Broadcasting sanctions for child-protection violations: sufficiency of age-rating symbols versus mandatory access restriction under Law No. 504/2002

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 09 aprilie 2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 294 emisă de pârât în data de 14 martie 2019 şi comunicată la data de 20 martie 2019 prin care reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 18 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 270 pronunţată la data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a conteencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

În motivare, în esenţă, se susţine că prima instanţă a reţinut în mod eronat că "în cadrul emisiunii înregistrate "B." difuzată în datele de 17.02.2019, 19.02.2019 şi 27.02.2019 scenele difuzate au avut un conţinut obscen, folosindu-se limbaj injurios, de o violenţă nejustificată", fără a se ţine cont de apărările formulate de reclamantă ce vizau faptul că ediţiile sancţionate au avut durate de aproximativ două ore, prezentând o multitudine de situaţii în care au fost puşi concurenţii şi dialogurile dintre aceştia, fără ca remarcile pretins a fi cu conotaţie sexuală de natură să afecteze minorii să aibă un caracter repetitiv sau o intensitate semnificativă.

Totodată, susţine recurenta că instanţa de fond a reţinut că "afişarea ori nu, pe ecran a unor simboluri, nu-l exonerează însă pe radiodifuzor de obligaţia de a le difuza la ore la care minorii nu au acces direct, neîngrădit la televizor"; fără a lua în considerare că avertizarea cu privire la încadrarea programului reprezintă o obligaţie a radiodifuzorului menită să indice părinţilor sau adulţilor responsabili de minori, dacă şi în ce condiţii programul respectiv poate fi urmărit de către aceştia.

Sub acest aspect susţine recurenta că radiodifuzorul nu are posibilitatea de a garanta în mod absolut că minorii nu au acces direct şi neîngrădit la vizionarea programelor respective, această alegere aparţinând părinţilor sau reprezentanţilor legali ai minorilor, iar recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile de a clasifica ediţiile sancţionate cu simbolurile AP, respectiv 12, fiind difuzate la ore permise de lege.

De asemenea, arată recurenta că în mod nelegal a reţinut instanţa de judecată că respectivul program ar fi trebuit să reprezinte un model de educaţie în dezvoltarea armonioasă a minorilor de peste 12 ani, în condiţiile în care această emisiune este una de genul Reality care nu şi-a propus să reprezinte un model de educaţie pentru minori, ci a fost o emisiune destinată divertismentului.

In final, susţine recurenta că este nelegală şi reţinerea instanţei de judecată cu privire la faptul că amenda este justificată în condiţiile în care anterior recurenta a mai fost sancţionată cu două somaţii publice pentru presupusa încălcare a aceloraşi dispoziţii legale, în condiţiile în care aceste decizii au fost contestate, neexistând la acest moment hotărâri definitive cu privire la legalitatea şi temeinicia lor.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin decizia atacată, recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu amendă de 10.000 RON, sancţiunea fiind aplicată pentru încălcarea art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.".

S-a reţinut ca fiind incidente cauzei şi dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prin care se prevede "(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00-23:00 producţii care prezintă: a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate; b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen... ".

În vederea protejării minorilor, legiuitorul a instituit anumite condiţii pentru acele emisiuni ce ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, respectiv impunerea ca difuzarea unor astfel de emisiuni să se facă numai prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, condiţii prin care să se asigure faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Altfel spus, chiar dacă emisiunile sunt difuzate prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, radiodifuzorul are obligaţia de a se asigura că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Prin urmare, susţinerile recurentei că şi-a îndeplinit obligaţia de a clasifica ediţiile sancţionate cu simbolurile AP, respectiv 12, şi că radiodifuzorul nu are posibilitatea de a garanta în mod absolut că minorii nu au acces direct şi neîngrădit la vizionarea programelor respective, această alegere aparţinând părinţilor sau reprezentanţilor legali ai minorilor, nu pot fi primite.

Norma juridică condiţionează difuzarea unor astfel de emisiuni de obligaţia radiodifuzorului de a se asigura că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

În plus, constată Înalta Curte că emisiunea "B." a fost difuzată şi în intervalele orare pentru care legea audiovizualului şi legislaţia secundară dată în aplicarea sa nu permit prezentarea unui comportament de natură să afecteze minorii.

