FGA claim deadline: 90-day limit runs from bankruptcy opening finality, not clarification of civil debtor status

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 17915/12.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a respins parţial cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.01.2018 (comunicată prin poştă Ia data de 27.12.2017) formulata de contestatoare, iar pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor către contestatoare la plata sumei 45.000 RON, reprezentând daune morale şi suma de 120,83 RON lunar, cu titlu de despăgubiri reprezentând prestaţii periodice, începând cu data de 23.02.2015 şi până in data de 28.09.2018, dată de la care s-a admis de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, plata prestaţiei periodice până la majorat aşa cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 64/2017 a Judecătoriei Sf. Gheorghe pronunţată în dosar penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 619/AP/11.10.2018 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 301/2019 din data de 21 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal B., a anulat în parte Decizia nr. 17915/12.12.2018 în ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestaţii periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

A obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestaţii periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraţilor întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinţei atacate nr. 301/2019/21.06.2019 şi, reţinând cauza spre rejudecare, a solicitat respingerea în întregime a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta A. şi menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 17915/12.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În motivarea recursului, în ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat recurenta că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei.

Cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat recurenta că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, criticând, în esenţă, reţinerea de către instanţa de fond a datei naşterii dreptului de creanţă.

Arată recurenta că instanţa de fond a apreciat faptul că dreptul de creanţă s-a născut la data de 23.06.2017 (data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, conform dispoziţiilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen.), iar pe de altă parte, apreciază că data soluţionării contestaţiei prin care s-a cerut a fi lămurit debitorul obligaţiei de plată - 11.10.2018 - reprezintă data de la care curge termenul de 90 de zile.

În esenţă, ceea ce critică recurenta este stabilirea de către instanţa de fond a datei naşterii dreptului de creanţă, instanţa de fond reţinând în mod eronat că naşterea dreptului de creanţă îl reprezintă data rămânerii definitive a unei hotărâri şi nu data producerii evenimentului rutier.

Sub acest aspect criticile recurentului vizează faptul că instanţa de fond s-a raportat la situaţia în care nu se cunoştea debitorul obligaţiei de plată, acesta fiind cunoscut doar în urma pronunţării deciziei penale nr. 619/11.10.2018. Astfel, instanţa de fond consideră că data pronunţării contestaţiei la executare este data la care se impune a fi calculat termenul de 90 de zile considerând că "reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a acţiona pentru recuperarea creanţei sale anterior lămuririi dispozitivului, în consecinţă, data naşterii creanţei reclamantei este data la care aceasta a fost stabilită în mod neîndoielnic atât sub aspectul existenţei şi al întinderii dar şi sub aspectul persoanei debitorului."

Cu privire la acest aspect arată recurentul că analizând înscrisurile aferente dosarului de daună deschis la FGA sub numărul x se constată faptul că sentinţa penală nr. 64/13.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2016 a fost modificată în parte şi rămasă definitivă la data de 23.06.2017 conform deciziei penale nr. 566/AP/2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Instanţa de fond consideră că la acest moment, respectiv 23.06.2017, reclamantei nu i s-ar fi născut dreptul de creanţă, întrucât menţiunile din cuprinsul deciziei penale nr. 566/23.06.2017 nefiind clare.

Susţine recurentul că prin contestaţia la executare formulată de apărătorul părţilor civile ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 au fost aduse în discuţie doar cheltuielile de judecată, respectiv onorariu apărător. În acest sens recurentul citează: "În baza art. 19, art. 21 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., obligă partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D. la plata despăgubirilor materiale, a celor morale şi a prestaţiilor periodice acordate părţilor civile, E., F., A. şi G.. Obligă apelanta parte responsabilă civilmente S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D. la plata sumei de 2.000 RON către apelantul parte civilă E. reprezentând onorariu avocat ales. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina acestuia".

Prin urmare, arată recurentul, că singura modificare a vizat strict reprezentarea asigurătorului în faliment S.C. C. S.A. în calitate de parte responsabilă civilmente prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv prin lichidator judiciar provizoriu D., însă a interpreta că această modificare constituie un element care să pună Fondul de Garantare a Asiguraţilor în imposibilitate de a efectua plata despăgubirii persoanei păgubite A. este lipsită de orice fundament juridic.

Prin raportare la hotărârile judecătoreşti pronunţate susţine recurentul că nu ne aflăm în situaţia în care titlul nu ar fi putut fi valorificat, pronunţarea instanţei de fond rămasă definitivă prin soluţionarea apelului cuprinzând în mod expres sumele ce se impun a fi acordate cu titlu de daune persoanelor vătămate, precum şi partea responsabilă civilmente.

