Challenge to judicial inspection dismissal and CSM liability: Appeal dismissed and lower judgment upheld

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.12.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, B. şi C., formulând plângere împotriva Rezoluţiei nr. x/2016 şi solicitând: i) anularea rezoluţiei nr. x/2016; ii) obligarea pârâţilor la refacerea şi întocmirea altor rapoarte, netrucate, ale Inspecţiei Judiciare, instituţie subordonată CSM, prin administrarea unui probatoriu adecvat şi la faţa locului, nu prin corespondenţă din birourile IJ; iii) constatarea încălcării prevederilor legale şi a abţinerii voite a CSM de a analiza, de a se pronunţa şi a stabili culpele magistraţilor, prin încălcarea de către acest pârât a art. 97 din Legea nr. 303/2004 şi a art. 134 alin. (2) din Constituţie; iv) obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 50 000 RON; v) cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea adiţională depusă la data de 18.05.2017, reclamantul a arătat că solicită inclusiv anularea rezoluţiei IJ cu nr. x/2017, continuare a rezoluţiei nr. x/2016, precum şi mărirea câtimii despăgubirilor la suma de 60.000 de RON, actualizată cu rata dobânzii de politică monetară şi cu dobândă bancară de la data introducerii acţiunii.

1.2. La data de 15.06.2017, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 65 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată.

1.3. Prin încheierea de la termenul din data de 14.09.2017, pentru motivele arătate în corpul acelei hotărâri, Curtea de Apel Bucureşti a dispus: respingerea ca nefondată a excepţiei decăderii invocată de partea reclamantă cu privire la dreptul pârâtei C. de a propune probe şi a invoca excepţii; respingerea ca nefondată a excepţiei decăderii invocată de partea pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la cererea adiţională înregistrată de reclamant la data de 18.05.2017, orele 10:20; respingerea ca nefondată a excepţia netimbrării capătului de cerere privind daunele morale, astfel cum a fost invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară, obligare la refacere şi întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM; sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 republicată, astfel cum a fost invocată de partea reclamantă.

1.4. Prin cererea depusă la data de 12.10.2017, partea reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 46 - 50 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei judiciare, aprobat prin Ordinul 24/2012.

1.5. Prin cererea depusă la data de 09.11.2017, partea reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 47 (2, 3, 5, 51, 6 f, 7 c, e, f şi 8) raportat la art. 47 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei judiciare, aprobat prin Ordinul 24/2012.

1.6. Prin note de şedinţă depuse la data de 09.11.2017, partea reclamantă a criticat aspectele privind repartizarea aleatorie a dosarului judecat la Tribunalul Bucureşti, respectiv repartizarea lucrării efectuate la nivelul Inspecţiei Judiciare.

1.7. Prin încheierea de la termenul din data de 09.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate, invocată din oficiu, a art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, astfel cum se coroborează cu decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397/2014, sub aspectul constituţionalităţii interpretării că accesul la justiţie în vederea exercitării controlului judiciar de către instanţa de judecată asupra rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare de clasare a sesizării pentru lipsa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare poate sau nu interveni şi pentru acele abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, nesusceptibile de a genera incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, a art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (1865), a art. 426 lit. d) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. sau a art. 96 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004 republicată.

1.8. Prin încheierea de la termenul din data de 07.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei judiciare, pentru motivele arătate în conţinutul acelei hotărâri.

1.9. La data de 07.12.2017, reclamantul a depus la dosar excepţie de nelegalitate a actelor de la Tribunalul Bucureşti referitoare la repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2015 (raportul din data de 05.10.2017 al şefului Departamentului IT din cadrul Tribunalului Bucureşti), precum şi a procesului-verbal din 08.11.2016 al Inspecţiei Judiciare prin care dosarul x/2016 a fost repartizat către inspectorul judiciar C..

1.10. La data de 11.01.2018, partea reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

1.11. Prin încheierea din 08.02.2018, pentru motivele arătate în corpul acelei hotărâri, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibile cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, precum şi excepţia de nelegalitate, aşa cum au fost formulate de partea reclamantă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 810 din 26 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară, obligare la refacere şi întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C., ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, INSPECŢIA JUDICIARĂ, B., şi C., cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în Bucureşti, ca nefondată.

