Limits of judicial inspection review: disciplinary charge of gross negligence based on procedural interpretation of rescheduled hearing notifications is excluded as a control of judicial reasoning

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată la data de 25.06.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară să se dispună anularea Rezoluţiei emise în data de 02.06.2020 de Inspectorul şef al Inspecţiei judiciare în dosarul nr. C20-650 prin care a fost respinsă plângerea formulată de societatea reclamantă împotriva rezoluţiei de clasare nr. 853/A din data de 11.03.2020. emisă în dosarul nr. 20-761 al Inspecţiei judiciare şi împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 853/A dispusă de Direcţia de inspecţie pentru judecători, în data de 11.03.2020, în lucrarea nr. 20-761 (prin care a fost clasată sesizarea formulată de societatea reclamantă privind activitatea judecătorilor B., C. şi D.).

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 69/26.01.2021 a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi pe cale de consecinţa admiterea contestaţiei şi desfiinţarea Rezoluţiei Inspectorului-Şef şi a Rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Recurenta, în motivarea căii de atac a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 întrucât, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar prin acţiunea formulată recurenta nu a solicitat cenzurarea, în cadrul verificărilor efectuate, hotărârilor pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I Civilă şi Curtea de Apel Iaţi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Susţine recurenta că în cazul magistraţilor, angajarea răspunderii disciplinare presupune întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul cu referire la relaţiile sociale de muncă în acest caz, latura obiectivă, cu referire la faptă înfrângând o obligaţie specifică, subiectul calificat, latura subiectivă, constând în vinovăţie, în oricare din formele sale, producerea unui rezultat vătămător şi cauzal, condiţii ce, în opinia recurentei, sunt întrunite în cauză.

Astfel, în ce priveşte latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 susţine recurenta că această condiţie este îndeplinită cei trei judecători au nesocotit norme de drept material şi procesual, întrucât judecătorul B. a încălcat prevederile art. 230 C. proc. civ. potrivit cărora în cazul preschimbării termenului părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen de judecată. Se arată de către recurentă că preschimbarea termenului de judecată pentru data 08.11.2019 s-a făcut fără citarea părţilor, aspect prin care s-a încălcat şi dreptul la apărare al recurentei.

În ce priveşte judecătorii D. şi E., la soluţionarea cauzei în apel, au încălcat principii şi norme de drept având în vedere faptul că la soluţionarea cauzei au reţinut că în ceea ce priveşte motivul de apel vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raţionamentul juridic expus prin cererea de apel ignoră cu desăvârşire raportul dintre dispoziţiile art. 230 C. proc. civ. şi art. 999 C. proc. civ., iar prevederile art. 230 C. proc. civ. reprezintă norma generală în raport cu prevederile art. 999 C. proc. civ.

În ce priveşte latura subiectivă apreciază recurenta că şi acest element constitutiv al abaterii disciplinare este îndeplinit în cauză. Vinovăţia magistratului îmbracă forma grevei neglijenţe prevăzută de teza a II-a a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în exercitarea funcţiei având în vedere că magistraţii au nesocotit în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept material şi procesual.

Apreciază recurenta că vinovăţia magistratţilor îmbracă şi forma relei-credinţe prevăzute de teza I a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reaua-credinţă presupune distorsionarea conştientă a legii, ce trebuie să fie evidentă, respectiv niciun alt judecător, având această cauză şi aflat în aceleaşi condiţii nu ar fi judecat astfel.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile prezentei cauze, situaţie în care argumentele invocate în suţinerea căii de atac nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta A. S.A. este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei emise în data de 02.06.2020 de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. C20-650 prin care a fost respinsă plângerea formulată de societatea reclamantă împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 853/A din data de 11.03.2020 emisă în dosarul nr. 20-761 al Inspecţiei Judiciare şi împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 853/A dispusă de Direcţia de Inspecţie pentru judecători în data de 11.03.2020 în lucrarea nr. 20-761 prin care a fost clasată sesizarea formulată de societatea reclamantă privind activitatea judecătorilor B., Elena E. şi D..

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de Apel este corectă fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei la situaţia de fapt din dosar.

Înalta Curte constată, cu caracter preliminar, că recurenta a sesizat organul de inspecţie judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru cercetarea unor fapte ce, conform sesizării formulate, ar intra în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004.

