Arbitral award enforcement and nullity of appeal for failure to articulate specific illegality grounds under Article 488 CPC

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.08.2013, sub nr. x/2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a formulat în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.A., Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, acţiune în anularea sentinţei arbitrale nr. 132 din 09.07.2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin care s-a admis în parte acţiunea arbitrală formulată de reclamanta S.C. A. S.A., astfel cum aceasta a fost precizată, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 2.832.04170 euro reprezentând capătul 1 din cerere, a respins celelalte capete de cerere, a admis în parte cererea privind cheltuielile de arbitrare şi a obligat în solidar la plata sumei de 150 euro taxa de înregistrare a dosarului, a sumei de 156.603,37 euro reprezentând taxa arbitrală (pro rata) şi a sumei de 25.550 euro reprezentând onorariu de avocat (parte aferentă procedurii arbitrale, pro rata).

În litigiul pendinte, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2015, instanţa a fost învestită, ca efect al pronunţării sentinţei nr. 2880/28.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia nr. 1193 din 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu cererea reclamantei A. S.A. având ca obiect obligarea pârâtelor Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Transporturilor la plata sumei de 2.832.041,70 Euro către reclamantă şi a accesoriilor acestei sume (penalităţi de întârziere şi dobânda legală), de la data executării prin compensare a actului administrativ - Raportul oficial din 04.02.2010- până la data plăţii, şi a cererii de intervenţie forţată a C.N.A.D.N.R. şi s-a format dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel SCAF sub numărul x/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1277 pronunţată la data de 20 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor şi a respins cererea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1277/20. 03.2018 cât şi a încheierii de şedinţă din data de 31.10.2017 pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 313 din vechiul C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanţă.

A susţinut în esenţă că încheierea de şedinţă atacată este nelegală având în vedere că în mod nelegal instanţa de fond a respins proba cu expertiză tehnică solicitată ca nefiind utilă soluţionării cauzei, iar în ce priveşte sentinţa recurată, aceasta este nelegală având în vedere că acţiunea a fost soluţionată exclusiv în baza autorităţii de lucru judecat.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - CNAIR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului motivat de faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat motivul de recurs indiferent dacă litigiul se soluţionează pe vechiul Cod de prcoedură civilă sau pe Noul C. proc. civ., precum şi excepţia tardivităţii recursului.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului motivat de faptul că motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ. care să fie de natură să conducă la "casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la prima instanţă".

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

1. Soluţia instanţei de recurs

Prioritar, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este supus dispoziţiilor Noului C. proc. civ. având în vedere Decizia nr. 1594 pronunţată la data de 27 martie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013, prin care s-a statuat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor Noului C. proc. civ. în raport de faptul că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanţei după intrarea în vigoare a acestuia.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi Ministerul Fondurilor Europene şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin întâmpinare.

Înalta Curte constată întemeiată excepţia invocată, fiind incidente în cauză dispoziţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi preluarea, prin cererea de recurs, a unor pasaje din sentinţa nr. 3735/05.06.2012, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 31 octombrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 1277 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.