Tariff hike request rejected; authority’s refusal upheld as non-justiciable policy choice.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 19.09.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România a formulat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Guvernul României cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

1. obligarea pârâtei ANSVSA să iniţieze un proiect de act normativ pentru modificarea parţială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 privind tarifele aferente acţiunilor efectuate de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, după cum urmează:

- în principal - în sensul majorării tarifelor raportat la criteriile privind structura serviciului, compunerea costurilor şi următoarele praguri minime (la care se adaugă TVA): pct. 1 din Anexa = diferenţiat în funcţie de numărul animalelor din exploataţie, după cum urmează: 38.68 RON pentru maxim 10 animale, 39.27 RON pentru 11-20 animale, 42.84 RON pentru 21-30 animale, 46.41 RON pentru 31-40 animale, 49.98 RON pentru 41-50 animale, 55.55 RON pentru 51-60 animale, 57.12 RON pentru 61-70 animale, 60.69 RON pentru 71-80 animale, 64.26 RON pentru 81-90 animale, 67.83 RON pentru 91-100 animale şi 71.40 RON pentru mai mult 100 animale; pct. 3 din Anexa = 18.56 RON/animal la lit. a) şi 9.28 RON/animal la lit. b) şi c): pct. 6 din Anexa = 28.72 RON/animal la lit. a) şi 37.13 RON/animal la lit. b); pct. 8 din Anexa = 9.28 RON/animal la lit. a), 4.64 RON/animal la lit. b) şi 22.27 RON/animal la lit. c); pct. 10 din Anexa = 9,28 RON/animal la lit. c).

- în subsidiar - în sensul majorării tarifelor raportat la criteriile privind structura serviciului şi compunerea costurilor, conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenţei decizionale.

2. obligarea Guvernului României să emită o Hotărâre de Guvern prin care să aprobe proiectul de act normativ iniţiat de ANSVSA corespunzător formei finale a acestui proiect, astfel cum va fi stabilită după consultările din procedura transparenţei decizionale şi primirea avizelor din partea autorităţilor avizatoare.

3. obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2049 pronunţată la data de 19 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, a obligat pârâta ANSVSA să iniţieze un proiect de act normativ pentru modificarea parţială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenţei decizionale.

A respins în rest acţiunea, şi a obligat pârâta ANSVSA la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. susţine recurentul că în temeiul dispoziţiilor art. 61, art. 62, art. 6, art. 61, art. 19, art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată - al căror conţinut îl redă în totalitate - instanţa de judecată nu poate dispune obligarea unei instituţii publice la iniţierea unui proiect de modificare a unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât controlul legalităţii actelor administrative pe calea judecătorească presupune doar verificarea conformităţii actelor contestate în raport cu actele normative de nivel superior (cu legea, în general) situaţie în care, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, poate dispune, fie anularea actului contestat, fie menţinerea acestuia ca temeinic şi legal.

Susţine recurentul că procedând în această manieră şi obligând recurenta ANSVSA la iniţierea unui proiect de act normativ pentru modificarea parţială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenţei decizionale, această soluţie constituie o ingerinţă a instanţei de judecată în procesul legislativ, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Arată recurenta că hotărârea recurată este nelegală şi în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor juridice incidente cauzei.

În acest sens susţine recurenta că dispoziţiile art. 63 din O.G. nr. 42/2004 reglementează printre atribuţiile ANSVSA şi pe aceea de a elabora proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice, însă această dispoziţie legală nu instituie o obligaţie imperativă a ANSVSA de elaborare a unui act normativ.

Fiind vorba de modificarea unei Hotărâri de Guvern rezultă că oportunitatea, necesitatea şi posibilitatea concretă de modificare a H.G. nr. 1156/2013 nu pot fi apreciate de instanţa de judecată, ci doar de instituţia publică iniţiatoare care trebuie să aprecieze cu privire la măsura majorării tarifelor prevăzute de H.G. nr. 1156/2013, luând în considerare toate aspectele de ordin bugetar precum şi a altor elemente ce ţin de impactul crizei economice sau de angajamentele asumate de România faţă de instituţiile financiare internaţionale.

