Public sector wage dispute: Cumulative recovery of legal interest and inflation indexation for delayed salary adjustments under the principle of integral reparation.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 04.05.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoiru cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Finanţelor Publice,

- anularea dispoziţiilor Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor lor salariale,

- obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin în ceea ce-i priveşte, prin care să fie stabilite drepturile lor salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce le-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază

- obligarea Ministerului Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune, în calitate de ordonator secundar de credite, sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, conform art. 3 alin. (1) şi alin. (21) din O.G. nr. 13/2011

- obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1398 din 10 aprilie 2019, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de acest pârât pentru lipsa legitimării procesuale pasive.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor privind capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune fondurile necesare plăţii drepturilor salariale şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

A admis în parte acţiunea reclamanţilor.

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând diferenţe neacordate din drepturile salariale restante stabilite prin Ordinul MJ nr. 2883/C/19.07.2018 şi Ordinul MJ nr. 3396/29.08.2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

A respins capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/2018 şi obligarea MJ la emiterea unui nou ordin, ca nefondate, în privinţa reclamantului F. şi ca rămase fără obiect în privinţa celorlalţi reclamanţi.

A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în raport cu dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei.

Astfel, a apreciat că soluţia primei instanţe de obligare a sa la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită pentru că instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Tot la acest motiv de recurs, a susţinut recurenta că soluţia instanţei de obligare a sa la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, contrar art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât era necesar să fi fost analizat şi fondul cauzei. Or, demersurile reclamanţilor au vizat OMJ nr. 603/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/2018 nu a fost contestat sub niciun aspect.

3.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material pentru că, în lunile august, respectiv septembrie 2018, a fost deja efectuată pentru intimaţii-reclamanţi plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 şi cele încasate.

În dovedire, recurenta a depus la dosarul de recurs două seturi de înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul, respectiv fluturaşii de salariu ai intimaţilor-reclamanţi.

De asemenea, a mai susţinut recurenta-pârâtă că nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, pentru că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul DNP (astfel cu a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la OMJ nr. 2883/C/2018) şi în lunile ulterioare emiterii OMJ nr. 3396/C/2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimaţilor-reclamanţi.

Tot la acest motiv de recurs, a mai arătat recurenta că, cu privire la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu rata inflaţiei precum şi plata dobânzii legale, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) C. civ., respectiv au fost încălcate dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoaşterea de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei.

Astfel, a susţinut recurenta, în esenţă, făcând trimitere la soluţii din cauze similare pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, că în mod greşit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plaţii, nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuţie, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, aşa încât nici plata acestora nu se justifică.

4. Recursul provocat. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

4.1. Intimatul-reclamant K. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Odată cu întâmpinare, a formulat şi recurs provocat, solicitând casarea hotărârii recurate în ceea ce priveşte dispoziţia prin care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor privind capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune fondurile necesare plăţii drepturilor salariale şi, în rejudecare, admiterea acestui capăt de cerere.

În susţinerea recursului provocat, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind, în esenţă, că instanţa de fond nu a oferit garanţia unei instanţe independente şi imparţiale, în accepţiunea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa este culpabilă de încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil, consfinţit de art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., pentru că nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor privind capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune fondurile necesare plăţii drepturilor salariale.

A opinat recurentul că principalul argument juridic pe care se sprijină teza sa conform căreia Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă şi reclamanţii au calitate procesuală activă faţă de Ministerul Justiţiei îl constituie faptul că obiectul dedus judecăţii este anularea OMJ nr. 603/C/2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale.

Raţionamentul instanţei de fond, în sensul că între Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune nu există un raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite conform Legii nr. 500/2002 şi că reclamanţii nu sunt implicaţi în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite, nefiind titulari de drepturi financiare cărora să le corespundă obligaţia MJ de a aloca fonduri, este eronat, fiind un sofism.

Chiar dacă partea reclamantă nu este implicată în mod direct în raporturile juridice menţionate, este implicată în mod indirect. În realitate, reclamanţilor, consilieri de probaţiune în cadrul DNP, nu li se poate reţine calitatea de terţi în raporturile juridice dintre MJ şi DNP, cât timp drepturile lor salariale sunt stabilite prin OMJ emise de MJ şi plătite efectiv de DNP. Dacă MJ nu alocă suficiente fonduri DNP ca să poată să fie plătite aceste drepturi salariale, DNP s-ar putea apăra spunând că nu are fondurile necesare plăţii, ceea ce este evident un cerc vicios.

În concluzie, cu toate că reclamanţii nu au calitate de parte în raporturile juridice dintre ordonatorul de credite principale şi ordonatorul de credite secundar, totuşi nu au calitate de terţi, ci au calitate de avânzi cauză.

A mai susţinut recurentul-reclamant că instanţa a încălcat art. 247 alin. (2) C. proc. civ., pentru că Ministerul Justiţiei nu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, iar instanţa de fond s-a subrogat în drepturile procesuale ale Ministerului Justiţiei, pentru că nu are voie să invoce din oficiu excepţii relative, deoarece doar părţilor pot invoca excepţiile relative.

Prin faptul că instanţa de fond a invocat excepţia relativă a lipsei calităţii active a reclamanţilor, pe care însăşi partea interesată, Ministerul Justiţiei, nu a invocat-o, a încălcat principiile unei instanţe de judecată independente şi imparţiale, instanţa devenind parte la proces fiind avocatul de facto al Ministerului Justiţiei.

4.2. Pentru termenul din 17 iunie 2021, recurentul-reclamant K. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 25 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Urmare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-a format dosar asociat, x/2018, cererea urmând a fi soluţionată prin încheiere separată în dosarul respectiv.

5. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare faţă de recursul provocat formulată de reclamantul K., prin care a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, susţinând, în esenţă, că ordonatorii principali de credite au stabilite căile legale pentru obţinerea fondurilor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu aceştia şi totodată să asigure ordonatorilor secundari şi terţiari sumele necesare. A solicitat a se avea în vedere şi Decizia nr. 13/2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007.

Pe fondul recursului provocat, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând, în esenţă, anularea OMJ nr. 603/C/2018, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017 respectiv la salariul de bază ce le-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază şi obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflaţiei şi la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanţă a respins capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/2018 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin care rămase fără obiect, respectiv ca nefondate pentru reclamantul F..

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a drepturilor salariale, prima instanţă a reţinut că, deşi a fost emis un nou ordin de salarizare, plata diferenţelor rezultate nu a fost efectuată în integralitate, iar în ceea ce priveşte plata dobânzii şi a actualizării, în vederea recuperării totale a prejudiciului cauzat prin neemiterea al timp a ordinului menţionat, a apreciat că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, în înţelesul art. 1531 C. civ.

1.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta invocă, în esenţă, faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea sa la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferenţele salariale datorate, potrivit solicitării reclamanţilor, iar prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil. De asemenea, aspectul privind punerea în executare a hotărârii şi plata diferenţelor salariale excedează analizei instanţei în acest cadru procesual.

1.2. Instanţa de control judiciar constată că nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Din aceasă perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat şi judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. În ceea ce priveşte recursul provocat formulat de recurentul-reclamant K., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia lipsei interesului căii de atac invocată de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei prin întâmpinare.

2.1. Preliminar, instanţa de control judiciar, faţă de alegaţiile recurentului K. vizând încălcarea normelor de procedură de către instanţa de fond, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie care, în opinia recurentului, ar fi relativă şi nu ar putea fi invocată de instanţă din oficiu, reţine că excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, putând fi invocată pe tot parcursul procesului de oricare dintre părţi, de către procuror sau de către instanţă din oficiu.

Pentru termenul de judecată din 13 martie 2019, când cauza a fost reţinută spre soluţionare, reclamanţii, legal citaţi, au lipsit, însă, prin acţiune, au solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, părţile, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., au obligaţia să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Astfel, reclamanţii, solicitând judecarea cauzei în lipsă, aveau obligaţia de a urmări finalizarea procesului, de a lua cunoştinţă de măsurile dispuse de instanţă şi de a-şi formula apărările.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului vizând încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

2.2. Referitor la aspectul vizând interesul recurentului-reclamant în promovarea recursului provocat, reţine Înalta Curte că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Reclamanţii, consilieri de probaţiune, prin cererea principală au solicitat anularea OMJ nr. 603/C/2018, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017 şi obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflaţiei şi la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale.

În contextul în care Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamanţilor cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, solicitarea de obligarea a Ministerului Justiţiei la alocarea fondurilor privind plata drepturilor salariale apare ca fiind lipsită de interes.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant formulate prin memoriul de recurs, nu se poate reţine că ar urmări un folos practic, imediat pentru a justifica calea de atac vizând obligarea ministerului la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor.

Interesul, condiţie de exercitare a acţiunii civile/căii de atac, trebuie să fie determinat, adică folosul, pe care l-ar putea obţine partea de pe urma activităţii judiciare activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare, să fie unul concret, iar nu abstract. Cerinţa este justificată de faptul că atunci când se pronunţă hotărârea judecătorească, aceasta trebuie să aibă efect concret asupra situaţiei părţilor.

În egală măsură, interesul trebuie să fie născut şi actual, să existe în momentul în care se apelează la mijlocul procesual din conţinutul acţiunii, pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja născute. Altfel spus, interesul este actual în sensul că, dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

Or, în cauză, niciuna dintre condiţiile anterior menţionate nu este îndeplinită în cazul recursului provocat iniţiat de recurentul-reclamant K..

Ordonatorul principal de credite are stabilite căile legale pentru obţinerea fondurilor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, asigurând ordonatorilor secundari şi terţiari, respectiv angajatorilor instituţii publice, sumele necesare în funcţie de solicitările justificate ale acestora, în condiţiile legii, nefiind astfel nevoie de o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite.

De asemenea, nici teza a doua a prevederilor art. 33 alin. (2) C. proc. civ. nu este probată, nefiind dovedită ipoteza prevenirii încălcării unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

În raport cu cele arătate şi cu faptul că au fost emise ordinele solicitate recunoscute drepturile salariale solicitate prin acţiunea introductivă de instanţă, Înalta Curte reţine că nu subzistă interesul procesual al susţinerii recursului provocat, având în vedere că intimatul-pârâtul Ministerul Justiţiei şi recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune şi-au îndeplinit obligaţiile solicitate prin acţiune, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor recurentului-reclamant.

Prin urmare, interesul de a acţiona al recurentului-reclamant nu este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

2.3. Nu în ultimul rând, interesul recursului provocat nu poate fi reţinut nici din perspectiva Deciziei nr. 13/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, s-a decis că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.".

Potrivit celor statuate în această decizie, aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă, se poate concluziona că, în privinţa cererii reclamanţilor de plată a diferenţelor salariale, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii, şi, corelativ, reclamanţii nu au calitate procesulă activă în raport cu acest pârât referitor la plata drepturilor salariale,

Contrar aprecierilor recurentului K., care interpretează trunchiat normele de procedură civilă, conform art. 517 C. proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, fiind, deci, obligatorie şi în prezenta cauză.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinţei recurate, Înalta Curte va respinge recursul Direcţiei Naţionale de probaţine, ca nefondat, şi va respinge recursul provocat formulat de K., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 1398 din 10 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul provocat formulat de recurentul-reclamant K. ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.