Definitivă, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluţie şi a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecţiei şi acordarea de daune morale în sarcina pârâţilor Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. şi C., în cond. art. 5 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, rap. la art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, şi decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397/2014.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în referire la capătul principal de cerere iii) vizând pretinsa conduită imputată pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii şi la capătul accesoriu de cerere privind acordarea de daune morale sub acest aspect în sarcina aceluiaşi pârât."

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 810 din 26 februarie 2018, a încheierii din 14 septembrie 2017 şi a încheierii din 8 februarie 2018, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi a încheierilor premergătoare recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte sentinţa, fata de respingerea capătului de cerere ce se refera la constatarea încălcării prevederilor legale si a abţinerii vădite a CSM de a analiza, de a se pronunţa si a stabili culpele magistraţilor, recurentul a invocat faptul că prevederile art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 nu conduc la exonerarea pârâtului CSM de a răspunde unei reclamaţii a unui justiţiabil; fiind admisă sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea acestor prevederi legale, prima instanţă trebuia să dispună suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Activitatea CSM este interdependentă de cea a Inspecţiei Judiciare faţă de prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, dar şi ale art. 40 lit. (f, j), art. 44 alin. (3, 6), art. 45 alin. (1), art. 47 alin. (1), art. 48 alin. (2), art. 49 alin. (6), art. 50, art. 51, art. 67 alin. (2,5,6), art. 74 alin. (2) etc.

Recurentul a arătat că una din faptele ilicite ale CSM rezidă din împrejurarea ca, deşi acesta i-a semnalat in vara lui 2016, într-o reclamatie, modul defectuos in care magistraţii lucrează la TB, iar inspectorii judiciari au tratat plângerea sa doar in mod formal, el însuşi a ignorat cu buna ştiinţă reclamaţia, ceea ce-l face sa cada sub incidenţa art. 1349 si art. 1357 C. civ.. De-a lungul acestui proces, CSM, alături de IJ ignora totalitatea drepturilor conferite de către art. 6 alin. (1) si art. 13 din CEDO, acum identice cu articolele cu acelaşi număr din C. proc. civ.

Prin lipsa repartizării aleatorii, s-a încălcat esenţa dreptului de acces la justiţie, aşadar exista o violare a art. 6 CEDO (v. cauza Burdov/Rusiei din cererea x/2004, soluţionata prin Hotărârea din 15.01.2009 a secţiei I, a Curţii de la Strasbourg).

Din aceasta perspectiva, nerespectarea principiului repartizării aleatorii conduce la problema încălcării disp. art. 6 alin. (1) CEDO. Verificarea respectării acestui drept prin reglementarea repartizării aleatorii, este altfel importanta, daca se urmăreşte prevenirea invocării unor încălcări ale dreptului in fata Curţii Europene. Mai mult, asigurarea unui proces echitabil are ca baza esenţială tocmai respectarea principiului repartizării aleatorii, si numai astfel, drepturile garantate de Convenţie simt concrete şi efective, iar nu teoretice si iluzorii, iar cele cuprinse în art. 6 au tocmai acest scop, efectivitatea si eficacitatea dreptului la un proces echitabil.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca noţiunea "instanţa stabilita prin lege" presupune asigurarea garanţiilor privind organizarea si compunerea tribunalului, reflecta un "principiu al statului de drept inerent oricărui sistem al Convenţiei", iar noţiunea de "lege" avuta ia vedere de art. 6 alin. (1) CEDO este extensiva si priveşte nu numai legislaţia referitoare la stabilirea si competenta organelor judiciare, dar si orice alta dispoziţie de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natura sa conducă la constatarea iregularităţii participării unui membru al formaţiunii de judecata la soluţionarea unei cauze.

Paratul CSM încalcă in mod vădit, prin conduita sa, art. 40 lit. (f) al Legii nr. 317/2004, făcând apel la interpretări ce vizează doar îndatoriri formale ale obligaţiilor sale legale stabilite de Constituţie si legi organice, negând ca el trebuie sa stabilească culpa magistraţilor pe care-i custodeste si care se afla prin comportamental lor profesional, sub incidenta art. 99 şi 99 indice 1 din Legea nr. 24/2012, pentru încălcări procedurale.

Judecătorul fondului uita ca art. 34 alin. (2) din Constituţie stabileşte fara dubii că CSM îndeplineşte rolul de instanţa de judecata, prin secţiile sale, in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor si prin urmare, paratul CSM se se află în culpa delictuala.

