Military officer rank denial for foreign-trained graduate under bilateral cooperation protocol

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.03.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne-Secretariatul General şi Ministerul Afacerilor Interne-Direcţia Generală Management Resurse Umane, anularea Deciziei nr. 243299/S1 din 20.02.2019 emise de Secretariatul General al MAI prin care s-a soluţionat nefavorabil cererea de înscriere în lista studenţilor absolvenţi ai Facultăţii de Pompieri ai B. care urmează a fi propuşi pentru obţinerea gradului de ofiţer precum şi repartiţia sa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România.

A mai solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii la nivelul Direcţiei Generale de Management Resurse Umane din cadrul MAI prin care să se constate că îndeplineşte toate condiţiile necesare înscrierii în lisa acordării gradului militar de ofiţer, iar, la terminarea studiilor, includerea sa în lista de repartiţie la o structură subordonată Ministerului Afacerilor Interne din România.

La termenul de judecată din data de 26.06.2020, reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii introductive de instanţă, în sensul că înţelege să modifice obiectul acţiunii şi să extindă cadrul procesual, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâţi a B. şi a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi

- anularea actului administrativ nr. 243299/S1 din 20.02.2019 emis de Ministerului Afacerilor Interne prin Secretariatul General, prin care s-a dispus soluţionarea nefavorabilă a cererii sale;

- obligarea pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi B. să emită actele administrative legale prin care să constate că, în calitate de cetăţean român cu domiciliul în România şi absolvent al Facultăţii de Pompieri, îndeplineşte toate condiţiile necesare înscrierii în lista acordării gradului militar de sublocotenet de pompieri şi în lista de repartiţie, conform mediei de absolvire, la o structură subordonată Ministerului Afacerilor Interne din România şi să dispună înscrierea sa în aceste liste, în vederea repartizării şi încadrării;

- obligarea pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi B. să îi recunoască şi să îi acorde gradul militar de sublocotenet de pompieri şi diploma de ofiţer;

- obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă să îl încadreze într-o funcţie disponibilă din statul său de funcţii, corespunzător gradului de sublocotenent de pompieri, absolvent, cu diplomă de licenţă, al Facultăţii de Pompieri din cadrul B..

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2020, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi a pârâtei B. şi a respins acţiunea în consecinţă faţă de aceşti pârâţi.

A respins cererea modificată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne-Secretariatul General şi Ministerul Afacerilor Interne-Direcţia Generală Juridică, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată.

A apreciat recurentul că instanţa de fond a avut în vedere, în mod greşit, în exclusivitate, dispoziţiile Protocolului încheiat între Ministerul Afacerilor Interne al României şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind colaborarea şi ajutorul reciproc în domeniul pregătirii cadrelor militare, semnat la Bucureşti la 27 mai 1997 şi care a fost abrogat, nu modificat, prin H.G. nr. 809/2016 care a aprobat un nou Protocol de cooperare, şi clauzele contractului de studii universitare de licenţă nr. x/01.10.2015 pe care l-a încheiat cu B..

Prima instanţă nu a analizat susţinerile sale şi nu a clarificat dacă examenele de admitere şi celelalte probe (medicală, psihologică, sportivă) au fost susţinute şi desfăşurate în baza înţelegerii avute cu Academia de Poliţie şi în mod identic cu candidaţii din România.

A învederat instanţei că, în cadrul B. au fost înmatriculaţi şi alţi studenţi (în afara celor din Republica Moldova) care nu au susţinut examen de admitere, iar ulterior, la eliberarea diplomelor, includerea în lista de absolvire şi repartizarea studenţilor în cadrul structurilor din Ministerul Afacerilor Interne s-a făcut în baza dreptului conferit de absolvirea cursurilor şi promovarea examenelor de licenţă, şi nu în baza procedurilor de înmatriculare în cadrul Academiei de Poliţie (cu sau fără examen).

Prima instanţă nu a ţinut cont de dreptul său conferit de diploma de licenţă obţinută ca urmare a promovării examenelor universitare din timpul anilor de studii şi a promovării examenului de licenţă.

