Nullity of cassation appeal for failure to state concrete legal grounds regarding SAPARD fund recovery and conflict of interest

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 martie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), anularea Deciziei nr. 1329/15.01.2014, a procesului-verbal de constatare nr. x/04.12.2013 şi a notificării privind constituirea unui debit înregistrate sub nr. x/06.12.2013, acte emise de pârâtă; exonerarea societăţii reclamante de la plata sumei de 816.103,67 RON reprezentând debit nedatorat, precum şi de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 15 (1), suspendarea actelor administrative atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 51/07.05.2015 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 970 din 26 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. şi s-a dispus casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe investite, cauza fiind reînregistrată pe rolul acesteia sub nr. x/2014*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 118 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR (fosta APDRP), s-a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 1329/15.01.2014 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.12.2013 emise de pârâtă, ca şi a actelor subsecvente şi a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 118 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul prezentării detaliate a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că prima critică pe care înţelege să o aducă sentinţei nr. 118/29.11.2019 are în vedere aprecierea instanţei de fond potrivit căreia răspunderea beneficiarului nu poate fi stabilită decât dacă se dovedeşte culpa acestuia, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 8) C. proc. civ., prin această apreciere prima instanţă făcând o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material care reglementează acodarea finanţării nerambursabile prin Programul SAPARD.

Astfel, toate constatările prezentate în procesul-verbal de constatare nr. x/04.12.2013 sunt considerate de OLAF fapte intenţionate prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunităţii europene, în conformitate cu legislaţia comunitară, solicitându-se recuperarea întregului ajutor financiar acordat beneficiarului în cadrul proiectului prin aplicarea legislaţiei naţionale specifice şi a prevederilor contractului de finanţare, făcând trimitere şi la art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 (aplicabil cauzei, în opinia sa, având în vedere prevederile Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale), care defineşte neregula ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractuale ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

Culpa beneficiarului, în înţelesul reglementărilor legale şi contractuale aplicabile, constă în faptul că acesta a primit la licitaţie oferte neeligibile, ajungându-se astfel la un punct nejustificat de cheltuială.

De asemenea, în ceea ce priveşte aprecierea instanţei potrivit căreia culpa beneficiarului este înlăturată şi prin prisma faptului că pârâta a verificat documentaţia de achiziţii, a arătat că Agenţia nu a avizat eligibilitatea firmelor participante, avizul dat reprezentând doar o verificare a efectuării paşilor şi depunerii documentelor impuse prin instrucţiunile de achiziţii, corectitudinea desfăşurării procedurilor de achiziţie rămânând în sarcina beneficiarului.

A doua critică pe care recurenta-pârâtă a înţeles să o aducă sentinţei nr. 118/29.11.2019 are în vedere aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 care defineşte conflictul de interese.

Astfel, a arătat că relevante în cauză sunt considerentele expuse de judecătorii Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în speţă art. 66, în sensul că "Activităţile de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează si se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările si completările ulterioare".

Potrivit Deciziei nr. 66/26 februarie 2015 referitoare la excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 aceste dispoziţii mai sus citate au fost constatate ca fiind neconstituţionale apreciindu-se faptul ca acestea aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile.

A susţinut recurenta-pârâtă că o corectă aplicare a Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale presupune evaluarea neregulilor din actul administrativ atacat potrivit legislaţiei în vigoare la data producerii acestora, situaţie în care evaluarea conflictului de interese din prezenta cauză potrivit dispoziţiilor art. 14 aţin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 echivalează cu aplicarea greşită a acestor norme de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală, dată cu corecta aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 mai 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările fomulate prin întâmpinare şi prin raportare la dispoziţiiel legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-pârâtă motivează interesul său în promovarea recursului, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit, chiar dacă aceastea au fost invocate expres.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menţionate.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs, în esenţă, se referă la decizia de casare, iar nu la sentinţa atacată.

Astfel, recurenta-pârâtă a invocat două motive, cu titlu de critici de nelegalitate.

Un prim motiv este acela că prima instanţă în mod greşit nu s-a raportat la culpă în aprecierea răspunderii beneficiarului.

Instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care nu s-a raportat la culpă, prin decizia de casare cauza fiind trimisă spre rejudecare indicându-se aspectele ce urmează a fi lămurite în cadrul rejudecării, acestea fiind cele legate de lipsa culpei reclamantei şi existenţa unui conflict de interese între cele 2 societăţi participante, prima instanţă conformându-se acesteia, recurenta-pârâtă prin criticile formulate nearătând motivele pentru care nu s-ar aplica decizia de casare.

Astfel, prima instanţă a constatat că "actele administrative în prezent analizate au fost întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile, în condiţiile în care nu se poate stabili culpa reclamantei în ceea ce priveşte întocmirea defectuoasă a unor înscrisuri depuse în cadrul programului SAPARD. Pe de altă parte, se va reţine că în prezentul cadru procesual nu s-a făcut dovada existenţei unui conflict de interese care să afecteze procedura de selectare a ofertelor.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a acţiunii reclamantei raportat la conţinutul procesului-verbal atacat şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, se va reţine că în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din Contractul de finanţare "în cazul înregistrării unei nereguli rezultate din culpa beneficiarului, acesta are obligaţia să restituie integral valoarea finanţării primite". Aspectele imputate societăţii reclamante se referă pe de o parte la un conflict de interese între 2 dintre societăţile participante, iar pe de altă parte la existenţa în documentele depuse a unei semnături şi a unui logo afirmativ false.