Recurentul se referă la schimbarea nr. dosarului x/2015 de la Jud. sector 6, in 6013/3 03/2015/a5, la tribunal. Recurentul mai critică paragraful 5 al paginii 19, prin aceea că judecătorul fondului încalcă principiul constituţional potrivit căruia legea e deasupra oricărui Regulament; Legea (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 317/2004) primează oricărui Regulament (aici art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară).

Judecătorul fondului confunda repartizarea aleatorie automata, cu aceea ciclica, care este dependenta 50 % de intervenţia umana. Se arată că trebuiau verificate procesele-verbale ataşate dosarului (de altfel, inexistente in situaţiile reclamate la TB si IJ), pentru repartizarea aleatorie către secţia a 3-a a tribunalului, apoi către propriul complet.

De altfel, parata C., a dispus in rezoluţia pe care a semnat-o la 12.12.2016, pentru dosarul x/2016, începerea cercetării disciplinare fata de judecatoarea D. de la CAB tocmai pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99, lit. o) din Legea 303/2004, respectiv pentru nerespectarea in mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a dosarelor.

Pârâţii C. si B. nu au respectat nici termenul de 45 zile, maxim admise de art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004, pentru a închide cercetările lor, in cele doua rezoluţii atacate in cauza de fata. Pe de altă parte, rezervarea actuală a postului insp. jud. C. pe raza CAB duce la concluzia ii interzicea sa se ocupe de un dosar îndreptat împotriva colegilor sau potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

În drept, recursul împotriva sentinţei a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţa din 14.09.2017, aceasta conţine o grava eroare procedurala, pentru ca se admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei C., excepţie ridicata de respectiva fara a mai fi avut aceasta calitate de a propune excepţii, căci si-a trimis întâmpinarea cu depăşirea timpului admis de lege, fiind decăzută din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepţii in afara celor de ordine publica.

In aceeaşi încheiere sunt făcute afirmaţii nelegale, in sensul ca ar fi trebuit sa dea adresa de domiciliu a numitei C. si ca respectiva fiind citata la IJ, termenul de 25 zile in care trebuia sa-si formuleze întâmpinarea se "dilata". In plus, se mai afirma m mod fals ca respectiva C. nu a ridicat excepţii, semnatarul încheierii uitând insa ca a ridicat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe care nelegal judecătorul a si acceptat-o ulterior.

În drept, recursul împotriva acestei încheieri a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii din 08.02.2018, fata de respingerea excepţiei de nelegalitate relativa la actele administrative efectuate la IJ si la TB in vederea repartizării aleatorii a cauzelor sale, se arată că prima instanţă a calificat greşit, ca fiind simple operaţiuni tehnico-administrative atât Raportul din 5.10.2017 al şefului Departamentul IT al TB, către preşedintele TB, precum si PV/8.11.2016 al IJ, prin care dosarul x/2016 a fost repartizat către insp. jud. C., uitând ca actele de repartizare a unui dosar precum si instrucţiunile de utilizare a ECRIS sunt acte administrative ce îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii din 08.02.2018, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Întâmpinările formulate de pârâţii Inspecţia Judiciară şi B.

Pârâţii Inspecţia Judiciară şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Referitor la susţinerile recurentului privind capătul principal de cerere iii) vizând pretinsa conduită imputată pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii", se arată că susţinerile recurentului sunt nefondate şi neîntemeiate. Astfel, aşa cum se reţine şi în cuprinsul sentinţei atacate, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de la termenul din data de 14.09.2017, pentru motivele arătate în corpul acelei hotărâri, Curtea de Apel Bucureşti a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. 7314/IJ/3S58/DIJ/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x emise de pârâta Inspecţia Judiciară.

Referitor la susţinerea recurentului privind suspendarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (3) din legea nr. 317/2004, republicată, se arată că este neîntemeiată, întrucât lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Faţă de respingerea excepţiei de nelegalitate, se arată că nu pot fi reţinute criticile recurentului, întrucât aşa cum se poate observa în încheierea din data de 08.02.2018, la acest termen a fost pusă în discuţie admisibilitatea excepţiei de nelegalitate formulată de reclamant în referire la procesul-verbal de repartizare la nivelul Inspecţiei Judiciare, precum şi în referire la lucrările de repartizare efectuate la nivelul Tribunalului Bucureşti, din perspectiva art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, prin încheierea din data de 18.02.2018, instanţa s-a pronunţat cu privire la admisibilitatea excepţiei din perspectiva art. 4 din Legea nr. 554/2004; în urma deliberării, instanţa de fond a apreciat că excepţia nu este admisibilă, motivul vizând natura în concret a respectivelor acte lato sensu atacate.

