Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4826/2021 AI generated

Ineligibility of funded expenses due to unapproved project modifications and breach of contractual obligations

Case Number Decizia nr. 4826/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the recusal by the Ministry of Regional Development, quashed the appeal court's judgment, and dismissed the commune's action, thereby upholding the validity of the administrative decision and the budgetary claim of 79,029.89 RON established by the controlling authority. The dispute concerned the annulment of a verification report and subsequent administrative decision that declared expenses ineligible for reimbursement under a non-reimbursable funding contract, with the material facts involving a suspicion of fraud and the unauthorized execution of modifications and additions to the project scope without proper contractual or legal basis. The decisive legal basis rested on the requirement that eligible expenses must strictly comply with national and European legislation as well as the specific obligations of the funding contract (Articles 1, 5, and 9 of the contract; HG 759/2007; HG 875/2011), with the court ruling that the beneficiary's failure to respect these contractual and regulatory standards rendered the disputed payments unearned, despite the claim that the works were physically executed.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Ineligibility of funded expenses due to unapproved project modifications and breach of contractual obligations: Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., invocând ca temei în drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
contractual obligations project funding verification by the contracting authority public works non-administrative dispute action for annulment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 9 februarie 2017, reclamanta Comuna Clinceni a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene:

- anularea Deciziei nr. 238/16.08.2016 ca neintemeiata, cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate impotriva procesului-verbal nr. x/16.06.2016;

- anularea titlului de creanţa emis in baza procesului-verbal menţionat mai sus şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 79.029,89 RON achitaţi cu OP 2035/29.07.2016.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1029 din 7 martie 2018 a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta Comuna Clinceni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, având ca obiect "anulare act administrativ" şi, în consecinţă, a anulat decizia nr. 238/16.08.2016 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.06.2016 şi a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 79.029,89 RON.

3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., invocând ca temei în drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Clinceni a formulat întâminare la recursul promovat în cauză prin care a solicitatat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a susţinut că procesul-verbal şi constatarea care s-a concluzionat prin decizia formulată nu au niciun fel de susţinere, în condiţiile în care nu au fost încălcări ale prevederilor legale în realizarea proiectului, aspect confirmat de Camera de Conturi a României care, efectuând verificări în speţa respectivă a constatat acest lucru.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 25 iunie 2019, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în şedinţă publică.

În faza procesuală a recursului au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Dintr-un început trebuie precizat că nici verificările aspectelor penale de către DNA, nici cele fiscale ale Curţii de Conturi nu se suprapun cu analiza respectării contractului de finanţare ce se efectuează în prezenta cauză, astfel că instanţa nu este ţinută de concluziile respectivelor verificări, acestea având ca obiect aspecte punctuale.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării cauzei cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În analiza de faţă este vorba despre respectarea (încadrarea) în prevederile unui contract; în concret nu este vorba despre efectivitatea realizării lucrării ci de executarea acesteia conform contractului având în vedere provenienţa fondurilor.

Astfel, recurenta arată că nu au fost respectate prevederile art. 7. Obligaţiile principale ale prestatorului din contractul de servicii nr. x/03.04.2014, potrivit cărora prestatorul se obligă să efectueze serviciile care fac obiectul contractului în perioada convenită şi în conformitate cu obligaţiile asumate, precum şi să presteze aceste servicii la standardele şi/sau performanţele prezentate în propunerea tehnică, aspecte pe care Curtea de Apel Bucureşti nu le-a avut în vedere la pronunţarea sentinţei pe care o atacăm.

Subliniază recurentul faptul că şi prevederile art. 11. Alte responsabilităţi ale prestatorului din (.antractul de servicii nr. x/03.04.2014 au fost ignorate de instanţa de fond, deşi au fot menţionate de instituţia noastră în întâmpinarea depusă, potrivit cărora prestatorul are obligaţia să execute serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul şi promptitudinea cuvenite angajamentului asumat şi în conformitate cu propunerea sa tehnică, să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane, materialele, instalaţiile, echipamentele şi orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă, cerute de şi prin contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora era prevăzută în contract sau se putea deduce în mod rezonabil din contract, fiind pe deplin responsabil pentru execuţia serviciilor în conformitate cu graficul de prestare convenit, fiind răspunzător atât de siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.