Sub un prim aspect, se va reţine faptul că întreaga procedură de depunere a documentelor necesare şi de selectare a ofertelor s-a realizat prin intermediul unei societăţi cu sediul în România, care a intermediat realizarea acestor operaţiuni. Prin intermediul acestei societăţi au fost depuse la reclamantă oferte din partea societăţilor comerciale cu sediul în Italia. În egală măsură, reclamanta a beneficiat de consultanţă în derularea procedurii din partea S.C. B.. Conform chiar aspectelor relevate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, serviciile de consultanţă au constat în scrierea cererii de finanţare, acordarea de asistenţă în implementare, ca şi verificarea documentelor care erau solicitate de pârâtă în legătură cu proiectul SAPARD.

Referitor la prima licitaţie pentru atribuirea utilajului nr. 1, camere de uscarea lemnului, se va constata că, analizând modul de derulare al procedurii şi circuitul actelor între societăţi, reclamanta nu avea posibilitatea de a verifica în mod real logo-ul şi semnătura existente pe documentele transmise. Astfel, sub un prim aspect, toate aceste înscrisuri au fost depuse şi verificate chiar de către persoanele împuternicite de către pârâtă, atât la momentul atribuirii, cât şi la momentul plăţii tranşelor de finanţare nerambursabilă, toate acestea după verificări anterioare efectuate de către societate de consultanţă angajată de către reclamantă.

Chiar trecând peste acest aspect, se va constata că oferta transmisă de către C. a fost semnată în original, aspect necontestat de către pârâtă. Faptul nerecunoaşterii ulterioare a semnătură de către directorul societăţii nu poate influenţa starea de fapt de la momentul ofertei, în condiţiile în care nu s-a adus nici o probă în sensul că reclamanta ar fi cunoscut acest aspect. În egală măsură, se va reţine că la momentul demarării procedurii şi al acordării finanţării nu era necesară aplicarea ştampilei, conform prevederilor cuprinse în Ghidul solicitantului.

În legătură cu posibilul conflict de interese existent intre 2 societăţi participante la licitaţie, Curtea va avea în primul rând în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care "pe parcursul aplicării procedurii de achiziţie, beneficiarii persoane fizice/juridice de drept privat au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese, şi anume a situaţiei în care există legături între structurile acţionariatului beneficiarului şi ofertanţii acestuia, între membrii comisiei de evaluare şi ofertanţi sau în care ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie."

Analizând acest aspect, se va constata că aceiaşi persoană fizică, respectiv F., apare în cazul a 2 societăţi participante la cea de-a doua licitaţie. Astfel, conform certificatului de înscriere în secţiunea generală al G., F. apare ca îndeplinind funcţia de consilier în cadrul societăţii . În ceea ce priveşte H. S.R.L., conform certificatului constatator al societăţii de capital, aceiaşi persoană fizică F. deţine în proprietate o cotă nominală de 17.000 euro, împreună cu alte 2 persoane fizice .

Analizând aceste informaţii, Curtea va constata sub un prim aspect faptul că în cauză nu poate fi pusă în discuţie o coincidenţă sau confuzie între 2 persoane, în cazul ambelor societăţii persoana fizică fiind identificată şi prin Codul fiscal, care este acelaşi. Pe de altă parte însă, se va reţine că persoana în cauză nu se încadrează în situaţia prevăzută de dispoziţiile legale mai sus citate şi reluate în Anexa IV din contractul de finanţare, în condiţiile în care este asociat doar al uneia dintre societăţi, în cadrul celei de-a doua îndeplinind doar funcţia de consilier, fără a deţine în proprietate vreo cotă parte a acesteia, cu atât mai puţin pachetul majoritar.

În egală măsură, în cuprinsul Ghidului solicitantului se prevede, la capitolul ce vizează conflictul de interes,că în cazul persoanelor juridice străine se va specifica în declaraţia pe proprie răspundere a beneficiarului că cele 2 societăţi, respectiv cea beneficiară şi cea furnizoare, nu au acţionari comuni. O astfel de ipoteză nu a fost avansată însă în nici unul dintre actele administrative analizate."

Aşadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-pârâtă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, astfel cum s-a reţinut anterior.

În fine, Înalta Curte constată că cel de al doilea motiv invocat de recurenta-pârâtă referitor la incidenţa în cauză a prevederilor O.G. nr. 79/2003, iar nu ale O.U.G. nr. 66/2011, nu este dezvoltat de aceasta, nearătând care ar fi fost consecinţele diferite pentru acest litigiu, prin aplicarea dispoziţiilor legale apreciate ca fiind aplicabile, prin decizia de casare reţinându-se că "Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 66/2011, activitatea de constatare a neregulilor reprezintă "activitatea de control/investigare desfăşurată de autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli".

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de admitere a acţiunii privind anularea actelor administrative în discuţie nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârâtă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 118 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.