În acord cu instanţa de fond, constată Înalta Curte că radiodifuzorul nu este exonerat de obligaţia de a difuza astfel de emisiuni în intervalele orare stabilite prin dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în situaţia în care acesta respectă obligaţia de a avertiza publicul cu privire la conţinutul programelor prin afişarea ori nu, pe ecran a unor simboluri.

S-a contestat de către recurentă împrejurarea că programul difuzat nu a avut un conţinut de natură a afecta în vreo manieră dezvoltarea minorilor, intervalul orar fiind unul potrivit pentru difuzarea acestui tip de emisiuni, critică ce nu poate fi primită în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv rapoartele de monitorizare care atestă faptul că ediţiile din 17 februarie 2019 difuzată în intervalul orar 13:13-15:20, 19 februarie 2019 difuzată în intervalul orar 21:22-23:07, precum şi cea din data de 27 februarie 2019 difuzată în intervalul orar 21:18-23:04 ale emisiunii "B." au avut un conţinut obscen, iar limbajul folosit a fost unul injurios, exprimat prin forme de o violenţă nejustificată.

În atare situaţie, observă Înalta Curte că nu există o corelare a simbolului afişat pe ecran (care devine doar un demers formal) cu conţinutul real al emisiunilor difuzate, emisiuni ce nu se mai pot încadra în sfera de difuzare a unui program încadrat cu simbolurile AP sau 12, atâta vreme cât intervalul orar corespunzător acestora este unul care permite minorilor să urmărească programe audiovizuale.

Nici critica ce vizează faptul că emisiunile au fost difuzate în intervalele orare permise de lege nu poate fi primită, în condiţiile în care emisiunea "B." a fost difuzată în intervalul orar 13:13 - 15,20; 21:22 - 23:07.

Or, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea 504/2002 difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea astfel de emisiuni.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că emisiunea "B." este un material audiovizual înregistrat, ca atare conţinutul acestei emisiuni este cunoscut de radiodifuzor anterior difuzării pe post, acest aspect fiind o dovadă certă a faptului că nu s-a urmărit de către recurentă respectarea legii, fie prin alegerea corectă a intervalului orar de difuzarea, fie prin eliminarea unor pasaje ce conţineau obscenităţi şi difuzarea în intervale orare de accesibile copiilor.

În ce priveşte susţinerea din recurs conform căreia emisiunea este genul "Reality" care nu îşi propune să educe minorii, constată Înalta Curte caracterul nefondat ale acesteia. Indiferent de tipul emisiunilor (ştiri, divertisment, dezbateri, etc.) acestea trebuie difuzate cu respectarea normelor privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe. Radiodifuzorii au obligaţia de a asigura o protecţie reală a publicului minor, iar difuzarea unor producţii audiovizuale cu un conţinut precum cel analizat trebuie făcută cu responsabilitate astfel încât minorii să nu fie expuşi unor riscuri psihice şi/sau morale.

Înalta Curte are în vedere şi Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 martie 2010 (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) care la art. 27 prevede:

"(1) Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a garanta că emisiunile de televiziune difuzate de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicţia lor nu cuprind programe cu potenţialul de a afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programe care cuprind pornografie sau violenţă nejustificată.

(2) Măsurile stabilite la alin. (1) se extind şi asupra altor programe care prezintă probabilitatea de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, cu excepţia cazurile în care prin programarea emisiunilor la anumite ore sau prin orice măsuri tehnice se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective".

Şi ultima critică din recurs este nefondată. Nu are relevanţă în prezenta cauză dacă cele două somaţii publice anterior emise, tot pentru nerespectarea prevederilor din domeniul audiovizual referitoare la protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, au fost sau nu contestate de către recurentă. Ceea ce este relevant este faptul că recurenta stăruie în nerespectarea dispoziţiilor legale, astfel că sancţionarea cu amendă în cuantumul minim de 10.000 RON reprezintă o corectă aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, iar sancţiunea aplicată recurentei justifică scopul legitim prevăzut în acest sens, respectiv protecţia minorilor prin interzicerea difuzării în intervalul orar menţionat a emisiunilor având conţinutul contrar moralei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 270 din 13 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.