În cauză, reclamanta a luat cunoştinţă despre producerea prejudiciului la data producerii accidentului, respectiv 23.02.2015, întinderea sa fiind stabilită prin sentinţa penală nr. 64/13.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul penal nr. x/2016 ce a fost modificată în parte conform deciziei penale nr. 566/AP/23.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Prin urmare nu se poate afirma că nu s-au cunoscut elementele necesare pentru a putea fi valorificat dreptul dobândit în urma procesului întrucât în cadrul prezentului litigiu partea pârâtă a fost asigurătorul RCA în faliment al persoanei vinovate de producerea evenimentului. Debitorul obligaţiei era cunoscut la momentul producerii evenimentului rutier respectiv persoana responsabilă civilmente - asigurătorul RCA.

Mai arată recurentul că odată ce a luat naştere dreptul de creană, exercitarea acţiunii în repararea prejudiciului nepatrimonial nu era condiţionată de stabilirea întinderii prejudiciului de către o instanţă de judecată, reclamanta având posibilitatea, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a falimentului S.C. C. S.A. să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor în vederea plăţii despăgubirilor ce ar fi fost cuantificate de FGA, în raport de pretenţiile părţii şi de ansamblul înscrisurilor depuse în justificarea cererii de plată. Un asemenea demers ar fi fost necesar şi suficient în vederea conservării dreptului de plată a despăgubirilor din resursele Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Susţine recurentul că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 1381 C. civ. în conformitate cu care: "(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat ..."

Este de menţionat şi aspectul că în decizia emisă, Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a raportat, pentru calcularea termenului de 90 de zile de la data soluţionării în mod definitiv a laturii civile ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2016 soluţionat în mod definitiv la data de 23.06.2017.

Ultima critică vizează modalitatea în care reclamanta a luat cunoştinţă de falimentul asigurătorului S.C. C. S.A., susţinânc că Legea nr. 213/2015 nu impune obligaţia de a notifica toţi creditorii în vederea formulării cererii de plată.

Susţine că deschiderea procedurii falimentului S.C. C. S.A. a fost un fapt notoriu fiind adus la cunoştinţă publică prin publicarea în ziare de largă circulaţie: H. şi Adevărul, ştirea fiind preluată şi de televiziune.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamanta a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Arată. În esenţă, că momentul rămânerii definitive a titlului executoriu este data de 11.10.2018 întrucât decizia penală nr. 619/11.10.2018 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. x/2016 este soluţia definitivă dată cauzei fiind pronunţată în contestaţie la executare ce a fost admisă. Invocă în acest sens dispoziţiile art. 599 alin. (4) şi art. 552 alin. (2) C. proc. pen.. Mai arată, intimat-reclamantă că inclusiv legalizarea hotărârii primei instanţe face vorbire despre data rămânerii definitive ca fiind data admiterii contestaţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat potrivit considerentelor care vor fi expuse în continuare:

Criticile recurentei care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără a se dezvolta critici cu privire la nemotivarea hotărârii sau existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Analizând, însă, hotărârea atacată, constată Înalta Curte că aceasta răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că acest motiv de casare urmează a fi respins.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa de control judiciar reţine că hotărârea instanţei de fond este dată cu intepretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile, criticile recurentei fiind în consecinţă întemeiate.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă A. are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 17915/12.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a fost admisă cererea privind acordarea prestaţiei începând cu data de 28.09.2017, şi respinsă ca tardiv formulate cererea de plată a prestaţiei periodice anterioare datei de 27.09.2017 precum şi a sumei de 45.000 RON reprezentând daune morale, cu motivarea că petenta, prin avocat, a înţeles să formuleze şi să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor pentru asigurărtorul C. S.A. în faliment.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal B., a anulat în parte Decizia nr. 17915/12.12.2018 în ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestaţii periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

A obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestaţii periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

Prin recurs, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

În esenţă, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanţă a fost cea referitoare la legalitatea Deciziei nr. 17915/12.12.2018 sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Prioritar, Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a Societăţii de Asigurare C. S.A. s-a realizat prin încheierea din 16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, şi a devenit definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 de zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive) conform prevederilor legale sus enunţate.

În prezenta cauză dreptul de creanţă al intimatei-reclamante s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (17.03.2017) şi s-a împlinit la 17.06.2017. Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a depus cererea de plată la data de 27.12.2017, cu mult peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

În raport de acest aspect, constată Înalta Curte că hotărârea atacată este dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor speciale prevăzute de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Mai mult, observă Înalta Curte că prin decizia atacată a fost analizată de către recurenta-pârâtă şi posibilitatea intimatei-reclamante de a depune cererea de plată în termen de 90 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 64/13.04.2017.

Astfel, se reţine în cuprinsul deciziei atacate nr. 17915/12.12.2018 că sentinţa penală nr. 64/13.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2016 a fost modificată în parte şi rămasă definitivă la data de 23.06.2017 conform deciziei penale nr. 566/AP/2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, astfel că termenul de 90 a început să curgă de la data de 23.06.2017. Cum însă cererea de plată a fost depusă la data de 27.12.2017, cu depăşirea termenului de 90 de zile, în mod corect constată Înalta Curte că a fost respinsă cererea de plată de către recurenta-pârâtă.