Mai mult, cererea de chemare în judecată vizează recunoaşterea şi acordarea drepturilor sale de cetăţean român, cu domiciliul în România, conferite de calitatea de absolvent, cu diplomă de licenţă al Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie.

Conform dispoziţiilor în vigoare, absolvenţilor cu diplomă de licenţă ai instituţiilor militare de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, respectiv absolvenţilor B. li se acordă primul grad de ofiţer (agent de poliţie sau sublocotentent de jandarmi sau pompieri) de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, condiţie pe care o îndeplineşte.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, pot fi ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri, în activitate, persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară, condiţie pe care o îndeplineşte.

Aşadar, pentru orice cetăţean român, cu domiciliul stabil în România, dreptul de a primi primul grad militar de ofiţer şi dreptul de a primi o repartiţie în cadrul structurilor MAI-IGSU sunt date de calitatea de absolvent cu diplomă de licenţă al Facultăţii de Pompieri, şi nicidecum nu pot fi influenţate de modul în care s-a făcut admiterea şi înmatricularea în această facultate.

De asemenea, nu mai are calitate/statut de militar în Republica Moldova, pentru că şi-a stabilit domiciliul în afara hotarelor ţării, fiind radiat din evidenţa militară a Republicii Moldova, conform adeverinţei pe care a depus-o.

Nu se poate susţine cu temei faptul că nu poate beneficia de dreptul de a primi gradul de ofiţer, întrucât ar fi urmat cursurile Facultăţii de Pompieri fără să se fi supus rigorilor procedurilor de admitere în academie şi pentru că nu ar fi fost recrutat de structurile beneficiare din cadrul MAI, fiind bine-cunoscută lipsa mare de personal din toate structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Mai mult, drepturile conferite de legile române aplicabile nu pot fi anulate sau paralizate de dispoziţiile Protocolului de colaborare din 1997 care sunt ineficiente şi nici de cele ale Protocolului din 2016 care nu îi sunt aplicabile.

Potrivit art. 1 din Anexa nr. 7 la Ordinul MAI 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, raportul de serviciu al cadrului militar ia naştere odată cu acordarea primului grad militar, prin act administrativ emis potrivit competenţelor de acordare a gradelor militare stabilite prin lege, ceea ce presupune că repartizarea într-o funcţie corespunzătoare pregătirii militare este consecinţa directă a acordării gradului militar şi nu o activitate/măsură de sine stătătoare.

Înmatricularea într-o instituţie de învăţământ conferă exclusiv dreptul de a studia în anumite condiţii însă doar absolvirea unei forme de învăţământ, în modul prevăzut de lege (cu diplomă de bacalaureat, de licenţă etc.) conferă anumite drepturi civile sau militare, după caz. Înmatricularea nu poate garanta sub nicio formă absolvirea, în schimb absolvirea unei instituţii de învăţământ militar, care conferă drepturi legale, trebuie să garanteze exercitarea acestora în mod legal, egal şi fără niciun fel de discriminare pentru toţi absolvenţii.

Chiar dacă înmatricularea în B. a studenţior proveniţi din Republica Moldova s-a făcut fără a mai susţine examen de admitere în cadrul acestei instituţii, nu înseamnă că el nu ar fi îndeplinit condiţiile de înmatriculare, respectiv să fie apt din punct de vedere medical, psihologic, fizic, de vreme ce aceste aspecte au fost verificate la Academia de Poliţie din Republica Moldova, acolo unde a susţinut şi un examen de admitere la materiile matematică şi fizică, la fel ca şi studenţii din ţară.

Deşi a solicitat B. să depună copia dosarului său pentru a se constatata că examenele şi probele de admitere au fost identice cu cele din România, pârâta nu s-a conformat, motivând că a fost trimis în Republica Moldova. A solicitat administrarea acestei probe pentru a se constata că toate examenele, probele şi procedurile pe care le-a urmat prin intermediul Academiei de Poliţie din Republica Moldova au fost identice cu cele urmate de candidaţii din ţară.

Nu poate fi primit refuzul de a-i soluţiona favorabil cerere pe faptul că nu ar exista prevederi şi posibilităţi legale pentru repartizarea absolvenţilor pregătiţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova la o structură a Ministerului Afacerilor Interne din România, de vreme ce pregătirea universitară şi militară de 4 ani în specializarea Instalaţii pentru construcţii-pompieri este una unitară pentru toţi studenţii, indiferent de modalitatea de recrutare şi înmatriculare, după cum reiese din actele dosarului şi după cum a confirmat pârâta Academia de Poliţie.