Susţine recurenta că în prezenta cauză instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Obiectul acţiunii din prezentul dosar nu îl constituie refuzul rezolvării unei cereri referitoare la emiterea unui act administrativ în accepţiunea normelor juridice anterior enunţate, acţiune ce se circumscrie tezei penultime a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci vizează o propunere de reglementare a cărei procedură este prevăzută de legi speciale, fapt pentru care solicitarea depăşeşte, în mod evident, limitele obiectului acţiunii în contencios administrativ.

În raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cauză nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii intimatului-reclamant având în vedere faptul că ANSVSA a răspuns solicitărilor ce i-au fost adresate de Colegiul Medicilor Veterinari din România prin mai multe adrese, citate chiar de instanţa de fond în considerentele hotărârii. Împrejurarea că intimatul-reclamant este nemulţumit de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri.

Instanţa de fond, calificând în mod eronat obiectul acţiunii ca fiind un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim a decis în mod neîntemeiat obligarea recurentei la iniţierea unui proiect de act normativ.

Instanţa de judecată nu poate aprecia în locul recurentei ANSVSA sau a Guvernului României acordarea unei indexări/modificări a tarifelor prevăzute de H.G. nr. 1156/2013, o astfel de interpretare conducând implicit la eludarea întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului Hotărârii de Guvern supusă aprobării, şi mai ales, la o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

O ultimă critică vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004 în sensul că tarifele stabilite de această dispoziţie legală nu se încadrează în categoria veniturilor proprii ale serviciilor publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor astfel încât, în prezenta cauză, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 48 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004. Dispoziţiile art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004 dispun că tarifele aferente acţiunilor sanitar-veterinare publice sunt aprobare prin Hotărâre de Guvern, iar din conţinutul acestora nu rezultă obligaţia de a actualiza aceste tarife nici măcar în funcţie de rata de inflaţie din anii precedenţi.

Susţine recurenta că aceste apărări, deşi formulate în faţa instanţei de fond, aceasta nu s-a pronunţat în niciun fel, nearătând de ce le-a respins, deşi o motivare completă şi corectă presupune răspunsuri la orice apărare formulată.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, susţine că cererea sa a vizat în mod strict obligarea recurentei de a demara operaţiunea administrativă constând în procesul tehnic de iniţiere şi elaborare, fără niciun fel de condiţionare sub aspectul conţinutului proiectului, raportat la procedura reglementată de H.G. nr. 651/2009.

Efectuarea procedurii administrative de iniţiere se circumscrie modalităţii de acţiune reglementată de art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, prin cererea formulată arătând că se impune actualizarea tarifelor aferente acţiunilor medicilor veterinari împuterniciţi, tarife ce nu au mai fost actualizate din anul 2013.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Controlul judiciar declanşat de intimatul-reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România a vizat, în esenţă, obligarea recurentei ANSVSA să iniţieze un proiect de act normativ pentru modificarea parţială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 privind tarifele aferente acţiunilor efectuate de către medicii veterinari de liberă practică.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa recurată, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei ANSVSA să iniţieze un proiect de act normativ pentru modificarea parţială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenţei decizionale.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., hotărârea primei instanţe poate fi casată în situaţia în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe.

Depăşirea atribuţiilor "puterii judecătoreşti" reprezintă o situaţie gravă, de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat, fapt pentru care aceasta atinge prestigiul justiţiei şi dăunează interesului public.

Instanţa depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti când săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate; critică pe legiuitor; aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale, precum şi atunci când atribuie valoare legală unor texte abrogate.

Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti vizează nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor.

În cazul încălcării/aplicării greşite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii grave ale hotărârii atacate în privinţa normelor de drept material. De aceea, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti constituie o formă specifică a încălcării/aplicării greşite a unor norme de drept material, în sensul că priveşte transgresarea unor norme constituţionale referitoare la sfera atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti a plecat de la premisa eronată a existenţei în cauză a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii intimatului-reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România.

Verificând actele aflate la dosarul cauzei se constată că recurenta a emis adresele nr. x/22.06.2017 şi nr. y/24.03.2017 prin care a arătat că majorarea tarifelor nu se poate face în lipsa unei rectificări bugetare pozitive.

Pentru existenţa excesului de putere este necesar ca dreptul de apreciere al autorităţii publice să se facă prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor - art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte consideră că hotărârea recurată este nelegală fiind pronunţată cu nerespectarea competenţelor instanţelor judecătoreşti în general şi a instanţelor de contencios administrativ în special, precum şi cu ignorarea diferenţelor dintre actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ.

