Revision inadmissibility for non-merits appellate rejection and lack of res judicata conflict due to absence of identity of cause and object
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as inadmissible under Article 509(1)(1) of the Civil Procedure Code and unfounded under Article 509(1)(8), thereby upholding the prior appellate decision that rejected the plaintiff's appeal. The dispute arose in administrative litigation where a plaintiff sought to compel the State Information Service to process specific information requests and modify his employment conditions, challenging the first-instance dismissal of his action and alleging that the appellate court failed to address all claims and violated the res judicata authority of a separate, parallel decision. The Court ruled that the revision was inadmissible because the appealed decision was a rejection of the appeal that did not "evade the merits" (re-judge the substance of the case), a mandatory requirement for a revision under the first cited ground, and unfounded regarding the second ground because the two underlying cases lacked the triple identity of parties, object, and cause required to establish contradictory judgments violating the authority of the res judicata.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 139 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 14 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Revision inadmissibility for non-merits appellate rejection and lack of res judicata conflict due to absence of identity of cause and object: The dispute arose in administrative litigation where a plaintiff sought to compel the State Information Service to process specific information requests and modify his employment conditions, challenging the first-instance dismissal of his action and alleging that the appellate court failed to address all claims and violated the res judicata authority of a separate, parallel decision. The Court ruled that the revision was inadmissible because the appealed decision was a rejection of the appeal that did not "evade the merits" (re-judge the substance of the case), a mandatory requirement for a revision under the first cited ground, and unfounded regarding the second ground because the two underlying cases lacked the triple identity of parties, object, and cause required to establish contradictory judgments violating the authority of the res judicata.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the reasoning as the basis for declaring the revision inadmissible because the appealed decision did not evince the merits, leading to the final dismissal of this ground.
Provision cited in the reasoning as the basis for dismissing the revision as unfounded due to the lack of contradictory judgments violating res judicata, forming part of the final order.
Procedural rule explicitly cited in the dispositive text as the legal basis for the decision to reject the revision request.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Primul ciclu procesual
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.04.2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, obligarea pârâtului la soluţionarea cererilor depuse prin executor judecătoresc înregistrate sub nr. x/04.03.2013 şi nr. y/04.03.2013 şi la emiterea informaţiilor (răspunsului) la aceste cereri, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, sub sancţiunea prevăzută de art. 13 din aceeaşi lege.
La data de 16.05.2013, pârâtul Serviciul Român de Informaţii-UM 0735 Ploieşti, a invocat, în conformitate cu art. 139 C. proc. civ., excepţia conexităţii, având în vedere că pe rolul Curţii de Apel Ploieşti se află o altă cauză ce formează obiectul dosarului nr. x/2013
Prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2013, Curtea a respins cererea de conexare, apreciind că, deşi ambele pricini conţin aceleaşi părţi, obiectele acestora vizează diferite cereri, formulate în repetate rânduri.
Reclamantul A. a formulat cerere completatoare la acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului să îi modifice raporturile de muncă în sensul schimbării felului muncii (care îl obligă să stea cel puţin opt ore pe zi în poziţia şezând prelungit şi expus la curenţi de aer şi radiaţii), pe durata judecării cauzei, pentru a nu-i fi afectată şi mai mult starea de sănătate prin îndeplinirea atribuţiilor profesionale curente.
1.2. Prin sentinţa nr. 208 din data de 26 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii Bucureşti, ca neîntemeiată.
1.3. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A..
Prin Decizia nr. 3879 din data de 3 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 208 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea instanţei de fond
Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 24.05.2016, sub nr. x/2013*.
Prin sentinţa civilă nr. 267 din 9 noiembrie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea modificată şi completată formulată de reclamantul A..
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitînd, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă, iar, în subsidiar, casarea sentinţei, rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi completată, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că, deşi prin acţiunea precizată şi completată, a criticat în mod clar si explicit anumite aspecte legate de faptul că intimatul-pârât nu răspundea la toate solicitările sale (ceea ce echivalează cu lipsa de răspuns prevăzută de textul art. 1 din Legea nr. 554/2004), deci că nu s-a răspuns de către persoana în drept, că s-a răspuns parţial ulterior formulării cererii de chemare în judecată în Dosarul nr. x/2013, deci nu în termenul legal şi a formulat solicitări precise, prima instanţă în mod nelegal a respins acţiunea, fără a face vreo referire la aceste solicitări şi motive.
