Judicial admission seniority: Exclusion of trainee prosecutor period after failing capacity exam constitutes attributable termination under Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 870/07.09.2018 prin care a fost respinsă contestaţia (plângerea prealabilă) formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 6/24.08.2018 a Comisiei de admitere a concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 10 iulie - 16 octombrie, anularea Hotărârii nr. 6/24.08.2018 a Comisie de admitere a concursului de admitere în magistratură prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la acest concurs, şi constatarea ca îndeplinite a condiţiilor de participare la examenul de admitere direct în magistratură prevăzute de art. 33 din Legea nr. 303/2004, în ceea ce îl priveşte. Totodată, a precizat că interesul promovării cererii este reprezentat de împrejurarea că doreşte să se înscrie la următorul concurs de admitere în magistratură, iar în lipsa clarificării situaţiei supuse atenţiei instanţei de judecată se va lovi de aceeaşi soluţie a Plenului CSM, respectiv nu va putea participa la examen.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 187 pronunţată la data de 22 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii cererii şi anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 870/07.09.2018, anularea Hotărârii nr. 8/24.08.2018 a Comisiei de admitere a concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 07.02.2017 - 22.05.2017 urmând a constata ca fiind îndeplinite condiţiile de participare la examenul de admitere direct în magistratură prevăzute de art. 33 din legea nr. 303/2004.

În motivarea recursului, a arătat că soluţia instanţei de fond este dată cu încălcarea normelor de drept material, aceasta întemeindu-se pe false argumente de text.

În acest sens arată recurentul că instanţa de fond nu a interpretat sistematic dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 303/2004, ci se rezumă la a extrage din art. 25 alin. (2) din lege soluţia, care nici nu se regăseşte în cuprinsul acestui articol, iar acest articol este singurul la care face referire la argumentarea temeiului de drept al soluţiei.

Susţine recurentul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că imputabilitatea încetării activităţii ca urmare a respingerii candidatului/lipsei nejustificate la două sesiuni reiese din simpla obligaţie de restituire a bursei de auditor şi a cheltuielilor de şcolarizare întrucât obligaţia de restituire a bursei şi a cheltuielilor de şcolarizare o are şi procurorul stagiar care din iniţiativa sa îşi încetează activitatea (caz neimputabil potrivit legii) astfel cum în mod expres prevede art. 20 alin. (2) din Lege, astfel că nu se poate reţine că simpla obligaţie de restituire a bursei de auditor şi a cheltuielilor de şcolarizare implică imputabilitatea încetării activităţii. Este un nonsens această afirmaţie, iar o astfel de interpretare este profund greşită.

Arată recurentul că singura sancţiune care ar putea interveni ca urmare a respingerii la două sesiuni este cea a pierderii calităţii de procuror stagiar, nu şi cea a neluării în considerare a perioadei în care a avut calitatea de auditor de justiţie, şi implicit de procuror, conform dispoziţiei art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 republicată.

Arată recurentul că din interpretarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin raportare la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 rezultă fără echivoc faptul că respingerea candidatului la două sesiuni nu se încadrează între motivele imputabile ale încetării activităţii în sensul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, sens în care arată că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din lege reglementează ipoteza în care procurorul/judecătorul stagiar îşi încetează activitatea din motive imputabile, spre exemplu săvârşirea unei abateri disciplinare, a unei infracţiuni sau cazul în care se constată incapacitatea sa profesională.

Reglementarea distinctă a obligaţiei de restituire a bursei de auditor şi a cheltuielilor de şcolarizare în cazul procurorului/judecătorului stagiar care a fost respins la două sesiuni nu îşi găseşte justificarea decât în ipoteza în care prima situaţie (nepromovarea examenului de capacitate de două ori consecutiv) nu este considerată imputabilă în sensul art. 33 alin. (1) din Lege, astfel că pentru această ipoteză era nevoie de o dispoziţie specială.

Susţine recurentul că norma art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu derogă de la norma generală iar raţiunea de a nu califica drept imputabil în sensul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată acest caz de încetare a activităţii este aceea că promovarea examenului de capacitate are ca finalitate obţinerea gradului imediat superior acela de procuror definitiv, şi nu validarea activităţii anterior desfăşurate în calitate de auditor de justiţie sau procuror stagiar.

Dacă legiuitorul ar fi considerat imputabilă în sensul art. 33 alin. (1) din Lege încetarea activităţii ca urmare a respingerii candidatului la două sesiuni nu ar mai fi inserat în cuprinsul art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege o dispoziţie similară celei de la art. 20 alin. (2) privind restituirea cheltuielilor de şcolarizare şi a bursei de auditor, întrucât în lipsa unei asemenea dispoziţii s-ar fi aplicat norma generală prevăzută de acest din urmă articol.

