TVA assessment: prohibition of suspension of administrative litigation pending criminal prosecution where the claimant insists on continuation under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate court’s order suspending the proceedings, and remanded the case to the same court to continue judgment, ruling in favor of the company in bankruptcy. The dispute centered on a request to annul a tax authority decision upholding an additional VAT assessment of approximately 13.8 million RON, where the appellate court had incorrectly suspended the administrative litigation pending the outcome of related criminal proceedings. The High Court determined that under Article 28(2) of Law No. 554/2004, which governs administrative litigation, a court cannot suspend proceedings if the claimant, acting as an injured party, explicitly insists on continuing the judicial review, as this special law prevails over the general provisions of the Code of Civil Procedure regarding suspension when criminal investigations are pending.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 413 C. proc. civ, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ; TVA assessment: prohibition of suspension of administrative litigation pending criminal prosecution where the claimant insists on continuation under Law 554/2004: The dispute centered on a request to annul a tax authority decision upholding an additional VAT assessment of approximately 13.8 million RON, where the appellate court had incorrectly suspended the administrative litigation pending the outcome of related criminal proceedings. The High Court determined that under Article 28(2) of Law No. 554/2004, which governs administrative litigation, a court cannot suspend proceedings if the claimant, acting as an injured party, explicitly insists on continuing the judicial review, as this special law prevails over the general provisions of the Code of Civil Procedure regarding suspension when criminal investigations are pending.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for admitting the appeal, quashing the interlocutory order, and remanding the case to the appellate court.
Procedural rule governing the effects of the cassation decision (quashing and remanding) applied in the dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2020, la 13 octombrie 2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment prin B., în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 281 alin. (2) din Legea 207/2015, a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili-Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia judeţeană a Finanţelor Publice Olt pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să se dispună, în temeiul art. 1, art. 2 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată, anularea actului administrativ denumit Decizie nr. 38/14.04.2020, emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea procedurii prealabile şi a actelor subsecvente ce au stat la baza emiterii deciziei: Decizia de impunere nr. x/23.09.2014 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/23.09.2014, întocmite de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt prin care s-a stabilit diferenţe suplimentare de plată pentru TVA în sumă de 13.880.550 reprezentand: 11.793.363 RON TVA şi 2.087.187 RON accesorii aferente TVA .
2. Hotărârea recurată
Prin încheierea din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost suspendată judecata cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii ANAF-DGAMC-Serviciul Soluţionare Contestaţii şi DGRFP Craiova-AJFP Olt, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia Penală.
3. Recursul
Împotriva încheierii din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii.
A susţinut că instanţa de fond, după patru termene de judecata in care s-au formulat obiective de expertiza, obiectiuni la obiectivele formulate de parata, puncte de vedere a admis cererea paratelor ANAF si a dispus in mod vădit nelegal suspendarea judecaţii cauzei, in temeiul dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., nesocotind astfel dispoziţiile legale in materie respectiv art. 28 alin. (2) Legea 554/200, si hotărârile instanţelor de judecata.
Astfel, instanţa de fond, dispunând suspendarea judecării in temeiul art. 413 C. proc. civ.., deşi societatea a stăruit in soluţionarea contestaţiei, a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că "instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii".
În opinia recurentei, menţinerea suspendării judecaţii pe motivul existentei unui dosar penal în condiţiile mai sus menţionate, este vădit nelegala întrucât, asa cum corect a reţinut si ICCJ in Decizia 1973/10.04.2019 a S.C. A. S.R.L., "pronunţarea cu prioritate a instanţei de contencios administrative asupra realităţii tranzacţiilor realizate in cadrul raportului de inspecţie fiscala nu ar impieta asupra cercetării penale in desfasurare, eventualele constatări definitive ale instanţei de contencios administrative cu privire la reclamanta reprezentând o chestiune prealabila de care organele penale vor tine cont in stabilirea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscal cu cererea cu care a fost sesizata".
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este temeinică şi legală.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 3 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanta de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu o cerere prin care a solicitat anularea actului administrativ denumit Decizie nr. 38/14.04.2020, emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea procedurii prealabile şi a actelor subsecvente ce au stat la baza emiterii deciziei: Decizia de impunere nr. x/23.09.2014 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/23.09.2014, întocmite de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt prin care s-a stabilit diferenţe suplimentare de plată pentru TVA în sumă de 13.880.550 reprezentand: 11.793.363 RON TVA şi 2.087.187 RON accesorii aferente TVA.
Prin încheierea recurată a fost suspendată judecata cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii ANAF-DGAMC-Serviciul Soluţionare Contestaţii şi DGRFP Craiova-AJFP Olt, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia Penală, recurenta criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă din perspectiva motivelor de casare invocate de către aceasta, instanţa de control judiciar reţine că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., într-un litigiu de contencios administrativ în care reclamanta stăruie în continuarea judecării pricinii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, conform acestor prevederi legale, se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."
Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecarea pricinii."
Legea contenciosului administrativ este o lege specială, care prevalează în raport de prevederile C. proc. civ., astfel încât, posibilitatea de suspendare a judecării litigiului de contencios administrativ, când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, este condiţionată de poziţia exprimată de reclamant, persoană vătămată în sensul art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte continuarea judecării pricinii cu care a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ.
Prin urmare, dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ. în ipoteza situaţiei juridice reglementată de textul legal în discuţie, norme care se aplică cu prioritate, dat fiind caracterul specific dreptului public.
Cum în speţă, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., iar recurenta-reclamantă şi-a exprimat opoziţia faţă de suspendarea pricinii, Înalta Curte reţine că, în materia contenciosului administrativ, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea judecăţii, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., o astfel de suspendare nu poate fi dispusă faţă de opoziţia reclamantului care a atacat actul administrativ.
Alături de aceste argumente, instanţa de control judiciar constată că prin sentinţa nr. 2213/24.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 1973/10.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis contestaţia formulată de societate împotriva Deciziei nr. 412/18.12.2014, prin care organul fiscal a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/23.09.2014 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/23.09.2014, autoritatea fiscală procedând la soluţionarea contestaţiei administrative, prin Decizia nr. 38/14.04.2020 contestată în prezentul dosar.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se poate proceda la verificarea legalităţii deciziei, având în vedere că organul administrativ a fost în măsură să emită decizia de soluţionare a contestatiei administrative.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va casa încheierea recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin B. împotriva încheierii din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.