În opinia sa, hotărârea nu ar fi susţinută de nicio probă, fiind contrazisă de actele aflate la dosarul cauzei, atât de cele emise de prima instanţă (cum este cazul încheierilor de şedinţă), cât şi de cele emise de UM 0735 Ploieşti/Direcţia Judeţeană de Informaţii Prahova care nu conţin răspunsurile solicitate. De asemenea, prima instanţă ar fi ignorat atât dispoziţiile art. 8, art. 10 şi art. 14 din C. proc. civ., evitând să oblige pârâtul-intimat SRI să depună la dosar înscrisurile solicitate de recurentul-reclamant şi aflate în posesia acestuia, nici cel puţin înscrisurile neclasificate solicitate ca probe.
Altă critică a vizat faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat în cazul solicitării sale de la termenul de judecată din 09.11.2016 de amânare a pronunţării pentru a depune concluzii scrise, asupra notei de probatoriu depuse la termenul din 14.09.2016, împiedicându-l astfel să administreze probele propuse, şi nu a respectat dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 3879 din Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe de altă parte, motivarea sentinţei recurate este deficitară, prima instanţă trecând la soluţionarea procesului fără a cerceta îndeaproape fondul cauzei şi nu a dat astfel eficienţă rolului său activ în a verifica toate precizările din acţiune.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia civilă nr. 2481 din 11 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 267 din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
A reţinut instanţa de control judiciar, în esenţă, că, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat susţineri de maximă generalitate, însă, indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanţa sau a unor motive străine de natura pricinii, era ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) şi să indice acele considerente străine de natura pricinii.
Cu toate acestea, recurentul a făcut trimitere doar la modalitatea de soluţionare a raportului juridic dedus judecăţii, de apreciere a probelor (de exemplu, stabilirea situaţiei de fapt prin prisma aprecierii probelor administrate) şi cum aceste probe trebuiau interpretate şi coroborate între ele, declarându-şi dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată, aspecte care nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi, deci, temeinicia hotărârii recurate, nu pot constitui obiect al recursului.
De asemenea, nemulţumirea recurentului, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi soluţionat cauza fără a cerceta cu adevărat fondul şi nu ar fi manifestat rol activ în a verifica precizările din acţiunea reclamantului. Aceste referiri generice nu pot fi reţinute ca o veritabilă critică a sentinţei, iar faptul că prima instanţă nu a dat eficienţă unora dintre solicitările sau aspectele invocate de către recurent, se explică şi prin aceea că prima instanţă a apreciat ca fiind tardivă modificarea acţiunii din 12.09.2016, astfel că, în mod justificat, nu a trecut la cercetarea fondului acestei cereri.
Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici din perspectiva unei pretinse aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă.
În rejudecare după casare, instanţa de trimitere are a soluţiona acelaşi litigiu în acord cu dispoziţiile instanţei de trimitere, şi nu un alt litigiu, care ar putea rezulta din modificarea ori completarea cererii iniţiale de chemare în judecată cu pretenţii distincte de cele iniţial deduse judecăţii, fapt ce ar putea lipsi de efecte decizia de trimitere.
Prin dispoziţiile art. 204 alin. (1) teza I C. proc. civ., a fost stipulat un termen fix, până la care ar putea fi făcută modificarea sau completarea cererii de chemare în judecată şi să se propună noi dovezi, respectiv primul termen la care reclamantul este legal citat. Aşadar, după depăşirea termenului procedural imperativ, promovarea cererii întregitoare sau modificatoare este condiţionată de acordul expres al tuturor părţilor. De asemenea, modificarea şi completarea cererii de chemare în judecată nu poate, cu atât mai mult, interveni după existenţa în cauză a unei decizii de casare, cum este cazul cauzei de faţă.
A apreciat, astfel, instanţa de recurs că este fără putere de tăgadă că cererea din data de 12.09.2016 formulată de recurent în al doilea ciclu procesual, în faţa instanţei de rejudecare, reprezintă o cerere prin care acesta şi-a completat şi modificat cererea iniţială de chemare în judecată, în mod corect instanţa de fond constatând reclamantul era decăzut din dreptul de a modifica şi complete cererea.
