Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4829/2021 AI generated

Public official incompatibility: performance of remunerated insurance agent duties during mayoral tenure notwithstanding forged agency contract signature

Case Number Decizia nr. 4829/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the National Integrity Agency, quashed the appellate court's judgment, and dismissed the claimant's action, thereby upholding the contested evaluation report. The case involved a challenge to an ANI evaluation report that identified the plaintiff, a municipal mayor, as being in a state of incompatibility for performing remunerated activity as an insurance agent during his tenure. The appellate court had initially annulled the report relying on forensic evidence that the signature on the agency contract was forged; however, the High Court determined that the existence of the signature was not dispositive, as the material fact was the actual performance of remunerated duties and the receipt of commissions, which were proven by the insurer's confirmations, tax declarations, and bank transfer records. The decisive legal basis was Article 87(1)(k) of Law No. 161/2003, which prohibits public officials from holding any other remunerative position or activity, regardless of the validity of the contractual signature, establishing that the incompatibility arises from the effective exercise of the activity and receipt of income rather than the formal perfection of the contract.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, art. 490 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. pen, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Public official incompatibility: performance of remunerated insurance agent duties during mayoral tenure notwithstanding forged agency contract signature: The case involved a challenge to an ANI evaluation report that identified the plaintiff, a municipal mayor, as being in a state of incompatibility for performing remunerated activity as an insurance agent during his tenure. The appellate court had initially annulled the report relying on forensic evidence that the signature on the agency contract was forged; however, the High Court determined that the existence of the signature was not dispositive, as the material fact was the actual performance of remunerated duties and the receipt of commissions, which were proven by the insurer's confirmations, tax declarations, and bank transfer records. The decisive legal basis was Article 87(1)(k) of Law No. 161/2003, which prohibits public officials from holding any other remunerative position or activity, regardless of the validity of the contractual signature, establishing that the incompatibility arises from the effective exercise of the activity and receipt of income rather than the formal perfection of the contract.

Keywords

AI generated
public insurance insurance contract public official validity of contract agent income tax

Cited Legislation

AI generated
art. 493 C. proc. civ
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, urmare a rejudecării, modificarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.
art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 322 alin. (1) C. pen
x/2017, urmare a sesizării efectuate de reclamant cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin.
art. 496 C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for the court's authority to quash the lower court's judgment and re-judge the case on the merits.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural basis cited in the dispositive regarding the power of the appellate court in administrative litigation to issue a final decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the court's authority to quash the lower court's judgment and re-judge the case on the merits.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive regarding the power of the appellate court in administrative litigation to issue a final decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2017, la data de 04.01.2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/20.12.2016, întrucât concluziile acestuia cu privire la starea sa de incompatibilitate sunt nereale.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 194 din 13 iunie 2019, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, pe cale de consecinţă dispunând anularea Raportului de evaluare nr. x din data de 20.12.2016 emis de aceasta.

1.3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, urmare a rejudecării, modificarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, raportat la incompatibilitatea în care s-a găsit intimatul-reclamant, generată de faptul că, în perioada 18.06.2012 - 31.10.2013, concomitent cu deţinerea funcţiei de Primar al Comunei Tîrnova, judeţul Caraş-Severin, a desfăşurat activitate remunerată de agent de asigurări pentru B. S.A.

La baza emiterii Raportului de evaluare, menţionează recurenta, au stat date şi informaţii primite de la instituţiile competente. Dovada faptului că intimatul-reclamant a fost angajat, în baza unui contract de agent-persoană fizică, în cadrul B. S.A., rezultă din informaţiile comunicate de societatea de asigurări prin adresa nr. x/26.09.2016, coroborat cu informaţiile rezultate din Contractul de agent persoană fizică nr. x/01.05.2012, încheiat între aceasta din urmă, în calitate de asigurator şi A., în calitate de agent de asigurare, din cuprinsul căruia rezultă că intimatul-reclamant s-a angajat să intermedieze toate clasele de asigurări promovate de societate.