Astfel, în opinia sa, pentru orice cetăţean român, cu domiciliul stabil în România, dreptul de a primi o repartiţie în cadrul structurilor MAI-IGSU şi dreptul de a primi primul grad militar de ofiţer (sublocotenent) sunt date de calitatea de absolvent cu diplomă de licenţă al Facultăţii de Pompieri şi nicidecum nu pot fi influenţate de modul în care s-a făcut admiterea şi înmatricularea în această facultate.

Deşi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne afirmă că nu ar exista prevederi şi posibilităţi legale pentru repartizarea absolvenţilor pregătiţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova la o structură a Ministerului Afacerilor Interne din România, nu a invocat şi nu indică actele normative care ar interzice acest lucru, în afara Protocolului de colaborare semnat la 23 mai 1997 abrogat prin H.G. nr. 809/2016.

Pârâtul MAI nu ţine cont de drepturile legale şi de interesele sale legitime şi garantate de Constituţia României, de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, de Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, de H.G. nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea B., de Regulamentul nr. x/27.06.2018 privind Activitatea profesională a studenţilor din B., de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare. Dimpotrivă, pârâtul a invocat dispoziţiile unui act normativ care nu era în vigoare la data la care a dobândit calitatea de student al Academiei de Poliţie, în anul 2015, şi care nu poate retroactiva.

În calitate de cetăţean român, cu domiciliul în România, şi de absolvent al Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie, cu diplomă de licenţă, nu poate fi supus niciunei discriminări faţă de colegii săi de facultate români, chiar dacă pentru admitere şi înmatriculare a urmat procedurile de selecţie agreate de Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne şi de Academia de Poliţie desfăşurate, însă, în Republica Moldova, în baza unui protocol de colaborare încheiat în anul 1997 şi care a fost abrogat prin H.G. nr. 809/2016 de aprobare a noului protocol.

În continuarea susţinerilor sale, recurentul-reclamant a prezentat situaţia de fapt şi demersurile pe care le-a întreprins, precizând faptul că a obţinut cetăţenia română în data de 23.01.2003, împreună cu întreaga familie, având calitatea de cetăţean român cu domiciliul în Republica Moldova.

La data de 07.08.2015, a fost declarat admis la C. a MAI din Republica Moldova în vederea transferului în cadrul Facultăţii de Pompieri a B..

Ulterior, din considerente pro-româneşti, şi-a stabilit domiciliul permanent în România, şi la data de 20.11.2018 a depus cerere la Registratura Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul MAI, solicitând a fi inclus în lista studenţilor din România ca urmare a deciziei sale de a-şi continua activitatea pe teritoriul României.

A solicitat a se avea în vedere faptul că angajamentul luat de Ministerul Afacerilor Interne din România prin Protocolul de cooperare încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova în domeniul formării personalului, intrat în vigoare la data de 26.10.2016, de a nu acorda grade militare şi locuri de muncă, se referă în mod generic la absolvenţii din Republica Moldova, fiind evident faptul că interdicţia asumată de Ministerul Afacerilor Interne din România are în vedere cetăţenii din Republica Moldova, cu domiciliul în Republica Moldova, trimişi la şcolarizare de instituţiile militare din Moldova şi care au calitatea/statutul de militar în conformitate cu dispoziţiile legale din Republica Moldova.

Însă, el nu mai are calitate/statut de militar în Republica Moldova, întrucât şi-a stabilit domiciliul în afara hotarelor ţării şi a fost radiat din evidenţa militară a Republicii Moldova, astfel că nu poate obţine grad militar şi loc de muncă/repartiţie în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.

Refuzul de a i se acorda primul grad de ofiţer, sublocotenent de pompieri, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Pompieri şi a promovării examenului de licenţă, constituie o acţiune de discriminare în raport cu colegii săi, absolvenţi şi cetăţeni români cu domiciliul în România, contrar O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

A mai precizat recurentul că în lege se menţionează, ca şi condiţie obligatorie pentru acordarea primului grad de ofiţer, absolvirea cu diplomă de licenţă a studiilor unei instituţii de învăţământ superior militar şi nicidecum condiţia ca absolventul să fi fost înmatriculat într-un anumit fel (cu examen de admitere sau fără).

