Hunting contract extension upheld on director's authority and discretionary suspension; cassation appeals dismissed.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.11.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor, Garda Forestieră Braşov şi B.,

- anularea Actului adiţional încheiat în anul 2018 cu B., privind prelungirea perioadei contractuale privind Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de Vânătoare 2 Giuluş, judeţul Mureş,

- obligarea pârâţilor la recunoaşterea dreptului său subiect de a propune viitorul gestionar al faunei de interes cinegetic din cuprinsul Fondului cinegetic nr. 40/5231/23.06.201 la încetarea contractului de gestiune cu obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Odată cu cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (11), art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului ecologic şi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

1.3. La data de 08.03.2019, reclamanta a formulat cerere adiţională la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat, în mod suplimentar, şi anularea refuzului nejustificat conţinut de Adresa nr. x/04.02.2019 emisă de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

La data de 08.03.2019, a fost formulată cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei de către C..

La data de 10.05.2019, s-a mai formulat o cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantei de către D..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2019, Curtea a anulat cerere de intervenţie accesorie formulată în numele C..

Prin încheierea de şedinţă din 21 iunie 2019, de amânare a pronunţării, Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de D..

Prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei de interes şi a prematurităţii acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 80 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (11) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost introdus prin pct. 1 din Legea nr. 184/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 61 alin. (2), art. 74 alin. (4) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, şi a dispoziţiilor art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 1, respectiv art. 1 pct. 7 din Legea nr. 149/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 136 alin. (5) din Constituţia României.

A respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta accesorie D. în favoarea reclamantei.

A obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 11.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. şi intervenienta accesorie D..

3.1. Recurenta-reclamantă A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a sentinţei, respectiv a dispoziţiei de respingere a cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi, drept urmare, casarea celorlalte dispoziţii, respectiv de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie, precum şi a celei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării după soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a excepţiei de neconstituţionalitate.

În subsidiar, a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, respectiv a soluţiei date pe fondul cererii de chemare în judecată, a cererii de intervenţie accesorie, implicit a cererii accesorii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii în sensul anulării refuzului nejustificat conţinut de Adresa nr. x/04.02.2019 a Ministerului Apelor şi Pădurilor, anulării Actului adiţional nr. x/11.12.2018, privind prelungirea perioadei contractuale a Contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluş, judeţul Mureş, şi admiterea în parte a cererii de intervenţie aceesorie, cu cheltuieli de judecată.

A susţinut recurenta-reclamantă că cererea principală vizând suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost formulată în cadrul cererii de chemare în judecată şi a excepţiei de neconstituţionalitate ataşată. La termenul din 11.09.2019, instanţa a pus în discuţie cererea de suspendare şi fondul cauzei, dezlegând atât cererea de suspendare, cât şi fondul acţiunii în mod concomitent prin sentinţa nr. 80 din 23 septembrie 2019.

Or, cererea de suspendare constituia o cerere ce necesita a fi soluţionată cu precădere, respectiv anterior soluţiei adoptate pe fondul cauzei, caracterul prioritar de soluţionare rezultând din conţinutul prevederilor art. 411-413 C. proc. civ. şi al art. 414 C. proc. civ., care normează expres că instanţa se va pronunţa asupra suspendării prin încheiere.

În aceste condiţii, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se casarea dispoziţiilor de respingere a cererii de suspendare a cauzei şi, pe cale de consecinţă, casarea dispoziţiilor de respingere a acţiunii şi de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cele din urmă soluţii au caracter subsecvent cererii de suspendare.

Astfel, se impune trimiterea cauzei primei instanţe în vederea soluţionării unitare, atât cu privire la argumentele privind legalitatea încheierii actului adiţional, cât şi prin raportare la excluderea impedimentelor de natură neconstituţională de care depind cele două pretenţii.

A continuat recurenta-reclamantă că, în ceea ce priveşte cererea susbsidiară, au fost încălcate prevederile art. 1179 alin. (1) pct. 2 C. civ. totul prin raportare la dispoziţiile art. 209 C. civ., dispoziţiile art. 1264 C. civ., art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000, art. 3 lit. e) din Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 1115/16.07.2015 pentru aprobarea criteriilor de acordare a licenţei pentru gestionarea fondurilor cinegetice şi art. 3 lit. e) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 216/27.03.2008 privind aprobarea criteriilor de acordare a licenţei pentru gestionarea fondurilor de vânătoare.

Potrivit art. 209 alin. (1) şi (2) C. civ., persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, respectiv persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze în raporturile cu terţii în numele şi pe seama persoanei juridice.

În cazul asociaţiilor, prerogativa încheierii de acte juridice este rezervată exclusiv consiliului director, iar delegarea dreptului de încheiere a actelor juridice se poate realiza doar în condiţiile prescrise de art. 26 din O.G. nr. 26/2000, printr-o împuternicire acordată de consiliul director. În absenţa unei hotărâri a consiliului director, domnul E. a participat la încheierea actului adiţional fără a deţine puterea de a încheia valabil actul în numele şi pe seama asociaţiei, semnătura sa neexprimând consimţământul B..

Faptul că preşedintele asociaţiei este şi membru al consiliului director şi conţinutul fişei postului anexă la contract nu prezintă nicio relevanţă, atribuţiile din fişa postului fiind interpretate în limitele externe ale funcţiei de director, prerogativele acestuia fiind limitate la coordonarea şi conducerea pe linie tehnică a activităţii de gestionare a faunei cinegetice.

În al doilea rând, somnul E. nu poate avea drept general de reprezentare şi de încheiere de acte juridice prin prisma funcţiei de director, deoarece atribuţiile ataşate funcţiei sunt stabilite prin lege.