În plus, precizează recurenta, potrivit Adeverinţei nr. x/23.09.2016 emisă de aceeaşi societate de asigurare, în perioada iunie 2012- octombrie 2013, în baza contractului menţionat, intimatul-reclamant a realizat venituri în cuantum de 1.424 RON brut şi 1.188 RON net, aspect rezultat şi din adresa nr. x/30.08.2016 emisă de AJFP Caraş-Severin care a confirmat faptul că, în perioada 2012-2013, intimatul a obţinut venituri de la B. S.A., în cuantum de 1.906 RON.

În opinia recurentei, raţionamentul instanţei de fond este eronat, fiind absurd a considera că intimatul a încasat şi utilizat sume de bani, perioadă mai mare de un an, fără să cunoască provenienţa acestora, fiind aşadar evident că acesta a desfăşurat activităţi remunerate în calitate de agent de asigurare, în perioada reţinută în raportul de evaluare.

Toate acestea sunt de natură a crea, în mod rezonabil, o suspiciune referitoare la integritatea etico-profesională şi de a genera o situaţie de neîncredere cu privire la îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a funcţiei de primar de către intimatul-reclamant, a conchis recurenta.

1.4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a solicitatat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a susţinut că până în anul 2010 a avut calitatea de agent de asigurări pentru societatea B. S.A., în baza contractului nr. x/2005. Contractul putea fi prelungit prin acordul părţilor, anual, însă în anul 2012, ştiind că va candida pentru funcţia de primar, nu a mai prelungit contractul respectiv, ca agent de asigurări persoană fizică.

Cu toate acestea, persoane din cadrul societăţii de asigurări au încheiat un contract de agent sub nr. x/01.05.2012, semnându-l în fals şi fără ştiinţa sa, motiv pentru care a formulat o plângere penală, înregistrată sub nr. x/2016 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

Expertiza criminalistică a scrisului, efectuată în dosarul organelor de urmărire penală, confirmă împrejurarea că semnătura aplicată pe contractul de agent nr. x/01.05.2012 nu îi aparţine, a precizat intimatul.

În plus, a învederat că nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că i s-ar fi cuvenit venituri, pentru perioada 01.05.2012-31.10.2013, iar adeverinţa nr. x/23.09.2016 atestă doar că B. a declarat aceste venituri, însă nu şi faptul că le-a încasat, astfel că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 10 octombrie 2019, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 20 octombrie 2021, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în şedinţă publică.

În faza procesuală a recursului au fost administrate probe.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi prin raportare la întreg probatoriul administrat şi la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului, reţine că recursul de faţă este fondat, pentru considerentele ce succed.

Prin Raportul de evaluare nr. x/20.12.2016, recurenta-pârâtă a constatat că reclamantul, în perioada 18.06.2012-31.10.2013, concomitent cu exercitarea funcţiei de primar al Comunei Tîrnova, judeţul Caraş-Severin, a încălcat interdicţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, desfăşurând activitate remunerată de agent de asigurări pentru B. S.A., în baza contractului de agent nr. x/01.05.2012, realizând venituri nete în sumă de 1.188 RON.

Pe baza concluziilor Raportului de constatare criminalistică (grafoscopică) nr. 194.143/15.06.2018, efectuat în cadrul dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, instanţa de fond a reţinut că semnătura de pe contractul de agent nr. x/01.05.2012 nu a fost executată de reclamant, astfel încât sunt infirmate constatările în baza cărora a fost reţinută starea de incompatibilitate prin raportul de evaluare contestat, dispunând anularea acestuia.

În aprecierea Înaltei Curţi însă, instanţa de fond a abordat verificarea legalităţii şi temeiniciei raportului de evaluare dintr-o perspectivă obtuză, ignorând piese esenţiale din ansamblul probator administrat în faţa acesteia.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, cheia de boltă în prezenta afacere judiciară o reprezintă împrejurarea dacă reclamantul a efectuat sau nu alte activităţi remunerate, cu excepţia celei de primar.