Faţă de cele menţionate, în mod corect instanţa de fond a apreciat că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată, având în vedere faptul că actele administrative contestate sunt rezoluţia de clasare nr. 7314/IJ/385S/DU/2016 şi rezoluţia/actul cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară, astfel că nu pot fi reţinute motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8.

Cu referire la încheierea din data de 14.09.2017, recurentul precizează că aceasta conţine o "gravă eroare procedurală, pentru că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.", motivând în acest sens că în cuprinsul încheierii, la pagina 2, punctul 1 sunt făcute afirmaţii nelegale.

Motivele de recurs cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. sunt neîntemeiate. În mod corect, Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea din data de 14.09.2018 a admis excepţia, apreciind, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii, că pârâta C. nu are calitate procesuală pasivă în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară, obligare la refacere şi întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM.

De asemenea, "Curtea reţine art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că pârâta menţionată justifică o calitate procesuală pasivă sub aspectul capătului de cerere în despăgubiri".

Faţă de celelalte critici formulate de recurentul-reclamant A., privind hotărârea instanţei pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi care vizează actele Inspecţiei Judiciare - rezoluţia nr. x/2016 şi actul nr. x/2017, se arată că sunt inadmisibile, motivat de faptul că, pe de o parte, instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă în ceea ce priveşte soluţionarea capătului principal de cerere privind "anulare rezoluţie şi a capetelor accesorii de cerere privind refacerea verificărilor şi acordarea de daune morale în sarcina pârâţilor Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. şi C., în condiţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, raportat la art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, şi decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397/2014; pe de altă parte, soluţia de unificare a jurisprudenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că - în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Inspecţia Judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Faţă de cele menţionate, se poate constata cu uşurinţa că sentinţa, precum şi încheierile recurate au fost motivate, în cuprinsul acestora fiind reţinute susţinerile părţilor, a fost expusă situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, cât şi motivele pentru care instanţa a respins sau a admis chestiunile deduse judecăţii, având în vedere dispoziţiile legale în materia contenciosului administrativ, şi a dispoziţiilor legale privind atribuţiile şi competenţele Inspecţiei Judiciare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205, art. 496 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicata, precum şi Legea nr. 554/2004.

4.2. Întâmpinarea formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de tardivitate a recursului, cu consecinţa respingerii acestuia ca tardiv formulat; excepţia nulităţii recursului, cu consecinţa anulării acestuia, ca nemotivat; în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Referitor la excepţia de tardivitate a recursului, se arată că raportat la data de 30.05.2018, când i s-a comunicat reclamantului hotărârea primei instanţe, recursul declarat la data de 18.06.2018 a depăşit termenul legal, care se împlinea la data de 15.06.2018.

Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, se arată că cererea de recurs este nulă si prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare, având in vedere că nu cuprinde dezvoltarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, menţiuni ce sunt obligatorii potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ.

Afirmaţia generală, conform căreia sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, în condiţiile in care s-au indicat numai articolele din C. proc. civ. ce constituie, în opinia recurentului, temeiurile legale, fără dezvoltarea acestor motive, nu reprezintă o motivare in sensul procedural al termenului. Mai mult decât atât, singura critică a recurentului se referă la neluarea de către instanţa de fond a măsurii suspendării facultative a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, critică ce insă nu se încadrează în niciunul dintre temeiurile de drept invocate.

Având în vedere că recurentul nu a dezvoltat criticile sale cu privire la sentinţa atacată, iar o încadrare a motivelor de către instanţa de recurs nu este posibilă, se solicită admiterea excepţiei nulităţii, cu consecinţa constatării nulităţii recursului, pentru nemotivare.

În subsidiar, asupra fondului recursului se arată următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) prg. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotararea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii actului procedural.

Întrucât recurentul nu a dezvoltat, in mod concret, criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nici nu a indicat formele de procedură încălcate, se impune cu necesitate concluzia că recurentulului nu i s-a produs nicio vătămare in înţelesul art. 175 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de recurs.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Testul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, însă analizând considerentele sentinţei se constată că aceasta cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, argumentele acesteia prezentând o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia. Aşadar, observând considerentele sentinţei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pentru care instanţa a apreciat că nu se poate imputa pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii o conduită necorespunzătoare faţă de soluţionarea sesizărilor reclamantului.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Ţinând cont de aceste aspecte, se arată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală cu privire la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară şi respingerea capătului de cerere privind conduita imputată subscrisului.

