Insurance exclusion for winter tires inapplicable where expert determined accident caused by glare rather than tire condition or speed

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea Deciziei nr. 6859/27.06.2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 68.883,85 RON cu titlu de daune formată din 64.674 RON reprezentând contravaloarea pieselor şi a manoperei pentru reparaţia autovehiculului avariat, 4.209,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2013, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data de 30.07.2013 şi până la plata efectivă a debitului şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1277 pronunţată la data de 02 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., a anulat Decizia nr. 6859/27.06.2017, a admis cererea de plată formulată de reclamant sub nr. x/18.12.2015 pentru suma de 64.676 RON şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor la plata sumei de 64.767 RON. A respins în rest acţiunea. În ce priveşte cheltuielile de judecată a obligat acelaşi pârât la plata sumei de 1.750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Deciziei nr. 6859/27.06.2017 emisă de pârât.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului, se arată că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea normelor ce reglementează obligativitatea analizei de către FGA a cererii de plată, respectiv a dispoziţiilor art. 2, art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/2015, art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015 precum şi a excepţiei inadmisibilităţii obligării directe la plată a FGA şi a principiului separaţiilor puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Astfel, sub un prim aspect arată recurentul că obligarea directă a Fondului de Garantare al Asiguraţilor la plata sumelor în cuantum de 68.883,85 RON reprezentând despăgubiri este inadmisibilă, întrucât în cadrul Comisiei Speciale actul administrativ emis de FGA a fost analizat strict sub aspectul ce a vizat cazul de excludere de la plata despăgubirilor, fondul cererii de plată nefiind analizat.

În susţinerea acestei critici invocă recurentul dispoziţiile art. 13, art. 12 şi următoarele din Legea nr. 213/2015, art. 13 şi următoarele din Norma AASF 16/2015.

O doua critică vizează interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 6.5 lit. a) din Condiţiile privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor - B., precum şi a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) pct. 28 şi art. 61 din O.U.G. nr. 125/2002 privind Codul rutier.

Susţine recurentul că atâta timp cât la data producerii evenimentului rutier - 13.01.2013, autoturismul x condus de către reclamant nu era dotat cu anvelope de iarnă, ci cu anvelope de vară, demonstrează existenţa cazului de excludere de la plata despăgubirilor prevăzut în mod expres de legislaţia în vigoare.

De asemenea, susţine recurentul că "fenomenul de orbire" reţinut de instanţa de fond nu poate fi primit atâta vreme cât la momentul încheierii contractului de asigurare părţile au convenit că nerespectarea normelor/reglementărilor de exploatare a autovehiculelor (în cazul de faţă neechiparea autovehiculului corespunzător circulaţiei pe drumurile publice pe timp de iarnă) reprezintă un caz de excludere la plata despăgubirii.

Arată recurentul că prin obiecţiunile la expertiză a arătat faptul că:

- pe sectorul de drum respectiv, în momentele premergătoare impactului, viteza de deplasare era peste limita maximă admisă de O.U.G. nr. 192/2002 respectiv 50 km/h, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

- în situaţia în care circula cu o viteză mai mică de 21 km/h conducătorul auto ar fi putut evita impactul, conducătorul auto trebuia să adapteze viteza de circulaţie la condiţiile unui carosabil acoperit cu zapadă şi gheaţă aşa cum impun dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002

- în situaţia în care autoturismul marca x ar fi fost echipat cu anvelope de iarnă se reducea spaţiul de frânare existând posibilitatea de evitare a impactului cu stâlpul de beton.

În concluzie, susţine recurentul că starea de pericol ce a dus la producerea accidentului a fost creată de intimatul reclamant care nu a adaptat viteza de circulaţie la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă şi gheaţă şi care nu a respectat obligativitatea echipării cu anvelope de iarnă.

