Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4875/2021 AI generated

Incompatibility of suspended public manager candidacy: termination of service requirement under Law 188/1999 versus suspension under Law 161/2003

Case Number Decizia nr. 4875/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, affirming the lower court's judgment and upholding the Integrity Agency's evaluation report. The dispute involved a public official holding a managerial position as secretary of a commune who challenged an incompatibility report issued after she ran for the elected position of mayor while her employment relationship was merely suspended rather than terminated. The court held that the mayor position constitutes a public dignity office, not merely an authority office, and that Article 34(3) of Law No. 188/1999, which mandates the termination of service for public officials in managerial roles before running for such positions, is a special norm that takes precedence over general provisions regarding suspension. Consequently, the suspension of her employment did not cure the statutory incompatibility, and the contested administrative act was deemed lawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 34 din Legea nr. 188/1999, art. 116 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Incompatibility of suspended public manager candidacy: termination of service requirement under Law 188/1999 versus suspension under Law 161/2003: The dispute involved a public official holding a managerial position as secretary of a commune who challenged an incompatibility report issued after she ran for the elected position of mayor while her employment relationship was merely suspended rather than terminated. The court held that the mayor position constitutes a public dignity office, not merely an authority office, and that Article 34(3) of Law No. 188/1999, which mandates the termination of service for public officials in managerial roles before running for such positions, is a special norm that takes precedence over general provisions regarding suspension. Consequently, the suspension of her employment did not cure the statutory incompatibility, and the contested administrative act was deemed lawful.

Keywords

AI generated
employment in the public service termination of employment statutory requirement administrative authority validity of elections imputability to a public body

Cited Legislation

AI generated
art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999
A apreciat recurenta-reclamantă că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, nereuşind să facă distincţia dintre funcţiile de autoritate publică şi cele de demnitate publică.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, în sensul anulării Raportului de evaluare nr.
art. 34 din Legea nr. 188/1999
A apreciat recurenta-reclamantă că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 34 alin.
art. 116 alin. (1) din Legea nr. 215/2001
Potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în vigoare în perioada de referinţă, "(1) Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Procedural rule establishing the power of the High Court to review and decide on the merits of the appeal in administrative disputes.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule governing the form of the court's decision when dismissing an appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Procedural rule establishing the power of the High Court to review and decide on the merits of the appeal in administrative disputes.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the form of the court's decision when dismissing an appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/27.03.2019 prin care s-a constatat că ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în perioada 05.05.2016-06.06.2016, pe durata desfăşurării campaniei electorale pentru alegerile locale organizate la 05.06.2016 pentru funcţia de primar, a avut raportul de serviciu suspendat din funcţia publică de conducere (de secretar al Comunei Lunca Banului, judeţul Vaslui), încălcând astfel dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 129 din 22 octombrie 2019, Curtea a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/27.03.2019 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

A apreciat recurenta-reclamantă că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, nereuşind să facă distincţia dintre funcţiile de autoritate publică şi cele de demnitate publică.

Alin.(3) al art. 34 din Legea nr. 188/1999 reglementează necesitatea încetării raportului de serviciu pentru acei înalţi funcţionari publici şi funcţionari publici de conducere care candidează pentru funcţii de demnitate publică şi nu pentru o funcţie de autoritate publică, aşa cum este funcţia eligibilă a primarului, pentru care a candidat. Astfel, nu îi este aplicabil acest text de lege, ci cel prevăzut de art. 97 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, care îi permitea participarea la procesul electoral pe fondul suspendării şi nu încetării raportului de serviciu.

A mai arătat că suspendarea raportului de serviciu a fost recomandată de către reprezentanţii Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui şi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui avea obligaţia de a-i recomanda revocarea Dispoziţiei nr. 18/08.04.2016, atrăgând atenţia că actul administrativ o plasează în sfera cazului de incompatibilitate reglementat de art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Astfel, consideră că nu se face vinovată de încălcarea dispoziţiilor legale privind regimul incompatibilităţilor. Nu a invocat un caz de necunoaştere a legii, ci a arătat că Dispoziţia nr. 18/08.04.2016 emisă de Primarul Comunei Lunca Banului a primit avizul de legalitate, nefiind solicitată revocarea în cadrul controlului de legalitate exercitat de către Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui.

4. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a formulat întâmpinare, însă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.1. Instanţa de control judiciar, fără a relua considerentele primei instanţe, pe care le validează, apreciindu-le a fi corecte, constată că recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pentru că a candidat la o funcţie de demnitate publică, şi nu pentru o funcţie de autoritate publică, cum este funcţia eligibilă a primarului. Mai apreciază recurenta, că nu i-ar fi aplicabil acest text de lege, ci dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte reţine că funcţia de primar este o funcţie de demnitate publică, după cum reiese din dispoziţiile art. 30 alin. (1) teza finală din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, în vigoare în perioada de referinţă, 05.05.2016-06.06.2016.

De asemenea, funcţia de primar este enumerată şi la Cap. IV-Funcţii de demnitate publică lit. C)-Funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare în perioada de referinţă.

Deci, în cauză, din punctul de vedere al dispoziţiilor legale incidente, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante, în sensul că ar fi candidat pentru o funcţie de autoritate publică, şi nu una de demnitate publică.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 97 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, referitoare la funcţionarii publici, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a apreciat în sensul că dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 au caracter de normă specială aplicabilă situaţiei reclamantei, dat fiind calitatea sa de funcţionar public cu funcţie de conducere.

Potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în vigoare în perioada de referinţă, "(1) Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie.".

Legiuitorul a reglementat distinct situaţia funcţionarilor publici şi a funcţionarilor publici cu funcţie de conducere, care pot candida numai după încetarea raporturilor de serviciu.

În cazul recurentei-reclamante, suspendarea la cerere a raportului de serviciu prin Dispoziţia nr. 18/18.04.2016 a Primarului Comunei Lunca Banului nu reprezintă o încetare a acestui fapt de natură a înlătura situaţia de incompatibilitate reţinută în raportul de evaluare.

Art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici dispune că "Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai dupa încetarea, în condiţiile legii a raporturilor de serviciu".

Astfel, contrar celor susţinute de către recurentă, îi sunt aplicabile prevederile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 întrucât deţinea o funcţie publică de conducere, secretar al Comunei Lunca Banului, judeţul Vaslui, având obligaţia de a înceta raporturile de serviciu pentru a candida la funcţia de primar.

Restul alegaţiilor recurentei, referitoare la avizul pe care l-ar fi obţinut Dispoziţia nr. 18/08.04.2016 emisă de Primarul Comunei Lunca Banului în cadrul controlului exercitat de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, nu prezintă nicio relevanţă asupra legalităţii actului administrativ ce face obiectul acţiunii, Raportul de evaluare nr. x/27.03.2019 emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, care în mod corect a fost menţinut de prima instanţă.

5.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, sentinţa recurată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 129 din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.