Clawback contribution on pharmaceutical consumption: inclusion of distribution margins and VAT in the tax base; exclusion of tax authority as passive party in challenge to health insurer notifications

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 08.12.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea Adresei nr. x/27.04.2017 emise de către CNAS privind consumul trimestrial de medicamente suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate-FNUASS şi/sau din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru Trimestrul I 2017, a comunicării CNAS primite de A. prin e-mail, în data de 28.04.2017, a adresei de răspuns a CNAS nr. MB/5133/30.05.2017 primită de A. în data de 07.06.2017, referitoare la contestaţia împotriva notificărilor, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2018, Curtea a respins proba cu intergoatoriul pârâtei solicitată de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 1385 din 10 aprilie 2019, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestor hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate şi a încheierii de şedinţă din 18 septembrie 2019, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF şi trimiterea instanţei de fond în vederea soluţionării cauzei în contradictoriu cu ANAF şi a rejudecării pe fond.

În subsidiar, a solicitat casarea totală a sentinţei recurate în sensul solicitat şi, în rejudecare, pe fond, anularea Adresei nr. x/27.04.2017 emise de CNAS, a Comunicării CNAS primite de societate la 28.04.2017 şi a Adresei de răspuns a CNAS nr. MB/5133/30.05.2017 primite de societate la 07.06.2017, referitoare la contestaţia formulată împotriva notificărilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond s-a aflat în eroare cu privire la nerecunoaşterea legitimităţii procesuale a ANAF, în pofide gestionării taxei claw-back, cu privire la incorectitudinea datelor comunicate, inclusiv din perspectiva includerii anumitor valori pretins a fi suportate din bugetul FNUASS şi/sau din bugetul Ministerului Sănătăţii, cu privire la includerea TVA şi a adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în datele comunicate de CNAS pentru Trimestrul I 2017 şi cu privire la nesocotirea principiului predictibilităţii şi certitudinii sarcinii fiscale.

În ceea ce priveşte interpretarea greşită a prevederilor legale privind calitatea procesuală pasivă a ANAF, a susţinut recurenta-reclamantă că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, legiuitorul a instituit în sarcina ANAF-DGAMC o serie de competenţe speciale, prin intermediul cărora se conferă atât capacitatea, cât şi obligaţia ANAF de a fi parte în dosarele având ca obiect contribuţia clawback. Aceeaşi ordonanţă a avut ca efect suborgarea de drept a ANAF în prerogativele de administrare a creanţelor generate şi gestionate până la acel moment de CNAS, derivând din obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale datorate de companiile farmaceutice.

În aplicarea art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, în luna octombrie 2011 a fost adoptat Ordinul comun al MFP şi MS privind procedura de predare primire a documentelor şi informaţiilor în vederea administrării contribuţiei prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011. Mai mult, această ordonanţă de urgenţă nu face nicio distincţie în privinţa creanţelor născute anterior sau ulterior intrării sale în vigoare, efectul legii constând exclusiv în transferul calităţii de creditor bugetar de la CNAS către ANAF.

ANAF a fost învestită cu prerogative extinse în ceea ce priveşte administrarea creanţelor provenind din contribuţii clawback, având posibilitatea acordării facilităţilor de plată acestora. Faptul că ANAF nu este emitentul actelor atacate nu este relevant în cauză, întrucât raportul juridic generat în legătură cu contribuţia implică prezenţa ANAF în calitate de administrator al creanţelor. Astfel, calitatea CNAS de emitent al notificărilor nu exclude calitatea procesuală pasivă a ANAF, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi în Dosarul nr. x/2011 şi practica judiciară a Curţii de Apel Bucureşti.

A continuat recurenta-reclamantă, referitor la corectitudinea datelor comunicate, că nu există în cadrul normativ incident vreo condiţionare cu privire la motivele de nelegalitate ce puteau fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ, în sensul unei necesităţi de invocare a acestora mai întâi în cadrul procedurii prealabile. De altfel, practica judiciară formată în această materie a fost încorporată în Legea nr. 554/2004, ultima teză a art. 8 care prevede că motivele invocate în cererea de anulare nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. De asemenea, a invocat ca motiv de nelegalitate incorectitudinea datelor, împrejurarea relativă la cantităţile de medicamente constituind numai un argument suplimentar în susţinerea motivului de nelegalitate.

