Recusal challenge in public procurement: insufficiency of judicial reasoning and objective impartiality standard under Article 425 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată oral la termenul de judecată din 26.04.2021, în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect litigiul achiziţii publice, reprezentantul legal al petentei A. S.R.L., a formulat cerere de recuzare a domnilor judecători B., C., D..

La data de 26.04.2021 s-au depus cererile de recuzare şi în scris, formulate separat pentru cei trei membri ai completului C1 Achiziţii, fiind înregistrată în dosarul asociat nr. x/2021

2. Hotărârea recurată

Prin încheierea nr. 55 din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondată cererea de recuzare a domnilor judecători B., C., D. formulată de petenta A. S.R.L., în dosar nr. x/2021.

3. Recursul

Împotriva încheierii nr. 55 din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, petenta a formulat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei unui complet imparţial în vederea rejudecării fondului dosarului.

A susţinut recurenta că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba falia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

A arătat că motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului si a calităţii actului de justiţie, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituind o condiţie a procesului echitabil.

Astfel, jurisprudenţa relevantă a statuat următoarele: atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar. (Curtea de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2333/R/CA/29.06.2015). Tocmai de aceea doctrina a considerat în mod constant că motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Este adevărat că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument ridicat de părţi in hotărârea sa, critica cu privire la hotărârea recurată fiind faptul că instanţa a avut o soluţie prestabilită si a ignorat cu bună-ştiinţă toate argumentele contrare.

Or, în opinia recurentei, hotărârea nr. 55/2021 nu respectă niciunul dintre criterii menţionate. In primul rând, din cuprinsul hotărârii nu reiese o analiză completă a motivelor prezentate în cuprinsul cererilor de recuzare. întreaga motivare a instanţei de judecată rezumându-se la indicarea în mod general a interpretărilor şi reglementărilor imperativului imparţialităţii. Cu titlu de exemplu, indicând "argumentarea" motivării respingerii:"motivul de incompatibilitate prevăzut de ort. 42 pct. 13 C. proc. civ. nu este incident alunei când judecătorul a soluţionat o excepţie de procedură ca cea în E."; "nici faptul că in şedinţă publică nu s-a motivul respingere excepţiei nu este în măsură să nască îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului".

Deci, instanţa de judecată a considerat că fapta membrilor completului de judecată de a respinge nemotivat excepţia nelegalei constituiri a completului de judecată şi de a soluţiona cauza fără a cunoaşte dacă acest complet a fost sau nu legal constituit, nu poate fi privită ca o lipsă de imparţialitate. O motivare reală a hotărârii recurate presupunea cel puţin o explicaţie a acestei afirmaţii dar şi o raportare efectivă la argumentele noastre.

Tocmai pentru a se asigura sentimentul de siguranţă al justiţiabilului şi dreptul la un proces echitabil este nevoie ca judecata cauzei să se efectueze într-un mod transparent. Or, regula prin care legiuitorul român a înţeles să asigure acest standard este repartizarea aletorie a dosarelor prin sistemul informatic ECRIS. Garantarea implementării acestei reguli o reprezintă transparenţa -existenta, la dosarul cauzei, a unei dovezi privind modul în care cauza a fost repartizată, ceea ce în cauza de faţă nu s-a asigurat.

In schimb, în opinia sa, instanţa de judecată, prin hotărârea de respingere a cererilor de recuzare nefăcând decât să confirme legalitatea conduitei caracterizate prin lipsa de imparţialitate a completului de judecată fără a o motiva într-un fel.

Procedând astfel, Curtea de Apel Alba-Iulia a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), respectiv dispoziţiile art. 425 referitoare la conţinutul hotărârii judecătoreşti.

Transformarea unei judecăţi concrete şi efective într-o judecată teoretică şi iluzorie doar pentru a scuza conduita lipsită de imparţialitate a colegului/colegilor de instanţă reprezintă o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil care ar trebui să aibă drept efect anularea hotărârii.

