Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4925/2021 AI generated

Conflict of interest in signing public contracts: whether a mayor’s execution of council-decided commodat agreements with relatives' associations constitutes a prohibited administrative act or legal instrument

Case Number Decizia nr. 4925/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's rejection of the plaintiff's action and leaving in force the decision validating the Integrity Agency's assessment report that confirmed a conflict of interest. The case concerned a local mayor's challenge to the administrative report alleging that his signature on two commodat contracts with non-profit associations, where his son was a founding member, constituted a conflict of interest despite the initial decisions to grant free use of public spaces having been made by the local council. The court ruled that the mayor's act of signing the contracts in his capacity as budget credit ordinator fell under the prohibition in Article 76(1) of Law 161/2003 against issuing administrative acts or concluding legal instruments that produce material benefit for first-degree relatives, rejecting the argument that mere execution of a council decision exempted him from liability and confirming that the Agency's evaluation was legally initiated and procedurally compliant.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 70 din Legea nr. 161/2010; Conflict of interest in signing public contracts: whether a mayor’s execution of council-decided commodat agreements with relatives' associations constitutes a prohibited administrative act or legal instrument: Hotărârea pronunţată în ceea ce priveşte soluţia dată în legătură cu acest prim motiv, cuprinde motive străine cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
administrative contract conflict of interests capacity to contract association Agreement public-law benefit procedural acts

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Hotărârea pronunţată în ceea ce priveşte soluţia dată în legătură cu acest prim motiv, cuprinde motive străine cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., fiind dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.
art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010
De asemenea hotărârea pronunţată încalcă prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, care stabilesc principiile legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, etc.
art. 33 alin. (3) din Legea nr. 176/2010
În conformitate cu prevederile art. 33 alin.
art. 70 din Legea nr. 161/2010
- Prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2010 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi prevederile art.
art. 25 din Legea nr. 176/2010
76 astfel încât, ar fi aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010.
art. 115 alin. (3) din Legea nr. 215/2001
(2) şi art. 115 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 prevăd că hotărârile consiliului local se comunică primarului, iar precizarea că scopul unei astfel de comunicări este limitat la încunoştinţarea autorităţii executive pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor respective.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/22.05.2018 emis de Agenţia Naţională de Integritate, constatând inexistenta stării de conflict de interese.

Prin sentinţa civilă nr. 309/CAF din 17.08.2018, Tribunalul Giurgiu a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 826 din 5 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, în rejudecare, anularea actului administrativ reprezentat de raportul de evaluare nr. x/22.05.2018 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul arată că a deţinut calitatea de primar al Comunei Buturugeni, judeţ Giurgiu, în prin mandatul obţinut la alegerile din anul 2012, iar în urma unei evaluări începute de pârâta Agenţia Naţională de Integritate în data de 18.03.2016, aceasta a constatat că reclamantul nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese întrucât, în calitate de primar, în perioada mandatului 2012-2016, a semnat:

- contractul de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Antreprenoriat sociale pentru persoane vulnerabile" (asociaţie în cadrul căreia fiul persoanei evaluate a avut iniţial calitatea de membru fondator şi ulterior şi pe cea de angajat) şi

- contractul de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Pâine pentru persoane vulnerabile" (asociaţie în cadrul căreia fiul persoanei evaluate avea calitatea de membru fondator).

Se susţine că raportul de evaluare emis sub nr. x/1.07.2015 este întocmit cu încălcarea prevederilor legii pentru următoarele motive:

1) Activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese s-a realizat în lipsa unei sesizări a unei persoane sau ca urmare a sesizării din oficiu.

Hotărârea pronunţată în ceea ce priveşte soluţia dată în legătură cu acest prim motiv, cuprinde motive străine cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8

- din oficiu sau

- la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

Potrivit menţiunilor din raportul de evaluare contestat, pârâta a fost sesizată cu un alt aspect, respectiv evaluarea încheierii unui contract între Consiliul Local Buturugeni şi o societate comercială (SC B. SRL) şi rezilierii unui contract încheiat de acelaşi Consiliu Local Buturugeni cu o altă societate comercială (SC C. SRL).

