Challenge to statutory bar on auto instructor certification for influence trading convictions notwithstanding exemption from professional prohibition penalty

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 20.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, modificarea şi completarea art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 75/2014 privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere - Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto şi suspendarea executării lit. f) a art. 5 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 75/2014 privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere - Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în conformitate cu art. 14 din Legea 554/2004.

Ulterior, prin cererea depusă la data de 02.03.2021 reclamantul a modificat obiectul cererii, solicitând obligarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii să modifice şi să completeze art. 5 lit. f) din Anexa 2 ce cuprinde Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, aprobată prin art. 2 din Ordinul nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere.

Totodată, a solicitat suspendarea executării lit. f) art. 5 din Anexa 2 la Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, în conformitate cu art. 14 din Legea 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 78 din data de 27 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile ca nefondată şi a respins cererea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, având ca obiect suspendare act administrativ, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, precum şi suspendarea executării dispoziţiilor art. 5 lit. f) din Anexa nr. 2 la ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele legale incidente în speţă, neluând în considerare faptul că prin decizia penală nr. 1158/A/14.11.2018 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis apelul declarat de A., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 352/17.07.2018 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare, a fost înlăturată aplicarea faţă de acesta, în calitate de inculpat, a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. privind exercitarea profesiei de instructor de conducere auto.

A arătat recurentul-reclamant că, în conformitate cu Anexa 2 privind Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere, aprobată prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, art. 13 alin. (4), "Pentru urmarea cursurilor de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 5 sau, după caz, art. 7, cu excepţia condiţiei de studii. Condiţia de studii menţionată trebuie să fie îndeplinită la data obţinerii primului atestat de către titularii acestora".

Totodată, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din aceleaşi norme, "Persoana care solicită eliberarea atestatului de instructor auto trebuie ca, pe lângă condiţiile de studii, să îndeplinească cumulativ şi următoarele condiţii: ….f) să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, viol, lipsirea de libertate în mod ilegal, luarea sau darea de mită, trafic de influenţă, trafic sau consum ilicit de droguri, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia".

A opinat recurentul, pornind de la interpretarea textelor de lege enunţate, că urmarea hotărârii instanţei de fond, având în vedere că atestatul său de instructor auto a expirat la data de 15.01.2020 şi nu poate urma cursurile de pregătire profesională în vederea reînnoirii acestuia şi nu poate susţine examenul aferent, i-a fost încălcat dreptul constituţional la muncă prin ordinul de ministru contestat în cauză.

A mai arătat recurentul că este vorba despre o excepţie de la art. 5 lit. f) din Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere aprobate prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, având în vedere că, deşi a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa, luând în considerare natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi împrejurarea în care aceasta s-a produs şi de persoana celui care a săvârşit infracţiunea, a decis să nu-i mai interzică dreptul de a-şi exercita profesia de instructor de conducere auto.

Totodată, din moment ce a avut dreptul să-şi exercite profesia timp de 2 ani după condamnare, având atestatul valabil, este nelegal şi neconstituţional ca A.R.R. Bucureşti să-i îngrădească dreptul de a-şi exercita profesia prin neacceptarea susţinerii examenului de reînnoire a atestatului, prevalându-se de existenţa ordinului de ministru contestat. În concluzie, a apreciat că interzicerea de a urma cursurile de pregătire profesională în vederea reînnoirii atestatului şi susţinerii examenului aferent, echivalează cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 din C. pen. de către o instituţie care nu are acest atribut.

A mai subliniat recurentul că interzicerea exercitării meseriei de instructor auto pentru următorii 3 ani ar fi un act de discriminare a sa în comparaţie cu altă persoană condamnată pentru aceeaşi infracţiune, fără aplicarea pedepsei complementare de interzicere a exercitării profesiei dar care, la momentul condamnării, deţine un atestat de instructor auto valabil pentru o perioadă de 4-5 ani, timp în care intervine reabilitarea.

În continuare, a criticat sentinţa de fond pentru motivul că i-a respins în mod greşit ca nefondate susţinerile, reţinând prima instanţă că a fost condamnat la o pedeapsă penală pentru trafic de influenţă, iar această infracţiune este prevăzută ca o condiţie care împiedică obţinerea atestatului de instructor auto, în scopul asigurării bunei reputaţii a instituţiilor publice, eliminării eventualelor suspiciuni de corupţie, precum şi siguranţei persoanelor ce urmează să fie instruite.

Sub acest aspect a arătat că instanţa penală a cercetat modul de săvârşire a infracţiunii şi gravitatea acesteia, astfel cum a fost săvârşită, apreciind că nu reprezintă un pericol social în cazul în care îi acordă dreptul de a-şi exercita în continuare profesia. Ca urmare, pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu poate să constate că reprezintă un pericol social faţă de cetăţeanul instruit, câtă vreme instanţa penală a cercetat probele administrate şi a considerat că nu sunt un pericol pentru siguranţa cetăţenilor.

