Moral damages quantification under ASF Norm 23/2014 and statutory liability cap for insurer insolvency

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 18004/15.01.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 631 din 21 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a fost anulată parţial art. 2 din decizia nr. 18004/15.01.2019, emisă de pârât; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 18.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale; s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 631 din 21 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au formulat cereri de recurs.

3.1 Recurentul-reclamant A. a susţinut că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor a art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, apreciindu-se că instanţa nu a ţinut cont de aceste dispoziţii legale.

Astfel, în opinia sa, prin reţinerile judecătorului fondului, acesta se contrazice, în condiţiile în care precizează că are în vedere art. 50 antereferit, respectiv daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, iar pe de altă parte, precizează că o cuantificare a acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi/precişi, cum ar fi o anumită hotărâre judecătorească pronunţată într-o speţă fără legătură cu cauza; instanţa de fond a avut în vedere studiul realizat de FVPS, respectiv Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, care a avut în vedere câteva sute poate mii de sentinţe, care nu mai este de actualitate şi care oricum a fost realizat în interesul exclusiv al societăţilor de asigurare; instanţa de fond nu a avut în vedere practica depusă la dosar de reclamant.

În fine, recurentul-reclamant a susţinut că, în contra opiniei primei instanţe, situaţia excepţională este dovedită, în condiţiile în care: reclamantul a rămas cu o infirmitate fizică permanentă - paralizie totală membru stâng; nu există posibilităţi de recuperare; reclamantul este o persoană tânără care, din păcate, nu mai poate presta niciun fel de muncă; este în imposibilitatea de a-şi întreţine familia, în special, cei doi minori pe care îi are în întreţinere, apreciind, astfel, că despăgubirea stabilită cu titlu de daune morale, în cuantum de 36000 RON, este extrem de mică raportat la consecinţele accidentului şi jurisprudenţa în cazuri similare.

3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat admiterea recursului astfel cum este formulat, casarea sentintei atacate si, pe cale de consecinta, respingerea contestatiei formulata de intimatul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 18004/15.01.2019 obligarea intimatului-reclamant la cheltuieli de judecata, avand in vedere faptul ca instanta de fond a solutionat cauza cu incalcarea prevederilor art. 22 coroborat cu art. 397 C. proc. civ. alin. (1) si art. 1 alin. (4) din Constitutie - motiv de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 4; art. 11 si 13 alin. (3) si 14 alin. (2) din Legea 213/2015, art. 50 lit. d) din Norma ASF 23/2014 - motiv de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situţiei de fapt şi a redării considerentelor sentinţei recurate, a susţinut că sentinta astfel pronuntata este data cu incalcarea art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constitutie, art. 11 si art. 13 alin. (3) si 14 alin. (2) din Legea 213/2015 si art. 50 lit. d) din Norma ASF 23/2014.

Astfel, instanta de fond, desi a constatat faptul ca certificatul de încadrare in grad de handicap nr. x/03.09.2018 nu a fost prezentat pârâtului de catre intimat, nefiind depus in sustinerea cererii de plata - fapt pentru care nu a avut cum sa aprecieze asupra cuantumului despagubirilor solicitate fata de aceasta situatie de fapt noua, totuşi a trecut la analizarea pretentiilor intimatului, apreciind asupra cuantumului despagubirilor morale, folosind la solutionare chiar procedura interna a FGA, dar care a fost adaptata la noua situatie de fapt, necunoscuta pârâtului.

A considerat ca instanta de fond a pronuntat solutia cu incalcarea prevederilor constitutionale privind separatia puterilor in stat prevazuta de art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si limitele investirii - de vreme ce trebuia sa aprecieze asupra legalitatii deciziei avand in vedere inscrisurile pe care FGA le-a avut la dispozitie la momentul solutionarii cererii de plata si nu in considerarea unui inscris care schimba radical starea de fapt si, in mod corespunzator, si criterile de evaluare si, in final, cuantumul daunelor cuvenite intimatului, făcând trimitere la art. 14 alin. (1) si 2, art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, ale căror dispoziţii le enunţă.

Asa fiind, legea dispune obligatia Fondului de analiza proprie a dosarelor de dauna si a creantelor de asigurari, scopul emiterii Legii 213/2015, astfel cum acesta rezulta din Expunerea de motive, fiind acela de a constitui FGA ca persoana de drept public in vederea intaririi increderii consumatorului de asigurari si acela de a asigura o buna functionare a pietei asigurarilor, in general.

Prin urmare, acordarea de despagubiri potrivit procedurii administrative de plata prevazuta de Legea 213/2015 este obligatorie, legea dand in competenta FGA ca persoana jurdica de drept public desfasurarea acestei proceduri si aprecierea asupra despagubirilor/indemnizatiilor solictate, iar in cazul contestarii deciziilor FGA, instantele de contencios administrativ se pot pronunta, si nu altfel, fiind evident că pârâtul nu a analizat actul care nu a fost depus.

