor şi pe de altă parte, că această recalculare este sarcina exclusivă a Ministerului Transportului, responsabil cu calcularea şi acordarea subvenţiei cuvenite.

Ca atare, chiar şi în situaţia ipotetică că anumite cheltuieli ar putea fi respinse la avizare, cheltuielile nu reprezintă echivalentul subvenţiilor necuvenite aşa cum susţine inspecţia economico-financiară, ci se refac calculele, respectiv prin diminuarea cheltuielilor iniţiale avute în vedere, aplicarea cotei de profit asupra noilor cheltuieli, urmată de compararea subvenţie acordate/încasate efectiv cu cea rezultată din recalculare şi numai astfel ar rezulta concluzia unei eventuale subvenţii de restituit prin dispoziţia Ministerului Transporturilor şi nu al inspecţiei economico-financiare.

În ceea ce priveşte neîndeplinirea indicatorului călători-km, aşa cum rezultă din art. 4 din contract acest indicator se exprimă în cuantum valoric prin tarifele încasate efectiv la emiterea acestora. Astfel, tarifele încasate reprezintă venituri monitorizate şi înregistrate ca realizate şi astfel în mod automat trebuie înscrise în nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor, neexistând nici o prevedere legală pentru anularea încasării pentru că beneficiarii nu au prezentat organelor fiscale dovezi pentru justificarea achiziţionării acestora. Într-o astfel de ipoteză există sancţiunea nedeductibilităţii cheltuielilor la beneficiari şi nu anularea încasării la emitent. Sub acest aspect, constatările din actul administrativ al inspecţiei economico-financiare nu numai că sunt nelegale, dar nu relevă situaţia corectă, respectiv încasarea efectivă de tarife şi care nu poate fi eliminată în mod arbitrar pe motive externe, de care recurenta-reclamantă nu este răspunzătoare.

Recurenta-reclamantă a invocat, totodată, o serie de nereguli extrinseci actelor contestate, făcând ample referiri la nemotivarea acestora, încălcarea principiului aplicării unitare a legislaţiei fiscale, necompetenţa organelor de control în stabilirea obligaţiilor recurentei-reclamante de a aplica viza de control financiar, depăşirea nejustificată a perioadei de inspecţie, încălcarea principiului proporţionalităţii.

Sub aspectul cererii de suspendare întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a arătat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea executării deciziei obligatorii contestate.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de 3 martie 2021, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând circumstanţele esenţiale ale cauzei.

În esenţă, intimata-pârâtă a arătat că, în cauză, au fost respectate normele privind compunerea instanţei, judecătorul fondului nefiind incompatibil să soluţioneze cauza. Împrejurarea că acelaşi judecător s-a pronunţat asupra legalităţii deciziei de suspendare a soluţiei contestaţiei administrative nu determină incompatibilitatea în prezenta cauză, care are alt obiect, diferit de cel al dosarului nr. x/2017 invocat de recurenta-reclamantă.

În opinia intimatei-pârâte, instanţa de fond nu a încălcat reguli de procedură, iar hotărârea judecătorească este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea recurată reflectă aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, recurenta-reclamantă având obligaţia legală expres stipulată la art. 3 alin. (11) din Anexa nr. II la H.G. nr. 74/2012, de a "acţiona permanent pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane, asigurând astfel reducerea costurilor reale de transport". Or, situaţia relevată anterior de organele de inspecţie fiscală arată că, dimpotrivă, reclamanta a acţionat pentru maximizarea nivelului cheltuielilor înregistrate de aceasta din relaţiile cu persoanele afiliate urmărind obţinerea compensaţiilor bugetare şi transferul lor către societăţile afiliate, în scopul realizării unor marje mari de profit şi al distribuirii lui ca dividende.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal decizia nr. 90/P/2018 prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziţiei obligatorii nr. 56/2018 emisă în baza raportului de inspecţie economico financiară nr. 153/2018, solicitând anularea acestora, cu consecinţa exonerării societăţii recurente-reclamante de executare a obligaţiilor impuse în mod nelegal în sarcina sa.