Este greşit argumentul reţinut de prima instanţă, potrivit căruia medicamentele contestate de către reclamantă au fost declarate în Lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială aferentă trimestrului I 2017. Contrar susţinerilor CNAS, existenţa declaraţiei A. nu probează faptul că valorile comunicate de CNAS prin Notificări pentru Trimestrul I 2017 au fost corecte, şi nici că medicamentele respective ar fi fost suportate din FNUASS sau din bugetul MS. În plus, conform legii, lista medicamentelor conţine doar denumirea şi nu caracteristicile produselor B. şi C., însă nu prevede niciun fel de valoare de consum pentru acestea. În acest sens, nici deţinătorii de APP şi nici A., în calitate de reprezentant legal al acestora, nu au obligaţia de a plăti o contribuţie care nu este calculată conform legii.

Cu privire la declaraţiile DAPP şi lipsa notificării de import paralel, prima instanţă a înlăturat nefondat din cadrul probatoriului cele 2 declaraţii pe propria răspundere a DAPP cu privire la achiziţionarea de medicamente exclusiv prin D. şi lipsa notificării de import paralel. Declaraţiile sunt pe propria răspundere, creând obligaţii în sarcina emitenţilor, relevă modul absolut că D. a fost singurul importator şi că volumul total de medicamente C. consumat pe perioada Trimestrului 1 nu poate depăşi cantităţile achiziţionate de D. de la C. and Trading Ltd, au indicat expres perioada Trimestrul 1 2017 şi nu au fost contestate în mod util prin administrarea de probe certe de către CNAS.

De asemenea, argumentul în sensul că DAPP trebuie să anunţe Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale dacă produsul încetează să fie pus pe piaţă temporar sau permanent este superfluu în raport cu obiectul cauzei.

Nu pot fi trecute cu vederea şi nici lipsite de relevanţă erorile recunoscute public de către CNAS raportat la faptul că nu ar viza situaţia concretă a sa şi nici perioada contestată.

Nu poate fi reţinut nici considerentul potrivit căruia la stabilirea obligaţiei de plată a contribuţiei nu ar prezenta relevanţă volumul vânzărilor reclamantei, ci numai datele aferente consumului din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv valoarea medicamentelor eliberate spre consum. Erorile de consum nu pot fi explicate prin stocuri precedente existente pe lanţ sau decalaje de consum, argument pur teoretic al CNAS pentru a justifica propria incapacitate de a verifica şi corecta datele conform solicitările din contestaţie şi reţinut nelegal în considerentele Curţii de Apel.

A continuat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a făcut confuzie între consum de medicamente şi valoarea consumului de medicamente. CNAS, în loc să comunice valoarea consumului de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul MS aferente vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, a comunicat valoarea de compensare/decontare a medicamentelor, instanţa reţinând că, consumul de medicamente prevăzut la art. 3 alin. (3) ar fi reprezentat de valoarea consumului de medicamente conform art. 5 alin. (7). Or, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS ar trebui să comunice DAPP şi/sau reprezentanţilor legali ai acestora consumul de medicamente înregistrat pentru trimestrul respectiv, şi anume cantităţile de medicamente şi sumele aferente suportate din FNUASS şi din bugetul MS.

Referitor la includerea TVA şi a adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în datele comunicate, instanţa în mod greşit a reţinut legalitatea includerii acestora prin raportare la Decizia nr. 268/2014 a Curţii Constituţionale şi la art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.

Conform dispoziţiilor legale, CNAS nu trebuia să includă adaosurile distribuitorilor angro şi/sau adaosurile farmaciilor în valorile comunicate prin notificări, susţinerile CNAS dovedind nu doar lipsa înţelegerii corecte a mecanismului de impunere fiscală dar şi o vădită lipsă de disponibilitate în evaluarea corectă şi echitabilă a modului de impunere a unor taxe fiscale în sarcina unui contribuabil.