De altfel, există mai multe categorii de studenţi care au urmat/urmează cursurile instituţiilor de învăţământ militar fiind admişi/înmatriculaţi fără să fi susţinut examene de admitere, între care aminteşte beneficiarii Ordinului MAI nr. 35/19.03.2014.

Singurul lucru care îl diferenţiază de ceilalţi colegi este faptul că nu a semnat angajamentul prevăzut de art. 911 din Legea nr. 80/1995, prin care se obligă că va lucra în cadrul MAI pentru o perioadă de 10 ani de la data naşterii raportului de serviciu, însă este dispus să semneze un astfel de angajament. A beneficiat de toate drepturile de care au beneficiat colegii studenţi români, respectiv cazare, hrană, ţinute şi echipamente, bursă, procese şi echipamente de studiu etc. potrivit contractului de studii universitare de licenţă nr. x/01.10.2015.

Astfel, nu se poate susţine cu temei că nu poate beneficia de dreptul de a primi gradul de ofiţer întrucât ar fi urmat cursurile Facultăţii de Pompieri fără a se fi supus rigorilor procedurilor de admitere în academie şi pentru că nu ar fi fost recrutat de structurile beneficiare din cadrul MAI.

Fiind bine-cunoscută lipsa mare de personal din structurile MAI este lipsit de logică un refuz de emitere a actului administrativ/a ordinului de acordare a primului grad de ofiţer. Acordarea gradului de sublocotenent de pompieri prin ordin/act administrativ de către MAI trebuie să aibă ca şi consecinţă firească şi legală acordarea unui loc de muncă, respectiv repartizarea pe un post corespunzător, pus la dispoziţie de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Referitor la Protocolul de cooperare dintre MAI din România şi MAI din Republica Moldova aprobat prin H.G. nr. 809/2016 nu îi este aplicabil de vreme ce a susţinut examenele de admitere şi a fost înmatriculat în B. în anul 2015, anterior intrării în vigoare a acestuia.

3. Apărările formulate în cauză

3.1. Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că recurentul nu face altceva decât să reia susţinerile şi apărările formulate în legătură cu starea de fapt judecată pe fond, instanţa de recurs fiind ţinută doar de chestiunile de drept care afectează hotărârea primei instanţe.

Chiar dacă Protocolul încheiat între Ministerul de Interne al României şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind colaborarea şi ajutorul reciproc în domeniul pregătirii cadrelor semnat la Bucureşti la 27 mai 1997 şi-a încetat valabilitatea ca urmare a închierii Protocolului de cooperare în domeniul formării profesionale încheiat între Ministerele Afacerilor Interne ale celor două state din 28 aprilie 2016 aprobat prin H.G. nr. 809/2016, conform art. 13 alin. (7) din actul normativ menţionat, încetarea valabilităţii protocolului nu va aduce atingere obligaţiilor asumate de părţi în desfăşurarea activităţilor aflate în curs de derulare în Planul anual de cooperare.

Scopul încheierii celor două protocoale a fost acela de colaborare în ceea ce priveşte pregătirea studenţilor Academiei de Poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în instituţiile Ministerului Afacerilor Interne al României, fără instituirea niciunei obligaţii a statului român cu privire la acordarea gradelor militare şi asigurarea locurilor de muncă sau repartiţia acestora în structurile subordonate MAI din România.

Pentru anul 2015, când a fost înmatriculat recurentul, la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza", Ministerul Afacerilor Interne din România a aprobat prin Dispoziţia DGMRU nr. II/804 din 07.04.2015 un număr de 35 de locuri pentru IGSU, 5 locuri pentru pregătirea studenţilor din Republica Moldova şi 10 locuri pentru pregătirea studenţilor palestinieni.

MAI nu are posibilitatea legală de a soluţiona în mod favorabil cererea reclamantului, iar IGSU are competenţă de repartizare doar pentru absolvenţii şcolarizaţi în beneficiul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, conform cifrei de şcolarizare aprobate de conducerea MAI.