În esenţă, recurenta-reclamantă A. S.R.L. este o societate cu capital privat, autohton, care are ca obiect de activitate transportul interurban de călători pe calea ferată şi, în realizarea obiectului de activitate, a încheiat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în numele statului, în data de 02.02.2012, Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015, contract ce a fost aprobat prin H.G. nr. 74/2012 în care s-au stabilit obligaţiile reciproce în vederea realizării serviciului public social de transport feroviar de călători de către reclamantă. Prin acest contract au fost stabiliţi parametrii de performanţă pe care trebuie să îi îndeplinească societatea, lista trenurilor de călători incluse în pachetul minim social, lista programelor prioritare de dezvoltare, principalele elemente de cheltuieli necesare pentru asigurarea pachetului minim social, nivelul de venituri prognozat pentru pachetul minim social şi nivelul compensaţiilor/subvenţiilor de la bugetul de stat, ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate. Ulterior, contractul a fost modificat prin acte adiţionale, aprobate prin H.G. nr. 1263/2012.

Pentru activitatea derulată în anul 2012, iniţial, prin Raportul de inspecţie economico-financiară nr. 5644/31.07.2013, au fost cuprinse concluziile verificărilor economico-financiare privind modul de utilizare a sumelor reprezentând transferuri şi subvenţii acordate de la bugetul de stat pentru perioada 01.01.2012-31.12.2012, în care s-a consemnat că nu au fost constatate abateri de la legalitate.

Ulterior, în baza Deciziei de reverificare nr. BVB AIF 1054/26.05.2016, s-a dispus efectuarea unei noi inspecţii economico-financiare la societatea reclamantă, inspecţie începută la data de 04.07.2016. Această decizie de reverificare a fost emisă ca urmare a datelor şi informaţiilor suplimentare obţinute în urma controalelor efectuate de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov la S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., din verificările efectuate rezultând că cifra de afaceri a acestor societăţi, afiliate cu recurenta-reclamantă, se datorează în proporţie majoritară operaţiunilor economice derulate cu aceasta, existând suspiciuni cu privire la preţurile/tarifele practicate şi realitatea şi legalitatea tranzacţiilor, necesitatea şi oportunitatea achiziţiilor, substanţa economică şi piaţa liberă care guvernează tranzacţiile economice.

Decizia de reverificare nr. BVB AIF 1054/26.05.2016 a fost contestată de către recurenta-reclamantă, iar legalitatea deciziei de respingere a contestaţiei administrative şi, implicit, a deciziei de reverificare, a făcut obiectul acţiunii în contencios administrativ şi fiscal înregistrată sub nr. dosar x/2016, soluţionat prin sentinţa civila nr. 476/CA/29.03.2017 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 210/R/01.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

În urma inspecţiei economico-financiare, efectuată în baza Deciziei de reverificare nr. BVB AIF 1054/26.05.2016, a fost încheiat Raportul de inspecţie economico-financiară nr. 153/31.07.2018 şi Dispoziţia obligatorie nr. 56/31.07.2018, prin acest din urmă act stabilindu-se în sarcina reclamantei trei măsuri, respectiv:

- reorganizarea activităţii de control financiar preventiv la nivelul A. S.R.L. cu respectarea, în integralitate, a prevederilor legale incidente;

- înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii A. S.R.L. a diferenţei în sumă de 56.200.717 RON reprezentând subvenţie/compensaţie necuvenită;

-restituirea compensaţiei necuvenite şi a accesoriilor aferente în sumă de 38.829.076 RON şi plata acestora la bugetul de stat.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, reţinând, pe de o parte că organele de inspecţie economico-financiară au competenţa de a verifica o societate cu capital privat, care beneficiază de sume acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi, dacă aceasta respectă prevederile legale privind controlul intern şi recurenta-reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă costuri, cu mult peste nivelul costurilor efectiv realizate de către societăţile prestatoare afiliate, toate acestea în urma externalizării fără a fi minimizate cheltuielile pentru aceste activităţi, cheltuieli preluate ulterior în notele de fundamentare şi justificare a subvenţiei/compensaţiei. Procedând astfel, a utilizat compensaţia/subvenţia încasată de la bugetul de stat, în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată, respectiv în scopul stingerii obligaţiilor datorate partenerilor afiliaţi pentru achitarea costurilor nereale/nejustificate.