În mod greşit valorile comunicate prin notificări au fost calculate luând în considerare preţuri considerabil superioare celor încasate, pentru că DAPP şi A. nu ar trebui să fie obligaţi să plătească o contribuţie care se întemeiază pe sume încasate de terţi, respectiv să plătească pentru cheltuieli suplimentare derivate din adaosurile comerciale ale terţilor distribuitori şi farmacii, inclusiv din TVA.

O.U.G. nr. 77/2011 nu prevede faptul că adaosurile terţilor distribuitori angro şi/sau ale farmaciilor ar trebui luate în considerare la determinarea valorii vânzărilor de medicamente pentru calcularea contribuţiei clawback, ci potrivit acestui act normativ contribuţia este calculată prin aplicarea procentului "p" asupra valorii consumului de medicamente aferente vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie. În materie fiscală, interpretarea normei fiscale se face cu respectarea principiului in dubio contra fiscum, astfel că, dacă legea nu prevede expres posibilitatea includerii adaosurilor de pe lanţul de distribuţie, înseamnă că interpretarea regimului juridic fiscal al acestei plăţi nu poate fi decât în sensul inadmisibilităţii includerii acestora în baza de calcul al contribuţiei clawback. Plătitorii contribuţiei clawback nu comercializează medicamente prin raportare la preţurile de distribuţie maximale ale medicamentelor în sistemul de sănătate din România, care pot fi cu mult mai mari faţă de preţul unui medicament aplicabil deţinătorului APP plătitor al contribuţiei.

Simpla posibilitate de cunoaştere a preţurilor maximale a medicamentului şi influenţa maximă a adaosurilor nu reprezintă un argument în sensul că şi-ar fi asumat plata unei contribuţii raportate nu doar la preţul de producător şi, oricum, nu explică de ce ar trebui să suporte sarcini fiscale care nu reprezintă doar o consecinţă a beneficiilor pe care ei înşişi le obţin prin comercializarea medicamentelor compensate contrar motivării Deciziei nr. 52/2013 a Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională a stabilit în mod constant neconstituţionalitatea modalităţii de determinare de către CNAS a valorii taxei clawback raportat inclusiv la faptul că în cazul medicamentelor ce se comercializează prin prescripţie medicală, contribuabilii taxei clawback suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecinţă a beneficiilor pe care ei înşişi le obţin prin comercializarea medicamentelor compensate ci şi o consecinţă a beneficiilor obţinute de distribuitorii şi de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al acestor medicamente, vizează probleme ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii la cauza dedusă judecăţii, aspect ce excedează instanţei de contencios constituţional. Curtea Constituţională a mai reţinut că DAPP nu sunt dezavantajaţi, întrucât taxa clawback, respectiv contribuţia rezultată în urma aplicării procentului "p", depinde de valoarea propriilor vânzări şi în funcţie de valoarea vânzărilor totale trimestriale de referinţă. Deci, baza de calcul a taxei clawback trebuie raportată doar la valoarea propriilor vânzări ale contribuabilului, nu la valoarea finală la care este comercializat medicamentul pe lanţul de distribuţie către consumatorul final, care include şi adaosurile terţilor distribuitori şi ale farmaciilor.

Cu privire la includerea TVA, practica instanţelor de judecată este în sensul anulării actelor administrative emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa de fond ignorând efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/05.02.2013 precum şi legislaţia aplicabilă la nivelul Trimestrului I 2017.

CNAS ar fi trebuit să comunice sumele atât cu TVA, cât şi fără TVA, pentru că deducerea TVA este posibilă numai în măsura în care cota TVA este cunoscută, aceasta variind şi fiind cunoscută exclusiv de către autorităţile din domeniul sănătăţii publice.