Având în vedere că există dispoziţii ale dirigintelui de şantier şi ţinând cont de obligaţiile dirigintelui de şantier mai sus menţionate, precum şi de faptul că există o relaţie de condiţionalitate între contractul de dirigenţie şi contractul de lucrări, rezultă că dirigintele de şantier nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, aşa cum au fost prevăzute în contractul de servicii, drept pentru care şi plăţile efectuate către acesta pentru lucrările solicitate la plată în cadrul cererii de rambursare nr. x, reprezintă plăţi necuvenite, dar aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanţa de fond atunci când a admis acţiunea intimatei-reclamante.

S-a constatat existenţa creanţei bugetare în sarcina intimatei-reclamante, deoarece o cheltuială solicitată la rambursare trebuie să fie în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, precum şi cu prevederile contractului de finanţare, iar încălcarea de către autoritatea contractantă a obligaţiei de a respecta prevederile legislaţiei naţionale şi cele contractuale conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Instanţa de fond îşi întemeiază soluţia în principal pe neindicarea temeiurilor de drept care au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.06.2016 şi a deciziei nr. 238/16.08.2016 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva procesului-verbal.

În fapt Raportul de vizită pe teren nr. 2 finală, încheiat de ADR Bucureşti-Ilfov la data de 15.03.2016, consemnat la capitolul Concluzii ca "în urma vizitei pe teren s-a constatat că lucrările cuprinse în situaţia de lucrări nr. x înregistrată la primăria Clinceni cu nr. x/23.12.2015 erau parţial executate. A fost identificată o suspiciune de fraudă pentru contractul de lucrări nr. 8304(23.07.2015 şi contractul de servicii de dirigenţie nr. 3049/03.04.2014. Notificarea privind suspiciunea de fraudă a fost înregistrată ta AMPOR cu nr. x.02.2016. până la soluţionare, cheltuielile aferente contractelor sus-menţionate vor fi suspendate la plată, în conformitate cu art. 13 Nereguli şi restituirea finanţării şi Anexa III Instrucţiuni de rambursare a cheltuielilor din Contractul de finanţare nr. x/24.09.2014. Beneficiarul a refuzat ă semneze raportul vizitei pe teren."

În urma verificărilor efectuate, s-a descoperit că s-au adus modificări şi adăugiri la acest proiect (conform centralizatorului de producţie pentru perioada 01.11.2015-30.11.2015), o dovadă în acest sens reprezentând-o dispoziţia de şantier nr. 01/25.01.2016.

Faţă de constatările instanţei de fond, care apreciază că "din materialul probator al dosarului, lucrările şi articolele aferente cheltuielilor reţinute ca neeligibile la momentul solicitării de plată s-au dovedit a fi lucrări executate, respectiv articole achiziţionate", conform contractului de finanţare nr. x/24.09.2014. respectiv:

- Articolul 1 alin. (4) - Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare

- Articolul 5 alin. (1) - Eligibilitatea cheltuielilor - Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor şi al ministrului economiei şi finanţelor pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile (...), de esenţa acestuia este respectarea proiectului pe care chiar partea l-a asumat.

Modificările la proiect, necontestate în esenţă de către reclamant, şi în raport de care, dirigintele de şantier nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul de prestări servicii încheiat, reprezintă încălcări de obligaţii contractuale şi îndreptăţesc aprecierea ca neeligibile a cheltuielilor aferente.

Astfel, prin dispoziţia de şantier nr. 1/25.01.2016 s-au adus modificări şi adăugări la proiectul întocmit chiar de reclamant şi aprobat.

În cel mai bun caz, aceste adăugiri trebuiau realizate din fondurile proprii ale reclamantei.

Apar astfel încălcate dispoziţiile contractuale cu precădere art. 9 alin. (2), art. 5 alin. (1) cu referire la art. 1, iar în ceea ce priveşte aprecierea eligibilităţii, dispoziţiile H.G. nr. 759/2007, şi ale H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011.

Totodată instanţa de fond a imputat recurentei şi nerespectarea principiului proporţionalităţii.

Or, în cauză este vorba doar de cererea de rambursare nr. 2în valoare de 79.029,89 RON dintr-o finanţare nerambursabilă de 530.640,21 RON/(de aproape 7 ori mai mare) deci nu se poate vorbi despre încălcarea principiului.

În aceste condiţii, Decizia nr. 238/16.08.2016 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.06.2016 au fost corect emise.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate recursul se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite şi în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentinţa şi va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 1029 din 7 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Clinceni, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.