4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării, intimatul a înţeles să declare recurs împotriva sentinţei civile nr. 1277 din data de 02 aprilie 2019, solicitând instanţei de control judiciar comunicarea sentinţei atacate în vederea formulării motivelor de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 În ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată următoarele:

S-a solicitat de către recurentul reclamant comunicarea sentinţei civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 în vederea formulării motivelor de recurs.

Înalta Curte observă, însă, că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantului la adresa solicitată prin cererea de chemare în judecată. În timpul soluţionării cauzei, apărătorul ales al recurentului reclamant şi-a schimbat sediul profesional, fără însă a înştiinţa instanţa de judecată despre schimbarea sediului profesional aşa cum obligă dispoziţiile art. 172 C. proc. civ.

În atare situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 172 teza finală C. proc. civ. în conformitate cu care "În cazul în care partea nu face această încunoştiinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare" astfel că sentinţa comunicată recurentului reclamant la vechiul loc de citare este valabil îndeplinită.

Examinând excepţia netimbrării recursului invocată din oficiu, Înalta Curte o găseşte întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

2)În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentului reclamant de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, aşa cum i s-a pus în vedere prin citaţia emisă şi primită de acesta la data de 06.10.2021.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurentul nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.

Reţine instanţa de control judiciar că, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul trebuia timbrat cu suma de 100 RON.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului declarat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar, recurentul nu a respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.2 În ce priveşte recursul declarat de Fondul de Garantare al Asiguraţilor, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ale cărui prevederi se încadrează calea de atac formulată în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 13.01.2013, a avut loc un accident rutier în urma căruia a avut loc avarierea autoturismului marca x înmatriculat sub nr. x, deţinut de recurentul reclamant A..

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţa de asigurare CASCO emisă de C. S.A.

În urma avizării daunei, a fost constituit dosarul de daună nr. x (nr. unic 37994), iar asigurătorul C. S.A. a respins dosarul da daună deschis pentru acest eveniment în raport de noile prevederi ale O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier, precum şi de prevederile condiţiilor de asigurare primite de asigurat pentru poliţele facultative B. art. 6.5 pct. a).

Urmare intrării asigurătorului C. S.A. în procedura falimentului, reclamantul A. s-a adresat recurentului Fondul de Garantare al Asiguraţilor în vederea plăţii de către acesta a sumei de 64.674 RON reprezentând contravaloarea pieselor şi a manoperei pentru o eventuală reparaţie a autovehiculului avariat, dobânda legală calculată de la data de 30.0.7.2016 şi până la plata efectivă a debitului, a sumei de 4.209,854 RON cu titlu cheltuieli de judecată, sume solicitate în baza sentinţei civile nr. 11645/14.11.2014 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2013.

Prin Decizia nr. 6859/27.06.2017, recurentul Fondul de Garantare al Asiguraţilor respins cererea formulată cu motivarea că la data producerii evenimentului asigurat, autovehiculul nu era echipat cu anvelope de iarnă, şi a constatat, de asemenea, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) pct. 28 din O.U.G. nr. 195/2002 şi cele ale art. 61 din acelaşi act normativ.

Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând cauza, a admis în partea cererea recurentului reclamant A., obligând recurentul Fondul de Garantare al Asiguraţilor la plata sumei de 64.676 RON.

Înalta Curte, în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, constată că hotărârea pronunţată este legală, instanţa de fond făcând o interpretare şi aplicare corectă a acestora.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 12 şi art. 13 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 13 şi următoarele din Norma ASF nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 213/2015:

"(3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 123; comisia specială poate dispune suspendarea soluţionării cererii de plată, în condiţiile art. 16 alin. (3)".

Dispoziţiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 prevăd că "Stabilirea şi evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează:

a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună şi în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare;

b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;

c) după analizarea şi instrumentarea dosarului de daună, direcţia tehnică de specialitate întocmeşte referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcţii de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale;

d) după avizarea dosarului de daună de către direcţiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare. Comisia specială desemnată de către Fond este constituită din proprii specialişti, cu următoarea componenţă: 2 membri din partea conducerii, dintre care unul are calitatea de preşedinte al comisiei; conducătorul direcţiei economice sau înlocuitorul legal al acestuia, după caz; 2 reprezentanţi ai direcţiei tehnice cu experienţă în materie de lichidare de daune; 2 reprezentanţi ai direcţiei juridice cu experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul juridic."

Este de netăgăduit că dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună precum şi creanţele de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Normele juridice anterior enunţate şi invocate chiar de către recurent prin cererea de recurs stabilesc obligaţia recurentului de a efectua verificări cu privire la cererile de plată, inclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor solicitat.

Împrejurarea că recurentul a ales să efectueze verificări proprii, aşa cum se arată în cuprinsul Deciziei 6859/27.06.2017, prin direcţiile de specialitate, verificări prin care a constatat pe de o parte faptul că i) argumentele expertului tehnic nu sunt concludente şi nu sunt susţinute cu cifre/date de unde să rezulte cu certitudine că accidentul nu a fost influenţat de tipul anvelopelor utilizate, iar pe de altă parte faptul că ii) derapajul nu a fost influenţat în mare măsură de calitatea anvelopelor montate pe auto, acestea nefiind adecvate perioadei de iarnă, fără a efectua verificări cu privire la cuantumul pretenţiilor solicitate, nu poate duce la admiterea motivului de recurs.

Într-adevăr, aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse este de competenţa comisiei speciale constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, însă aceste verificări trebuiesc efectuate sub toate aspectele, inclusiv cel al cuantumului pretenţiilor solicitate

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică hotărârea recurată pe considerentul că în mod nelegal prima instanţă nu a reţinut existenţa cazului de excludere, respectiv neechiparea autovehiculului corespunzător circulaţiei pe drumurile publice pe timp de iarnă, susţinându-se că dinamica accidentului nu are relevanţă în prezenta cauză.

Conform art. 6.5 lit. a) din Condiţiile privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor - B. "Asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirii în următoarele cazuri: a) nerespectarea normelor/reglementărilor de exploatare a autovehiculelor, a celor privind regimul orar de muncă al conducătorului auto; ..."

Constată Înalta Curte că aplicarea acestei dispoziţii legale în mod corect a fost făcută de instanţa de fond în raport de dinamica accidentului.

Astfel, probele aflate la dosarul cauzei, în special raportul de expertiză a stabilit că factorul principal care a provocat riscul este fenomenul de orbire în care s-a aflat conducătorul auto, situaţie în care a stabilit expertul că nu are nicio importanţă dacă autovehiculul a fost echipat cu anvelope de iarnă ori cu lanţuri antiderapante.

Prin acelaşi raport de expertiză s-a reţinut şi împrejurarea că reducerea spaţiului de frânare în ipoteza utilizării anvelopelor de iarnă este o posibilitate care nu determină însă concluzia că aceasta ar fi condus la evitarea impactului.

În acord cu instanţa de fond, constată Înalta Curte că recurenta nu a propus niciun mijloc de probă contrar susţinerilor din raportul de expertiză. Împrejurarea că recurenta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză nu echivalează cu administrarea unei probe de aceeaşi valoare (înscrisuri, raport expertiză).

În raport de aceste considerente, cauza de excludere de la plata despăgubirii este incidentă doar în situaţia în care respectarea unei anumite norme ar fi împiedicat producerea riscului asigurat. Cum însă, în cauză, producerea accidentului s-a datorat altor cauze, rezultă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 6.5 lit. a) din din Condiţiile privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor - B..

Nici critica ce vizează încălcarea art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 în sensul că viteza de deplasare a autovehiculului a depăşit limita maximă impusă nu poate fi primită, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă că viteza de deplasare a autovehiculului era de 41 km/h.

În consecinţă, reţinând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia netimbrării recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.