Salary recalculation for probation staff: rejection of moratorium under O.U.G. 3/2019 as defense against payment of back-differences.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 din 03.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

a) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şt, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul "de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ,

b) obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

· începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

· începând cu data de 0112.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valoni de 445 iei (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017,

c) obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei,

d) obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

· să aplice majorarea salariată de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

· să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şl aplicate în mod individual şl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat,

e) obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salaríale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective,

f) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5119 din 6 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 2883/C/2018 şi 3396/C/2018, s-au respins primele două capete de cerere ca rămase fără obiect şi s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3 . Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5119 din 6 decembrie 2018, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, cu privire la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferentei dintre sumele stabilite prin O.M.J. nr. 603/C/2018 şi O.M.J. nr. 3396/C/2018, aceasta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, în opinia sa, soluţia primei instante, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferentelor de drepturi calculate potrivit O.M.J. nr. 3396 C/2018 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu care premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri. Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatului-reclamant prin acest act administrativ.

Având în vedere că raportat la dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de către pârâţi înainte de finalitarea procesului, a susţinut că este incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Tot circumscris acestui text de lege a susţinut recurenta-pârâtă că solutia instantei de obligare a Directiei Nationale de Probaţiune la plata diferentei dintre sumele stabilite reclamantului prin O.M.J. nr. 542/C/2018 si cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 3/2019 privind esalonarea plătii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justitiei, susţinând că principalul efect al ordonanţei de urgenţă este instituirea unui moratoriu legal ceea ce echivalează cu afectarea obligaţiei de plată cu un termen suspensiv legal. Principalul efect al moratoriului legal constă în amânarea exigibilităţii obligatiei, întrucât executarea acesteia depinde de împlinirea unei date care coincide cu ultima zi a fiecăruia dintre cei cinci ani cuprinşi în intervalul 2019-2023.

Termenul care afectează obligaţia de plată este unul suspensiv, întrucât scadenţa obligaţiei este amânată până la împlinirea acestuia, iar beneficiul termenului este stipulat în favoarea creditorului, respectiv Direcţia Naţională de Probaţiune în calitate de angajator. În aceste condiţii, pendente termine, debitorul nu poate fi considerat in întârziere, întrucât datoria sa, deşi există, nu este ajunsă la scadenţă.

Astfel, în temeiul dispozitiilor legale mai sus mentionate, a fost achitat procentul de 5% din totalul sumei cuvenite, aferent anului 2019, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei precum şi dobânzile aferente drepturilor băneşti, conform O.U.G. nr. 3/2019.

Având în vedere că raportat la dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de către pârâta DNP pentru anul 2019, înainte de finalizarea procesului, iar dreptul la plată pentru anii 2020-2023 nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, în opinia sa, este incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In subsidiar, a susţinut că prin hotărârea dată, instanta a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ.)

Astfel, în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-intimat a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 şi emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecăţii, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamant. Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâţii DNP şi MJ, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentintei recurate. Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părtilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune de plata a diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enuntate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea altui ordin.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 498 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi pe fond: a) respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind obligarea Directiei Nationale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite prin O.M.J. nr. 603/C/2018 şi respectiv cele acordate prin O.M.J. nr. 3396/C 2018; b) respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere drivind de obligarea Directiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantului prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate şi plata dobânzilor legale, în ceea ce priveşte sumele datorate pentru anul 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019; c) respingerea ca prematur introdus a capătului de cerere privind obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantului prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate şi plata dobânzilor legale, în ceea ce priveşte sumele datorate pentru pentru anii 2020-2023, conform O.U.G. nr. 3/2019.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 mai 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a solicitat, în primul capăt al cererii, obligarea pârâtului MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie.

Prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Astfel, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) şi aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte VRS pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, a fost stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pârâtului Ministerul Justiţiei, îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018 şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 1 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Faţă de toate aceste împrejurări, văzând emiterea OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 şi a OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, au fost respinse capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a criticat sentinţa recurată cu privire la obligarea acesteia la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, în principal, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele invocate de recurenta-pârâtă, care, în opinia sa, se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, aminteşte că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

În esenţă, recurenta-pârâtă susţine prin memoriul de recurs, că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ fiind existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri. Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatului-reclamant prin acest act administrative şi, totodată, având în vedere că raportat la dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de către pârâta DNP pentru anul 2019, înainte de finalizarea procesului, iar dreptul la plată pentru anii 2020-2023 nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

Or, aspectele invocate de recurenta-pârâtă privesc executarea sentinţei nu constituie veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă că ordinele în discuţie au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, iar, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite.

Prin urmare, reclamantul are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit. Din aceeaşi perspectivă, în mod corect s-a reţinut că nu există justificare legală pentru eşalonarea sumelor datorate, impunându-se obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018.

În aceste condiţii alegaţiile recurentei privind executarea acestei obligaţii stabilite prin sentinţa recurată nu pot conduce la reformarea acesteia, neputându-se reţine greşita aplicare a normelor de drept material din perspectiva invocată.

În cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului disponibilităţii şi principiul rolului activ al judecătorului, motiv invocat în subsidiar de către pârâtă, motivat de faptul că, în opinia sa, era necesar să fi fost analizată legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea altui ordin.

Astfel, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este incident "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Recurenta-pârâtă invocă încălcarea principiului disponibilităţii din perspectiva neanalizării de către prima instanţă a legalitatii OMJ nr. 3396/C/2018.

Înalta Curte reţine că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, prima instanţă, având în vedere emiterea OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 care a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială şi (şi emiterea OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 subsecvent), respingând capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect, pretenţia reclamantului dedusă judecăţii fiind aşadar satisfăcută.

În aceste condiţii, se constată că instanţa de fond a reţinut şi a analizat în mod corect obiectul cererii cu care a fost învestită de către reclamant, astfel că nu se poate reţine nici încălcarea principiului disponibilităţii şi nici a principiului rolului activ al judecătorului, în sensul invocat, în cadrul recursului în care susţine, de fapt, argumente privind executarea sentinţei cu privire la care pârâta nu aduce critici de nelegalitate referitor la obligaţia de plată a diferenţelor de drepturi salariale, în raport de calitatea sa procesual pasivă, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 5119 din 6 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.