Limits of administrative court review over disciplinary sanctions: modification of professional exclusion penalty for judicial bailiffs

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/18.02.2016, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Consiliul de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi Uniunea Naţionala a Executorilor Judecătoreşti din România, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună: anularea Hotărârii nr. 1 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în şedinţa din 15.01.2016, de către Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, precum şi a Hotărârii nr. 7/02.10.2015, şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii disciplinare; suspendarea executării Hotărârii nr. 1 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în şedinţa din data de 15.01.2016, precum şi a Hotărârii nr. 7 pronunţată în şedinţa publică din 02.10.2015 de Consiliul de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2015, pana la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 173 din 30.06.2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei A. formulată în contradictoriu cu aceştia.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.

A respins excepţia nulităţii cererii invocată de pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, şi Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

A dispus anularea, în parte, a Hotărârii nr. 7/02.10.2015 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precum şi anularea în parte, a Hotărârii nr. 1/15.01.2016 emisă de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată.

În consecinţă: a înlocuit sancţiunea de excludere din profesie aplicată reclamantei, cu sancţiunea de suspendare din funcţie pe o durată de 6 luni. A menţinut, în rest, actele contestate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate au formulat recurs reclamanta A. şi pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.

3.1 Recurenta reclamanta A. a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamanta a susţinut, în primul rând, că din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă de nicăieri că ar fi săvârşit fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, şi nici din administrarea probelor nu rezultă nici o faptă de acea natură. Totodată, cu privire la neglijenţa în efectuarea lucrărilor, consiliul a apreciat în mod subiectiv aspecte care trebuiau constatate în concreto, subrogându-se unei instanţe civile/penale.

Susţine recurenta că prin această hotărâre Consiliul a încălcat prevederile art. 20 din Codului Deontologic al Executorului Judecătoresc, dând o hotărâre fără nici un fundament real, bazată pe alte interese, nici într-un caz pe interesele profesiei.

Instanţa de contencios administrativ, (similar cu comisiile de disciplina) s-a subrogat practic instanţei de executare, singura competentă să analizeze temeinicia şi legalitatea actelor de executare. Calea de atac, împotriva actelor de executare silită o constituie contestaţia la executare, competenţa de soluţionare revenind instanţei de executare competentă material şi teritorial - art. 651, 712 - 720 C. proc. civ.

Ba mai mult, recurenta arată că, în speţă se discută practic de oportunitatea şi nu de legalitatea anumitor acte de executare silită, cum ar fi efectuarea de comunicări de acte execuţionale, prin societăţi specializate de curierat. Chiar instanţa de contencios administrativ recunoaşte, prin considerentele hotărârii recurate, faptul că este pe deplin legală, comunicarea prin curierat a actelor de executare, dar consideră absolut nefondat şi nelegal, că acest fapt constituie abatere disciplinară, întrucât ar încărca nejustificat cheltuielile debitorului. Această soluţie reprezintă o analiză de oportunitate, pe care în fapt instanţa de contencios nu a efectuat-o în integralitate, pe fiecare caz în parte, respectiv fiecare dosar execuţional. Comunicarea actelor de executare se efectua de regula prin serviciul poştal, iar comunicarea prin curierat se efectua doar la cererea expresă a creditorului, pe cheltuiala acestuia, cu acte doveditoare, inclusiv factură fiscală şi chitanţă, doar în situaţiile în care procedura de comunicare prin serviciul poştal nu se realiza sau se realiza cu dificultate.

Se mai susţine că instanţa de fond nu a analizat în integralitate toate pretinsele fapte disciplinare (foarte multe, concepute de forul de conducere al camerei, pentru a induce în eroare instanţa, fiind foarte greu să analizezi un astfel de volum de date), fapt ce constituie o nesoluţionare a cauzei în fond, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

Instanţa de fond analizează doar o parte a faptelor, respectiv a pretinselor erori de procedură/nelegalitate a actelor de executare şi constată că aceste fapte există şi constituie abateri disciplinare, soluţia instanţei din considerentele hotărârii recurate fiind dată cu încălcarea normelor legale de drept material, ce guvernează executarea silită:

- sub un prim aspect, în mod nelegal instanţa de contencios administrativ, face o analiză de oportunitate a modului de comunicare a actelor de executare silită, pronunţând o hotărâre ce favorizează debitorii, inclusiv cei de rea credinţă, cu încălcarea drepturilor creditorilor, în principal cu dreptul acestora de a dobândi dreptul sau folosul licit stabilit prin titlul executoriu, într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

- în al doilea rând instanţa de fond face o greşită aplicare a normelor de drept, cu privire la actele de executare, pretins nelegale/necomunicate legal/întocmite cu neglijenţă.