Astfel cum a arătat şi prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, reclamantul a avut posibilitatea reală şi efectivă de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la faptele apreciate de acesta ca fiind abateri disciplinare, pretins săvârşite de anumiţi judecători de la Tribunalul Bucureşti, care au intrat în completurile de judecată ce au soluţionat cauza în care reclamantul a fost parte.

Competenţa de soluţionare a sesizărilor reclamantului aparţine Inspecţiei Judiciare, în conformitate cu prevederile art. 44 şi urm. din Legea nr. 317/2004, în vederea exercitării acţiunii disciplinare fiind obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către această autoritate.

In virtutea prerogativelor ce revin Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare în materie disciplinară, pârâtul a înaintat Inspecţiei Judiciare sesizările reclamantului, respectând întocmai dispoziţiile legale la care face trimitere reclamantul.

Procedura disciplinară ce se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului este ulterioară etapei obligatorii de cercetare de către Inspecţia Judiciară a faptelor reclamate ca întrunind elementele constitutive ale unei abateri disciplinare şi intervine numai în măsura în care se dispune exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât cu privire la sesizarea reclamantului s-a dispus clasarea, în condiţiile art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege, prin rezoluţia nr. x/2016 a Inspecţiei Judiciare, rezultatul fiindu-i comunicat direct acestuia.

În mod corect, instanţa de fond a constatat că nu se poate reţine în sarcina pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii vreo obligaţie în luarea vreunei măsuri faţă de magistraţii nominalizaţi în sesizările formulate de recurent, câtă vreme împotriva acestora nu s-a declanşat de către Inspecţia Judiciară o acţiune disciplinară în condiţiile prevăzute de lege.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 din C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinări

Recurentul-reclamant a formulat răspunsuri la întâmpinările depuse de intimaţii- CSM şi Inspecţia Judiciară, prin care a combătut susţinerile celor doi intimaţi.

6. Aspecte procedurale

6.1. La dosar a fost ataşată Decizia nr. 687/2020 a Curţii Constituţionale, prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionaltiate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) raportate la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018.

6.2. În cadrul recursului, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 47 alin. (7) din Legea 317/2004 republicata.

6.3. La data de 6 aprilie 2021, recurentul a depus o completare la excepţia de neconstituţionalitate deja invocată, precum şi o cerere nouă de invocare a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

6.4. Prin încheierea din data de 19 octombrie 2021 pronunţată în Dosar nr. x/2021 (format în vederea soluţionării cererilor depuse de recurent conform punctelor 6.2 şi 6.3 din prezentele considerente), a fost admisă în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de recurentul-reclamant A.; a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi a fost respinsă în rest sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, ca inadmisibilă.

6.5. La termenul de azi, 19 octombrie 2021, au fost puse în discuţie cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională a României, precum şi excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin rezoluţia nr. x/2016 din 14.11.2016 întocmită de inspector judiciar E. şi avizată de inspector şef B., Inspecţia Judiciară a dispus, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, clasarea sesizării formulate de către petentul A..

Din verificările efectuate, inspectorul judiciar a constatat ca rezultând următoarele:

«Petentul [A.] a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 2080/09.03.2016, a încheierii de şedinţă pronunţată la data de 08.03.2016, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 12.01.2016, hotărâri pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2015.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în calitate de instanţă de fond, a creat dosarul asociat nr. x/2015, pe care l-a înaintat instanţei de control judiciar, respectiv Tribunalul Bucureşti, în vederea soluţionării cererii comune de apel declarate împotriva sentinţei şi a încheierilor pronunţate la data de 12.01.2016 şi 08.03.2016, în dosarul nr. x/2015.

Dosarul nr. x/2015 a fost înregistrat şi repartizat aleatoriu, în sistem informatic, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 09.05.2016, primind dată recomandată pe dosar la 10.05.2016.

Procedura prealabilă în dosarul nr. x/2015 a fost demarată la 10.05.2016, prin comunicarea către petent, în calitate de apelant, a obligaţiei de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 158,69 RON, obligaţie al cărei termen de complinire era data de 27.06.2016.