3.2. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că dispoziţiile legale invocate de recurent nu conferă acestuia vreun drept legitim de a fi încadrat de Ministerul Afacerilor Interne din România, atâta timp cât a susţinut concurs şi a fost admis pe locurile pregătite pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, acesta avea sarcina de a arăta care ar fi dreptul legal apreciat ca fiind vătămat şi care sunt dispoziţiile legale nesocotite.

La data admiterii recurentului în cadrul C. din Chişinău, era în vigoare Protocolul încheiat de MAI al României şi MAI al Republicii Moldova semnat la 23 mai 1997, în virtutea căruia, recurentul, student al C. Chişinău a fost trimis la formare în România. Este evident, astfel, că recurentul nu a fost recrutat pentru nevoile instituţiilor şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne din România.

Referitor la criticile recurentului, că instanţa de fond ar fi reţinut în mod greşit incidenţa dispoziţiilor Protocolului încheiat la 23 mai 1997, atât Protocolul încheiat în 1997, cât şi cel încheiat în anul 2016 au prevederi similare, neinstituind în sarcina MAI din România obligaţia de a-l încadra. Recurentul a fost pregătit de o instituţie de învăţământ din România pentru nevoile structurilor de ordine publică din Republica Moldova, urmând ca după absolvire să fie repartizat pe tipuri de armă de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

MAI din România s-a angajat să suporte doar cheltuielile de studii ale studenţilor din Republica Moldova, fapt care nu echivalează cu asumarea sau instituirea obligaţiei de acordare a gradelor sau de încadrare a acestor studenţi în cadrul structurilor MAI din România.

Recurentul, deşi are cetăţenia română, a fost acceptat la studii în România ca şi cetăţean moldovean, care a susţinut un concurs de admitere la o instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, în baza protocolului de colaborare dintre cele două state.

Recurentul nu a susţinut concurs pentru admiterea în cadrul B., ci a susţinut examenul de admitere la C. din Chişinău şi a fost trimis la formare în baza Protocolului de cooperare dintre cele două state, fapt care nu presupune că a fost recrutat pentru nevoile instituţiilor şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne din România.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. După cum s-a consemnat la pct. 2 al prezentei decizii, recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că prima instanţă nu a ţinut cont de dreptul său conferit de diploma de licenţă obţinută ca urmare a promovării examenelor universitare din timpul anilor de studii şi a promovării examenului de licenţă, nefiindu-i recunoscute şi acordate drepturile sale de cetăţean român, cu domiciliul în România, conferite de calitatea de absolvent, cu diplomă de licenţă al Facultăţii de Pompieri din cadrul B..

Înalta Curte, fără a relua considerentele primei instanţe, pe care le validează, apreciindu-le a fi corecte, faţă de susţinerile recurentului, reţine următoarele.

Recurentul-reclamant a fost înmatriculat în cadrul B. pe unul dintre cele 5 locuri pentru cetăţenii din Republica Moldova, fără a susţine examen de admitere.

După cum s-a arătat, de altfel, şi în motivele de recurs, examenele de admitere şi celelalte probe (medicală, psihologică, sportivă) le-a susţinut în cadrul C. Chişinău, fiind declarat admis în cadrul acestei instituţii de învăţământ.

4.2. Aspectul invocat de recurent, că prima instanţă nu ar fi clarificat dacă examenele de admitere au fost susţinute şi desfăşurate în baza înţelegerii avute cu B. şi în mod identic cu candidaţii din România, nu prezintă nicio relevanţă în cauză.

La baza înscrierii sale în cadrul Academiei de Poliţie din România, în anul 2015, nu a stat vreo înţelegere între cele două instituţii de învăţământ cu privire la probele de admitere, respectiv ca acestea să fie identice sau nu, ci a stat Protocolul de colaborare între MAI al României şi MAI al Republicii Moldova privind colaborarea şi ajutorul reciproc în domeniul pregătirii cadrelor semnat la 23 mai 1997, la Bucureşti, prin care, s-a prevăzut că, anual, un număr de cursanţi din Republica Moldova erau pregătiţi în cadrul instituţiilor de formare profesională din structura MAI din România.

