Taxpayer's annulment action restored after lower court's dismissal quashed for failure to order forensic accounting examination.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, a solicitat anularea Deciziei nr. 251/26.08.2014 emise de prima pârâtă, a Deciziei de impunere nr. x din 30.06.2006 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/30.06.2006, ambele emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 96/CA din 28 mai 2015, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Instanţa de fond a reţinut greşit faptul că ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr. 3730/P/2008 nu a analizat legalitatea creanţelor bugetare stabilite prin Decizia de impunere x/30.06.2006, precum şi faptul că reclamanta ar fi confundat noţiunea de prejudiciu cu noţiunea de venituri ale persoanei juridice.

În opinia recurentei, dacă nu exista o legătură între obligaţiile fiscale nominalizate în decizia de impunere şi prejudiciul menţionat în plângerea penală, în mod legal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar fi soluţionat pe fond contestaţia administrativă. Or, plângerea penală formulată de organele fiscale împotriva administratorului societăţii a fost motivată pe baza constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.06.2006, prejudiciul reţinut fiind cel din Decizia de impunere nr. x/30.06.2006.

Prin ordonanţa din data de 21.09.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, în Dosarul nr. x/2008 (definitivă), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor B. şi C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de dispoziţiile art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi de cele ale art. 43 din Legea nr. 82/1991. Recurenta-reclamantă consideră că atât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în momentul reluării soluţionării contestaţiei administrative, cât şi instanţa de fond au ignorat motivarea şi soluţia organelor de cercetare penală, astfel că au încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanţei penale în faţa instanţei civile, prevăzute de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, partea precizează faptul că, prin noul Codul de procedură fiscală, la art. 277 alin. (4), legiuitorul a prevăzut situaţia din speţă, statuând în sensul că hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor de soluţionare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

3.2. Recurenta apreciază că s-a încălcat rolul activ al judecătorului, prevăzut de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., sens în care solicită a se observa faptul că instanţa de fond, în motivarea hotărârii pronunţate, nu a precizat în mod pertinent şi analitic dacă obligaţiile fiscale stabilite în sarcina părţii sunt corect calculate, care este cuantumul acestora şi prevederea normativă eludată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecţie Fiscală a formulat întâmpinare, în care a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere faptul că în memoriul de recurs se invocă doar motive de netemeinicie ale hotărârii atacate. De asemenea, partea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Recurenta a formulat note scrise.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecţie Fiscală, întrucât criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

5.2. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de faţă, recurenta a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea:

- Deciziei nr. 251/26.08.2014 prin care intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca neîntemeiată şi nemotivată, contestaţia formulată de recurentă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 30.06.2006 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/30.06.2006, ambele emise de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, pentru suma de 3.883.522 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii ale acestora (pct. 1);

- Deciziei de impunere şi Raportului de Inspecţie Fiscală anterior arătate.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, precum şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia pronunţată în cauză.

5.2.1. Criticile recurentei, ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), sunt fondate.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta a arătat faptul că, prin ordonanţa din data de 21.09.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, în Dosarul nr. x/2008 (definitivă), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor B. şi C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de dispoziţiile art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi de cele ale art. 43 din Legea nr. 82/1991; în motivarea ordonanţei s-a constatat faptul că organele de control fiscal au estimat greşit prejudiciul în sumă de 4.223.379 RON, dar şi că expertiza dispusă în cauza penală concluzionează în sensul că suma reţinută ca fiind prejudiciu nu se confirmă, deoarece s-a confundat estimarea veniturilor cu estimarea valorii de piaţă şi avizele de colectare a peştelui cu avizele de însoţire a mărfii; ca atare, existenţa prejudiciului în dauna bugetului de stat nu a fost stabilită în mod cert şi indubitabil.

Ca atare, instanţa de control judiciar constată că, prin reluarea aspectelor reţinute în cuprinsul ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, recurenta a contestat implicit cuantumul sumelor ce i-au fost stabilite prin intermediul Deciziei de impunere nr. x din 30.06.2006 şi i-au fost menţinute prin Decizia nr. 251/26.08.2014. Or, în baza rolului activ, reglementat de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize contabile care să verifice susţinerile recurentei. Prin această omisiune, instanţa a încălcat dreptul la apărare al recurentei.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au alăturat cererile părţilor.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

În acelaşi timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, examinând considerentele sentinţei, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat doar chestiunea referitoare la autoritatea de lucru judecat a Ordonanţei nr. 3730/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea. Pe acest aspect, soluţia primei instanţe este corectă, în cauză neexistând autoritate de lucru judecat, întrucât în discuţie nu este o hotărâre judecătorească. Însă, limitându-se doar la verificarea existenţei autorităţii de lucru judecat, instanţa nu a răspuns la motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate invocate prin acţiune de către recurentă.

Prin urmare, curtea de apel nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii.

Cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 496 şi art. 498 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere trebuie să administreze toate probele impuse pentru o completă cercetare a fondului cauzei, printre care proba cu expertiză contabilă care să verifice realitatea sumelor stabilite în sarcina recurentei prin actul de impunere contestat în cauză.

5.2.2. Criticile recurentei, ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, în cauză nu există autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care recurenta nu s-a raportat la o hotărâre judecătorească, ci la o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 498 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. Tulcea împotriva Sentinţei civile nr. 96/CA din 28 mai 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2019.

GGC - NN