Contenciosul administrativ consacrat în sistemul juridic românesc prin Legea nr. 554/2004, privit ca ansamblul mijloacelor juridice utilizate de orice persoană interesată pentru restabilirea ordinii de drept, încălcată prin acte juridice şi/sau fapte materiale ale organelor administraţiei publice, este un contencios administrativ de plină jurisdicţie. Caracteristica acestei calităţi este aceea că instanţa de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, să anuleze actul administrativ atacat, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris ori să efectueze o operaţiune administrativă, precum şi să acorde daunele cauzate persoanei fizice sau juridice prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prin urmare, instanţa de contencios administrativ poate verifica, din punct de vedere al legalităţii, conformitatea conduitei autorităţii publice cu dispoziţiile legale care îi reglementează activitatea, fără ca, prin actul de judecată, să suplinească voinţa autorităţii, obligând la executarea unei anumite obligaţii care intră în sfera de apreciere exclusivă a acesteia. Instanţa de judecată nu poate să se substituie autorităţii în exercitarea atribuţiilor sale, fără să-şi depăşească propria competenţă generală şi rol constituţional.

Înalta Curte mai reţine că actele administrative cu caracter normativ, inclusiv hotărârile de guvern care au această natură, beneficiază de o largă marjă de apreciere din partea organului emitent, adoptarea lor fiind atributul suveran al legiuitorului delegat. Instanţa este competentă numai a examina legalitatea unei hotărâri de guvern, fiind în măsură a o invalida în tot sau în parte în cazul în care criticile de nelegalitate se verifică, fără ca prin controlul de legalitate exercitat să-i poată determina conţinutul sau să poată decide adoptarea actului normativ, suplinind astfel voinţa legiuitorului secundar prin substituirea în exerciţiul competenţelor ce i-au fost acordate acestuia.

Constată Înalta Curte că în conformitate cu dispoziţiile art. 63 lit. m) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor "Autoritatea are următoarele atribuţii principale: m) elaborează proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice".

Această dispoziţie legală instituie un drept al recurentei de a proceda la elaborarea unor proiecte de acte normative, şi nu o obligaţie imperativă de a proceda la elaborarea unor proiecte de acte normative.

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că acest drept nu poate fi exercitat în orice condiţii, dimpotrivă prin dispoziţiile art. 5 - 8 din H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării se instituie condiţiile şi procedurile ce trebuiesc respectate de iniţiatorul proiectului de act normativ.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 561/2009 care dispun:

"Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare se elaborează pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau Guvern".

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative în conformitate cu care:

"Art. 7: Evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări

(1)Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative şi a celorlalte proiecte de acte normative reprezintă un set de activităţi şi proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a iniţiativelor legislative. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea şi analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările propuse.

(2)Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de acte normative este considerată a fi modalitatea de fundamentare pentru soluţiile legislative propuse şi trebuie realizată înainte de adoptarea actelor normative.

(3)Fundamentarea noii reglementări trebuie să aibă în vedere atât evaluarea impactului legislaţiei specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât şi evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează.

(31)Propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

(4)Evaluarea preliminară a impactului este realizată de iniţiatorul proiectului de act normativ. În cazul unor proiecte de acte normative complexe, evaluarea impactului poate fi realizată, pe baza unui contract de prestări de servicii, de către institute de cercetare ştiinţifică, universităţi, societăţi comerciale sau organizaţii neguvernamentale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la achiziţiile publice.

(5)În vederea elaborării evaluării preliminare a impactului propunerilor legislative iniţiate de deputaţi şi senatori, precum şi în cazul celor bazate pe iniţiativa cetăţenilor, membrii Parlamentului pot solicita Guvernului asigurarea accesului la datele şi informaţiile necesare realizării acesteia.

(6)Aplicarea dispoziţiilor alin. (1)-(5) nu este obligatorie în cazul iniţiativelor legislative ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi al celor bazate pe iniţiativa cetăţenilor".

Precum şi ale dispoziţiilor art. 20 şi 31 din acelaşi act normativ conform cărora:

"Art. 20: Activitatea de documentare

(1)Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcţie de importanţa şi complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a reglementărilor similare din legislaţia străină, în special a ţărilor Uniunii Europene.

