Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 44/2022 AI generated

Inadmissibility of constitutional challenge seeking to legislate a maximum deadline for preventive detention extension proposals.

Case Number Decizia nr. 44/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the request to refer a constitutional question, and ordered the appellants to pay court costs. The dispute arose from the pretrial extension of preventive detention, where the defendants challenged the constitutionality of Article 235(1) of the Code of Criminal Procedure, arguing that it was unconstitutional for failing to establish a maximum deadline by which the prosecutor must submit the proposal for extension prior to the expiration of the detention period. The court held that the challenge was inadmissible because the alleged unconstitutionality lacked a direct nexus with the resolution of the specific case, as the provision regulates only a minimum timeframe and the court viewed the request not as a validity challenge but as an impermissible attempt to compel the Constitutional Court to legislate by adding a maximum deadline, a power reserved exclusively for the legislative authority under Article 2(3) of Law No. 47/1992.

Legislator headnote

AI generated

art. 235 alin. (1) din C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 236 din C. proc. pen, art. 234 alin. (1) din C. proc. pen, art. 223 alin. (2) din C. proc. pen, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of constitutional challenge seeking to legislate a maximum deadline for preventive detention extension proposals: The dispute arose from the pretrial extension of preventive detention, where the defendants challenged the constitutionality of Article 235(1) of the Code of Criminal Procedure, arguing that it was unconstitutional for failing to establish a maximum deadline by which the prosecutor must submit the proposal for extension prior to the expiration of the detention period. The court held that the challenge was inadmissible because the alleged unconstitutionality lacked a direct nexus with the resolution of the specific case, as the provision regulates only a minimum timeframe and the court viewed the request not as a validity challenge but as an impermissible attempt to compel the Constitutional Court to legislate by adding a maximum deadline, a power reserved exclusively for the legislative authority under Article 2(3) of Law No. 47/1992.

Keywords

AI generated
extension of detention constitutionality code of criminal procedure legislative power review period interpretation of the law

Cited Legislation

AI generated
art. 235 alin. (1) din C. proc. pen
49/CJDL/2021 din data de 08 decembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.
art. 236 din C. proc. pen
A fost admisă propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi în temeiul art. 236 din C. proc. pen.
art. 234 alin. (1) din C. proc. pen
coroborat cu art. 234 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 223 alin. (2) din C. proc. pen
raportat la art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii: C., B.
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
49/CJDL/2021 din data de 08 decembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii A., B.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to impose judicial costs on the appellants.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to impose judicial costs on the appellants.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to determine that the fees for appointed defense attorneys remain the responsibility of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 49/CJDL/2021 din data de 08 decembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen., arătându-se, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd un termen maxim în care procurorul de caz să înainteze judecătorului de drepturi şi libertăţi referatul cu propunere de arestare preventivă, înainte de expirarea duratei arestării preventive. S-a mai arătat că prin modalitatea în care sunt legiferate prevederile art. 235 alin. (1) din C. proc. pen. se încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, la libertatea individuală, viaţa intimă, familială şi privată şi sunt restrânse exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de art. 21, art. 23, art. 26 din Constituţie.

Curtea de Apel Oradea a reţinut că în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în articolul 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă, ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Analizând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor mai sus arătate, s-a constatat că, în cauza de faţă, dispoziţiile ale căror neconstituţionalitate au fost invocate pe cale de excepţie, nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Partea care pretinde încălcarea legii fundamentale trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor legale criticate, deoarece doar în ipoteza existenţei acestei legături neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

În speţă, judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul curţii de apel nu reţin legătura directă şi suficientă a dispoziţiilor criticate cu cauza, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nefiind de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din cauză.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen. din cuprinsul Încheierii penale nr. 49/CJDL/2021 din 08 decembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpaţii A., B. şi C..

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Recurenţii A., B. şi C. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen. cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate de aceştia împotriva încheierii penale de dezînvestire din 26 noiembrie 2021 pronunţate în Dosarul nr. x/2021 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor şi împotriva Încheierii penale nr. 59/DL/2021 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor.

Totodată, se constată că prin Încheierea penală nr. 59/DL/2021 din 26 noiembrie 2021 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor:

I. A fost admisă propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi în temeiul art. 236 din C. proc. pen. coroborat cu art. 234 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii: C., B. şi A., măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 50/DL/2021 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 10.10.2021 în Dosar nr. x/2021, prelungită prin Încheierea penală nr. 54/DL/2021 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/04.11.2021, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.12.2021 până la data de 07.01.2022, inclusiv.

II. În baza art. 242 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate cererile de revocare, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar formulată de inculpaţii C., B. şi A., măsură luată prin Încheierea penală nr. 50/DL/10.10.2021 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor în Dosar nr. x/2021.

Recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen., menţionând că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd un termen maxim în care procurorul de caz să înainteze judecătorului de drepturi şi libertăţi referatul cu propunere de arestare preventivă, înainte de expirarea duratei arestării preventive, fiind contrare art. 1 alin. (5) din Constituţia României.

Art. 235 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Înalta Curte apreciază că dispoziţia criticată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că, de fapt, nu se formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate a textului de lege, ci se doreşte, în realitate, completarea acestor prevederi legale. De altfel, Înalta Curte constată că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, nefiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, Înalta Curte reţine că legiuitorul nu a stabilit un termen maxim până la care să fie înaintată propunerea de prelungire a arestării preventive, ci în cuprinsul art. 235 alin. (1) din C. proc. pen. a fost reglementat doar un termen minim, de cel puţin 5 zile".

Deşi apărarea şi-a întemeiat argumentarea şi în raport cu Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte observă că prin această decizie s-a clarificat natura juridică a termenului de 5 zile reglementat de art. 235 alin. (1) din C. proc. pen.. Însă, în cauza de faţă, solicitarea nu priveşte controlul de constituţionalitate al un text de lege, ci se urmăreşte ca prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului amintit, Curtea Constituţională să stabilească un termen maxim în interiorul căruia să fie înaintat referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, deoarece acest termen nu a fost prevăzut de legiuitor. Prin urmare, în aceste condiţii, Curtea Constituţională ar trebui să se substituie legiuitorului, deoarece prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv, iar numai organul legiuitor are competenţa de a adopta, modifica sau completa legile.

Or, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a completa dispoziţiile legale, aceste aspecte neputând fi supuse controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii A., B. şi C. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii penale nr. 49/CJDL/2021 din 08 decembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 80 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii A., B. şi C. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii penale nr. 49/CJDL/2021 din 08 decembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 80 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 ianuarie 2022.

GGC - GV