Din menţiunile existente în Ecris s-a constatat că la data de 24.06.2016, petentul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Pe cale de consecinţă, la data de 30.06.2016, s-a procedat la crearea dosarului asociat nr. x/2015, având ca obiect reexaminarea anulare cerere.

Prin încheiere de şedinţă din camera de consiliu din data de 01.07.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015.1, cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de către petent a fost respinsă ca neîntemeiată».

În motivarea rezoluţiei litigioase, emitentul a mai indicat faptul că «dosarul nr. x/2015 a fost înregistrat şi repartizat aleatoriu, în sistem informatic, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 09.05.2016, primind dată recomandată pe dosar la 10.05.2016.», «dosarul nr. x/2015 are ca obiect soluţionarea apelurilor declarate de către petent împotriva sentinţei civile nr. 2080/09.03.2016 şi a celor două încheieri pronunţate în dosarul nr. x/2015», respectiv că «referitor la afirmaţiile petentului precum că dosarele nu au fost repartizate aleatoriu la Tribunalul Bucureşti, din verificările efectuate au reieşit că au fost respectate dispoziţiile legale şi regulamentare incidente în cauză. (…) Asigurarea imparţialităţii şi transparenţei în realizarea actului de justiţie este garantată prin distribuirea aleatorie a dosarelor fiind eliminată posibilitatea repartizării dirijate a cauzelor. De altfel, folosirea programului informatic Ecris de repartizare aleatorie a cauzelor, pe complete şi termene de judecată, exclude orice posibilitate de dirijare a dosarelor către anumiţi judecători ai instanţei şi garantează, totodată, că repartizarea nu s-a făcut în beneficiul uneia dintre părţi», cu reţinerea totodată a disp. art. 11, art. 52 alin. (1) şi art. 53 din Legea nr. 304/2004."

Prin adresa nr. x/2017 emisă la 20.01.2017 de Inspecţia Judiciară prin inspector şef B., a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantul A. împotriva rezoluţiei nr. x/2016, apreciindu-se că aceasta a fost emisă «cu respectarea tuturor condiţiilor legale speciale în materie şi nu aduce atingere niciunui drept subiectiv sau interes legitim».

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu o acţiune ce priveşte, între altele, anularea rezoluţiei nr. x/2016 emisă la 14.11.2016 de pârâta Inspecţia Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de partea reclamantă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, precum şi a adresei nr. x/2017 emisă la 20.01.2017 de respingere a plângerii prealabile.

II.2. Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională a României

Recurentul a solicitat suspendarea judecăţrii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei invocate de către acesta.

Înalta Curte, având în vedere exclusiv excepţia de neconstituţionalitate admisă şi înaintată Curţii Constituţionale de către instanţa de recurs (art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004), constată că, potrivit art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

Înalta Curte menţionează că nu poate reţine înrâurirea hotărâtoare a modului de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională (fără a contesta existenţa unei legături între cele două cauze), existând la îndemâna recurentului remedii procesuale în măsura în care se va constata neconstituţionalitatea textului invocat de către acesta. Ca urmare, se va respinge ca nefondată cererea de suspendare formulată.

II.3. Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul-pârât CSM

Înalta Curte constată că, raportat la data comunicării sentinţei (30.05.2018), recursul declarat la data de 15.06.2018 conform datei poştei este formulat în interiorul termenului legal, astfel că va fi respinsă ca nefondată excepţia invocată.

II.4. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât CSM

Înalta Curte constată că recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Deşi cererea de recurs cuprinde şi aspecte de fapt, Înalta Curte constată că susţinerile din memoriul de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neexistând sancţiunea unei nulităţi parţiale a recursului. Astfel, va fi respinsă excepţia, ca nefondată.

II.5. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat o serie de critici referitoare în mod indirect şi la capetele de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei date de inspecţia judiciară şi acordarea de daune morale aferente acestuia.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din dispozitivul sentinţei recurate, sentinţa este definitivă în ceea ce priveşte soluţionarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluţie şi a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecţiei şi acordarea de daune morale în sarcina pârâţilor Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. şi C., în cond. art. 5 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, rap. la art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397/2014, respectiv art. 460 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acţiunii judiciare împotriva rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenţie activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acţiuni. Faţă de aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. şi faţă de reglementarea la art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep. a procedurii privitoare la rezoluţia de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că hotărârea pronunţată într-un astfel de caz este "irevocabilă", adică "definitivă" faţă de art. 8 din Legea nr. 76/2012, faţă de caracterul asemănător al celor două proceduri, hotărârea judecătorească pronunţată în cazul acţiunii îndreptate împotriva rezoluţiei de clasare este definitivă, la fel ca şi cea privind rezoluţia de respingere.

