Tax authority's appeal dismissed; obligation to pay interest for delayed VAT reimbursement upheld

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.08.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanţei: obligarea pârâtei DGAMC la plata sumei de 3.902.040,31 RON, reprezentând dobânzi calculate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 6.353.777 RON, datorate conform Deciziei înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 3889/03.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2012; obligarea pârâtei DGAMC la plata dobânzii legale penalizatoare pentru neachitarea debitului în cuantum de 3.902.040,31 RON, calculată: (i) în ceea ce priveşte suma de 3.857.813 RON, de la data de 13.02.2017, când s-a împlinit termenul de 45 de zile în care autorităţile fiscale trebuiau să soluţioneze cererea nr. x/27.12.2016 de acordare dobânzi pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.12.2016 şi până la data plăţii efective a sumei de 3.857.813 RON; (ii) în ceea ce priveşte suma de 44.227,31 RON, de la data de 10.04.2017, când s-a împlinit termenul de 45 de zile în care autorităţile fiscale trebuiau să soluţioneze Cererea nr. x/21.02.2017, înregistrată la DGAMC sub nr. x/23.02.2017 şi până la data plăţii efective a sumei de 44.227,31 RON.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei DGAMC la soluţionarea cererii nr. x/27.12.2016 de acordare dobânzi pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.12.2016, astfel cum aceasta a fost completată prin cererea nr. x/21.02.2017, înregistrată la DGAMC sub nr. x/23.02.2017;

De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtei DGAMC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 848 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.902.040,31 RON, reprezentând dobânzi calculate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 6.353.777 RON, datorate conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3889/03.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2012.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greşita interpretare şi aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere dispusă pe fondul cauzei.

Primul aspect de nelegalitate care priveşte respingerea de către prima instanţă a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii are ca obiect încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor OMFP nr. 1899/204 şi a dispoziţiilor art. 268 din Codul de procedură fiscală.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea de dobânzi pe dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală şi cererea de dobânzi legale penalizatoare pe dispoziţiile art. 1535 alin. (1) C. civ. şi O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Însă, asa cum rezultă si din înscrisurile depuse la dosar raportul de drept dintre părţile prezentei spete este unul de drept administrativ fiscal, drept pentru care norma aplicabilă este cea prevăzută de codul de procedură fiscală.

Având în vederea faptul că reclamanta a depus o cerere de dobânzi întemeiată pe dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, respectiv cererea nr. x/28.12.2016, astfel cum aceasta a fost completată prin cererea nr. x/21.02.2017, soluţionarea cererilor se face de către organul fiscal competent, în conformitate cu OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

În urma analizării cererii, organul fiscal poate fie să aprecieze ca cererea de dobânzi este neîntemeiată şi să înştiinţeze contribuabilul în acest sens, fie să o admită şi să emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor. în situaţia în care reclamanta se consideră vătămată prin emiterea procesului-verbal privind calculul dobânzilor sau prin respingerea cererii sale de acordare a dobânzilor, aceasta poate formula contestaţie pe cale administrativă împotriva procesului-verbal ce reprezintă titlul de creanţă sau a deciziei de respingere a cererii, în temeiul art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.-."împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie".

Astfel, instanţa de fond în mod eronat a interpretat dispoziţiile art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală considerând că nu este necesară respectarea procedurii derogatorii de la normele de drept comun prevăzută de OMFP nr. 1899/2004 si de codul de Procedură fiscală în vederea acordării dobânzilor de la bugetul de stat.

Mai mult decât atât, in mod eronat, instanţa de fond a interpretat dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul de procedură fiscală si s-a investit direct cu solutionarea cererii de dobânzi a reclamantei, pe motiv ca, in speţa ar exista un refuz al organului fiscal de emitere a actului administrativ fiscal.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte aprecierea nelegală a primei instituţii asupra existenţei în cauză a unei nesoluţionări în termen a cererii de restituire a sumelor nr. 6765 din 8. XI.2016 şi aplicarea greşită, a dispoziţiilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de acordare de dobânzi nr. 95818/28.12.2016.

