Whether the 30% statutory cap on cumulative salary allowances under Law No. 153/2017 applies per credit controller or per individual judge

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2018 astfel cum a fost precizată (disjunsă din dosarul nr. x/2018), reclamanţii A., B., C., D., E., F. - judecători în cadrul Judecătoriei Turnu Măgurele au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Teleorman anularea hotărârii nr. 160/17858/2018 emisă de Ministerul Justiţiei privind respingerea contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 569/C/06.02.2018; anularea în parte a Ordinului nr. 569/C/06.02.2018 emis de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 5, Cap. III, Secţiunea I din Anexa nr. V; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou Ordin în care să fie acordat, pe lângă sporul pentru condiţii vătămătoare şi sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în procent de 5% astfel cum sunt prevăzute în art. 5 din Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 535/26.09.2018, Tribunalul Teleorman a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.11.2018 sub nr. x/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2057/2019 pronunţată la data de 20 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

În ce priveşte cererea formulată de reclamanţi aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanţii întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului în sensul admiterii acţiunii şi anularea hotărârii nr. 160/17858/2018 emisă de Ministerul Justiţiei privind respingerea contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 569/C/06.02.2018; anularea în parte a Ordinului nr. 569/C/06.02.2018 emis de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 5, Cap. VIII, Secţiunea I din Anexa nr. V; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou Ordin în care să fie acordat, pe lângă sporul pentru condiţii vătămătoare şi sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în procent de 5%, astfel cum sunt prevăzute în art. 5 din Capitolul VIII, Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017.

În motivarea recursului, arată reclamanţii că din conţinutul adresei nr. x/2018 reiese că începând cu data de 01.01.2018 sporurile sunt cele acordate pentru luna decembrie 2017 majorate cu 25%, susţinere ce este nereală, întrucât din conţinutul Ordinului nr. 569/C/06.02.2018 reiese că sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţi sunt în procent de aproximativ 14% deşi aceste sporuri împreună trebuiau să fie în procent de 30%. Sun indicate în acest sens dispoziţiile art. 4 din Capitolul VIII, Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017.

De asemenea, susţin recurenţii că în temeiul dispoziţiilor art. 5 Capitolul VIII, Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017 sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de aproximativ 14% în loc de 25% cum ar fi trebuit să fie corect potrivit legii noi de salarizare, susţinându-se că sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 5% nu a fost acordat.

În ce priveşte cuantumul total al sporurilor susţin recurenţii că, într-adevăr dispoziţiile art. 25 din Capitolul II Secţiunea a III-a a Legii nr. 153/2017 prevăd limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, însă această dispoziţie reprezintă norma generală în materia drepturilor salariale. Susţin recurenţii că suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite raportat la fondul de salarii.

Arată recurenţii că Anexa V din Legea nr. 153/2017 prevede în domeniul de activitate "Justiţie" sporuri în cuantum maxim de 45%, aceasta fiind normă juridică specială aplicabilă aceste familii ocupaţionale.

În aceste condiţii solicită recurenţii acordarea, alături de sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, şi a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aşa cum este corect potrivit legii noi de salarizare, precum şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 5%.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, în esenţă, a susţinut că drepturile salariale ale recurenţilor au fost stabilite având la bază dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 şi faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 din lege, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Totodată, susţine că dispoziţiile Legii nr. 153/2017 lasă la aprecierea ordonatorului de credite condiţiile de acordare a acestor sporuri, evident cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legii, respectiv încadrarea în procentul de 30 % precizat la art. 25, normă juridică ce fixează doar pragul maxim pe care ordonatorul de credite trebuie să-l respecte, acesta având însă libertarea de a acorda sporuri al căror cuantum să fie chiar mai mic de un procent de 30% din suma totală a salariilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii A., B., C., D., E., F. au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Turnu Măgurele.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 579/C din 06.02.2018 şi anexa la acest act au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanţilor.

Cu privire la acest ordin reclamanţii au formulat contestaţie care a fost respinsă prin răspunsul nr. x/2018.

În acest context, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei anularea hotărârii nr. 160/17858/2018 emisă de Ministerul Justiţiei privind respingerea contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 569/C/06.02.2018; anularea în parte a Ordinului nr. 569/C/06.02.2018 emis de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 5, Cap. III, Secţiunea I din Anexa nr. V; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou Ordin în care să fie acordat, pe lângă sporul pentru condiţii vătămătoare şi sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în procent de 5% astfel cum sunt prevăzute în art. 5 din Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanţii formulând critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a Legii nr. 153/2017, respectiv a dispoziţiilor art. 24 şi 25 şi Anexa V din această lege, anexă care prevede în domeniul de activitate "Justiţie" sporuri în cuantum maxim total de 45%, normă juridică specială aplicabilă acestei familii ocupaţionale.

Cu referire la criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că actele atacate au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că:

"în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speţă Curtea de Apel Bucureşti.

Reclamanţilor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

În aceste condiţii, reclamanţilor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Astfel cum rezultă din anexele la Ordinul nr. 579/C/2018 reclamanţii au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv: spor de condiţii grele din indemnizaţia lunară şi spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii.

Înalta Curte observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanţii nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Regula limitării sumei sporurilor şi a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze, şi nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri public.

Chestiunea dedusă judecăţii a fost tranşată prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii, statuând următoarele:.

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

A reţinut Înalta Curte următoarele:

"70. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a statua, pe calea interpretării unitare, asupra dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) coroborate cu ale alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă, pentru personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete, procentul de limitare a sporurilor de 30%, prevăzut de art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, se raportează la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale sau la ordonatorul principal de credite, cu consecinţa acordării unor sporuri în cuantumul maxim (45%) prevăzut în cuprinsul art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017.

71. De asemenea, se solicită a se statua, în ipoteza în care personalului mai sus amintit i s-a stabilit un cuantum al sporurilor de 30%, prin raportare la nivelul ordonatorului secundar de credite (curte de apel), dacă acesta este îndreptăţit să pretindă plata diferenţelor de drepturi prin raportare la nivelul maxim stabilit în cadrul familiei ocupaţionale (45%), în temeiul principiilor nediscriminării şi egalităţii, consacrate în cuprinsul art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 sau dacă principiul egalităţii face referire numai la salariul de bază, iar o eventuală salarizare discriminatorie rezultă din aplicarea legii . . . . . . . . . .

84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun că: "Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu".

86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

87. În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

88. Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.

89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii".

Statuările ÎCCJ sunt obligatorii pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., atât în privinţa dispozitivului cat şi a considerentelor decizorii, prin urmare, reţine instanţa de recurs că în raport de considerentele mai sus enunţate, soluţia instanţei de fond este una temeinică.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F. împotriva sentinţei civile nr. 2057/2019 din 20 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.