Prin urmare, aceste critici nu pot fi analizate de instanţa de faţă, învestită cu o cale de atac a recursului, nedeschisă de lege.

În schimb, Înalta Curte va analiza criticile prin raportare exclusivă la capătul principal de cerere vizând pretinsa conduită imputată pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii şi la capătul accesoriu de cerere privind acordarea de daune morale sub acest aspect în sarcina aceluiaşi pârât (aşa cum a precizat recurentul prin cererea de recurs).

Raportat la acest capăt de cerere, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă aplicabilitatea prevederilor art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a art. 1349 - Răspunderea delictuală - alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. cu art. 1357 - Condiţiile răspunderii - din acelaşi act normativ.

Având în vedere faptul că sentinţa este definitivă în ceea ce priveşte soluţionarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluţie şi a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecţiei, rezultă că lipseşte fapta ilicită pretinsă de partea reclamantă, nedemonstrându-se a fi existat vreo conduită nelegală a autorităţilor publice pârâte, astfel că în lipsa uneia dintre condiţiile cumulative amintite nu există temeiul angajării răspunderii delictuale.

Cât timp nu este îndeplinită una din condiţiile răspunderii civile delictuale, cerută cumulativ alături de celelalte condiţii prevăzute de textele mai sus menţionate, acţiunea în daune împotriva pârâtului CSM este nefondată.

Cum în mod corect a reţinut prima instanţă, nu devine incidentă nici răspunderea "funcţionarului" în sensul art. 16 din Legea nr. 554/2004, lipsind premisa esenţială a plăţii despăgubirilor.

Înalta Curte constată că majoritatea criticilor din cuprinsul memoriului de recurs se referă la aspecte ce ţin de capetele de cerere care nu pot face obiectul recursului (repartizarea aleatorie; schimbarea nr. dosarului x/2015 de la Jud. sector 6; încalcarea principiului constituţional potrivit căruia legea e deasupra oricărui Regulament; practica diferită a inspectorilor judiciari; nerespectarea termenului de 45 zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004; lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar). Aceste aspecte au fost definitiv soluţionate de prima instanţă, neputând fi reiterate în faţa instanţei de recurs.

Recurentul a invocat faptul că prevederile art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 nu conduc la exonerarea pârâtului CSM de a răspunde unei reclamaţii a unui justiţiabil; fiind admisă sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea acestor prevederi legale, prima instanţă trebuia să dispună suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 65 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării inspecţiei:

"(1) Se înfiinţează Inspecţia Judiciară ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea Inspecţiei Judiciare.

(...)(3) Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate."

Înalta Curte reţine că aceste prevederi legale nu instituie nicio prezumţie de culpă în sarcina pârâtului CSM, mai ales în condiţiile în care s-a reţinut cu putere de lucru judecat (pe primele capete de cerere) lipsa unei fapte ilicite. De asemenea, se mai reţine că nu a fost formulată nicio cerere de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a textului de mai sus; în fine, nu se poate reţine nici înrâurirea hotărâtoare a modului de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională existând la îndemâna recurentului remedii procesuale în măsura în care se va constata neconstituţionalitatea textului invocat de către acesta.

Niciunul din textele legale invocate de către recurent (art. 44 alin. (1), (3) şi 6 din Legea nr. 317/2004, art. 40 lit. f) şi j), art. 45 alin. (1), art. 47 alin. (1), art. 48 alin. (2), art. 49 alin. (6), art. 50, art. 51, art. 67 alin. (2,5,6), art. 74 alin. (2) nu duce la dovedirea culpei pârâtului CSM, astfel cum a invocat recurentul; faptul că, potrivit art. 34 din Constituţie, CSM îndeplineşte rolul de instanţă de judecata, prin secţiile sale, in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor nu duce la constatarea culpei delictuale a pârâtului CSM, deoarece nu se poate suprapune peste atribuţiile Inspecţiei Judiciare, care are propriul rol în cercetarea disciplinară şi sesizarea secţiei competente a CSM.

