Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4903/2021 AI generated

FGA appeal upheld, res judicata misapplied, annulment and retrial ordered in BAAR compensation dispute

Case Number Decizia nr. 4903/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the Guarantee Fund of Insured Persons (FGA), quashed the Court of Appeal Bucharest judgment and remanded the case to the same court for retrial. The initial action by the Romanian Motor Insurers’ Bureau (BAAR) sought annulment of an FGA decision refusing compensation of RON 279,150.12 after the insurer became insolvent, and the court of first instance had granted the action. The High Court held that the first instance unlawfully relied on the authority of res judicata of a prior judgment (noting the lack of triple identity of parties, object and cause, since FGA was not a party to the earlier case), thereby failing to examine the merits and the evidence on the validity of the RCA insurance policy at the time of the event; this constituted a procedural violation under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, leading to the annulment and referral for fresh examination of the parties’ arguments and evidence.

Legislator headnote

AI generated

art. 430 C. proc. civ, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; FGA appeal upheld, res judicata misapplied, annulment and retrial ordered in BAAR compensation dispute: The initial action by the Romanian Motor Insurers’ Bureau (BAAR) sought annulment of an FGA decision refusing compensation of RON 279,150.12 after the insurer became insolvent, and the court of first instance had granted the action. The High Court held that the first instance unlawfully relied on the authority of res judicata of a prior judgment (noting the lack of triple identity of parties, object and cause, since FGA was not a party to the earlier case), thereby failing to examine the merits and the evidence on the validity of the RCA insurance policy at the time of the event; this constituted a procedural violation under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, leading to the annulment and referral for fresh examination of the parties’ arguments and evidence.

Keywords

AI generated
insurance compensation res judicata civil dispute identity of claims invalidity insurance insurance guarantee fund

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Basis for the court's decision to admit the appeal and annul the lower court's judgment.

art. 497 C. proc. civ.

Used to send the case back to the same court for retrial after the appeal was admitted.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei FGA nr. 20627/19.07.2019 şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului despagubiri în suma de 279.150,12 RON.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 961 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia FGA nr. 20627/19.07.2019 şi a fost obligat FGA la emiterea unei noi decizii prin care să plătească reclamantei suma de 279.150,12 RON reprezentând despăgubiri.

3. Recursul

Împotriva sentinţei civile nr. 961 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestatiei formulată de intimatul-reclamant ca neîntemeiată.

A susţinut că, in spetă, nu s-a facut dovada faptului ca autoturismul cu numarul de inmatriculare x si seria sasiu x detinea la data evenimentului, respectiv 29.06.2015, o polita R.C.A. valabila la A. S.A., la dosarul de dauna neexistand niciun document doveditor. Din corespondenta purtata de pârât cu reprezentantii S.C. A. S.A. rezulta faptul ca, nici acestia din urma nu inteleg sa confirme existenta acestei polite. Mai mult decat atat, nici din verificarile efectuate in baza de date CEDAM Ia Sectiunea "cautare polite RCA" http://asfromania.ro/consumatori/baza-de-date-cedam/interogare-polite-rca nu reiese faptul ca, aceasta autoutilitara ar detine o polita valabila.

Totodata, a mentionat faptul ca, Fondul de Garantare a Asiguratilor (F.G.A.) garanteaza plata despagubirilor in baza unei obligatii izvorate strict din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevazut de Legea nr. 213/2015, per a contrario, lipsa acestui contract exonerând fondul de la plata despagubiri.

Or, în litigiul invocat, nici A. si nici măcar asiguratul B. nu au fost parţi, astfel ca nu sunt incidente prevederile art. 430 C. proc. civ.. privind autoritatea de lucru judecat. Mai mult, din cuprinsul deciziei Curţii de Apel Alba Iulia rezulta ca respingerea apelului are ca fundament faptul ca toate criticile aduse hotărârii de fond (care nu a fost anexata cererii) sunt străine de situaţia de fapt si temeiurile de drept invocate de BAAR, nicidecum valabilitatea poliţelor de asigurare RCA depuse la dosarul cauzei. Totodată, dosarul nr. x/2016 a fost disjuns dintr-un alt dosar ce ulterior a fost suspendat ca urmare a intrării societăţii B. in procedura de insolvenţă (data deschiderii procedurii: 25.04.2016) iar conform verificărilor efectuate (tabel definitiv rectificat publicat in BPI nr. 4873/07.03.2018) nu rezulta ca BAAR s-ar fi înscris la masa credală a acestei societăţi. Din prezentarea cronologica a informaţiilor cu privire la poliţa anulată, rezultă ca exista documente la dosarul de dauna care dovedesc motivele anularii acesteia la cererea expresa a asiguratului B., astfel ca nu sunt motive care sa conducă la o alta concluzie decât cea privind inexistenta răspunderii A.. Nu in ultimul rând se observa din cuprinsul Deciziei Curţii de Apel Alba Iulia ca ar exista si o polita emisa de C., însă nici aceasta societate nu a fost parte in proces.