În continuare recurenta indică actele de executare din fiecare dosar execuţional pentru care s-a dispus sancţionarea sa.

În final învederează faptul că, în niciunul dintre dosarele de executare silită, pentru care a fost dispusă sancţionarea sa, nu au fost anulate actele de executare, pentru motivele reţinute de comisiile de disciplină, nu au existat nemulţumiri/contestaţii/plângeri ale părţilor din dosarele de executare silită, astfel că în mod evident, în speţă, sancţionarea disciplinară este netemeinică şi nelegală, în realitate urmărindu-se excluderea sa din profesie, pentru alte considerente, ilicite şi imorale.

3.2 Recurentul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat critici care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, hotărârea a fost criticată sub aspectul soluţionării excepţiei invocate de Colegiul Director dar şi de către ceilalţi pârâţi privitoare la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a Consiliului de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a Comisiei Superioare de Disciplina din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România.

Potrivit dispoziţiilor legale indicate ca guvernând prezenta cauza, respectiv Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, titularul acţiunii disciplinare nu poate fi decât Ministrul justiţiei sau Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti, astfel ca în prezentul dosar calitate procesual pasiva nu poate avea decât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, acesta fiind titularul acţiunii disciplinare în urma căreia contestatoarea a fost sancţionată.

S-a precizat că în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 60 şi 67 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 astfel ca în lumina acestor prevederi legale se impunea admiterea excepţiei invocate şi respingerea contestaţiei faţă de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Comisia Superioara de Disciplina din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.

Prima instanţa a unit aceasta excepţie cu fondul iar în soluţionarea ei a considerat ca textele legale invocate se aplica doar în privinţa forurilor disciplinare, Consiliul de Disciplina al C.E.J. Timişoara şi Comisia de Disciplina a U.N.E.J., însa ele nu s-ar aplica celor două instituţii, Camera Executorilor Judecătoreşti şi U.N.E.J., întrucât hotărârea pronunţată este necesar a fi opozabilă acestor instituţii.

Prima instanţa nu a avut în vedere nici dispoziţiile legale invocate şi nici practica depusă în dosar, practica din care rezultă cu claritate că aceasta este soluţia corectă ce se aplica în speţă şi că instanţele egale în grad în acest fel au interpretat aceste dispoziţii legale şi au admis excepţia păstrând ca părţi în proces Colegiul Director şi pe executorul care a contestat sancţiunea.

Pe fondul cauzei solicită a fi avut în vedere întreg probatoriul administrat în faţa primei instanţe precum şi apărările formulate atât prin întâmpinarea depusa la dosar dar şi prin concluziile scrise şi să se observe că prima instanţă, în considerentele hotărârii atacate, a constatat că reclamanta nu invocă motive de nelegalitate a hotărârilor atacate ci criticile sale privesc motive de netemeinicie astfel că se concluzionează că cele două hotărâri au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se mai susţine că deşi Curtea consideră ca forurile disciplinare nu au individualizat în mod obiectiv sancţiunea aplicata, a dat dovadă de subiectivism şi, mai ales, nu a avut în vedere întreg probatoriul administrat în dosar, probatoriu din care rezultă nu numai care sunt abaterile săvârşite de reclamantă şi normele de drept încălcate în mod intenţionat de reclamanta în scopul avantajării intimilor săi şi a sa personal, dar şi faptul evident şi fără dubiu că reclamanta a fost sancţionată tot cu excluderea din profesie prin hotărârile ce au fost atacate şi au făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara, dosar în care sancţiunea a fost aplicata de Consiliul de Disciplina al CEJ. Timişoara urmare admiterii acţiunii disciplinare promovate.