Încă din petitul cererii aflată la filele x în al doilea dosar (rejudecare) al curţii de apel, rezultă indubitabil că această cerere are structura unei noi cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul îşi stabileşte cadrul procesual, arătând că înţelege să se judece "în contradictoriu" cu pârâtul SRI, iar obiectul noii cereri este cu totul diferit de cel al cererii iniţiale, solicitându-se instanţei să dispună declasificarea unor documente diferite parţial şi cu mult mai numeroase decât cele solicitate prin cererea de probe depusă la data de 03.06.2013 în faţa instanţei de fond, în primul ciclu procesual, şi invocând un nou temei de drept al noii cereri, pretenţiile din cererea modificatoare întemeindu-se, în accepţiunea recurentului, pe dispoziţiile Legii nr. 182/2002 şi Hotărârile nr. 585/13.06.2002 şi nr. 781/25.07.2002.
A reţinut Înalta Curte că, în ceea ce priveşte pretenţiile iniţial deduse judecăţii, recurentul nu a precizat în niciun fel care sunt normele de drept substanţial pe care prima instanţă le-ar fi aplicat în mod greşit sau cărora le-ar fi dat o interpretare eronată, astfel încât să devină incident în cauză motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica recurentului conform căreia pârâtul ar fi refuzat să depună în instanţă anumite înscrisuri avute în vedere de instanţa de recurs în pronunţarea deciziei de casare, fiind vorba despre documente clasificate, instanţa de control judiciar a constatat că respectivele documente au fost puse la dispoziţia instanţei de judecată şi consultate în condiţii specifice de către completul de recurs, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 182/2002, nefiind în măsură să schimbe opinia Înaltei Curţi asupra caracterului nefondat al prezentului recurs.
Referitor la cererea de obligare a pârâtului la modificarea locului de muncă al reclamantului, Înalta Curte a apreciat că nu se poate, în niciun caz, substitui angajatorului, iar faptul unui refuz abuziv sau nejustificat al acestuia din urmă de a da curs unei astfel de cereri, la care reclamantul ar fi fost îndreptăţit, nu a fost dovedit prin niciun mijloc de probă.
5. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei civile nr. 2481 din 11 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea revizuirii şi anularea deciziei atacate, în sensul admiterii recursului său şi, implicit, a cererii de chemare în judecată.
Revizuentul a invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, şi de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opinând că există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
5.1. În ceea ce priveşte primul motiv de revizuire, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a arătat revizuentul că, prin sintagma "lucru cerut", se înţeleg numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul dedus judecăţii.
După ce a reiterat obiectul cererii de chemare în judecată şi a prezentat circumstanţele cauzei, a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs a ignorat dispoziţiile art. 8, art. 10 şi art. 14 C. proc. civ., evitând să oblige intimatul-pârât SRI să depună înscrisurile solicitate şi să dispună dezbaterilor contradictorii mai multe solicitări şi aspecte, şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., pentru că nu a stăruit în aflarea adevărului în cauză, şi a dovedit parţialitate totală faţă de intimatul-pârât SRI.
A continuat revizuentul să prezinte aspectele asupra cărora, în opinia sa, nu s-a pronunţat instanţa de recurs, respectiv asupra cererii prin care a solicitat obligarea intimatului-pârât SRI la soluţionarea cererilor depuse prin executor judecătoresc la 04.03.2013, având nr. 33 şi 34, asupra cererii sale de comunicare a înscrisurilor/actelor şi informaţiilor solicitate prin cererile nr. x şi 34 din 04.03.2013, asupra aspectului vizând emitentul pretinselor răspunsuri la cererile menţionate, asupra datelor calendaristice ale pretinselor răspunsuri (adresele nr. x şi nr. y) la cererile nr. x şi 34 din 04.03.2013.
Nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a adreselor y şi nr. x, asupra existenţei şi legalităţii adresei nr. x în condiţiile în care intimatul-pârât a recunoscut că a fost emisă la 31.01.2013, înainte de a depune cererile nr. x şi nr. 34 din 04.03.2013, nu s-a pronunţat asupra faptului că nu i s-a răspuns în condiţiile stabilite de lege şi de regulamentele militare şi nici de către persoana abilitată legal şi nici asupra faptului că adresele menţionate nu au fost emise de intimatul-pârât SRI, asupra faptului că adeverinţa nr. x din 30.04.2013 emisă de UM 0735 Ploieşti/DJI Prahova reprezintă singurul răspuns la cererile sale nr. 33 şi 34 din 04.03.2013, emis după expirarea termenului legal de 30 de zile.
A mai arătat revizuentul să instanţa de recurs nu a cercetat şi nu s-a pronunţat motivând că este vorba despre o pretinsă modificare tardivă a cererii de chemare în judecată, când, în realitate, nu era vorba despre o modificare a cererii de chemare în judecată, nepronunţându-se cu privire la cererea de declasificare a înscrisurilor necesare soluţionării dosarului.
Instanţa nu a cercetat şi nu s-a pronunţat cu privire la cererea completatoare privind obligarea intimatului-pârât SRI să modifice raporturile de muncă ale recurentului în sensul schimbării felului muncii pe durata judecării cauzei, în condiţiile în care instanţa este obligată să judece orice cerere.
5.2. În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut revizuentul că decizia civilă nr. 2481 din 11 iunie 2020 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 882 din 23 martie 2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2013.
Instanţa de recurs a stabilit că adresa nr. x ar reprezenta răspuns la cererile recurentului-reclamant nr. 33 şi 34 din 04.03.2013, în condiţiile în care adresa nr. x reprezintă un proces-verbal întocmit în urma unui pretins refuz al recurentului-reclamant de a-i fi comunicat un pretins răspuns nr. x la cererea recurentului nr. x/25.02.2013 care face obiectul Dosarului nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, în mod nelegal instanţa de recurs a reţinut că adresa menţionată ar reprezenta un răspuns la cererile recurentului-reclamant nr. 33 şi 34 din 04.03.2013, în condiţiile în care chiar intimatul-pârât SRI a recunoscut că adresa nr. x reprezintă de fapt un proces-verbal întocmit în urma unui pretins refuz al recurentului de a-i fi comunicat un pretins răspuns nr. x la cererea recurentului nr. x/25.02.2013.
Intimatul-pârât SRI face dovada că Adresa nr. x reprezintă un proces-verbal care face obiectul Dosarului nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În Decizia nr. 882 din 23 martie 2016, instanţa a menţionat că instituţia pârâtă a comunicat cu adresa din 19.03.2013 răspunsul la petiţia reclamantului nr. x din 25.02.2013, însă acesta a refuzat să confirme în scris, întocmindu-se procesul-verbal înregistrat sub nr. x/2013.
Astfel, în cuprinsul deciziei civile nr. 2481 din 11 iunie 2020 din Dosarul nr. x/2013, Înalta Curte a precizat că adresa nr. x reprezintă un răspuns la cererile recurentului-reclamant nr. 33 şi nr. 34 din 04.03.2013.
Simpla comparare a cererilor sale nr. 33 şi nr. 34 din 04.03.2013 cu petiţia nr. x din 25.02.2013 dovedeşte că sunt complet diferite.
Prin urmare, există hotărâri potrivnice iar Decizia nr. 2481 din 11 iunie 2020 este nelegală, întrucât există hotărâri definitive potrivnice, date de instaţe de judecată de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
6. Apărările formulate
Intimatul Serviciul Român de Informaţii-UM 0198 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.
7. Decizia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
7.1. Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac, inadmisibilitate invocată şi de intimatul Serviciul Român de Informaţii prin întâmpinare, pentru următoarele motive.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
Acest articol reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 11.
Condiţia de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.
Alin.(2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 şi pct. 7-10, nu şi la pct. 1, care constituie unul dintre temeiurile revizuirii de faţă.
Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.
Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.
Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul.
Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl formează Decizia nr. 2481 din 11 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 267 din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres şi limitativ prevăzute de textul C. proc. civ.
Hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei, astfel că cerinţele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.
În accepţiunea doctrinară şi cea jurisprudenţială ce au fost conturate în interpretarea noţiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerinţă este îndeplinită de acele hotărâri pronunţate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reţinere.