Referitor la incidenţa O.U.G. nr. 60/2014, deducerea TVA prin aplicarea cotei de 9% generează un impediment semnificativ cât priveşte valoarea exactă ce poate fi dedusă de societate, în condiţiile în care nu există niciun fel de control asupra acesteia, datele fiind în gestiunea CNAS ca urmare a serviciilor de decontare prestate către furnizorii primari plătitori de TVA. Statuarea primei instanţe, că ar tinde la înlăturarea normei legale în lipsa declarării sale neconstituţionale şi că acest aspect excedează controlului instanţei de contencios administrativ şi, respectiv, că ar contesta mecanismul legal de raportare, nu poate fi privită în contextul lipsei de transparenţă şi predictibilitate a datelor comunicate, nesusceptibile a fi verificate.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 3 lit. b) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte principiul predictibilităţii şi certitudinii fiscale, având în vedere că datele comunicate de CNAS prin notificări sunt generate de un sistem de raportare care nu este accesibil contribuabilului, impredictibilitatea taxei fiind un lucru dovedit, de natură a elimina prezumţia de legalitate asociată actului administrativ.

Este imposibil pentru DAPP şi pentru A. să urmărească şi să înţeleagă sarcina fiscală ce îi revine în legătură cu contribuţia datorată pentru Trimestrul I 2017. Datele comunicate nu ar trebui să fie considerate un element obiectiv în baza căruia DAPP şi A. să fie obligaţi la plata contribuţiei, în condiţiile în care contribuabilul clawback nu are nicio posibilitate legală de verificare a informaţiilor comunicate de către CNAS şi nici acces la aceste date.

Referitor la încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2018, a susţinut recurenta incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanţă a respins proba cu interogatoriul CNAS raportat la conţinutul apărărilor din întâmpinare, însă aceasta nu reprezintă o motivare în sensul art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu explică decizia instanţei cu privire la proba solicitată.

În realitate, interogatoriul depus la dosar viza o serie de fapte personale cu privire la care CNAS putea şi trebuia să răspundă pentru a clarifica o serie de aspecte relevante care vizau motivele de nelegalitate şi care ar fi condus la o judicioasă soluţionare a cauzei.

A solicitat recurenta şi obligarea intimatelor CNAS şi ANAF-DGAMC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului, alături de cheltuielile de judecată decurgând din soluţionarea în fond a cauzei.

3. Apărările formulate

Intimata-pârâtă CNAS a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ.

4.1. Referitor la hotărârea recurată, instanţa a interpretat aplicat şi interpretat corect normele de drept material, nefiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele recurentei-reclamante fiind grupate şi analizate după cum urmează.

Prima critică vizează soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF, critică nefondată având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată constând în anulare acte administrative emise de CNAS.

Astfel, nu există identitate între pârâta ANAF şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, de vreme ce emitentul actelor administrative contestate nu este pârâta ANAF.

Calitatea procesuală este una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru exercitarea acţiunii civile. Conţinutul acestei noţiuni este precizat în art. 36 din C. proc. civ., potrivit căruia, "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Or, în cauză, nu se poate constata existenţa acestei identităţi între pârâta ANAF şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, câtă vreme actele administrative contestate sunt emise de către CNAS.

Relativ la susţinerea recurentei, în sensul că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, legiuitorul a instituit în sarcina ANAF-DGAMC o serie de competenţe speciale şi că ANAF s-a subrogat în prerogativele de administrare a creanţelor generate şi gestionate, până la acel moment de CNAS, Înalta Curte reţine că, de la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionate, competenţa în stabilirea şi urmărirea achitării contribuţiei clawback a fost partajată între cele două pârâte, respectiv CNAS şi ANAF, dar atribuţiile stabilite în sarcina ANAF vizează doar activitatea de administrare a contribuţiei, nu şi activitatea de stabilire a bazei de impunere a contribuţiei, această din urmă activitate fiind în continuare în competenţa CNAS, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 9 alin. (2) din acest act normativ care stabilesc că, "(2) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplineşte potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Problema de drept ce se impune a fi analizată în cauză nu vizează administrarea contribuţiei clawback, ci legalitatea actelor administrative prin care i s-au comunicat reclamantei de către CNAS valoarea bugetului de referinţă pentru medicamentele aferente Trimestrului I 2017 şi procentul de contribuţie pentru acest trimestru, deci stabilirea bazei de impunere a contribuţiei.