Se arată în esenţă că nu a existat o nesoluţionare în termen a cererii de restituire a sumelor în raport de cererea nr. 6765/8. XI.2016.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţă în considerentele sentinţei civile cererea de restituire nr. x/08.11.2016, înregistrată ia DGAMC sub nr. x/09.11.2016, pentru suma totală de 6.353.777 RON a fost soluţionată în termenul legal de 45 de zile, conform art. 77 din Legea nr. 207/2015, coroborat cu Cap. I, pct. 4 alin. (4) din OMFP 1899/2004 astfel:

- cererea societăţii depusă în data de 09.11.2016, competentă în data de 19.12.2016, iar restituirea sumei în cuantum de 844.393 RON (636.875 RON- 207.518 RON) s-a efectuat în data de 23.01.2017 (35 de zile)

- pentru suma de 5.509.384 RON reprezentând TVA solicitată la ramburs prin decontul de TVA nr. x/22.09.2011, pentru care s-a emis decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 5558/29.12.2016 a fost selectată pentru restituire pe site-ul ANAF în data de 27.01.2017 şi încasată de societate în data de 01.02.2017 (44 zile.)

În ceea ce priveşte cererea de acordare dobânzi nr. 95818 din 28.12.2016 recurenta-pârâtă arată că aceasta nu se încadrează în prevederile art. 182 din Noul cod de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015 întrucât decizia de impunere nr. x/22.12.2011 a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014, respectiv data de 28.02.2014.

Iar dispoziţiile art. 182 alin. 2 din noul Codul de procedură fiscală/fostul art. 124(11) din O.G. nr. 92/2003 pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de dobânzi a intrat în vigoare la data de 1.01.2016.

Un alt aspect de nelegalitate priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, prin obligarea recurentei la plata sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 coroborat cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 susţinându-se în esenţă faptul că nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în lipsa culpei (a relei credinţe) a autorităţii.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea întâmpinării a depus practică judecătorească naţională şi jurisprudenţă comunitară.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitatea invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Aspectul de nelegalitate privind nelegala respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiuni pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor Ordinului MFP nr. 1899/2004 şi ale 268 Codul de procedură fiscală nu este fondat.

Aceasta deoarece pe de o parte dispoziţiile Ordinului nr. 1899/2004 nu reglementează o procedură prealabilă obligatorie de contestare a refuzului de soluţionare a cererii de dobânzi datorate de autoritate pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului solicitat din anul 2011, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 268 Codul de procedură fiscală acestea au fost corect aplicate de prima instanţă care a asimilat ca act administrativ individual conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona într-un sens sau în altul în termenul de 45 de zile cererea reclamantei de acordare de dobânzi.

Conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Aşa fiind, în lipsa unui răspuns cu privire la Cererea de dobânzi sub forma unei decizii (care ar fi avut natura unui act administrativ fiscal şi împotrivă căruia ar fi putut fi promovată o contestaţie), în raport de prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. civ..fîsc (care impun obligativitatea şi totodată posibilitatea promovării unei contestaţii doar împotriva unui administrativ fiscal), rezultă că începând cu data la care a expirat termenul de 45 de zile în care DGAMC trebuia să emită o decizie cu privire la Cererea de dobânzi, A. a dobândit dreptul de a se adresa direct instanţei de judecată pentru a solicita obligarea recurentei la plata sumelor solicitate prin Cererea de dobânzi nesoluţionată în termenul legal, fără a mai fi nevoie a se parcurge vreo procedură prealabilă (contestaţie).

Acţiunea reclamantei este admisibilă în raport de dispoziţiile art. 2 alin. 2 lit. "h" din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, fiind asimilat unui act administrativ unilateral şi patrimonial refuz nejustificat de a soluţiona în termenul de 45 de zile cererea reclamantei de acordare de dobânzi.

Cererea de acordare de dobânzi nr. 95818/28.12.2016 completată prin cererea nr. x/21.02.2017 nu a fost soluţionată până la data formulării acţiunii 10.08.2017 fiind emisă adresa nr. x EV 2 prin care a fost respinsă cererea de acordare de dobânzi la data de 19 octombrie 2017 ulterior formulării acţiunii în instanţă.