Procedând astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a obstrucţionat recurentului accesul liber la instanţă în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de recuzare

Urmare a conduitei instanţei de judecată dreptul reclamantului de a formula cerere de recuzare s-a transformat într-un drept teoretic şi iluzoriu.

Acest comportament se află în contradicţie cu dispoziţiile CEDO deoarece limitează reclamantului dreptul la instanţă de un mod general, fără nicio circumstanţiere sau detaliere şi fără a se justifica în vreun fel care este scopul acestei limitări.

În acest sens a invocat cauza Faimblat împotriva României, cererea nr. x/02, hotărârea din data de 13 ianuarie 2009, cauza Lungoci împotriva României, cererea nr. x/00, hotărârea din 26 ianuarie 2006, publicată in Monitorul Oficial al României nr. 588/07.07.2006, cauza Lupaş şi alţii împotriva Românie publicată în Monitorul Oficial nr. 64/10.07.2007.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi F. S.R.L. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27.07.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă cu privire la nemotivarea hotărârii, invocate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Or, în cauză, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept, reţinând că în cauză completul din care au făcut parte domnii judecători B., C., D. au soluţionat incidentele procedurale ivite în soluţionarea cauzei, precum şi faptul că în şedinţa publică nu s-a motivat respingerea excepţiei nu este în măsură să nască îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului, care este prezumată până la proba contrară, având în vedere că verificarea modului de soluţionare, de către preşedintele completului, a excepţiilor invocate excede analizei unei cereri de recuzare.

De asemenea, a apreciat prima instanţă că măsura dispusă de preşedintele completului, respectiv reluarea cauzei după pronunţarea asupra cererilor de recuzare, nu se încadrează în prevederile art. 42 pct. 13 C. proc. civ., aceasta nu denota lipsa de imparţialitate, din moment ce în cazul formulării unei cereri de recuzare nu se prevede suspendarea sau amânarea cauzei.

Totodată, a reţinut că imparţialitatea judecătorilor nu poate fi analizată doar sub imperiul dispoziţiilor C. proc. civ., ci trebuie privită în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este el reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Imparţialitatea obiectivă presupune că judecătorul nu are nici un motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte, fiind prezumată până la proba contrară. Criteriul obiectiv de apreciere a imparţialităţii presupune a se analiza dacă există fapte determinate şi verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal.

Toate aceste argumente, evidenţiate rezumativ mai sus, demonstrează că instanţa de fond a analizat argumentele reclamantei şi probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de recuzare.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva invocată de recurentă a încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Or, în cauză, potrivit considerentelor anterior expuse cu ocazia analizării motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurentă din această perspectivă.

În fine, nici alegaţiile recurentei privind obstrucţionarea accesului liber la instanţă în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de recuzare, în sensul că urmare a conduitei instanţei de judecată dreptul reclamantului de a formula cerere de recuzare s-a transformat într-un drept teoretic şi iluzoriu nu pot fi primite, având în vedere că recurenta a beneficiat de dreptul de a formula cererea de recuzare, care a fost soluţionată printr-o hotărâre care a fost analizată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă în calea de atac a recursului de faţă, fiind respectat principiul dublului grad de jurisdicţie, nemulţumirea recurentei faţă de soluţia pronunţată neputând echivala cu încălcarea dreptului de acces la instanţă astfel cum a fost invocat cu trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului menţionată de aceasta.

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată este temeinică şi legală, motivele invocate de recurentă prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Având în vedere această soluţie, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante, care a formulat recurs privind modul de soluţionare a cererii de recuzare de prima instanţă, ceea ce a necesitat din partea intimatei-pârâte F. S.R.L. avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă, urmând a o încuviinţa, conform dovezii depusă de aceasta în dosarul de recurs.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi 453 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de petentă ca nefondat şi va obliga recurenta la plata către intimata F. S.R.L. a sumei de 1600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de petenta A. S.R.L. în calitate de lider al Asocierii şi G. S.R.L. (Asocierea) împotriva încheierii nr. 55 din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimata F. S.R.L. a sumei de 1600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.