În cauză, însă, fiind pronunţată o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanţă, care să determine o altă soluţie, ci doar a fost confirmată hotărârea pronunţată în etapa judecăţii în fond, aspect care nu poate conduce la încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
7.2. În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că, potrivit acestui articol, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
Potrivit alin. (1) al art. 431 C. proc. civ. - efectele lucrului judecat, "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."
Deci, pentru existenţa acestui motiv de revizuire trebuie întrunite elementele caracteristice lucrului judecat, identitate de părţi, de cauză şi de obiect, hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, se prevede condiţia ca prin hotărârile potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Revizuentul susţine că decizia civilă nr. 2481 din 11 iunie 2020 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 882 din 23 martie 2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2013.
Or, în Dosarul nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul Român de Informaţii-Direcţia Judeţeană de Informaţii Prahova, în temeiul art. 1 alin. (1) şi urm., art. 13 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, obligarea acestora la soluţionarea cererii înregistrate la Direcţia Judeţeană de Informaţii Prahova la numărul 3.450.906/25.02.2013 precum şi obligarea pârâţilor să emită actele şi informaţiile solicitate, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004.
Prezentul dosar priveşte cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, de obligare a pârâtului la soluţionarea cererilor depuse prin executor judecătoresc înregistrate sub nr. x/04.03.2013 şi nr. y/04.03.2013 şi la emiterea informaţiilor (răspunsului) la aceste cereri, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, sub sancţiunea prevăzută de art. 13 din aceeaşi lege.
Prin urmare, în cauză, nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi de cauză, cum încearcă a acredita revizuentul.
Astfel, sub aspectul obiectului, este de observat că în cele două litigii, reclamantul a formulat pretenţii diferite, sub aspectul cererilor cu care a fost învestite instanţele judecătoreşti.
Este de remarcat că instanţele ale căror considerente se pretinde că ar fi în contradicţie, analizând cereri diferite, nu au avut în vedere aceeaşi stare de fapt, ceea ce demonstrează că în cauză nu există identitate de cauză între cele două litigii deduse comparaţiei.
Considerentele celor două hotărâri judecătoreşti nu sunt contrare în privinţa aspectului litigios în discuţie şi, ca atare, nu există impedimente pentru punerea în executare a acestor hotărâri.
Nu pot fi avute în vedere susţinerile revizuentului, în sensul că decizia atacată ar fi contradictorie cu hotărârea pronunţată de aceeaşi instanţă, sub aspectul situaţiei de fapte reţinute, pentru că acest caz de revizuire nu atribuie instanţei care soluţionează cererea de revizuire competenţa de a analiza pe fond temeinica hotărârii atacate, nefiind o instanţă de control judiciar, ci doar îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate, respectiv dacă ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea pârâtului Serviciul Român de Informaţii de conexare a cauzei la Dosarul nr. x/2013, apreciind că, deşi ambele pricini conţin aceleaşi părţi, obiectele acestora vizează diferite cereri, formulate în repetate rânduri.
De altfel, în şedinţa publică din 5 iunie 2013, având cuvântul asupra cererii pârâtului Serviciul Român de Informaţii, însuşi reclamantul (revizuent în prezenta cauză) A. a solicitat respingerea excepţiei conexităţii, motivând că nu există o strânsă legătură între cele două cauze.
Astfel, revizuentul a precizat faptul că, în cadrul Dosarului nr. x/2013, a solicitat comunicarea în formă scrisă cu privire la aplicarea de sancţiuni, să-i fie eliberată o adeverinţă cu veniturile obţinute, începând cu 01.01.2012, până în prezent şi să-i fie comunitate relaţii cu privire la diminuarea veniturilor obţinute în cursul anului 2012, ca urmare aplicării vreunei sancţiuni. Referitor la obiectul Dosarului nr. x/2013, a învederat că s-a adresat cu 2 cereri prin executorul judecătoresc, către angajator în vederea eliberării unor documente şi schimbarea locului de muncă din motive medicale, concluzionând că nu se impune conexarea celor două dosare.
Reţine Înalta Curte că cerinţa impusă de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2481 din 11 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi ca nefondată, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.