Susţine recurentul că legiuitorul a ales să reglementeze separat ipoteza încetării din motive imputabile şi ipoteza încetării activităţii ca urmare a respingerii la două sesiuni, nereuşita la examen nefiind atât de gravă încât să excludă perioada în care candidatul a avut calitatea de auditor de justiţie şi să îl împiedice din a candida la concursul de admitere în magistratură potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004. Faptul că procurorul stagiar nu promovează examenul de capacitate nu poate avea ca efecte asupra activităţii sale anterioare.

Reglementarea distinctă are ca scop excluderea nepromovării examenului de capacitate de două ori consecutiv din rândul motivelor imputabile ale încetării activităţii de judecător/procuror.

Arată recurentul că deşi există o normă expresă - art. 10 din C. civ. care interzice analogia, instanţa de fond a aplicat sancţiunea neconsiderării ca utilă a perioadei în care acesta a avut calitatea de auditor de justiţie prin analogie. Nepromovarea examenului de capacitate nu poate fi asimilată incapacităţii profesionale în sensul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 şi nu poate fi aplicată aceeaşi sancţiune prin analogie. Eliberarea din funcţie pentru incapacitate profesională este determinată de obţinerea calificativului "nesatisfăcător" în urma unei evaluări a activităţii profesionale sau de nepromovarea examenului de verificare pe care trebuie să îl susţină magistratul ca urmare a obţinerii calificativului "satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive a activităţii profesionale.

Între un examen şi activitatea profesională este o diferenţă majoră, examenul de capacitate nefiind echivalentul evaluărilor periodice şi nici echivalentul examenului despre care face vorbire art. 41 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ci este un examen care dă posibilitatea procurorului stagiar să obţină gradul superior acela de procuror definitiv.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că scopul examenului de capacitate îl reprezintă verificarea însuşirii, în perioada de stagiu, a cunoştinţelor şi aptitudinilor profesionale necesare exercitării funcţiei de procuror sau judecător. Or, nepromovarea examenului de capacitate prin neprezentare sau obţinerea unei note sub nota minimă legală este o împrejurare ce poate fi asimilată necorespunderii profesionale din dreptul comun (art. 61 din Codul muncii).

Eliberarea din funcţie pentru nepromovarea examenului de capacitate la două sesiuni constituie un motiv imputabil de eliberare din funcţie, o interpretare contrară fiind de natură a conduce la eludarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 303/2004.

Caracterul imputabil al eliberării din funcţie în situaţia nepromovării examenului de capacitate la două sesiuni sau în caz de neprezentare la examenul de capacitate rezultă şi din dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora în aceste situaţii procurorul sau judecătorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate pentru formarea sa profesională, în cazul în care a absolvit cursurile Institutului Naţional al Magistraturii.

Nu prezintă relevanţă dacă nepromovarea examenului de capacitate poate fi sau nu asimilată incapacităţii profesionale, în condiţiile în care dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 303/2004 prevede că perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire şi numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de judecător sau procuror stagiar, precum şi perioada în care o persoană a avut calitatea de procuror sau judecător stagiar, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror doar dacă persoana respectivă a promovat examenul de capacitate prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanţă a fost acea de a stabili dacă perioada cât a avut calitatea de auditor de justiţie poate fi luată în calculul vechimii cerută de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care recurentul a fost respins pentru nepromovarea examenului de capacitate la două sesiuni consecutive.

Prin Hotărârea nr. 870 din 07 septembrie 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de recurentul-reclamant A. împotriva Hotărârii nr. 6/24.08.2018, hotărâre prin care Comisia de admitere la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 10 iulie - 16 octombrie 2018 a respins cererea de înscriere formulată de A. pentru neîndeplinirea condiţiei de vechime în funcţiile prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, în mod corect a reţinut instanţa de fond că perioada cât recurentul a avut calitatea de auditor de justiţie nu poate fi luată în calculul vechimii, în condiţiile în care acesta a fost respins pentru nepromovarea examenului de capacitate la două sesiuni consecutive

Astfel, conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor "Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror".

Norma juridică condiţionează obţinerea vechimii în funcţia de judecător sau procuror de promovarea examenului de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii.

Totodată, conform art. 25 din acelaşi act normativ: "(1) După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.