Apreciază recurenta că atât controlul profesional în care au fost controlate prin sondaj dosarele ce au făcut obiectul acţiunii disciplinare în urma căreia a fost sancţionată reclamanta cat şi hotărârile de sancţionare au arătat fără putinţa de tăgada multitudinea actelor şi masurilor luate de reclamanta cu încălcarea dispoziţiilor legale, abateri descoperite în fiecare dosar controlat ceea ce poate conduce la concluzia rezonabila ca daca s-ar fi controlat fiecare dosar execuţional gestionat de reclamanta s-ar fi descoperit şi mai multe abateri, săvârşite în cele mai multe cazuri cu intenţie şi cu scop, săvârşirea lor din neglijenţă fiind şi aceasta sancţionabilă şi imputabila executorului judecătoresc.

Se mai arată că nu se poate vorbi de greşita individualizare a sancţiunii aplicate în prezentul dosar, întrucât cele doua foruri disciplinare au motivat pe larg sancţiunea aplicata, care, deşi este cea mai grava, tocmai pentru ca abaterile reclamantei sunt dintre cele mai grave şi numeroase, săvârşite din neglijenta dar şi cu intenţie şi care, aduc o grava atingere onoarei şi probităţii profesionale atât a reclamantei cât şi a întregului corp profesional din care face parte.

De asemenea prima instanţa nu a avut în vedere ca Legea nr. 188/2000 nu prevede obligativitatea pentru forurile disciplinare de a aplica sancţiunile prevăzute la art. 49 în ordinea în care ele sunt enumerate, din dispoziţiile legale rezultând doar ca forurile disciplinare au obligaţia să aprecieze obiectiv şi să individualizeze obiectiv şi având în vedere întregul context şi toate împrejurările în care executorul a săvârşit abaterile, aşa cum şi prima instanţa consideră că trebuie procedat, şi să aplice sancţiunea funcţie de gravitatea abaterilor constatate nu de faptul că părţile din dosarele execuţionale verificate nu au avut posibilitatea să conteste actele execuţionale efectuate de reclamantă sau că aceasta nu a mai fost verificată şi în alte rânduri.

În final, recurenta a susţinut că prima instanţă a lăsat nesoluţionată solicitarea reclamantei de suspendare a hotărârii de sancţionare. Or hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este o hotărâre definitivă ce poate fi pusă în executare la fel ca şi soluţiile definitive ale instanţelor de judecată. Prin urmare capătul de cerere privitor la suspendarea punerii în executare a hotărârilor prin care reclamanta a fost sancţionată cu excluderea din profesie era obligatoriu a fi soluţionat.

3.3 Recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Susţine recurenta că, de vreme ce s-a constatat ferm temeinicia acţiunii disciplinare, a pronunţa o hotărâre de gradare a sancţiunii profesionale aplicate, atribut exclusiv al instanţei disciplinare, constituie o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, în sensul art. 488 alin. (4) C. proc. civ.

Se apreciază că, sesizat cu o pricină contencioasă provenită din aplicarea unei sancţiuni disciplinare, judecătorul în contencios administrativ, are alternativ la dispoziţie pronunţarea unei soluţii în sensul admiterii acţiunii prin anularea în tot a actului administrativ contestat sau anularea în parte, ori în sensul respingerii acţiunii. Soluţia pronunţată prin Hotărârea nr. 173 nu constituie admiterea unei acţiuni şi anularea în parte a actului administrativ vătămător privit ca o consecinţă a existenţei unor motive de netemeinicie, câtă vreme se reţine în mod clar că toate aspectele disciplinare constatate în urma controalelor dispuse sunt de natură a justifica acţiunea disciplinară, aşadar sunt temeinice.

Nu se explică astfel, decât indirect - cu prilejul stabilirii unei sancţiuni mai mici - o presupusă netemeinicie a actelor administrative supuse controlului contencios. Ori mutarea raţionamentului temeinic/netemeinic în sfera sancţionării, fără crearea legăturii de cauzalitate pornind de la cele constatate prin acţiunea disciplinară, către potenţialul vătămător al actului administrativ, reprezintă un raţionament juridic fals.