Prin urmare, susţinerile recurentei privind atribuţiile ce revin ANAF în procesul de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor legale indicate în cererea de recurs, nu pot fi apreciate ca argumente în justificarea calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF.

4.2. În ceea ce priveşte greşita includere a consumului unor medicamente, susţinerile recurentei, în sensul că instanţa a reţinut că nu ar fi invocat aceste aspecte în cadrul procedurii prealabile, nu sunt apte a demonstra nelegalitatea hotărârii, de vreme ce prin hotărârea recurată au fost avute în vedere şi alte argumente, pe care Înalta Curte le apreciază a fi corecte. Nici alegaţiile recurentei vizând corectitudinea valorilor comunicate de CNAS şi lipsa de relevanţă a declaraţiei A. nu sunt fondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia trimestrială datorată de către subiecţii plătitori ai acesteia nu se limitează doar la Lista preţurilor de referinţă pe unitate terapeutică, aferente medicamentelor (denumiri comerciale) din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă (CANAMED). Dimpotrivă, legiuitorul a stabilit la art. 1 din actul normativ menţionat, acele categorii de medicamente care fac obiectul consumului de medicamente suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii în baza cărora persoanele nominalizate la acest articol au obligaţia de a plăti o contribuţie trimestrială, respectiv, medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, medicamente cu şi fără contribuţie personală utilizate în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală, medicamente utilizate în tratamentul spitalicesc (pacienţi internaţi), medicamente utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.

În consecinţă, orice medicament pus pe piaţă în baza unei autorizaţii de punere pe piaţă şi care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 şi în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuţie trimestrială.

În privinţa medicamentelor contestate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că nu poate fi exclus consumul acestuia în perioada menţionată, fiind posibil ca acest consum să provină din stocuri anterioare neepuizate. Prezenţa medicamentului în consumul trimestrial de medicamente nu este condiţionată de listarea sa la nivelul trimestrului de referinţă. De asemenea, valoarea consumului înregistrată de CNAS reprezintă, în fapt, consumul decontat din bugetele FNUASS şi Ministerului Sănătăţii.

Înalta Curte apreciază că medicamentele având preţ avizat în CANMED puteau fi incluse în valoarea pretinsului consum în perioada relevantă. Astfel, între data de achiziţie a medicamentului de către deţinătorii de autorizaţii de procurare/comercializare, deţinere (depozitare)/manipulare, livrare, facturare, import paralel (distribuitori angro), pe de o parte, şi, ulterior, data de achiziţie de către furnizorii de servicii medicale/furnizorii de medicamente, pe de altă parte, şi, respectiv, data de eliberare către pacient (consum), poate exista un decalaj important de timp.

Deci, este cât se poate de firesc ca momentul vânzării de către DAPP şi momentul consumului să nu fie concomitente, consumul de medicamente variind in funcţie de necesităţile de moment ale fiecărui pacient. Medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, medicamentele cu şi fără contribuţie personală folosite în tratamentul ambulatoriu, pe bază de prescripţie medicală, astfel cum sunt prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 eliberate prin canalele de eliberare, farmacii, unităţi sanitare şi centre de dializă, şi raportate lunar de către acestea, pot proveni inclusiv din stocurile anterioare, din stocurile şi achiziţia curentă sau doar din achiziţia curentă, astfel încât datele de consum (eliberare) nu pot fi suprapuse integral datelor de vânzări.

Ceea ce contează în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuţiei clawback este data consumului de medicamente (data eliberării efective către pacienţi) şi nu data comercializării lor în lanţul de distribuţie. Valoarea consumului de medicamente nu se determină în raport de momentul vânzării acestora, ci al eliberării spre consum, care nu se suprapune celui dintâi.