Norma juridică reglementează abaterea disciplinară ce constă în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

În ce priveşte condiţia relei-credinţe sau gravă neglijenţă, Înalta Curte observă că acestea sunt definite de art. 99^1 din Legea nr. 303/2004, astfel:

Alin. (1) - există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Alin. (2) - există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual.

Drept urmare, conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea:" nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

De asemenea, relevante sunt şi considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Argumentul esenţial invocat de recurentă este acela că prima instanţă a interpretat greşit prevederea din art. 99 alin. (1) al Legii nr. 303/2004, deoarece, în cauză, judecătorii reclamaţi au încălcat cu ştiinţă normele de drept procesual prevăzute de art. 230 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a invocat faptul că cei trei magistraţi, cu ştiinţă şi în mod grav, au încălcat normele de drept referitoare la soluţionarea şi comunicarea cererii de preschimbare a termenului de judecată, cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, prin preschimbarea termenului fără comunicarea datei următorului termen de judecată, respectiv modul de interpretare a dispoziţiilor art. 230 şi 999 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond din prezenta cauză a făcut o interpretare şi aplicare corectă a acestor norme juridice arătând în mod clar şi concis că cererea de preschimbare a termenului de judecată şi acordarea unui nou termen mai scurt s-a făcut într-un dosar ce a avut ca obiect ordonanţă preşedinţială a cărui soluţionare se realizează fără citarea părţilor.

Înalta Curte constată că motivul de recurs nu poate fi primit, şi aceasta întrucât, prin mecanismul cercetării disciplinare nu poate fi instituit un control asupra hotărârilor judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, şi nu se poate reproşa instanţei de apel neadoptarea interpretării unei norme juridice în modalitatea prezentată de parte.

Pe cale de consecinţă, în acord cu instanţa de fond, nu se poate susţine că cei trei magistraţi nu ar fi respectat cu bună ştiinţă sau ar fi ignorat din gravă neglijenţă normele de procedură.

În plus, din interpretarea dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acţionează cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi, elemente care însă nu au fost probate în cauză.

Aşa cum s-a statuat mai sus prin decizia Curţii Constituţionale, verificările ce pot fi efectuate de inspecţia judiciară în cadrul unei sesizări privind săvârşirea unei abateri disciplinare şi, implicit, verificările ce pot fi efectuate de instanţa de contencios învestită cu analiza temeiniciei şi legalităţii actului emis de inspecţie, nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci conduita judecătorului, limita dintre acesta două impune o minimă analiză a aspectelor invocate de petenti.

Actele dispuse de către instanţa de judecată în cursul procesului pot fi criticate numai în măsura în care sunt încălcate în mod intenţionat normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când din culpă nu se aplică în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept material ori procesual.

Faptul că modalitatea de soluţionare şi comunicare a cererii de preschimbare a termenului de judecată de către judecătorul de la fond a fost validată de instanţa de control judiciar şi reprezintă un raţionament juridic care, chiar dacă este contrar celor susţinute de reclamant, nu poate fi considerat abatere disciplinară, din această perspectivă neputându-se reţine vreo formă de vinovăţie în sarcina magistraţilor pentru că au analizat, interpretat şi corelat norme de drept procesual.

Instanţa de control judiciar reţine şi că analiza şi aprecierea asupra probatoriului şi, totodată, raţionamentul şi interpretarea normelor legale, precum şi argumentele de fapt şi de drept ce motivează soluţiile pronunţate, constituie aspecte ce ţin de judecata propriu-zisă a cauzelor, susceptibile de a fi analizate în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie, realizat cu ocazia căilor de atac exercitate în condiţiile legii.

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, întrucât principiul independenţei magistratului presupune excluderea oricăror influenţe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea şi soluţionarea cauzelor cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligaţia judecătorului de a se supune legii.

Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se reţine, aşadar, că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Cu alte cuvinte, există abatere disciplinară în sensul art. 991 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin 124 alin. (3) din Constituţie, art. 3 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor în conformitate cu care " Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.".

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de prevederile legale sus menţionate, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 potrivit cărora:

"Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate".

Aşa fiind, examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o depăşire a limitelor marjei sale de apreciere conferite de lege.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de proceduri civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 69 din 26 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.