Totodata, recurentul a susţinut că, desi se retine ca acordarea daunelor morale se face si in conformitate cu dispozitiile dispozitiile Normei ASF 23/2014, instanta de fond nu face nici cea mai mica referire la relevanta jurisprudenta - avand in vedere dispozitiile art. 50 alin. (1) lit. d) privind daunele morale - cu referire chiar la Fondul de garantare a asiguratilor, de vreme ce Fondul este parte in cauza si deja pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia contencios administrativ si fiscal se afla inregistrate peste 2000 de cauze constand in contestatii impotriva deciziilor emise de pârât.

4. Apărările formulate în recurs

Recurenţii au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de partea litigantă adversă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 21 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

La data de 17.06.2016 a avut loc un accident de circulaţie, in care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care rula pe direcţia Găeşti către Piteşti, iar acesta nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers către stânga, intrând in coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, condus din aceeaşi direcţie si care se afla in depăşirea sa, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de mers. În urma impactului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x a fost proiectat pe acostamentul din partea stânga al sensului sau de deplasare, acroşând pe reclamantul A., care se deplasa din sens opus pe bicicleta.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliţei de asigurare nr. x. Urmare a avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x/B/14448.

Prin cererea de plata depusa la FGA, petentul A. a solicitat despăgubiri în valoare de 900.000 RON pentru vătămarea cauzata ca urmare a accidentului rutier menţionat.

Procedura administrativă necontencioasă s-a finalizat prin emiterea de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a Deciziei nr. 18004/15.01.2019, prin care a soluţionat cererea de plată nr. x din 02.03.2017, în sensul admiterii doar pentru suma de 18.000 RON daune morale, având în vedere certificatul medico-legal nr. A2/533/12.07.2016, din care rezultă că evaluarea gravităţii leziunilor traumatice suferite la data de 17.06.2016 poate fi făcută prin 75-80 zile de îngrijire medicală, dar şi Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces.

În acest context, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 18004/15.01.2019.

Prin sentinţa recurată, s-a admis în parte acţiunea, reclamantul şi pârâtul exercitând calea de atac a recursului.

2. Analiza motivelor de casare invocate de părţile litigante

2.1 Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant şi de recurentul-pârât

2.1.1 Se constată că prin calea de atac exercitată, recurentul-reclamant şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de acesta, invocând argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtăşită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamant, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a observat în Anexa 3 a Deciziei menţionate faptul că pragul 3 (între 510 şi 900 RON/zi de îngrijire medicală) este atins atunci când vătămarea corporală a avut ca urmare şi o infirmitate/instalarea unui handicap, menţionându-se expres că punctajul maxim se va acorda pentru consecinţele prevăzute la pct. d), e) şi f) ale pragului 3.

Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/03.09.2018 reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap accentuat, iar din anexa la certificat rezultă că este un handicap fizic.

Deşi înscrisul care atestă instalarea unui handicap nu a fost depus în cadrul dosarului administrativ instrumentat de FGA, în mod corect a reţinut prima instanţă că dreptul de acces la instanţă presupune administrarea oricăror probe admisibile potrivit legii, şi, având în vedere şi data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, la aproximativ 18 luni de la momentul formulării cererii de plată, instanţa nu poate face abstracţie de starea de fapt pe care acest înscris o dovedeşte, respectiv aceea că evenimentul rutier din data de 17.06.2016 a avut drept consecinţă instalarea unui handicap.

Prin urmare, în cauză a fost dovedită urmarea prevăzută la lit. d) - infirmitate/instalarea unui handicap, motiv pentru care despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit de reclamant în urma accidentului rutier din data de 17.06.2016 trebuie calculate, potrivit propriilor criterii adoptate de pârât, prin raportare la valoarea de 900 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală ce a fost necesară pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. A2/533/12.07.2016. Aşadar, urmărind acelaşi calcul realizat de pârât în cadrul deciziei contestate, rezultă că prejudiciul moral este cuantificat de instanţă într-un cuantum total de 72.000 RON (80 zile x 900 RON).

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că reclamantul nu a formulat critici referitoare la stabilirea răspunderii asigurătorului B. S.A. doar pentru 50% din cuantumul prejudiciului şi având în vedere că din referatul cu propunerea de clasare din dosarul nr. x/2016 rezultă că vătămarea reclamantului a fost cauzată prin culpa comună a doi conducători auto, constată că pârâtul FGA trebuie să plătească reclamantului o despăgubire în cuantum de 36.000 RON, aferentă culpei conducătorului auto asigurat la B. S.A..