Evaluarea conflictului de interese cu ocazia semnării contractului de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Antreprenoriat sociale pentru persoane vulnerabile" şi contractului de comodat nr. x/12.12.2014, nu a făcut obiectul sesizării din oficiul sau al unei părţi.

Deşi însăşi pârâta recunoaşte că a început evaluarea, respectiv a şi procedat la informarea persoanei evaluate (la data de 28.03.2016), fără a fi sesizată sau a se sesiza din oficiu cu privire la un conflict de interese, instanţa a apreciat că o adresă, primită la peste doi ani de la declanşarea evaluării (08.08.2016) echivalează cu o sesizare, în sensul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Aşadar, contrar celor afirmate de pârâtă, şi ulterior repartizării, iniţierii evaluării şi informării adresate persoanei evaluate, instanţa reţine că s-a realizat sesizarea pârâtei ce a stat la baza evaluării în urma căreia s-a emis raportul contestat.

Prin urmare, hotărârea s-a pronunţat cu încălcarea prevederilor art. 12 din Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

Aşadar, fără respectarea ordinii privind repartizarea după primirea petiţiei, s-a realizat evaluarea, în condiţiile lipsei de certitudine privind respectarea principiului obiectivităţii.

De asemenea hotărârea pronunţată încalcă prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, care stabilesc principiile legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, etc.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, "Potrivit principiului independenţei operaţionale, preşedintele, vicepreşedintele şi inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi dispoziţii referitoare la evaluările privind averea persoanelor, conflictele de interese şi incompatibilităţile de la nicio autoritate publică, instituţie sau persoana".

Ori, conform instanţei de fond a primit dispoziţie privind evaluarea reclamantului de la o autoritate publică, respectiv de la Curtea de Conturi a României, adresa respectivă fiind calificată nu de pârâtă, ci de instanţa de fond, sesizare, în mod nelegal.

Se arată că prin actul contestat s-a reţinut că reclamantul a încălcat:

- Prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2010 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi prevederile art. 76 astfel încât, ar fi aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Prin hotărârea recurată s-a reţinut ca temeinic şi legal raportul contestat, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurentul că hotărârea cuprinde şi motive străine cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Abaterea reţinută de pârâtă este în sensul că reclamantul a "semnat" două contracte, aflându-se astfel în conflict de interese.

Contrar celor reţinute de pârâtă, instanţa a motivat hotărârea pronunţată şi pe acte anterioare, respectiv arătând ca expunerea de motive este "întocmită" de primarul A., respectiv că acesta a "propus dezbaterea proiectului de hotărâre". Astfel, instanţa a reţinut motive străine celor reţinute de pârâtă în actul contestat, nici una dintre aceste acte nefiind calificate de emitentul raportului ca realizate în cadrul unui conflict de interese.

Temeiul reţinerii de către pârâtă al conflictului de interese nu este nici emiterea unui act administrativ, nici că reclamantul ar fi încheiat un raport juridic, ori că ar fi luat decizii în acest sens, ci că "a semnat" două contracte.

Este adevărat că dispoziţiile art. 48 alin. (2) şi art. 115 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 prevăd că hotărârile consiliului local se comunică primarului, iar precizarea că scopul unei astfel de comunicări este limitat la încunoştinţarea autorităţii executive pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor respective.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, în Decizia nr. 12/2015 a reţinut ca, deşi acest scop nu este prevăzut expres de lege, el rezultă pe cale de interpretare.

Instanţa, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la calitatea primarului de reprezentant al autorităţii publice locale şi de persoana obligata sa pună în executare hotărârile autorităţii deliberative, a apreciat în sensul "contractele au fost semnate de către primarul comunei Buturugeni în calitate de ordonator de credite ", respectiv în sensul ca primarul a participat la "procesul de luare a unei decizii".

Potrivit Legii nr. 273/2006 a finanţelor publice locale,

- Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.

- Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Or, potrivit legii primarul nu face parte din autoritatea decizionalii, ci din executiv, iar calitatea în care semnează nu este de ordonator de credite, ci de mandatar al autorităţii deliberative.