Or, consideră recurentul, neintroducerea acestei excepţii în completarea art. 5 lit. f) din Ordinul nr. 733/2013 lezează drepturile cetăţenilor la muncă, cetăţeni cărora nu li s-a aplicat de către instanţele de control judiciar o pedeapsă în acest sens.

De asemenea, a criticat sentinţa de fond şi pentru greşita comparaţie a funcţiei sale cu alte funcţii publice, respectiv magistrat, poliţist, medic, funcţionar public, în susţinerea argumentaţiei privind necesitatea îndeplinirii şi în alte domenii de activitate a anumitor condiţii pentru accederea în funcţie, menţinerea în funcţie şi îndeplinirea unor criterii de integritate morală şi profesională, în opinia sa funcţiile enumerate de către prima instanţă fiind publice şi reglementate prin legi speciale, neputându-se compara cu alte profesii comune.

În acest context a susţinut că a îndeplinit toate criteriile morale şi profesionale necesare exercitării funcţiei de instructor auto, iar instanţa penală a considerat în mod corect că nu se impune aplicarea pedepsei complementate de interzicere a exercitării profesiei de instructor auto, astfel că art. 5 lit. f) din Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere se referă la toate persoanele care au fost condamnate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi alte infracţiuni, neţinând cont de faptul că aplicarea acestor prevederi fără niciun fel de excepţii conduce la acte discriminatorii şi la încălcarea unui drept fundamental prevăzut de Constituţia României.

A reiterat recurentul-reclamant solicitarea privind suspendarea executării lit. f) a art. 5 din Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto până la soluţionarea definitivă a cauzei, în conformitate cu art. 14 din legea nr. 554/2004 şi a susţinut că în speţă cazul bine justificat este reprezentat de interzicerea, prin lit. f) a art. 5 din Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere, dreptului la muncă în condiţiile în care nicio lege şi nicio instanţă judecătorească nu i-a interzis acest drept.

În final a susţinut că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente prin prisma situaţiei sale familiale, suspendarea executării actului normativ contestat fiind de natură a preveni o pagubă iminentă, în condiţiile în care profesia de instructor auto este singura profesie pe care o exercită şi în situaţia interzicerii exercitării acesteia veniturile familiei ar fi reduse considerabil, familia sa fiind lipsită de o sursă esenţială de venit necesară întreţinerii personale şi a membrilor familiei, având 3 copii minori.

Concluzionând, a arătat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii necesare suspendării executării actului, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, solicitând suspendarea executării actului administrativ atacat.

Faţă de considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii în sensul modificării şi completării art. 5 lit. f) din Anexa 2 la Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere, aprobate prin art. 2 din ordinul Ministerului Transporturilor nr. 733/2013, în sensul completării şi introducerii în cadrul art. 5 lit. f), pe lângă excepţia reabilitării şi amnistiei, şi a excepţiei privind neaplicarea pedepsei complementare de interzicere a exercitării profesiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând, în principal respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii ca neîntemeiată, menţionând că a înţeles să critice sentinţa de fond din perspectiva încălcării unor norme de drept material, critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a reiterat în mod succint susţinerile din cererea de recurs şi a solicitat admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.

La termenul de dezbateri din data de 14 octombrie 2021, Înalta Curte a resping excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin întâmpinare, apreciind că din dezvoltarea recursului rezultă că partea a formulat critici care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu preliminar, întrucât din dezvoltarea recursului rezultă că recurentul-reclamant a formulat critici şi sub aspectul greşitei respingeri de către prima instanţă a cererii sale de suspendare a executării Ordinului nr. 733/2013, contestat în cauză, considerând acesta că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în mod cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este învestită şi cu soluţionarea recursului îndreptat împotriva acestei soluţii, astfel încât urmează să analizeze aceste critici, cu prioritate din perspectiva respectării termenului de formulare a căii de atac pe acest aspect, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit textului de lege menţionat, "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de suspendare".

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Prin art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. legiuitorul a statuat în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

În speţă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 78 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurată de reclamantul A., a fost comunicată acestuia la data de 13 mai 2021, conform dovezii de înmânare ataşată la dosar fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 26 mai 2021, data primirii la Curtea de Apel Galaţi, conform vizei aplicate pe cererea de recurs, ataşată la dosar recurs, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispoziţiilor art. 181-183 C. proc. civ.

Aşadar, de la data comunicării sentinţei, 13 mai 2021, curge termenul de 5 zile în vederea promovării căii de atac a recursului şi, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula recursul împotriva acestei hotărâri a fost data de 19 mai 2021, având în vedere zilele nelucrătoare.