(2)Iniţiatorii proiectelor de acte normative pot solicita, pentru documentarea lor legislativă, informaţii suplimentare de la Consiliul Legislativ şi alte autorităţi sau instituţii cu atribuţii de informare în materia respectivă.

(3)Rezultatele studiilor de cercetare şi referirile la sursele de informaţii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie să fie incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ.

Art. 31: Cuprinsul motivării

(1)Instrumentul de prezentare şi motivare include conţinutul evaluării impactului actelor normative, cuprinzând următoarele secţiuni:

a)motivul emiterii actului normativ - cerinţele care reclamă intervenţia normativă, cu referire specială la insuficienţele şi neconcordanţele reglementărilor în vigoare; principiile de bază şi finalitatea reglementărilor propuse, cu evidenţierea elementelor noi; concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice; referirile la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a căror implementare este elaborat respectivul proiect. Pentru ordonanţele de urgenţă vor fi prezentate distinct elementele obiective ale situaţiei extraordinare care impune reglementarea imediată, nefiind suficientă utilizarea procedurii parlamentare de urgenţă, precum şi eventualele consecinţe care s-ar produce în lipsa luării măsurilor legislative propuse;

b)impactul socioeconomic - efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social şi asupra mediului înconjurător, inclusiv evaluarea costurilor şi beneficiilor;

c)impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri;

d)impactul asupra sistemului juridic - implicaţiile pe care noua reglementare le are asupra legislaţiei în vigoare; compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie, determinarea exactă a acestora şi, dacă este cazul, măsurile viitoare de armonizare care se impun; deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; implicaţiile asupra legislaţiei interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaţionale, precum şi măsurile de adaptare necesare; preocupările în materie de armonizare legislativă;

e)consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizaţiile şi specialiştii consultaţi, esenţa recomandărilor primite;

f)activităţile de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ;

g)măsurile de implementare - modificările instituţionale şi funcţionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.

(2)În situaţia în care reglementarea propusă se elaborează în executarea unui act normativ, motivarea trebuie să cuprindă referiri la actul pe baza şi în executarea căruia se emite.

(3)Forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative trebuie să cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curţii de Conturi sau Consiliului Economic şi Social.

(4)Guvernul stabileşte structura şi conţinutul detaliat al instrumentelor de prezentare şi motivare pentru actele normative iniţiate de Guvern".

În raport de conţinutul acestor dispoziţii legale se constată că prin obligarea recurentei la iniţierea unui proiect de act normativ pentru modificarea parţială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenţei decizionale reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României precum şi prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În virtutea acestor texte constituţionale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

Instanţa de contencios administrativ nu poate depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Doar Guvernul poate adopta o hotărâre în momentul în care proiectul de act normativ a parcurs toate etapele de transparenţă decizională şi avizare interministerială, prevăzute de dispoziţiile H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, în cuprinsul căreia este reglementată o procedură specială în acest sens.

Având în vedere dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţii ce sunt aplicabile în cazul tuturor actelor juridice cu caracter normativ, inclusiv celor administrative, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea şi suspendarea. În ceea ce priveşte operaţiunea juridică a modificării actului normativ, dispoziţiile Legii nr. 24/2000 stabilesc faptul că modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia, în redarea lor într-o nouă formulare care poate fi dispusă prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior.

Prin urmare, instanţa de judecată nu poate obliga recurenta la iniţierea unui proiect de act normativ în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenţei decizionale. Guvernul României este singurul în măsură să aprecieze oportunitatea, necesitatea şi posibilitatea concretă de indexare în raport de toate aspectele de ordin bugetar.

Nu în ultimul rând instanţa de control judiciar constată că şi dispoziţiile art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004 dispun că tarifele aferente acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, acţiunile prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, în cazul în care sunt realizate de medici veterinari de liberă practică împuterniciţi sau, în cazul acţiunilor aprobate pentru animalele sălbatice din fondurile cinegetice, şi de către personalul din aceste fonduri, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu excepţia programelor cofinanţate şi aprobate de către Uniunea Europeană, care se aplică ca atare.

În atare situaţie, rezultă fără putinţă de tăgadă că modificarea tarifelor se efectuează de către Guvernul României.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 2049 din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată, iar pe fond respinge în tot acţiunea. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.