Prin actul administrativ contestat reclamantului i-a fost reţinută ca abatere disciplinară hotărârea unei alte autorităţi, care avea atribuţia doar de a o executa.

Reclamantul nu a încălcat regimul conflictelor de interese, întrucât luarea decizie privind angajarea în raporturi contractuale s-a decis:

Prin Hotărârea Consiliului local al Comunei Buturugeni nr. 38 din data de 10.11.2014 în care s-a aprobat participarea comunei Buturugeni împreună cu Asociaţia "D. " la implementarea proiectului "BUNĂSTARE PENTRU PERSOANE VULNERABILE PRIN STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALĂ", proiect în cadrul POSDRU, Axa prioritară 6, DMI 6.1 "Dezvoltarea economiei Sociale", prin încheierea unui acord de parteneriat.

Conform responsabilităţilor asumate în cadrul Acordului de parteneriat, Comuna Buturugeni urma să pună la dispoziţia Asocierii spaţii pentru activităţile desfăşurate.

Prin Hotărârea nr. 46 din data de 12.12.2014, Consiliul Local al Comunei Buturugeni, aprobat darea în folosinţă gratuită, a unui spaţiu, pe termen de 5 ani, atâta timp cât se menţine obiectul de activitate, Structurii de Economie Socială -Asociaţia "Pâine pentru persoane vulnerabile" din cadrul proiectului "BUNĂSTARE PENTRU PERSOANE VULNERABILE PRIN STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALĂ", darea în folosinţă gratuită, a altui spaţiu, pe termen de 5 ani, atâta timp cat se menţine obiectul de activitate, Structurii de Economie Sociala - Asociaţia "Antreprenoriat pentru persoane vulnerabile" din cadrul proiectului "BUNĂSTARE PENTRU PERSOANE VULNERABILE PRIN STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALĂ".

Potrivit dispoziţiilor legii, reclamantul a procedat la executarea deciziei luate de autoritatea deliberativa, respectiv:

- la semnarea contractului de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Antreprenoriat social pentru persoane vulnerabile" (asociaţie în cadrul căreia fiul recurentului are calitatea de membru fondator) şi la semnarea contractului de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Pâine pentru persoane vulnerabile" (asociaţie în cadrul căreia fiul subsemnatului are calitatea de membru fondator).

Decizia încheierii celor două contracte s-a luat exclusiv de către Consiliul local, respectiv de către consilierii aleşi în cadrul comunei pentru mandatul respectiv, organism diferit de reclamant, intre cele doua autorităţi (primar şi Consiliu Local) neexistând raporturi de subordonare, potrivit legii.

Instanţa a reţinut motive străine pricinii în toate aspectele invocate de reclamant, adăugând aceasta propriile sale motive pentru menţinerea actului contestat.

De altfel, instanţa a aplicat o prevedere legală ce nu mai era în vigoare încă din 2006.

Astfel, prin Legea nr. 286 din 6 iulie 2006, pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, articolul 68 nu mai avea lit. f).

Or, la baza hotărârii pronunţate sta consideraţia instanţei potrivit căreia: "Conform art. 68 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 215/2001, primarul exercita funcţia de ordonator de credite".

Aplicarea unui articol inexistent în anul 2014 (anul reţinerii conflictului de interese), este dovada faptului nu numai ca hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, ci chiar în lipsa acelor norme avute în vedere la pronunţarea hotărârii.

Decizia în vederea încheierii contractelor x/12.12.2014 şi y/12.12.2014 a aparţinut autorităţii executive, din care reclamantul nu făcea parte.

Reclamantul a fost doar obligat de prevederile legale să execute decizia autorităţii deliberative, respectiv sa semnez respectivele contracte, neavând posibilitatea să refuze.

Potrivit legii (art. 10 din C. civ.), legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prevederile art. 752 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali derogă de la dispoziţia generală referitoare la dreptul de a contracta.

Încheierea celor două contracte nu s-a decis prin actul de voinţă al primarului, respectiv prin dispoziţia sa, act administrativ emis de primar în condiţiile legii.

