Insufficiency of specific motivation for tax precautionary measures due to absence of concrete, objective indicators of asset dissipation or evasion

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 13.12.2016, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/28.11.2016 emise de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 52 din 11 ianuarie 2017, Tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 92 din 8 februarie 2017, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă, reţinând că reclamantul nu a formulat contestaţie împotriva actului atacat, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, şi că a atacat decizia de instituire în condiţiile în care, în materie fiscală, ceea ce se atacă este decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

1.3. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 5619 din 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal admis recursul formulat de recurentul-reclamant A., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând dispoziţiile art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora împotriva deciziei prin care se instituie măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţia la instanţa de contencios administrativ competentă, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile.

2. Hotărârea primei instanţe pronunţată în rejudecare după casare

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 25.06.2020, sub nr. x/2017*.

Prin sentinţa civilă nr. 107 din 7 iulie 2020, Curtea a admis acţiunea şi a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 28.11.2016 emisă de DGRFP Craiova-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Craiova a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că măsura instituirii măsurilor asigurătorii a fost motivată conform cerinţelor art. 213 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală şi Ordinului nr. 2546/2016, având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale şi existând pericolul ca societatea să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Nu se poate susţine că nu ar exista pericolul de sustragere de la urmărire, întrucât intimatul-reclamant nu ar putea proba un astfel de fapt negativ iar pentru protecţia eventualului său drept creditorul este îndreptăţit să ia măsuri de conservare a patrimoniului debitorului său. Individualizarea creanţei în cuantum de 2.057.2828 RON, ca urmare a finalizării inspecţiei fiscale, probează, o dată în plus, temeinicia instituirii măsurilor asigurătorii.

Atitudinea organului fiscal şi instituirea măsurilor asigurătorii s-a bazat pe constatările din procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/06.09.2016, declaraţia 112 privind obligaţiile de plată nr. x/13.09.2016, nr. x/25.10.2016, decontul x privind TVA de plată nr. x/25.09.2016, precum şi din decizia de impunere nr. x/18.12.2015, nu pe simple presupuneri sau pe informaţii şi mijloace de probă incomplete.

Faptele prin care s-au încălcat de către reclamant dispoziţiile fiscale în materie, cu referire directă la obligaţiile stabilite, îmbracă pericolul social al unor acţiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, măsuri ce constituie o obligaţie pentru organele fiscale, şi nu o opţiune. Astfel, aceste aspecte, coroborate cu obligaţiile bugetare în sumă de 2.057.282 RON, reprezintă suficiente indicii pentru a se dispune măsurile asigurătorii, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor, nu şi executarea acestora.

Referitor la aspectul reţinut de prima instanţă, a apreciat recurenta că soluţia pronunţată în Dosarul nr. x/2017 nu poate fi avută în vedere ca prezumţie relativă de nelegalitate, pentru că soluţia nu este definitivă şi pentru că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a cărei anulare a fost dispusă în dosarul respectiv a fost emisă şi pentru suma suplimentară de 1.836.154 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. x/18.12.2015.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A menţionat că soluţia pronunţată în Dosarul nr. x/2017 a rămas definitivă prin Decizia nr. 4573 din 23.09.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind anulată decizia de atragere a răspunderii sale solidare pentru datoriile societăţii B.. De asemenea, a fost clasată definitiv plângerea penală formulată împotriva sa de organele fiscale, prin sentinţa nr. 92 din 24 iunie 2020 a Tribunalului Olt din Dosarul nr. x/2020.

5. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

5.1. Potrivit art. 213 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură fiscală,

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(...)

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se dispun în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. De asemenea, alin. (5) al articolului menţionat, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.

5.2. Din cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/28.11.2016 nu se pot desprinde raţiunile concrete care să sublinieze acest pericol.

Constată Înalta Curte că autoritatea fiscală emitentă a actului atacat a apreciat că ar fi îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant A., în calitate de administrator al B., în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) şi art. 26 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru suma de 2.057.282 RON, pentru că ar exista pericolul sustrageri de la urmărire, al ascunderii sau risipirii patrimoniului, fără, însă, a preciza niciun element concret pentru care dintre ipoteze s-ar impune luarea măsurii.

Or, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

5.3. Reţine Înalta Curte că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

Prin urmare motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Sintagma în cazuri excepţionale confirmă faptul că măsura asigurătorie este o măsură de excepţie, care trebuie să rezulte din atitudinea societăţii care ar încerca să-şi sustragă, ascundă sau să-şi distrugă activele patrimoniale, cu scopul zădărnicirii eforturilor organului fiscal de a executa creanţa fiscală.

Pericolul la care face referire art. 213 trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, neputându-se reţine starea de pericol în raport cu cele reţinute prin controlul fiscal.

Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală.

Astfel, contrar alegaţiilor recurentei-pârâte, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

5.4. Referitor la aspectul că soluţia de anulare pe fond a Deciziei nr. x/12.06.2017 de antrenare a răspunderii solidare a intimatului-reclamant cu debitul S.C. B. S.R.L., dispusă prin sentinţa nr. 699/2017 a Curţii de Apel Craiova, nu ar fi definitivă, se constată că, prin Decizia nr. 4573/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost validată anularea actelor administrativ-fiscale şi a devenit definitivă soluţia instanţei de fond, aspect care confirmă, în plus, nelegalitatea actului atacat în prezenta cauză.

5.5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Craiova împotriva sentinţei nr. 107 din 7 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.