A mai susţinut recurentul că ţinând cont că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurari, FGA este obligat sa acţioneze ca un profesionist, fiind în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte riscurile diminuarii nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fără analiză a cererilor depuse de petenţi la FGA, aceasta fiind şi raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte a dosarelor de daună de către FGA. Reiese aşadar că Fondul este o persoană juridică de drept public, constituit ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, care are scopul de a garanta plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare în cazul falimentului unui asigurător.

In subsidiar, a mentionat recurentul ca la data analizarii cererii de plata, petentul in calitate de creditor de asigurare nu a atins plafonul de garantare prevazut de lege, în acest sens, fiind dispozitiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, si anume, Fondul de garantare a asiguratilor poate accepta la plata creanţele de asigurare stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al unui asigurator în faliment, fiind efectuate plati in cuantum total de 34.757 RON.

În fine, a invocat faptul că, în opinia sa, instanţa de fond a aplicat dispozitiile art. 4, alin. (1), lit. b) punctul (1) din Legea nr. 213/2015, în condiţiile în care nu există un contract de asigurare încheiat de reclamantul-intimat cu asiguratorul debitor pentru a fi aplicabile aceste dispoziţii legale şi implicit sa dea naştere unor raporturi juridice cu asiguratorul debitor, reclamantul-intimat exercitând regresul în nume propriu şi nu in numele legalului, realului şi adevăratului creditor de asigurare care este beneficiarul asigurării RCA şi nicidecum reclamantul intimate.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta aplicarea normelor de drept incidente situaţiei de fapt reţinute.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18.05.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanta de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România cu o cerere, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei FGA nr. 20627/19.07.2019 şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului despagubiri în suma de 279.150,12 RON.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul FGA, care a fost obligat la emiterea unei noi decizii prin care să plătească reclamantei suma de 279.150,12 RON reprezentând despăgubiri, formulând critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt fondate argumentele de ordin critic formulate de recurent privind faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 430 C. proc. civ.. privind autoritatea de lucru judecat, care se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând să le analizeze din această perspectivă.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut că este absolut irelevantă întreaga situaţie de fapt prezentată de pârât referitor la faptul că A. nu a recunoscut emiterea/valabilitatea politei in cauza la data evenimentului rutier, aceasta întrucât, cu putere de lucru, judecat prin sentinţa civilă nr. 2063/CA/2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara in dosarul nr. x/2016 s-a respins acţiunea reclamantului BAAR (fostul FPVS) in contradictoriu cu paratul D. privind obligarea la plata sumei de 266.465,96 RON despăgubiri; apelul formulat împotriva sentinţei menţionate a fost respins la data de 16.01.2018 (decizia nr. 337/2018), sentinţa instanţei de fond fiind definitivă, puterea lucrului judecat, cu care in litigiul de faţă se impun soluţia si considerentele sentinţei de fond şi deciziei în apel pronunţate în dosarul nr. x/2016, implicând faptul că situaţia de fapt şi considerentele acolo retinute, considerente ce sustin soluţia pronunţată, se impun în prezentul litigiu, neputând fi inlaturate.

Totodată, decizia nr. 337/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul nr. x/2016, definitivă, se impune in cauza de faţă cu putere de lucru judecat si reprezintă, deci, ea însăşi un mijloc de probă privind valabilitatea politei de asigurare emisă de A..

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această soluţie în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situaţiei de fapt, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Aminteşte instanţa de control judiciar că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit cu care "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale (...)".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.", iar conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă este îndeplinită condiţia triplei identităţi, respectiv obiect, cauză şi părţi.

Or, constată Înalta Curte că judecătorul fondului a reţinut că se impune in cauza de faţă cu putere de lucru judecat sentinţa civilă nr. 2063/CA/2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2016 s-a respins acţiunea reclamantului BAAR (fostul FPVS) in contradictoriu cu paratul D. privind obligarea la plata sumei de 266.465,96 RON despăgubiri, apelul formulat împotriva sentinţei menţionate fiind respins la data de 16.01.2018, prin decizia nr. 337/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză, reclamantul BAAR a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei FGA nr. 20627/19.07.2019 şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului despagubiri în suma de 279.150,12 RON, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nefiind parte în dosarul sus-menţionat, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, pentru a putea fi reţinută puterea de lucru judecat a acestei sentinţe, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Faţă de aceste motive, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, raportându-se exclusiv la autoritatea de lucru judecat, reţinând că este absolut irelevantă întreaga situaţie de fapt prezentată de pârât referitor la faptul că A. nu a recunoscut emiterea/valabilitatea politei in cauza la data evenimentului rutier, admiţând acţiunea astfel cum a fost formulată, fără a proceda la alte verificări, la analizarea argumentelor părţilor şi a probelor privind valabilitatea poliţei de asigurare în discuţie, fără a cerceta efectiv fondul, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurenţi sentinţei de fond, care privesc fondul cauzei, nesoluţionat de prima instanţă, care urmează să cerceteze toate argumentele şi apărările formulate de părţile raportului juridic, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât şi prin cererile de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamană, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 961 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.