Admiterea în parte a acţiunii promovate de reclamantă ar fi presupus cu titlu exemplificativ desfiinţarea, pentru motive de nelegalitate a oricăreia dintre raţiunile pentru care a fost promovată acţiunea disciplinară: în concret, fie pentru neîndeplinirea atragerii răspunderii disciplinare întemeiată pe art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, fie pentru neîndeplinirea atragerii răspunderii disciplinare întemeiată pe art. 47 lit. e) din acelaşi act normativ. În schimb, motivele acţiunii disciplinare şi încadrarea în norma legală au fost admise ca temeinice din perspectiva actelor administrativ potenţial vătămătoare, cu singura precizare de final, pe care a dispus-o judecătorul fondului, în sensul că sancţiunea aplicată nu ar fi fost corect individualizată. Ceea ce, apreciază recurenta, că s-a dispus cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Asupra celui de al doilea aspect (în subsidiar) dacă se va aprecia competenţa în stabilirea sancţiunii disciplinare, solicită a se observa că individualizarea pedepsei, aşa cum a fost argumentată prin Hotărârea nr. 173 este nefondată.

În opinia recurentei, completele disciplinare (atât la nivelul Camerei Timişoara cât şi la nivelul U.N.E.J.) au apreciat asupra pericolului obiectiv al unui comportament vătămător al executorului judecătoresc A. în cursul instrumentării mai multor dosare de executare silită, supuse controlului exercitat de Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi au pronunţat în mod temeinic sancţiunea excluderii din profesie.

Instrumentarea dosarelor s-a circumscris elementelor obiective care atrag răspunderea disciplinară, întemeiată atât pe încălcarea probităţii profesionale cât şi pe neglijenţa în efectuarea lucrărilor. Ceea ce nu s-a avut în vedere odată cu "individualizarea sancţiunii" este însăşi gravitatea faptelor constate în dosarele inspectate, respectiv: nerespectarea prevederilor privind comunicarea actelor de procedură, lipsa dovezilor de comunicare ori existenţa unor dovezi de comunicare incomplete, depăşirea atribuţiilor prin evaluări ale bunurilor supuse licitaţiilor, comunicarea actelor de procedură la preţuri nejustificat de mari, erori în calcularea creanţei de recuperat sau acte de executare întocmite fără a se avea în vedere cererea creditorului, etc.

Toate aceste aspecte, constatate în cursul controlului profesional, au dus la concluzia existenţei unei conduite per ansamblu vătămătoare, neavând relevanţă sub acest aspect cele două argumente subiective invocate în considerentele Hotărârii nr. 173, ca temei al "individualizării sancţiunii", respective inexistenţa unor contestaţii la executare în cazul dosarelor cercetate, cu corolarul nedesfiinţării respectivelor acte de către instanţa de control execuţional.

Cu privire la existenţa ori inexistenţa altor sancţiuni disciplinare, confirmate în mod definitiv de instanţele judecătoreşti, se apreciază de asemenea că nu poate fi reţinută în gradarea sancţiunii aplicate faza procesuală în care respectivul dosar disciplinar se găseşte, câtă vreme un raţionament juridic complet se întemeiază pe analiza tuturor probatoriilor administrate în cauză, iar nu pe criterii ori în funcţie de factori subiectivi.

În fine, pentru aceleaşi considerente urmează a se desfiinţa şi cel din urmă argument subiectiv invocat în considerentele Hotărârii nr. 173, respectiv conduita generală a executorului judecătoresc pe un parcurs profesional relativ îndelungat, 11 ani de exercitare a profesiei.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Comisia Superioara de Disciplina din Cadrul Uniuni Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A.

A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniuni Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România întrucât nu are calitate de parte în cauză, susţinând că este un organ jurisdicţional prevăzut de lege. De asemenea, a invocat excepţia calităţii procesuale pasive şi în ceea ce le priveşte pe recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România şi intimata-pârâtă Camera Teritorială a Executorilor Judecătoreşti susţinând că titularii acţiunii disciplinare sunt Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti sau Ministrul Justiţiei.