În speţă, cum menţiunea vizei de primire aplicate pe cererea de recurs aflată la dosar indică faptul că memoriul conţinând motivele de recurs a fost depus la instanţa de fond la data de 26 mai 2021, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii din 13 mai 2021, împlinindu-se la data de 19 mai 2021, se reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Pe cale de consecinţă, în considerarea argumentelor reţinute supra şi a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul recurentului-reclamant având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, păstrând sentinţa atacată sub acest aspect.

În continuare, analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant pe fondul cauzei având ca obiect modificarea Ordinului nr. 733/2013 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cât priveşte contextul factual, se reţine că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantului A. de modificare şi completare a art. 5 lit. f) din Anexa 2 ce cuprinde Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, aprobată prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 733/2013.

În conformitate cu Anexa 2 privind Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere, aprobată prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, art. 13 alin. (4), "Pentru urmarea cursurilor de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 5 sau, după caz art. 7, cu excepţia condiţiei de studii. Condiţia de studii menţionată trebuie să fie îndeplinită la data obţinerii primului atestat de către titularii acestora".

Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din aceleaşi Norme, "Persoana care solicită eliberarea atestatului de instructor auto trebuie ca, pe lângă condiţiile de studii, să îndeplinească cumulativ şi următoarele condiţii:... f) să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, viol, lipsirea de libertate în mod ilegal, luarea sau darea de mită, trafic de influenţă, trafic sau consum ilicit de droguri, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia".

În fapt, prin sentinţa penală nr. 352/17.07.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galaţi a dispus condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (profesia de instructor de conducere auto) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (profesia de instructor de conducere auto) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Prin decizia penală nr. 1158/A/14.11.2018 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 352/17.07.2018 a Tribunalului Galaţi, şi, în rejudecare, a înlăturat aplicarea faţă de inculpatul A. a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de instructor de conducere auto).

Reclamantul a contestat în faţa instanţei de contencios administrativ dispoziţiile art. 5 lit. f) din Anexa 2 la Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere, considerând că prin aplicarea acestor dispoziţii i se interzice dreptul la muncă, respectiv dreptul de a-şi exercita profesia de instructor auto, în condiţiile în care nicio lege şi nicio instanţă judecătorească nu i-a interzis acest drept. Ca urmare, a solicitat modificarea şi completarea textului de lege menţionat, aprobat prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, în sensul completării art. 5 lit. f), pe lângă reabilitare şi amnistie, şi cu excepţia privind neaplicarea pedepsei complementare de interzicere a exercitării profesiei.

Soluţionând acţiunea formulată de reclamant, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins-o ca nefondată, reţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013 sunt legale şi temeinice şi nu se impun a fi modificate şi completate în sensul celor susţinute de reclamant.

Recurentul-reclamant A. a criticat hotărârea primei instanţe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 5 lit. f) din Anexa 2 ce cuprinde Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, aprobată prin art. 2 din Ordinul nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor auto, a metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere.

În esenţă, recurentul-reclamant a criticat sentinţa de fond, pe de o parte pentru greşita reţinere a condamnării sale la o pedeapsă penală pentru trafic de influenţă, aceasta fiind o condiţie care împiedică obţinerea atestatului de instructor auto, iar pe de altă parte pentru greşita apreciere a primei instanţe în sensul că sunt justificate condiţiile prevăzute pentru accederea şi menţinerea în funcţie, precum şi unele criterii de integritate morală şi profesională, astfel cum sunt reglementate şi pentru alte domenii de activitate nominalizate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de fond asupra acţiunii pentru modificarea Ordinului nr. 733/2013 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, prin raportare la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Cu privire la prima critică a reclamantului referitoare la faptul că, deşi a avut dreptul să-şi exercite profesia timp de 2 ani după condamnarea penală, având atestatul valabil, ar fi nelegal şi neconstituţional ca prin aplicarea dispoziţiilor actului contestat să-i fie îngrădit dreptul de a-şi exercita profesia, instanţa de control judiciar reţine că aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere că infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul, şi anume trafic de influenţă, este prevăzută în mod expres ca fiind o condiţie care îl împiedică pe acesta să participe la înscrierea într-un centru de pregătire, în vederea obţinerii atestatului, pentru a se asigura buna reputaţie a instituţiilor publice şi pentru a se elimina eventualele suspiciuni de coruptibilitate. În plus, scopul prevederii acestor condiţii îl reprezintă şi siguranţa celor ce urmează a fi instruiţi, aspect de natură a consolida legalitatea acestor norme.

Motivul de nelegalitate referitor la faptul că Ordinul nr. 733/2013 contravine, sub aspectul normelor de reglementare a accederii şi a menţinerii în funcţie din perspectiva condiţiei privind inexistenţa unei condamnări penale, contravine dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul la muncă şi a celor privind discriminarea, nu poate fi primit.