Aspectul dacă probele de admitere pentru candidaţii înscrişi la cursurile C. din Republica Moldova ar fi fost sau nu identice cu probele de admitere pentru candidaţii înscrişi la B. din România nu interesează în cauză. În cadrul protocolului semnat în 1997 s-a prevăzut că selecţionarea şi repartizarea pe tipuri de armă a studenţilor vor fi efectuate de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, fără a se condiţiona în vreun fel, sub aspectul examenelor şi probelor, modalitatea de admitere în cadrul Academiei de Poliţie din Republica Moldova pentru studenţii care ar fi urmat să fie pregătiţi în România. Art. III din protocol stipula că studenţii selecţionaţi vor fi înmatriculaţi fără a mai susţine examenul de admitere.

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentului, în sensul că instanţa de fond a avut în vedere în mod greşit dispoziţiile Protocolului semnat în 1997, abrogat la prin H.G. nr. 809/2016 de aprobare a unui nou protocol de colaborare, pentru că, după cum mod corect s-a reţinut în sentinţa recurată, înmatricularea sa pe locurile pentru cetăţeni din Republica Moldova a fost în cursul anului 2015, când încă era în vigoare Protocolul semnat în 1997.

De altfel, indiferent de care dintre cele două protocoale ar fi fost aplicabil în ceea ce priveşte situaţia recurentului, condiţiile de înmatriculare şi de repartizare ulterioară, la finalul studiilor, erau aceleaşi. Selecţionarea studenţilor care urmau să fie formaţi în cadrul B. s-a făcut/se face de Ministerul Afacerilor Interne din Moldova pentru nevoile sale.

În raport cu cele arătate, nu pot fi avute în vedere nici susţinerile recurentului, în sensul că în cadrul B. au fost înmatriculaţi şi alţi studenţi fără examen de admitere care, ulterior, la absolvirea cursurilor, au fost repartizaţi în cadrul structurilor MAI pe baza dreptului conferit de promovarea examenului de licenţă, şi nu în baza procedurii de înmatriculare.

Numărul de locuri scoase la concursul de admitere la B. se stabileşte conform cifrei de şcolarizare aprobate de Ministerul Afacerilor Interne din România, ţinându-se cont şi de numărul solicitărilor aprobate conform prevederilor Ordinului MAI nr. 35/2014 (invocat de recurent prin cererea de recurs) şi a altor acte normative care stabilesc locuri pentru situaţii speciale.

Ordinul MAI nr. 35/2014 priveşte măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi şi stabileşte condiţiile pentru înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI a copiilor aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau poliţistului rănit şi nu are nicio legătură cu situaţia recurentului.

Cifra de şcolarizare şi, implicit, numărul de locuri la academie, inclusiv al celor aprobate potrivit ordinului menţionat, se stabileşte pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne din România.

4.3. În cauză nu se poate reţine nici incidenţa art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu referire la faptul că pot fi ofiţeri în activitate persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară şi că ar avea dreptul de primi gradul de ofiţer în cadrul MAI din România.

Într-adevăr, recurentul are cetăţenia română, însă, după cum a precizat în cererea de recurs, şi la momentul înscrierii la cursurile C. din Chişinău, în anul 2015, avea şi cetăţenia română, pe care o dobândise la data de 23.01.2003.

Astfel, deşi deţinea şi cetăţenia română, a fost înscris la cursurile B. pe locurile fără examen stabilite pentru cetăţenii din Republica Moldova, pe baza Protocolului semnat în anul 1997, pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.

Prin urmare, la momentul absolvirii cursurilor Academiei de Poliţie, nu putea fi repartizat alături de studenţii români, care au dat examen şi care au fost înscrişi pe locurile scoase la concurs pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne din România.

De altfel, potrivit art. 17 din H.G. nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea B. din cadrul MAI, la începerea studiilor universitare, studenţii B. încheie angajamente cu MAI, potrivit prevederilor actelor normative în vigoare, prin care se obligă ca, după absolvirea Academiei, să-şi desfăşoare activitatea timp de 10 ani în cadrul MAI sau, după caz, al altor structuri similare, în funcţie de nevoile acestui minister.