Recurenta Uniunea Naţională A Executorilor Judecătoreşti Din România a formulat întâmpinare prin care a arătat că motivele invocate în recursul declarat de reclamanta A. nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile invocate fiind o reiterate a apărărilor formulate în judecata la fond a pricinii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România a formulat răspuns la întâmpinările formulate de Colegiul Director Al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea De Apel Timişoara şi Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniuni Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România a solicitat admiterea apărărilor formulate în întâmpinări de către pârâţi şi respingerea recursului formulat de către reclamantă. A arătat totodată că excepţia calităţii procesual pasive invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a fost soluţionată prin hotărârea civilă recurată.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 Asupra recursului Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara:

La data de 03.04.2019 recurentul a depus la dosar o solicitare prin care arată că înţelege să îşi retragă recursul declarat.

În aceste condiţii, Înalta Curte în temeiul disp. art. 406 şi 494 C. proc. civ. va lua act de cererea de renunţare la judecarea recursului formulată de pârâta Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei atacate.

1.2 Asupra recursului reclamantei:

Excepţia nulităţii recursului reclamantei, invocată de intimata Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România va fi respinsă ca nefondată, având în vedere că recurenta a expus în cererea sa atât motivele de fapt cât şi cele de drept prin care înţelege să critice hotărârea atacată, motivele sale de recurs putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că prima instanţă nu a analizat în integralitate toate pretinsele fapte disciplinare (foarte multe, concepute de forul de conducere al camerei, pentru a induce în eroare instanţa, fiind foarte greu să analizezi un astfel de volum de date), fapt ce constituie o nesoluţionare a cauzei în fond, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

Este de principiu că un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Însă, în cauză instanţa de fond a expus pe larg situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Mai mult, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, neputându-se aprecia că prima instanţă nu a analizat toate faptele ce constituie abateri disciplinare şi care au fost imputate recurentei reclamante.

Dimpotrivă se observă că în hotărârea atacată au fost verificate abateri săvârşite în mai multe dosare execuţionale, fiind efectuată o analiză a fiecărei fapte în parte, astfel că hotărârea este la adăpost de critică prin prisma temeiului indicat mai sus.

Un alt motiv de recurs invocat de reclamantă se referă la faptul că în adoptarea deciziei administrative, Colegiul ar fi încălcat prevederile art. 20 din Codul Deontologic, în sensul că a adoptat o hotărâre fără nici un fundament real, bazată pe alte interese, nici într-un caz pe interesele profesiei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 20 din acelaşi Cod Deontologic, în exercitarea funcţiilor de conducere, executorii judecătoreşti trebuie sa se preocupe de organizarea activităţii personalului, sa manifeste iniţiativa şi spirit de responsabilitate. în luarea deciziilor ei trebuie sa acorde întotdeauna prioritate intereselor profesiei şi asociaţiei profesionale.

Verificând susţinerile formulate pe calea prezentului recurs, nu se poate concluziona, iar recurenta nu a precizat în concret, în ce manieră au fost afectate interesele profesiei, prin aplicarea în sarcina sa a unei sancţiuni disciplinare.

S-a mai susţinut că atât instanţa de fond, cât şi comisia de disciplină s-au subrogat practic instanţei de executare, singura competentă să analizeze temeinicia şi legalitatea actelor de executare.

Un atare argument de nelegalitate nu poate fi primit, în condiţiile în care în cadrul cercetării disciplinare au fost verificate abateri din perspectiva incidenţei prevederilor art. 47 din Legea nr. 188/2000, republicată, care reglementează răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc, iar contestaţia la executare priveşte elemente ale procesului civil ce exced prezentei analize.

Ca atare, nu se poate reproşa instanţei de fond şi nici comisiei de disciplină că s-au subrogat instanţei de executare, deoarece acestea au statuat asupra faptelor disciplinare imputate recurentei conform textului de lege citat mai sus, iar nu asupra legalităţii şi temeiniciei executării silite.

Nici faptul că prima instanţă s-ar fi pronunţat în raport de oportunitatea actelor de executare, nu este un argument apt să infirme soluţia pronunţată, întrucât o atare analiză nu a fost efectuată. Pe de altă parte, împrejurarea că au fost cercetate fapte ale executorului judecătoresc în raport de dosarele execuţionale instrumentate, este un lucru firesc, deoarece activitatea acestuia se reflectă în aceste documente, ce reprezintă specificul şi natura prestaţiei sale şi faţă de care se verifică conduita sa profesională.