Faptul ca primarul a fost împuternicit să semneze contractele respective, nu echivalează cu a participa la încheierea lor, interdicţiile restrângându-se la:

- a face parte din structura de decizie privind încheierea contractelor

- a nu emite dispoziţie în vederea încheierii contractelor.

Aşa cum se poate observa din primul articol al contractelor, părţile sunt o asociaţie şi Consiliul Local al Comunei Buturugeni.

Potrivit Noului C. civ., încheierea contractului se realizează când se întâlneşte acordul de voinţă al părţilor sale, şi nu când acesta se semnează.

Din situaţia de fapt şi din interpretarea dispoziţiilor legale rezulta ca reclamantul nu a luat parte la încheierea contractului (respectiv nu a deliberat şi decis asupra elementelor esenţiale ale acestuia, respectiv nu a emis un act administrativ - dispoziţie de primar în vederea încheierii contractelor).

De remarcat că instanţa pe de o parte reţine că nu reclamantul a încheiat contractele, respectiv că acesta nu şi-a asumat un angajament legal, pe de altă parte că semnarea contractului are natura unui act juridic.

Ori, actul juridic a fost angajat, asumat, aşa cum s-a arătat, şi cum şi instanţa a reţinut, în mod contradictoriu, încă din momentul luării deciziei de către autoritatea deliberativă.

Tot cu încălcarea normelor de drept material s-a reţinut urmărirea unui interes material în cazul unei asociaţii constituite fără scop patrimonial.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de Legea nr. 161/2003 referitoare la "producerea unui folos pentru sine, pentru soţul său, sau pentru rudele sale de gradul I" nici una nefiind parte în respectivele contracte.

Este evident că structura juridică a partenerului (asociaţie fără scop patrimonial) cu care Consiliul Local a intrat în raporturi juridice exclude avantajul patrimonial, intenţia autorităţii locale fiind doar aceea de a promova interesul local.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu şi declinată ulterior spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, recurentul-reclamant a solicitat constatarea inexistenţei stării de conflict de interese şi anularea raportului de evaluare nr. x/22.05.2018 emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

În esenţă, s-a arătat că raportul de evaluare este întocmit cu încălcarea legii întrucât activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese s-a realizat în lipsa unei sesizări sau ca urmare a sesizării din oficiu.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

Potrivit menţiunilor din raportul de evaluare contestat, pârâta a fost sesizată cu evaluarea încheierii unui contract între Consiliul Local Buturugeni şi o societate comercială (SC B. SRL) şi rezilierii unui contract încheiat de acelaşi Consiliu Local Buturugeni cu o altă societate comercială (SC C. SRL).

Evaluarea nerespectării conflictului de interese cu ocazia semnării contractului de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Antreprenoriat sociale pentru persoane vulnerabile" şi contractului de comodat nr. x/12.12.2014, nu a făcut obiectul sesizării din oficiul sau la sesizarea unei părţi.

Astfel, reclamantul a menţionat că nu a emis niciun act administrativ, nu a încheiat niciun act juridic, (art. 76 (1) din Legea nr. 161/2010), nu a luat nicio decizie, nu a participat la luarea unei decizii (art. 25 din Legea nr. 176/2010), în legătură cu cele două contracte. A apreciat reclamantul că în legătura cu cele două contracte, nu a încălcat regimul conflictelor de interese, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea Consiliului local al Comunei Buturugeni nr. 38 din data de 10.11.2014 s-a aprobat participarea comunei Buturugeni împreună cu Asociaţia "D." la implementarea proiectului "BUNĂSTARE PENTRU PERSOANE VULNERABILE PRIN STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALA", proiect în cadrul POSDRU, Axa prioritară 6, DMI 6.1 "Dezvoltarea economiei Sociale'", prin încheierea unui acord de parteneriat. La data de 27.10.2014 s-a semnat Acordul de Parteneriat intre Primăria Buturugeni şi Asociaţia "D., în scopul implementării proiectului "BUNĂSTARE PENTRU PERSOANE VULNERABILE PRIN STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALA", IC 144050, Liderul parteneriatului fiind Asociaţia "D. şi Partenerul 1 fiind Primăria Comunei Buturugeni. Conform responsabilităţilor asumate în cadrul Acordului de parteneriat, Comuna Buturugeni urma sa pună la dispoziţia Asocierii spatii pentru activităţile desfăşurate.