Această soluţie nu este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, judecătorul fondului limitându-se la preluarea punctului de vedere al autorităţii intimate, fără să răspundă argumentelor recurentei-reclamante, deşi acestea erau punctuale, urmând raţionamentul părţii adverse.

Efectuând propria evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică adusă sentinţei recurate, încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează greşita compunere a instanţei, în sensul că în compunerea completului care a soluţionat cauza a participat un judecător incompatibil.

Critica este nefondată, întrucât cererea de recuzare a fost soluţionată printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Astfel, dosarul nr. x/2017 soluţionat de către acelaşi judecător învestit şi cu soluţionarea prezentei cauze, a avut ca obiect verificarea legalităţii deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/16.09.2016 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/16.09.2016 şi obligarea intimatei să soluţioneze contestaţia administrativă. Or, prezenta cauză are ca obiect verificarea legalităţii dispoziţiei de măsuri obligatorii nr. 56/31.07.2018 emisă în baza raportului de inspecţie economico financiară nr. 153/31.07.2018.

Faptul că judecătorul cauzei a apreciat, în dosarul nr. x/2017 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 197/14.12.2017, că se impune menţinerea suspendării soluţionării contestaţiei administrativ fiscale formulată de recurenta-reclamantă nu reprezintă un element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

Aceasta întrucât, în dosarul nr. x/2017, judecătorul a analizat exclusiv dacă erau îndeplinite condiţiile de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva actelor administrativ fiscale şi nu s-a pronunţat asupra legalităţii acestor din urmă acte.

Aşa fiind, spre deosebire de dosarul nr. x/2017 invocat de recurenta-reclamantă, în care a avut de analizat doar îndeplinirea condiţiilor de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, în prezentul dosar judecătorul cauzei este chemat să se pronunţe asupra legalităţii unor acte administrativ fiscale, altele decât cele care au făcut obiectul contestaţiilor administrative a căror soluţionare a fost suspendată.

Cum soluţia dată cererii de recuzare, precum şi motivarea acesteia întrunesc exigenţele legale, motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă, care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este nefondat.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii - criticile recurentei-reclamante se referă în cocret la nelegala respingere a probei cu expertiza tehnică financiar contabilă care să lămurească pe deplin starea de fapt.

Asupra cererii de probă, instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea dată în şedinţa publică de la 27.05.2020. Motivând respingerea cererii, instanţa de fond a reţinut că obiectivele propuse nu sunt utile soluţionării cauzei, întrucât acestea vizează aspecte fiscale, şi nu aspecte economico financiare.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că proba cu expertiză financiar contabilă este admisibilă potrivit art. 255 Cod procedură civilă, fiind de natură să ducă la soluţionarea procesului.

Întrucât recurenta-reclamantă a contestat, prin cererea de chemare în judecată, atât cuantumul cât şi realitatea sumelor stabilite prin dispoziţia contestată, instanţa de fond trebuia să examineze argumentele recurentei-reclamante în legătură cu operaţiunile derulate cu societăţile afiliate şi ajustarea preţurilor de transfer practicate de societăţile afiliate, proba cu expertiză financiar contabilă apărând ca servind scopului de a lămuri împrejurări de natură să stabilească dacă recurenta-reclamantă a acţionat pentru reducerea costurilor de transport sau dimpotrivă, pentru maximizarea nivelului cheltuielilor, aşa cum se susţine în dispoziţia contestată.

Respingerea probei cu expertiză financiar contabilă menită să conducă la lămurirea situaţiei de fapt economico financiare a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil al părţii reclamante, care include şi dreptul de a beneficia de administrarea unei expertize de specialitate realizată de experţi judiciari, din afara autorităţii intimate.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte nu va tranşa chestiunile litigioase care se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi analizate de instanţa de fond, cu ocazia rejudecării.

De asemenea, în rejudecare, instanţa de fond va evalua şi solicitarea recurentei-reclamante vizând suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2020 vizând legalitatea deciziei de impunere nr. x/2016 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/2016.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza instanţei de fond spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 71 din 7 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2021.