Referitor la aspectul reţinut de prima instanţă, privind ratificarea cu efect retroactiv a mandatului conferit reprezentantului E., au fost încălcate prevederile art. 1264 C. civ. care reglementează condiţiile în care va fi făcută confirmarea, respectiv actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune. Or, partea adversă nu a făcut dovada unui astfel de act, sens în care actul de confirmare nu există.

În consecinţă, în lipsa mandatului de reprezentare, nu se poate vorbi despre un act juridic valabil încheiat (actul adiţional, modificator al contractului iniţial), sens în care lipseşte consimţământul persoanei la încheierea actului, încălcându-se art. 1179 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 1166 C. civ.

3.2. Recurenta-intervenientă D. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., formulând aceleaşi solicitări şi critici ca şi recurenta-reclamantă.

4. Întâmpinările formulate în cauză

4.1. Recurenta-intervenientă D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului formulate de recurenta-reclamantă A..

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, şi menţinerea sentinţei recurate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate (argumentate identic de ambele recurente), a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, apreciază că sunt nefondate recursurile, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ.

5.1. Referitor la soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte reţine că nu există o dispoziţie procesuală expresă în sensul suspendării judecăţii litigiului în cazul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 fiind abrogat.

Suspendarea judecăţii în această situaţie fiind facultativă, instanţa de judecată este chemată să decidă asupra oportunităţii acestei măsuri, putând suspenda cursul judecăţii numai când, în funcţie de circumstanţele cauzei, apreciază că s-ar impune această măsură.

Singurul caz în care se impune suspendarea judecăţii este prevăzut de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitor la acţiunile îndreptate împotriva ordonanţelor guvernului.

Astfel, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate să suspende judecata cauzei atunci când soluţia din proces depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi şi care, odată stabilit prin hotărâre definitivă, poate fi invocat cu efectele lucrului judecat în orice alt proces, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentelor, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă analiză a oportunităţii măsurii suspendării procesului din perspectiva necesităţii adoptării unei astfel de dispoziţii, apreciind în mod just că nu poate da eficienţă art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport cu argumentele prezentate de reclamantă şi având în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei.

De altfel, se constată că instanţa a expus în motivare considerentele care au stat la baza dispoziţiei de respingere a cererii de suspendare a judecăţii cauzei într-o manieră concisă şi clară, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În plus, reţine Înalta Curte că obiectivul esenţial la analizarea oportunităţii suspendării procesului are la bază preîntâmpinarea transformării posibilităţii acordate părţii de a solicita suspendarea într-o formă de abuz procesual, fiind astfel evitată temporizarea procesului şi, totodată, garantat dreptul la un proces echitabil prin soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Corect a apreciat instanţa de fond că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. dau efect juridic deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea, şi anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia.

În aceste condiţii, în cazul în care instanţa de control constituţional ar admite excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, recurenţii au la dispoziţie un remediu procedural pus la dispoziţie de legiuitor, dispoziţia de respingere a cererii privind suspendarea judecăţii fiind la adăpost de criticile prezentate de recurenţi.

Nu pot fi avute în vedere nici alegaţiile recurenţilor privind faptul că instanţa s-a pronunţat prin aceeaşi hotărâre atât asupra cererii de suspendare a judecăţii cauzei, cât şi asupra fondului acţiunii.

Cererea de suspendare nu constituia o cerere principală, care să se soluţioneze anterior fondului cauzei. Obiectul acţiunii privea anularea Actului adiţional încheiat în anul 2018 cu B., privind prelungirea perioadei contractuale privind Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de Vânătoare 2 Giuluş, judeţul Mureş. Totodată, recurenta-reclamantă a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (11), art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului ecologic solicitând suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Măsura suspendării judecăţii este subsidiară soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind lăsată la latitudinea instanţei de judecată, care, în raport cu obiectul acţiunii şi cu circumstanţele cauzei, în cazul sesizării instanţei de control constituţional hotărăşte şi asupra oportunităţii suspendării judecăţii.

Or, după cum s-a consemnat anterior, prima instanţă, deşi a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a apreciat că nu se impune suspendarea judecăţii, astfel că a trecut la soluţionarea pe fond a acţiunii.

5.2. Referitor la restul susţinerilor recurentelor, vizând, în esenţă, lipsa calităţii semnatarului actului adiţional, E., de reprezentant al B., Înalta Curte constată că acesta, în calitate de director, potrivit fişei postului, după cum corect a apreciat instanţa de fond, avea, printre altele, şi atribuţia de reprezentare şi de a angaja prin semnătură asociaţia în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice.

Recurentele afirmă fără niciun temei legal că, prin prisma funcţiei de director, semnatarul actului adiţional nu ar putea avea drept general de reprezentare şi de încheiere de acte juridic şi că B. nu şi-ar fi dat consimţământul pentru încheierea actului adiţional.

Instanţa de control judiciar reţine că, având în vedere principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor.

Astfel, conform art. 1263 alin. (5) C. civ., este suficient ca obligaţia dintr-un contract să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată, recurentele, în calitate de terţi, neputând invoca, în numele B., lipsa consimţământului asociaţiei la încheierea actului adiţional, cu atât mai mult cu cât actul adiţional a fost ratificat şi recunoscut de aceasta.

De altfel, aspect demn de reţinut, la fel ca actul adiţional, şi contractul iniţial, Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de Vânătoare 2 Giuluş, judeţul Mureş, a fost încheiat între B., prin reprezentant legal, E., şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, fiind semnat de acelaşi E. în calitate de reprezentant legal şi de director al asociaţiei.

5.3. Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta-intervenientă D. împotriva sentinţei nr. 80 din 23 septembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.