La dosarul cauzei a fost depusă de către recurentul-pârât adresa nr. x/26.09.2016 emisă de S.C. B. S.A., prin care societatea de asigurări confirmă că, potrivit Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, intimatul-reclamant a intermediat asigurări pentru aceasta, în calitate de agent persoană fizică, în perioada 01.05.2012-01.10.2013, fiind autorizat în acest sens de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi având atribuit codul unic de înregistrare RAF 76185, realizând venituri brute de 1.424 RON, colaborarea încetând la data de 31.10.2013.

În plus, în completarea adresei menţionate, societatea a emis şi adeverinţa nr. x/23.09.2016 cuprinzând veniturile realizate de reclamant pentru activitatea de agent al acesteia, în perioada iunie 2012- octombrie 2013, defalcate pe fiecare lună a intervalului, cu precizarea că acestea au fost declarate în conformitate cu prevederile Codul fiscal, împrejurare confirmată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin prin adresa nr. x/30.08.2016 .

În cauză există, într-adevăr, seriose dubii cu privire la identitatea persoanei care a executat semnătura de pe contractul de agent persoană fizică nr. x/01.05.2012, în locul agentului de asigurare cocontractant, stabilindu-se ştiinţific că aceasta nu aparţine reclamantului, împrejurarea corect reţinută de către judecătorul fondului, însă, după cum s-a precizat anterior, nu încheierea contractului este determinantă pentru stabilirea stării de incompatibilitate, ci prestarea unor activităţi remunerate de către reclamant, cu excepţia celor excluse de lege, concomitent cu exercitarea funcţiei de primar.

Or, în cauză, recurenta pârâtă a dovedit într-o manieră lipsită de echivoc, împrejurarea că reclamantul a obţinut venituri pentru activitatea de agent de asigurare, pe care a prestat-o, în condiţiile rezultate din probele anterior reţinute, concomitent cu exercitarea funcţiei de primar.

Chiar dacă reclamantul nu este semnatarul contractului antemenţionat, în calitate de agent de asigurare, nu poate fi primită apărarea avansată de acesta potrivit căreia nu a avut cunoştinţă de veniturile declarate de B. S.A. şi că nu a încasat aceste venituri, întrucât, potrivit clauzelor contractuale (art. 2 Comisioanele şi modalitatea de plată), comisioanele datorate agentului au fost plătite prin virament bancar pe contul de card, pentru poliţele încheiate de acesta şi încasate efectiv de asigurător, iar societatea de asigurare a confirmat intermedierea de asigurări pentru aceasta de către reclamant, în baza acestui contract, a cărui existenţă nu a fost negată, prin urmare asumându-şi obligaţiile de plată a comisionului stipulate în cuprinsul acestuia.

Este absurdă acceptarea tezei conform căreia societate de asigurări ar fi putut să vieze comisioanele în contul reclamantului fără ca acesta din urmă să presteze activităţi specifice, respectiv să încheie poliţe de asigurare în calitate de agent.

Prin urmare, nu prezintă relevanţă în economia soluţionării litigiului pendinte ordonanţa de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, la data de 28.10.2020, în dosarul penal nr. x/2017, urmare a sesizării efectuate de reclamant cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

Ca atare, Înalta curte constată că din cuprinsul raportului de evaluare contestat rezultă fără echivoc că au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul incompatibilităţilor în perioada 18.06.2012-31.10.2013, iar incompatibilitatea reglementată de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 nu este condiţionată de cuantumul remuneraţiei.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, constatând că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material la circumstanţele factuale ale cauzei, fapt care atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, să procedeze la admiterea recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi, urmare a rejudecării procesului în fond, va respinge contestaţia intimatului-reclamant A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 194 din 13 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.