Totodată, nu pot fi primite apărările recurentei în legătură cu faptul că nelegal i s-a imputat că a efectuat comunicarea anumitor acte procedurale prin curierat şi nu prin poştă.

Se observă cu uşurinţă, din documentele dosarului că fapta imputată recurentei nu se referă la modalitatea de comunicare, ci la faptul că actele de procedură au fost comunicate printr-o firmă de curierat în care are interese personale, la preţuri mult mai mari decât cele practicate de Poşta Română - acest aspect nefiind contestat, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de fond.

Trebuie adăugat, de asemenea, că recurenta nu a fost sancţionată nici pentru faptele angajaţilor firmei de curierat sau ai poştei, aşa cum susţine nefondat în recurs, fiind sancţionată pentru propriile fapte de întârziere nejustificată în efectuarea lucrărilor, aşa cum rezultă din documentele anexate Dosarelor execuţionale nr. x/2014; y/2014; z/2012.

În legătură cu Dosarul nr. x/2014, deşi recurenta face o serie de observaţii la constatările comisei de disciplină şi ale instanţei de fond, fără a proba aceste afirmaţii, se observă că nu infirmă faptul că nu ar fi comunicat încheierea de numire a expertului părţilor din dosar, deşi dispoziţiile legale impuneau această obligaţie. Mai mult, nu rezultă din înscrisurile ataşate că la primul termen al licitaţiei s-ar fi prezentat mai mulţi licitatori şi modalitatea în care aceştia au licitat, pentru a se justifica scăderea preţului de vânzare cu 50%, astfel cum atestă copia dosarului aflată la dosar fond vol. II.

Aceeaşi este situaţia şi în Dosarul execuţional nr. x/2014, în care recurenta reclamantă nu a dovedit susţinerile sale, în sensul că întârzierile în executare nu-i sunt imputabile, din copia dosarului, aflată în vol. II dosar fond, rezultând că partea creditoare a formulat mai multe reveniri pentru instituirea popririi pe conturile debitorului.

În Dosarul nr. x/2013 se susţine că au fost înmânate apărătorului creditorului atât încheierile cât şi procesul-verbal din data de 25.11.2013, prin care se consemnează achitarea creanţei, însă se observă că ceea ce se impută recurentei în acest dosar este faptul că a eliberat suma de bani apărătorului, iar nu creditorului, în condiţiile în care onorariul fusese deja achitat. Pe de altă parte, nu există dovezi de comunicare ale actelor enumerate în condiţiile art. 656 alin. (3) C. proc. civ.

Corelativ, susţinerile recurentei în sensul că în dosarul cu nr. x/2014 ar fi fost competentă să efectueze executarea silită, în raport de prevederile art. 652 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi reţinute, având în vedere că în respectiva cauză nu a fost demarată o procedură de urmărire mobiliară pentru a fi incidente prevederile invocate, ci s-a procedat la înfiinţarea unei popriri faţă de terţul poprit B., cu sediul tot în Bucureşti, astfel că faţă de prevederile art. 781 C. proc. civ., executorul a procedat la efectuarea de acte de executare silită cu încălcarea competenţei legale.

În ce priveşte Dosarul nr. x/2014, recurenta nu contestă efectuarea comunicării publicaţiei de vânzare din data de 20.04.2015, debitoarei, în Germania, prin firma de curierat S.C. C. S.R.L. în mod nelegal, întrucât procedura de comunicare cu străinătatea este strict prevăzută de lege, însă susţine că această modalitate era în interesul creditorului, ceea ce nu este de natură să o exonereze de răspundere.

În Dosarele de executare nr. x şi y din 2012 întârzierea în efectuarea actelor de procedură nu a putut fi justificată de recurenta reclamantă, susţinerile acesteia în sensul că funcţionarii poştali ar fi răspunzători pentru aceste întârzieri neavând corespondent în documentele dosarului.