Prin Hotărârea nr. 46 din data de 12.12.2014, Consiliul Local al Comunei Buturugeni, conform art. 1, a aprobat darea în folosinţa gratuita, pe termen de 5 ani, atâta timp cat se menţine obiectul de activitate, Structurii de Economie Sociala - Asociaţia "Pâine pentru persoane vulnerabile" din cadrul proiectului "BUNĂSTARE PENTRU PERSOANE VULNERABILE PRIN STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALA", următoarele spatii: Clădirea primăriei: Parter - sala 1,23, inclusiv holul de acces, având suprafaţa totala de 196 mp, Etaj - sala 1, 2 inclusiv holul de acces, având suprafaţa totala de 102, 35 mp. Conform art. 2, a aprobat darea în folosinţa gratuita, pe termen de 5 ani, atâta timp cat se menţine obiectul de activitate, Structurii de Economie Sociala - Asociaţia "Antreprenoriat pentru persoane vulnerabile" din cadrul proiectului "BUNĂSTARE PENTRU PERSOANE VULNERABILE PRIN STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALA", următoarele spatii: Extindere - Centru medical de permanenta/Dispensar uman Sala 1, 2, 3, hol, vestiare 1 şi 2, băi 1 şi 2, având suprafaţa totala de 84,56 mp.

În executarea Hotărârii mai sus indicate s-a procedat la semnarea contractului de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Antreprenoriat social pentru persoane vulnerabile" (asociaţie în cadrul căreia fiul său are calitatea de membru fondator) şi la semnarea contractului de comodat nr. x/12.12.2014 cu Asociaţia "Pâine pentru persoane vulnerabile" (asociaţie în cadrul căreia fiul său are calitatea de membru fondator).

Decizia încheierii celor doua contracte s-a luat de către Consiliul local, respectiv de către consilierii aleşi în cadrul comunei pentru mandatul respectiv, precizând reclamantul că nu poate lua decizii în cadrul forului denumit Consiliul Local, aceasta abilitate aparţinând exclusiv consilierilor locali aleşi.

Potrivit legii (art. 10 din C. civ.), legile care deroga de la o dispoziţie generala, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplica numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prevederile art. 751 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali deroga de la dispoziţia generala referitoare la dreptul de a contracta. Restrângerea dreptului de a contracta se refera la persoanele care fac parte din autoritatea publica care ia decizia. Nu se poate extinde, de cel care interpretează legea, şi la persoanele mandatate sa semneze contractele încheiate intre părţi.

De asemenea, prevederile art. 76 din Legea nr. 161/2003 derogă de la regula generală, stabilind că Primarii [...] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Hotărârea de consiliu local este un act administrativ. Respectivul act administrativ nu este însă emis de primar.

Încheierea celor două contracte nu s-a decis prin actul de voinţă al primarului, respectiv prin dispoziţia sa, act administrativ emis de primar în condiţiile legii.

Aşa cum se poate observa din primul articol al contractelor, părţile sunt o asociaţie şi Consiliul Local al Comunei Buturugeni. Or, reclamantul nu este consilier în cadrul Consiliului Local al Comunei Buturugeni, contractul nu s-a încheiat în urma deciziei primarului. Mai mult decât atât, încheierea unui contract, potrivit Noului C. civ., se realizează când se întâlneşte acordul de voinţă al părţilor sale, şi nu când acesta se semnează.

A învederat reclamantul că nu se află sub incidenţa textelor de lege reţinute întrucât în activitatea întreprinsă de către acesta nu a avut niciun interes de natură patrimonială care să fi putut influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de Legea nr. 161/2003 referitoare la "producerea unui folos pentru sine, pentru soţul său pentru rudele sale de gradul".

Criticile recurentului-reclamant subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitoare la nelegala sesizare a intimatei-pârâte, respectiv încălcarea principiului repartizării sesizărilor adresate agenţiei şi încălcarea principiului legalităţii, confidenţialităţii, independenţei operaţionale, sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi expuse.