Cu privire la acest aspect este relevantă Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În speţă, dispoziţiile actului contestat respectă prevederile actelor normative cu forţă juridică superioară, respectiv dispoziţiile O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, fiind emis în temeiul art. 62 alin. (2) şi alin. (3), art. 63 şi art. 64 din acest act normativ, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor.

În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (2) şi alin. (3) din O.G. nr. 27/2011, autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, precum şi atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire, se fac în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.

Potrivit art. 63 şi art. 64 din acelaşi act normativ, programa de şcolarizare şi metodologia de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme. Condiţiile şi obligaţiile privind pregătirea teoretică şi practică a acestor persoane se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.

Luând în considerare şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi alin. (3) lit. g) din ordonanţa menţionată, rezultă că Ministerul Transporturilor este autoritatea competentă desemnată să stabilească normele obligatorii pentru autorizarea centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, a şcolilor de conducători auto, precum şi a instructorilor auto.

Cerinţa îndeplinirii de către persoana care solicită eliberarea atestatului de instructor auto, pe lângă condiţiile de studii, şi a altor condiţii cumulative, printre care şi cea a inexistenţei unei condamnări printr-o hotărâre judecătorească penală pentru mai multe infracţiuni, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia, prevăzută de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Anexa nr. 2, criticată de către recurentul-reclamant, nu are un caracter nelegal sau discriminatoriu.

Sub acest aspect este de observat că Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate emitentă şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) şi (3), art. 63 şi art. 64 din O.G. nr. 27/2011 şi art. 4 alin. (4) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013, a adoptat o reglementare necesară, proporţională şi nediscriminatorie prin normele privind autorizarea instructorilor auto, emiterea acestor norme justificându-se prin modificările aduse legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislaţiei comunitare în domeniu, respectiv Directiva 2006/126/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătăţirea siguranţei rutiere, facilitarea liberei circulaţii a persoanelor care îşi stabilesc reşedinţa într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul şi reducerea posibilităţilor de fraudare, modificată prin Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012.

În contextul arătat, în mod justificat instanţa de fond a apreciat că impunerea unor condiţii pentru desfăşurarea profesiei de instructor auto, raportat şi la alte domenii de activitate în care sunt prevăzute anumite condiţii, incompatibilităţi, conflicte de interese, nu este de natură a-i încălca recurentului-reclamant dreptul la muncă sau dreptul acestuia de a profesa în continuare în domeniul respectiv, evident, cu respectarea prevederilor legale, deoarece introducerea acestor cerinţe de funcţionare reprezintă o garanţie a asigurării desfăşurării activităţii în bune condiţii în domeniul specializat, inclusiv din perspectiva îndeplinirii de către personal a criteriilor de integritate morală şi profesională.

În altă ordine de idei, este de observat faptul că susţinerile formulate de parte din această perspectivă nu pot forma obiectul unor veritabile critici de nelegalitate a normelor contestate. Constată instanţa de control judiciar că, în realitate, prin argumentele invocate partea tinde spre înlăturarea de la aplicare a unor norme legale în forma aflată în vigoare, pentru simplul motiv că acestea nu prevăd posibilitatea de a solicita eliberarea atestatului de instructor auto şi de către persoanele condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni, dar în privinţa cărora nu s-a dispus sau s-a anulat măsura aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării profesiei, lucru ce nu poate fi acceptat în cadrul acestui demers judiciar, simpla nemulţumire a părţii în legătură cu neincluderea în textul legal criticat şi a excepţiei amintite nefiind de natură a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actul atacat.

Or, în maniera în care a procedat la reglementarea condiţiilor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, intimatul-pârât a respectat întocmai dispoziţiile legale incidente, astfel încât susţinerile de mai sus nu se pot transpune în reale motive de nelegalitate ale normelor contestate, fiind, în realitate, simple critici la adresa actului normativ în discuţie.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului contestat în cauză, prima instanţă reţinând în mod corect că dispoziţiile art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013 sunt legale şi temeinice şi nu se impun a fi modificate şi completate în sensul celor solicitate de parte, argumentele expuse de către recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant cu privire la soluţia pronunţată asupra acţiunii de modificare a Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi ca tardiv recursul aceleiaşi părţi în privinţa soluţiei primei instanţe asupra cererii de suspendare a executării ordinului contestat, menţinând sentinţa de fond atacată. Totodată, având în vedere că nu au fost formulate critici referitoare la soluţia de respingere a excepţiei lipsei procedurii prealabile, hotărârea de fond urmează a fi menţinută şi sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 78 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal având ca obiect modificarea Ordinului nr. 733/2013 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei civile nr. 78 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.