Pentru toate considerentele expuse, instanţa de control judiciar apreciază că faptele reţinute în sarcina recurentei constituie abaterile disciplinare prev. de art. art. 47 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/2000, republicată, fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri.

În aceste condiţii, recursul acesteia va fi apreciat ca nefondat şi va fi respins, criticile de nelegalitate ale sentinţei atacate, nefiind apte să convingă instanţa de recurs că este necesară reformarea acesteia, în sensul antamat de recurentă.

1.3 Asupra recursului pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România

Hotărârea de fond a fost criticată de acest recurent prin invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţinându-se că a fost pronunţată cu depăşirea puterii judecătoreşti.

Această argumentare este departe de a fi fondată, întrucât soluţia instanţei de fond de a modifica sancţiunea aplicată recurentei reclamante, apreciind asupra oportunităţii şi temeiniciei acesteia, se înscrie în competenţele atribuite de legiuitor instanţei de contencios administrativ.

Contrar celor relevate prin recurs, contenciosul administrativ permite instanţei judecătoreşti sa realizeze un control de legalitate sub toate aspectele antamate în actul atacat şi în decizia de soluţionare a contestaţiei, iar art. 18 din Legea nr. 554/2004 permite o analiza de legalitate, sub toate aspectele contestate, a soluţiei date pe cale administrativă şi care cuprinde întreg raportul juridic contestat, fără ca în aceasta maniera să se încalce principiul separaţiei puterilor în stat.

Ca atare, văzând necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, instanta poate analiza cauza sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului. Nu se aduce astfel nicio vătămare niciuneia dintre părţile litigante, acestea putând să formuleze critici şi apărări, într-o procedură contradictorie.

Astfel, în cazul în care conduita nelegală a autorităţii produce o vătămare reclamantului, instanţa poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat şi, în acest scop, poate chiar să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu conţinutul solicitat de reclamant, atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Prin urmare, verificând raportul dedus judecăţii prin prisma principiului proporţionalităţii, instanţa investită cu o acţiune în contencios administrativ subiectiv, de plină jurisdicţie, poate modifica sau înlocui o sancţiune aplicată de autoritatea publică, în limitele propriei marje de apreciere, modificarea fiind echivalentă unei anulări parţiale a actului administrativ.

Date fiind aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu poate fi reformată în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa de fond procedând legal la analiza actului administrativ contestat conform competenţelor sale.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8, recurentul a invocat faptul că individualizarea pedepsei, aşa cum a fost argumentată prin hotărârea atacată este nefondată.

Acest motiv de recurs va fi primit de instanţa de control judiciar, având în vedere că, în raport de multitudinea faptelor constatate şi care constituie fiecare în parte abatere disciplinară şi faţă de gravitatea acestora, sancţiunea aplicată de autoritatea publică era legală şi conformă cu situaţia de fapt constatată în cauză.

Astfel, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond care a apreciat că împotriva recurentei reclamante nu au fost formulate sesizări în cadrul respectivelor dosare execuţionale, iar actele de executare nu au fost anulate de instanţă, întrucât asemenea argumente nu sunt de natură să o exonereze de răspundere pentru faptele constatate şi nici să le atenueze gravitatea.

În ce priveşte circumstanţa potrivit căreia recurenta reclamantă nu a mai fost sancţionată anterior, se observă că nici aceasta nu poate fi reţinută în favoarea sa, având în vedere că acesteia i-a fost aplicată o altă sancţiune de excludere din profesie, pentru alte abateri disciplinare, ce au făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara, iar sancţiunea aplicată a rămas definitivă, în urma soluţionării căilor de atac judiciare, aşa cum rezultă din Decizia nr. 3811/8.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România şi dispunând casarea în parte a sentinţei recurate, va respinge în totalitate acţiunea reclamantei, cu consecinţa menţinerii celorlalte dispoziţii ale instanţei, referitoare la soluţionarea excepţiilor procesuale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantă este nefondat, iar cel al pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România este fondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune casarea în parte a hotărârii recurate în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului reclamantei.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 173 din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Ia act de cererea de renunţare la judecarea recursului formulată de pârâta Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe.

Admite recursul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare respinge în totalitate acţiunea reclamantei.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţionarea excepţiilor procesuale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - NN