Înalta Curte reţine că sesizarea adresată Agenţiei Naţionale de Integritate a fost formulată de către Curtea de Conturi la data de 8.08.2016, sesizare prin care s-a semnalat un posibil conflict de interese în sarcina recurentului rezultat din încheierea a două contracte de comodat cu asociaţii deţinute de către fiul acestuia. Este adevărat că această sesizare a fost ulterioară petiţiilor cu acelaşi conţinut înregistrate la Agenţia Naţională de Integritate la 23.12.2016, acest aspect neputând fi însă interpretat în sensul susţinut de către recurent, acela al lipsei sesizării către Agenţia Naţională de Integritate.

Nu pot fi primite argumentele recurentului-reclamant, potrivit cărora înregistrarea sesizării formulate de Curtea de Conturi (similară celor două petiţii anterior menţionate) încalcă principiul repartizării cauzelor prevăzut de dispoziţiile art. 12 din O.G. nr. 27/2002, întrucât dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 176/2010 prevăd obligaţia intimatei-pârâte de a îndeplini activitatea de evaluare la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice sau din oficiu.

Înalta Curte va înlătura şi susţinerile referitoare la încălcarea principiului independenţei operaţionale necesar în activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, întrucât autoritatea publică competentă ar fi primit dispoziţie privind evaluarea recurentului de la o altă autoritate publică, având în vedere, de asemenea, dispoziţiile legale anterior menţionate în baza cărora există obligaţia efectuării activităţii de evaluare, fie din oficiu, fie la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice. Totodată, examinând conţinutul sesizării formulată de către Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi Giurgiu, se poate constata că nu există nicio dispoziţie trasată de către autoritatea titulară a dreptului de sesizare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, instanţa de fond reţinând în mod legal atât situaţia de fapt, cât şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi făcând o corectă interpretare a acestora.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I."

Coroborând aceste dispoziţii legale cu prevederile art. 68 din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora "(1) În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz; (2) Prevederile art. 48 şi ale art. 49 alin. (2) se aplică în mod corespunzător", Înalta Curte apreciază că prin semnarea celor 2 contracte de comodat cu asociaţii al căror fondator era fiul acestuia, demonstrează incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Susţinerea recurentului-reclamant că nu avea niciun interes de natură patrimonială la semnarea acestor două contracte care, în fapt, reprezintă decizia unei alte autorităţi deliberative, respectiv a consiliului local al comunei Buturugeni, sunt nerelevante, pe de-o parte întrucât există un interes patrimonial al comodatarului, respectiv obţinerea cu titlu gratuit a folosinţei unui bun, iar pe de altă parte ţinând cont că cele două contracte au fost semnate de către recurentul reclamant în calitate de ordonator de credite, încheierea şi executarea acestor convenţii nefiind posibilă în absenţa validării acestora de către recurentul reclamant.

În raport de cele anterior reţinute, nu prezintă relevanţă susţinerile potrivit cărora nu poate exista un conflict de interese, întrucât fiul recurentului reclamant nu avea calitatea de angajat al celor două asociaţii, fiind doar membru fondator al acestora, dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nefăcând vreo distincţie în acest sens.

Înalta Curte reţine că simpla semnare a celor două contracte de către recurent cu asociaţiile al căror membru fondator era şi fiul său, presupunând verificarea de către acesta a legalităţii emiterii şi executării lor, asumarea respectivelor contracte de comodat, se circumscrie definiţiei noţiunii de conflict de interese, prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare.

În ceea ce priveşte criticile privind greşita interpretare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 752 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, dispoziţiile legale care, în opinia recurentului, derogă de la dispoziţia generală referitoare la dreptul de a contracta, sunt neîntemeiate, prima instanţă reţinând în mod corect că starea de conflict de interese s-a născut în considerarea calităţii de ordonator de credite a recurentului, prevăzută de dispoziţiile art. 68 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 215/2001, care erau în vigoare atât la momentul semnării contractelor, cât şi la momentul emiterii actului administrativ contestat în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 826 din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.