În concluzie, criticile invocate de recurent în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., deşi au fost formal invocate de către recurent, nu cuprind critici concrete cărora să le poată răspunde instanţa de recurs.

II.6. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 14 septembrie 2017

Recurentul a criticat această încheiere din perspectiva greşitei admiteri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a paratei C..

Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, prima instanţă a constatat că pârâta C. nu are calitate procesuală pasivă în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară, obligare la refacere şi întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM.

Or, aceste capete de cerere au fost soluţionate definitiv de prima instanţă, sentinţa fiind definitivă în ceea ce priveşte soluţionarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluţie şi a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecţiei şi întocmire alte rapoarte.

Ca urmare, nu pot fi analizate de către prezenta instanţă de recurs niciun fel de critici cu privire la excepţii procesuale ce privesc aceste capete de cerere, cât timp nu există calea de atac a recursului împotriva sentinţei, nu este deschisă nici împotriva încheierilor premergătoare.

Conform prevederilor art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. (aplicabile şi procedurii din recurs faţă de dispoziţiile art. 494 din C. proc. civ.), "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel."

În concluzie, cât timp recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva sentinţei pe capetele de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei, refacerea inspecţiei şi întocmire alte rapoarte, nu aree deschisă această cale de atac nici împotriva acestei încheieri care a soluţionat un incident procedural ce privea aceleaşi capete de cerere.

II.7. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 8 februarie 2018

Recurentul a criticat această încheiere din perspectiva greşitei respingeri a excepţiei de nelegalitate privind actele administrative efectuate la IJ si la TB in vederea repartizării aleatorii a cauzelor sale.

Prima instanţă a statuat că, prin excepţia de nelegalitate invocată, reclamantul a atacat, pe de o parte, o serie de aspecte privind repartizarea efectuată la nivelul Tribunalului Bucureşti cu privire la dosarul vizat de plângerea adresată Inspecţiei Judiciare, iar pe de altă parte chestiunea repartizării dosarului reclamantului la nivelul Inspecţiei Judiciare. Astfel, în urma deliberării, prima instanţă a apreciat că excepţia nu este admisibilă, motivul vizând natura în concret a respectivelor acte lato sensu atacate. Din punctul de vedere al Curţii, în discuţie nu sunt propriu-zis acte administrativ unilaterale, ci simple operaţiuni tehnico-administrative generatoare ale unor activităţi la nivelul instanţei sau la nivelul Inspecţiei Judiciare, susceptibile însă de analiză implicită potrivit art. 18 alin2 ca operaţiuni în controlul de legalitate propriu actului atacat. Practic, faţă de natura acelor chestiuni de simple operaţiuni tehnico-administrative, Curtea nu se învesteşte cu o excepţie de nelegalitate propriu-zis în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar prin prisma criticilor formulate în concret în conţinutul cererii introductive de instanţă, făcându-se referire la aspectele privind repartizarea dosarului şi repartizarea lucrării la nivelul Inspecţiei Judiciare, Curtea de apel a efectuat o analiză sub acest aspect în cond. art. 18 din Legea nr. 554/200, în cadrul capetelor de cerere având ca obiect anulare rezoluţie, refacere inspecţiei şi întocmirea de alte rapoarte. În mod corect, prima instanţă a statuat că, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, legea nu mai prevede o cale de atac separată, ci aceasta va fi disponibilă în raport de soluţia dată asupra fondului cererii de chemare în judecată.

Or, aceste capete de cerere au fost soluţionate definitiv de prima instanţă, sentinţa fiind definitivă în ceea ce priveşte soluţionarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluţie şi a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecţiei şi întocmire alte rapoarte.

Conform prevederilor art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. (aplicabile şi procedurii din recurs faţă de dispoziţiile art. 494 din C. proc. civ.), "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel."

În concluzie, cât timp recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva sentinţei pe capetele de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei, refacerea inspecţiei şi întocmire alte rapoarte, nu are deschisă această cale de atac nici împotriva acestei încheieri care a soluţionat un incident procedural (excepţia de nelegalitate) ce privea aceleaşi capete de cerere.

II.8. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională a României, ca nefondată; va respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, ca nefondate; va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 810 din 26 februarie 2018, a încheierii din 14 septembrie 2017 şi a încheierii din 8 februarie 2018, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională a României, ca nefondată.

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 810 din 26 februarie 2018, a încheierii din 14 septembrie 2017 şi a încheierii din 8 februarie 2018, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.