În ceea ce priveşte discrepanţa între valoarea consumului aferent unor medicamente şi valoarea totală a vânzărilor înregistrate de recurenta-reclamantă pentru aceeaşi perioadă, apreciază Înalta Curte că acest aspect nu atestă nelegalitatea notificării, pentru că trebuie avute în vedere şi raportările furnizorilor primari de servicii medicale, nivelul contribuţiei stabilindu-se prin raportare la valoarea decontată din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii şi nu prin raportare la vânzările individuale ale fiecărui plătitor de contribuţie.

4.3. Mai susţine recurenta-reclamantă că ar fi fost vătămată prin însuşirea unui act nemotivat în fapt, necunoscând şi neputând verifica datele primite de CNAS, şi că ar fi în imposibilitate de a înţelege sarcina fiscală, fiind încălcat principiul predictibilităţii şi certitudinii fiscale.

Înalta Curte apreciază că aspectele la care recurenta face referire nu ar reprezenta, în realitate, o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele judeţene de asigurări de sănătate, pe care O.U.G. nr. 77/2011 nu le menţionează ca fiind date obligatorii de comunicat contribuabilului de către CNAS.

Consumul de medicamente pentru trimestrul în discuţie, suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuţie pentru care se datorează contribuţia trimestrială comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Această valoare se obţine prin centralizarea consumului la nivel naţional pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea şi exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei aşa cum au fost comunicate CNAS.

Deci, ceea ce a pus CNAS la dispoziţia recurentei-reclamante sunt informaţiile a căror comunicare a fost reglementată de legiuitor ca fiind obligatorie, iar, câtă vreme a inclus în notificarea contestată toate datele prevăzute cu caracter obligatoriu de dispoziţiile legale, nu se poate considera că informaţiile furnizate de CNAS sunt netransparente.

Totodată, raportările efectuate de către casele judeţene de asigurări de sănătate către CNAS în conformitate cu prevederile Ordinului CNAS nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către Casele de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente sunt situaţii valorice centralizate pe canalele de eliberare (farmacii cu circuit deschis, unităţi sanitare cu paturi si centre de dializă). Aceste documente nu sunt întocmite distinct pe fiecare medicament (cod CIM) sau deţinător APP/reprezentanţi legali ai acestora, astfel încât nu oferă informaţii relevante legate de consumul trimestrial individual al fiecărui plătitor de contribuţie şi de consumul centralizat aferent medicamentelor.

Aşadar, actele normative incidente nu stabilesc în sarcina CNAS obligaţia urmăririi trasabilităţii unui medicament pe piaţă, astfel încât la nivelul acesteia să existe informaţii legate de activitatea comerciala a unui deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă.

Pe cale de consecinţă, coroborând valoarea procentului "p" cu modalitatea de calcul a acestuia prevăzută la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi valoarea totală de consum afişată pe site-ul CNAS, aceasta din urmă nu a făcut decât să respecte prevederile legale referitoare la modalitatea de calcul a procentul "p" instituită de O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legislaţiei secundare aferente.

În condiţiile în care calculul procentului "p" notificat recurentei-reclamante a respectat la momentul emiterii actului administrativ atacat legislaţia în vigoare, precum şi actele normative emise pentru punerea în aplicare a legislaţiei principale şi care nu au fost atacate şi anulate pentru nelegalitate, Înalta Curte nu poate stabili că modalitatea de calcul încalcă drepturile subiective ale recurentei.

De asemenea, principiul predictibilităţii fiscale, consacrat în art. 3 alin. (1) lit. b) Codul fiscal, este principiul care se referă la certitudinea impunerii şi presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite.

Nu se poate reţine că O.U.G. nr. 77/2011 este un act normativ care să fi fost emis cu nerespectarea principiului predictibilităţii fiscale deoarece prin acest act normativ au fost stabilite obligaţiile de plată, termenele în care se poate face plata acestora, modul de calcul al taxei claw-back, cei care au obligaţia de plată a acesteia.

De altfel, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 484/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 a considerat că "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă".