Dar acest fapt nu este de natură a considera acţiunea ca inadmisibilă aceasta fiind admisibilă în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În mod legal prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii aplicând dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 şi art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ şi a verificat pe fond legalitatea cererii de acordare de dobânzi formulată de reclamantă în raport de dispoziţiile art. 182 alin. (1) Codul de procedură fiscală şi de jurisprudenţa comunitară aplicabilă în cauză în raport de obiect.

Al doilea aspect de nelegalitate care priveşte pe fond soluţia de admitere a acţiunii nu este fondat.

În opinia Curţii în cauză prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 182 noul Codul de procedură fiscală în raport de data la care s-a formulat cererea de dobânzi -28.12.2016 moment la care erau în vigoare dispoziţiile art. 182 alin. 1 Codul de procedură fiscală prin care se dispunea.

"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege". Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului.

În opinia Curţii, prima instanţă, a interpretat în mod corect dispoziţiile noului cod de procedură fiscală, respectiv dispoziţiile art. 182 Codul de procedură fiscală luând în considerare data depunerii cererii de dobânzi - 28.12.2016 neavând relevanţă în ceea ce priveşte cererea de dobânzi data emiterii deciziei de impunere emisă la 22.12.2011 şi anulată definitiv la data de 2.12.2015.

Nu este întemeiată susţinerea recurentei privind lipsa de temei a cererii de dobânzi. Aceasta în condiţiile în care în cauză şi în raport de data emiterii deciziei de impunere există temei pentru acordarea dobânzilor respectiv dispoziţiile art. 124 alin. 1 din vechiul cod de procedură fiscală.

Prin art. III pct. 15 din O.U.G. nr. 8/2014, art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală a fost modificat în sensul că s-a adăugat un nou alineat - alin. (1) - cu următorul conţinut:

În cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (41)."

Acest nou alineat - (l1) - al art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală introdus prin O.U.G. nr. 8/2014 (ce corespunde art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală) nu reprezintă o reglementare nouă în ceea ce priveşte dreptul de a solicita dobânzi în ipoteza aplicabilă situaţiei A., dreptul acesteia fiind recunoscut direct în baza alin. (1) al art. 124 (ce corespunde art. 182 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

În cauză în ceea ce priveşte fondul cauzei nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că prima instanţă s-a substituit autorităţii competente atunci când a admis cererea şi şi-a însuşit cuantumul propus de reclamantă pe sumele solicitate cu titlu de dobânzi.

Curtea constată că recurentei-pârâte i s-a comunicat modalitatea de calcul propusă de reclamantă şi nu a formulat obiecţiuni.

Iar în concordanţă cu practica naţională consolidată din 2015 şi jurisprudenţa comunitară, corect reţinută de prima instanţă, în cauză nu este relevantă data la care s-a depus cererea de restituire sau data de la care a fost anulată definitiv decizia de impunere, ci data la care fiecare decont de TVA trebuia soluţionat, deci data expirării termenului de 45 de zile de la data depunerii decontului.

În Cauza C-431/12 (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vs. Rafinăria Steaua Română SA), prin Hotărârea din 24 octombrie 2013, CJUE a statuat în sensul că:

"24. In această privinţă, din jurisprudenţa Curţii reiese că un calcul al dobânzilor datorate de la buget care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA ar fi trebuit în mod normal să fie restituit conform Directivei TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3, citata anterior, punctul 51). Or, din decizia de trimitere reiese că, în cauza principală, legislaţia naţională aplicabilă prevede în principiu calcularea de dobânzi de întârziere începând de la expirarea unui termen de 45 de zile stabilii pentru soluţionarea deconturilor de TVA"

Aspectul de nelegalitate privind aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. nu este fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile legale pentru obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Iar această obligare este legală deoarece prin admiterea acţiunii recurenta-pârâtă a pierdut procesul şi se află în culpă procesuală obiectivă.

Iar în cauză nu este necesar a exista o culpă subiectivă sau o rea credinţă, iar dispoziţiile art. 30 alin. 1 şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt incidente deoarece privesc scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi nu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 848 din 27 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.