În fine, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5". Conform art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege, "Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment".

Aşadar, legea specială nu a prevăzut o garanţie legală exhaustivă, nelimitată, pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, ci numai una limitată la suma de 450.000 RON pentru fiecare creditor, iar reclamantul nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia toate drepturile şi obligaţiile asigurătorului, nefiind succesor universal sau cu titlu universal al acestuia.

În aceste condiţii, este corectă aprecierea primei instanţe privind soluţia de respingere a cererii reclamantului de acordare a diferenţei de despăgubiri până la concurenţa sumei de 900.000 RON, reţinându-se şi faptul că eventuala diferenţă neplătită de către F.G.A. poate fi cerută de către reclamant din averea debitoarei, astfel cum se prevede la art. 17 din Legea nr. 213/2015:

"creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".

În fine, Înalta Curte constată că solicitarea reclamantului în sensul că se impune acordarea daunelor morale într-un cuantum mai mare nu poate fi primită, suma stabilită de instanţă cu titlu de daune morale aferente culpei conducătorului auto asigurat la B. S.A. (36.000 RON) aparând ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant în condiţiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective privind numărul de zile de îngrijire medicală, dar şi raportări la vătămările suferite.

Instanţa de control judiciar aminteşte că ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurentul-reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentul-reclamant.

În fine, este lipsită de suport şi afirmaţia recurentului-reclamant în sensul că prima instanţă nu a ţinut cont de practica judiciară depusă de acesta la dosar, întrucât textul de lege la care face recurentul trimitere se referă la acordarea daunelor morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa în materie, respectiv la aplicarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situaţie specifice a acesteia, jurisprudenţa fiind una de speţă, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat astfel cum încearcă să inducă recurentul-reclamant.

2.1.2 Pe acelaşi palier se situează şi susţinerea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a invocat faptul că desi se retine ca acordarea daunelor morale se face si in conformitate cu dispozitiile dispozitiile Normei ASF 23/2014, instanta de fond nu face nici cea mai mica referire la relevanta jurisprudenta - avand in vedere dispozitiile art. 50 alin. (1) lit. d) privind daunele morale- cu referire chiar la Fondul de garantare a asiguratilor, de vreme ce Fondul este parte in cauza si deja pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia contencios administrativ si fiscal se afla inregistrate peste 2000 de cauze constand in contestatii impotriva deciziilor emise de pârât, iar faptul că judecătorul fondului nu a indicat, în concret unul sau mai multe numere de hotărâre reprezentând practică judiciară nu însemnă că nu a ţinut cont de practica judecătorească în materie.

Nici celelalte susţineri ale recurentului-pârât circumscrise acestui motiv de nelegalitate nu sunt fondate, întinderea prejudiciului suferit de reclamant fiind dovedită cu certificatul de încadrare în grad de handicap, cu privire la care, în mod corect, a apreciat că, deşi acest înscris nu a fost depus în cadrul dosarului administrativ instrumentat de FGA, dreptul de acces la instanţă presupune administrarea oricăror probe admisibile potrivit legii şi, având în vedere şi data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, la aproximativ 18 luni de la momentul formulării cererii de plată, instanţa nu poate face abstracţie de starea de fapt pe care acest înscris o dovedeşte, respectiv aceea că evenimentul rutier din data de 17.06.2016 a avut drept consecinţă instalarea unui handicap.

Prin urmare, în mod judicios, s-a concluzionat că a fost dovedită urmarea prevăzută la lit. d) din Anexa 3 a Deciziei 74/02.08.2018 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces, cuantumul daunelor morale fiind stabilit corect de către prima instanţă astefl cum s-a reţinut la punctul anterior.

2.2 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a admis in parte contestatia si nu numai ca a anulat in parte decizia atacata, dar a procedat si la stabilirea despagubirilor prin cuantificarea sumei cu luarea în considerare a unui înscris nou a apreciat ca instanta si-a atribuit competente care erau date de legiuitor in competenta autoritatii administrative-respectiv Comisiei Speciale din cadrul pârâtului.

Înalta Curte apreciază că, faţă de criticile de nelegalitate formulate, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative.

Or, procedura utilizată de pârât nu exclude controlul instanţei asupra cuantumului daunelor morale, având în vedere şi gradul ridicat de generalitate al statisticilor, revenind judecătorului sarcina de a stabili cuantumul prejudiciului, în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire, în funcţie de circumstanţele specifice ale fiecărei cauze, în raport de dispoziţiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească arătându-se constant că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului neoperând cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecând în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul - pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin memoriile de recurs de reclamantă şi de pârât nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor şi art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 631 din 21 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.