Reţinerea de către instanţa de fond a unei date diferite de la care se calculează termenul de 90 de zile este eronată.

Sub acest aspect nu poate fi primită teza reţinută de instanţa de fond conform căreia termenul de 90 de zile a început să curgă la data de 11.10.2018, dată la care a fost pronunţată hotărârea penală nr. 619 de către Curtea de Apel Braşov şi prin care a fost lămurit debitorul obligaţiei de plată.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 64/13.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul penal nr. x/2016 ramasă definitivă prin decizia penală nr. 566/AP/23.06.2017, instanţa penală a admis, în parte, acţiunea civilă a reclamantei A. prin reprezentant legal B. şi a obligat partea responsabilă civilmente C. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu D. la plata către aceasta a sumei de 45.000 RON cu titlu de daune morale, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei, calculată de la data săvârşirii infracţiunii (23.02.2015) până la data plăţii efective şi a sumei de 120,83 RON/lunar reprezentând despăgubiri sub forma prestaţiilor periodice începând cu data de 23.02.2015 până la majoratul părţii civile, din care suma aferentă perioadei 23.02.2015 - 13.04.2017 urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei, la data plăţii.

Din cuprinsul acestor hotărâri judecătoreşti rezultă cu claritate care este debitorul obligaţiei de plată, şi anume partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D..

Este adevărat că prin decizia penală nr. 619/AP/11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018 se lămureşte dispozitivul deciziei penale nr. 566/AP/23.06.2017 în sensul că, în cauză, calitate de parte responsabilă civilmente o are S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D., însă lecturând această hotărâre judecătorească Înalta Curte constată că lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 566/23.06.2017 s-a impus în raport de apariţia la data de 20.11.2017 a Deciziei nr. 26 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "relativ la aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 C. proc. pen. s-a stabilit că în procesul penal Fondul de Garantare a Asiguraţilor în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment, nu are calitatea de parte responsabilă civilmente".

Cu alte cuvinte, ceea ce s-a lămurit prin decizia penală nr. 619/AP/11.10.2018 a fost lipsa calităţii de parte responsabilă civilmente a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, pentru societatea de asigurare C. S.A. instanţa penală menţinând calitatea de parte responsabilă civilmente stabilită prin decizia penală 566/23.06.2017.

Prin urmare, nu pot fi reţinute ca temeinice şi legale motivele prezentate de judecătorul fondului prin sentinţa recurată în sensul că "... în ceea ce priveşte debitorul obligaţiei de plată a despăgubirilor civile acest aspect a fost lămurit în mod definitiv abia la data de 11.10.2018 în urma pronunţării deciziei penale nr. 619/11.10.2018. Prin admiterea contestaţiei la executare şi lămurirea aspectelor privind debitorul obligaţiei de plată a despăgubirilor civile instanţa penală a stabilit implicit faptul că anterior acestui moment aceste aspecte ale deciziei penale 566/23.06.2017 nu erau clare. În atare condiţii în care decizia din contestaţie a vizat tocmai aspectul essential pentru prezenta cauză al debitorului obligaţiei de lată a despăgubirilor civile Curtea reţine că reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a acţiona pentru recuperarea creanţei sale anterior lămuririi dispozitivului. În consecinţă data naşterii creanţei reclamantei este data la care aceasta a fost stabilită în mod neîndoielnic atât sub aspectul existenţei şi al întinderii dar şi sub aspectul persoanei debitorului. Aşadar, în raport de toate aceste argumente Curtea reţine că data naşterii dreptului de creanţă al reclamantei este data de 11.10.2018.

Prin raportare la această data Curtea constată că formularea cererii de plată la data de 27.12.2018 a fost făcută cu respectarea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015.

Raportarea instanţei de fond la data de 11.10.2018 când a fost pronunţată decizia penală nr. 619/AP/11.10.2018 este nelegală, dispoziţiile speciale aplicabile cauzei, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015 nereglementând momentul de începere a curgerii termenului de 90 de zile de stabilirea calităţii de parte responsabilă civilmente a societăţii de asigurare.

Analizând dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în conformitate cu care "Orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvenţă poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condiţiile prevăzute la art. 121 şi alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept" se observă că legiuitorul a stabilit momentul de începere a curgerii termenului de 90 de zile ca fiind data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, pentru creanţeţe născute anterior deschiderii procedurii, sau de la data naşterii dreptului de creanţă, pentru creanţeţe născute ulterior deschiderii procedurii.

În atare situaţie, stabilirea momentului de începere a curgerii termenului de 90 de zile în raport de data la care a fost stabilită persoana responsabilă civilmente nu respectă cerinţele legii.

Pe de altă parte, debitorul obligaţiei era cunoscut la momentul producerii evenimentului rutier respectiv persoana responsabilă civilmente - asigurătorul RCA.

În fine, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit întemeiat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul F.G.A., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 301/2019 din 21 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata sumei de 100 RON reprezentand cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.