Or, la începerea studiilor universitare în cadrul acestei academii, dacă i-ar fi fost aplicabile aceste dispoziţii, recurentul chiar ar fi fost obligat să încheie un asemenea angajament.

Însă, fiind înscris doar pentru formare/pregătire/şcolarizare în cadrul acestei instituţii selecţionarea sa privind nevoile Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, nu a încheiat angajamentul, ci, după cum a constatat şi prima instanţă, la începerea studiilor, recurentul a semnat Contractul de studii universitare de licenţă nr. x/01.10.2015, conform căruia instituţia de învăţământ avea obligaţia emiterii diplomei de studii şi, respectiv, suplimentului la diplomă.

De altfel, şi angajamentul prevăzut de art. 911 din Legea nr. 80/1995, la care face referire recurentul că ar fi singurul aspect care l-ar diferenţia de colegii săi, priveşte pe candidatul admis în instituţiile de formare ale MAI pentru nevoile acestui minister, nefiindu-i aplicabil.

Astfel, precizările recurentului, că nu mai are calitate/statut de militar în Republica Moldova, pentru că şi-a stabilit domiciliul în România, nu pot schimba cu nimic situaţia sa juridică în ceea ce priveşte înmatricularea şi absolvirea Academiei de Poliţie din România pe locurile rezervate cetăţenilor din Republica Moldova.

De asemenea, recurentul afirmă fără temei legal că drepturile conferite de legile române i-ar fi anulate de Protocolul de colaborare din 1997 sau de Protocolul din 2016, pentru că, în circumstanţele de fapt existente, nu precizează care ar fi legile române încălcate. După cum s-a consemnat mai sus, actele normative incidente nu-i conferă dreptul de a fi repartizat în rândul cadrelor Ministerului Afacerilor Interne din România.

Având în vedere că a fost înmatriculat în Academia de Poliţie din România în calitate de cetăţean al Republicii Moldova, pe locurile prevăzute pentru studenţii selecţionaţi de Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova pentru nevoile acestuia, îi sunt de deplin aplicabile dispoziţiile protocoalelor în domeniu încheiate între cele două ţări, protocoale care conţin dispoziţii similare, indiferent de anul intrării în vigoare.

Astfel, Înalta Curte apreciază că prima instanţă în mod temeinic a concluzionat că nu există nicio prevedere legală care să impună pârâtului Ministerul Afacerilor Interne din România repartizarea absolvenţilor pregătiţi/şcolarizaţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Deci, contrar alegaţiilor recurentului, în cauză nu se poate reţine încălcarea drepturilor şi intereselor sale legitime garantate de Constituţia României sau de alte dispoziţii legale (Legea nr. 80/1995, Legea 1/2011, H.G. nr. 294/2007) şi nici existenţa unei situaţii de discriminare, care să fie sancţionată potrivit O.G. nr. 137/2000.

Simpla sa nemulţumire vizând soluţia instanţei de fond, fără a preciza normele de drept material incidente încălcate prin hotărârea recurată, nu poate conduce la reformarea sentinţei atacate, neputându-se reţine încălcarea drepturilor sale în calitate de cetăţean român.

Într-adevăr, legea prevede pentru acordarea primului grad de ofiţer condiţia absolvirii cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior militar, însă, în ceea ce priveşte situaţia sa juridică, prezintă relevanţă şi modalitatea în care a fost înmatriculat în cadrul B., nu neapărat din perspectiva susţinerii sau nu a examenului de admitere, ci din perspectiva locurilor pe care a fost înscris, locuri rezervate studenţilor din Republica Moldova, recrutaţi de Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, care, potrivit protocoalelor încheiate, sunt pregătiţi/formaţi în România pentru nevoile acestui minister.

În aceste condiţii, aprecierile recurentului-reclamant, vizând lipsa de personal din structurile Ministerului Afacerilor Interne din România, nu pot fi avute în vedere, în condiţiile în care dispoziţiile legale nu-i conferă dreptul clamat, de a primi primul grad de ofiţer în cadrul MAI din România, ca urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Pompieri din cadrul B. pe locurile rezervate cetăţenilor din Republica Moldova.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, sentinţa recurată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1265 din 4 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.