S-a mai arătat, în aceeaşi decizie, "că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49)" şi că, "pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP."

Curtea Constituţională a precizat şi că "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie.

Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

4.4. Nefondate sunt şi alegaţiile recurentei-reclamante A. S.R.L. referitoare la nelegalitatea includerii în valoarea de calcul a contribuţiei trimestriale a adaosurilor celorlalţi participanţi şi a includerii TVA şi la confuzia dintre consumul de medicamente şi valoarea consumului de medicamente.

În mod corect i-a fost comunicată recurentei, prin Notificarea nr. x/27.04.2017, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul I 2017 şi nu consumul medicamentelor efectiv compensate, întrucât, din conţinutul prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, ce reglementează formula de calcul a procentului "p", rezultă că există identitate între noţiunea de consum de medicamente şi cea de valoare a consumului de medicamente, o altă interpretare determinând imposibilitatea efectuării operaţiunii matematice impuse de formulă.

Validitatea tezei ce susţine comunicarea valorii consumului de medicamente rezultă şi din conţinutul prevederilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, conform cărora, în cazul soluţionării contestaţiilor administrative până la termenul de plată prevăzut de lege, "se vor plăti contribuţiile aferente noilor sume comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate". Este deci, evident, în opinia Înaltei Curţi, că transmiterea în format electronic a consumului centralizat de medicamente la care se referă prevederile art. 5 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă reprezintă comunicarea valorii băneşti a consumului şi nu a cantităţii de medicamente consumate exprimate în termeni fizici iar o atare concluzie trebuie coroborată cu considerentele anterior arătate, din care rezultă faptul că instituirea în sine a contribuţiei clawback nu constituie o formă de impozitare indirectă a subiectelor din sfera de referinţă a actului normativ ci o contribuţie menită a asigura finanţarea sistemului public de sănătate.

Prin Decizia nr. 263/2013 referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi art. 31 alin. (1)-(5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Curtea Constituţională a statuat că "această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuţiei clawback să cadă şi în sarcina altor agenţi economici din lanţul de distribuţie a medicamentelor. Or, potrivit dispoziţiilor Curţii, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege"".

Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Curtea Constituţională a apreciat că "există două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata contribuţiei trimestriale şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală. Diferenţa dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piaţă de prima categorie se realizează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Or, din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi aceşti deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.".

Ca urmare, având în vedere vasta jurisprudenţă a instanţei de contencios constituţional potrivit căreia au caracter obligatoriu nu numai dispozitivul, ci şi considerentele deciziilor acesteia, nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea includerii adaosului comercial practicat de farmacii şi distribuitori în calculul contribuţiei clawback.

Referitor la includerea în valoarea de calcul a adaosurilor entităţilor de pe lanţul de distribuţie reţine Înalta Curte reţine că valoarea de compensare este exprimată de legiuitor în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ prin sintagma "valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii". Suportarea valorii acestui consum de medicamente reprezintă decontarea valorii medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, a medicamentelor cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi medicamentelor utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, medicamente pe care plătitorii contribuţiei le au în portofoliu şi le declară trimestrial CNAS.

Aşadar, în condiţiile în care s-ar accepta opinia recurentei, este evident că nu s-ar mai putea stabili procentul "p", de vreme ce, în cuprinsul formulei de calcul, se include valoarea consumului de medicamente, iar nu consumul.

Pe de altă parte, aceasta nu a justificat o vătămare prin indicarea valorii consumului în notificarea contestată, în condiţiile în care, pentru a se calcula taxa fiscală pe care o datorează, formula de calcul conţine valoarea consumului de medicamente, aşa cum, de altfel, i-a fost comunicat de către intimata-pârâtă.

Legiuitorul nu a stabilit că această contribuţie trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale DAPP-urilor, acest consum fiind cunoscut doar de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, norma legală reprezentată de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii spitale şi centre de dializă.

Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe CNAS consumurile astfel centralizate. CNAS centralizează consumul de medicamente şi îl comunică DAPP. În plus faţă de consumurile individuale, CNAS determină şi valoarea consumului total trimestrial în vederea determinării valorii procentului "p".

Aşadar, valoarea consumului de medicamente se determină în funcţie de valoarea de compensare a medicamentelor şi nu în funcţie de preţul de vânzare practicat de deţinătorul de APP în lanţul de distribuţie. În acest context, este de menţionat faptul că existenţa intermediarilor în lanţul de distribuţie al medicamentelor este impusă prin lege, farmaciile şi distribuitorii fiind intermediari în circuitul medicamentelor de la deţinătorul de APP la pacienţi.

Este evident că, în accepţiunea O.U.G. nr. 77/2011, vânzările realizate de către recurenta-reclamanta nu au relevanţă în stabilirea, calcularea şi declararea contribuţiei trimestriale, legiuitorul reglementând expres că la calculul contribuţiei trimestriale se au în vedere datele aferente valorii consumului din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv medicamentele eliberate asiguraţilor.

Consumul de medicamente decontat/suportat conţine în mod firesc TVA, pentru că prin decontarea/suportarea totală sau parţială a medicamentelor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se postează în situaţia consumatorului final, care suportă TVA, precum şi adaosurile aplicate în lanţul comercial parcurs de medicament de la producţie până la consumator, nefiind validă afirmaţia conform cu care, decontarea valorii medicamentelor s-ar putea face la o altă valoare, respectiv preţul de vânzare al reclamantei, decât cea cu care sunt achiziţionate în final medicamentele de unităţile spitaliceşti şi farmaciile vizate de textul legal.

Astfel, valoarea consumului de medicamente decontat include şi adaosurile comerciale aplicate preţului de referinţă al acestora, de-a lungul lanţului comercial parcurs de medicamentele comercializate de fiecare, fiind corectă determinarea valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie plecând de la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, iar faptul că, atât preţul de referinţă cât şi preţul de decontare se stabilesc prin raportare la preţul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar preţul de producător, ci şi adaosul de distribuitor, nu este un aspect de nelegalitate, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor şi influenţa adaosurilor, pe care le pot negocia, pentru plata unei contribuţii într-un cuantum mai redus.

4.5. În ceea ce priveşte încheierea recurată, vizând respingerea probei cu interogatoriul pârâtei, instanţa de control judiciar reţine că una dintre componentele dreptului la apărare în cadrul procesului civil, consacrat de art. 24 din Constituţia României, de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi reglementat prin art. 13 alin. (3) C. proc. civ., este reprezentată de posibilitatea părţii de a propune probe.

Însă, respectarea dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea respectării dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Respingerea motivată a probei solicitate de reclamanta A. S.R.L. cu interogatoriul pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu aduce nicio atingere dreptului la apărare, câtă vreme nu reies care sunt viciile de legalitate care afectează măsura adoptată de instanţă şi vătămarea legitimă cu caracter procesual suferită de parte.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate vorbi despre nerespectarea art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi despre incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 6 C. proc. civ., pentru că motivarea este o chestiune de esenţă, şi nu una de cantitate.

Aprecierile instanţei care au dus la respingerea probei cu interogatoriul reies din considerentele încheierii încheierii recurate, motivându-se că proba nu se impune a fi administrată, în raport cu susţinerile pârâtei din întâmpinare şi cu actele depuse la dosar.

Deci, în cauză, nu este adusă nicio atingere dreptului la apărare a recurentei-reclamante, instanţa de fond respingând motivat proba cu interogatoriul propus a fi luat pârâtei.

Nu în ultimul rând, reţine Înalta Curte că aprecierea asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probei propuse constituie un aspect care ţine de temeinicia hotărârii instanţei, nefiind compatibilă cu examenul de legalitate specific recursului.

4.6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În raport cu cele expuse anterior, reţine instanţa de control judiciar că actele administrative contestate sunt legale, hotărârea instanţei de fond care le-a validat fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material, astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 18 septembrie 2018 şi sentinţei nr. 1385 din 10 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.