(2)Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situaţie, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate pentru formarea sa profesională".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că perioada de stagiu se finalizează cu susţinerea examenului de capacitate. Lipsa nejustificată sau nepromovarea acestui examen de capacitate la două sesiuni are drept consecinţă pierderea calităţii de judecător stagiar sau procuror stagiar.

Legea sancţionează nepromovarea examenului de capacitate cu pierderea calităţii de judecător stagiar sau procuror stagiar, iar restituirea bursei de auditor de justiţie precum şi a cheltuielilor de şcolarizare constituie efectul aplicării acestei sancţiuni.

Rezultă fără niciun echivoc că, odată pierdută, calitatea de procuror stagiar nu mai poate fi invocată ca o condiţie pentru stabilirea vechimii în magistratură, indiferent de context.

Drept urmare, susţinerile recurentului cu privire la faptul că singura sancţiune care ar putea interveni ca urmare a respingerii la două sesiuni este cea a pierderii calităţii de procuror stagiar, nu şi cea a neluării în considerare a perioadei în care a avut calitatea de auditor de justiţie, şi implicit de procuror, nu pot fi primite.

Interpretarea dispoziţiilor anterior enunţate trebuie coroborată cu dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire şi numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de judecător sau procuror stagiar, precum şi perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut la art. 28. constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.

Drept urmare, nepromovarea examenului de capacitate duce la pierderea vechimii în funcţia de judecător sau procuror, iar perioada în care recurentul a avut calitatea de procuror stagiar nu poate fi considerată vechime utilă în specialitate, în sensul art. 33 din Legea nr. 303/2004, în mod similar celorlalte profesii juridice enumerate în conţinutul acestui articol, în condiţiile în care acesta nu a promovat examenul de capacitate la două sesiuni.

Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 stabilesc:

"(1)Pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, executorii judecătoreşti cu studii superioare juridice, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani".

Constată, Înalta Curte că norma art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, condiţionează numirea în magistratură pe bază de concurs de existenţa unor motive neimputabile a încetării activităţii, alături de condiţia vechimii în specialitate de 5 ani, pentru foştii judecători sau procurori.

Raportat la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că eliberarea din funcţia de procuror stagiar pentru nepromovarea examenului de capacitate constituie un motiv imputabil de încetare a activităţii de procuror stagiar a recurentului A..

Cu privire la aspectul neimputabilităţii, Înalta Curte constată că recurentul nu a reuşit să promoveze două sesiuni consecutive ale examenului de capacitate, iar respingerea candidatului la cele două sesiuni nu poate fi calificată ca fiind o chestiune neimputabilă, câtă vreme scopul examenului de capacitate îl constituie verificarea însuşirii, în perioada de stagiu, a cunoştinţelor şi aptitudinilor profesionale necesare exercitării funcţiei de judecător sau procuror. Or, nepromovarea examenului de capacitate prin neprezentare sau obţinerea unei note sub nota minimă legală constituie culpa exclusivă a candidatului.

Or, nepromovarea unui examen nu poate fi apreciată ca neimputabilă, deoarece rezultatul obţinut de un candidat reflectă modul în care acesta se raportează la exigenţele examinatorului. Or, câtă vreme promovarea examenului de capacitate constituie condiţia menţinerii în profesie şi reflectă efortul candidatului de a-şi însuşi cunoştinţele specifice domeniului de activitate, nepromovarea concursului nu poate fi imputată decât candidatului însuşi, iar nu vreunui element extern voinţei acestuia.

Drept urmare, la calculul vechimii care urmează a fi luată în considerare pentru participarea la concurs vor fi avute în vedere doar acele perioade anterioare în care candidatul a ocupat funcţia de judecător sau procuror fără a fi eliberat din funcţie din motive imputabile.

Cu privire la susţinerile din recurs ce vizează existenţa unei diferenţe între un examen şi activitatea profesională, examenul de capacitate nefiind echivalentul evaluărilor periodice şi nici echivalentul examenului despre care face vorbire art. 41 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ci este un examen care dă posibilitatea procurorului stagiar să obţină gradul superior acela de procuror definitiv, constată Înalta Curte că sunt fără relevanţă câtă vreme problema din prezentul litigiu vizează neincluderea perioadei în care a deţinut calitatea de procuror stagiar în calculul vechimii cerut de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pe cale de consecinţă, perioada în care recurentul a deţinut funcţia de procuror stagiar nu poate intra în calculul vechimii necesare pentru participarea la concursul de admitere în magistratură organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În raport de aceste considerente, constată Înalta Curte că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 187 din 22 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.