Tax assessment challenge allowed and remanded after ratification of foreign power of attorney cured procedural defect

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 371/16.10.2017, a Deciziei de impunere x/06.03.2017, precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.03.2017 şi a Deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 90 din data de 04 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant B., în calitate de împuternicit-administrator, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că singurul act depus în susţinerea calităţii de reprezentant, şi anume procura nr. 2379/26.05.2017, depusă doar în copie tradusă, fără o legalizare din partea unui notar din România, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 82 din C. proc. civ., deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă în mod clar împuternicirea de reprezentare a societăţii în faţa instanţelor de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant B. în calitate de împuternicit-administrator, reprezentată convenţional de avocat C. din cadrul Baroului Bacău, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Printr-o declaraţie depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societăţii recurente-reclamante, a precizat că îşi însuşeşte cererea de recurs formulată în cauză.

3.1. În dezvoltarea primului motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul unei succinte prezentări a modului de desfăşurare a dezbaterilor în faţa instanţei de fond, la termenul de judecată din data de 04 octombrie 2018, că aspectele care atrag incidenţa motivului de casare invocat şi, implicit, nulitatea hotărârii de fond, constau în faptul că în cuprinsul sentinţei recurate s-a reţinut în mod greşit inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 86 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte procura în discuţie a fost emisă într-un alt stat, iar pe de altă parte administratorul societăţii - D. este cetăţean român, cu domiciliul în România.

A considerat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a luat în considerare în mod eronat un element de extraneitate, fără să-l pună în discuţia contradictorie a părţilor, încălcând astfel reguli şi principii fundamentale ale procesului civil. Mai exact, a arătat că instanţa a nesocotit dreptul de dispoziţie al părţilor, drept prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat că instanţa de fond nu a respectat principiul contradictorialităţii procesului, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., ale cărui dispoziţii le-a enunţat. În susţinerea opiniei exprimate, a arătat că niciuna dintre părţile în cauză nu a invocat nevalabilitatea procurii sub aspectul încheierii acesteia în alt stat şi al neconfirmării de către un notar român, instanţa de fond fiind ţinută de obligaţia de a pune în discuţia contradictorie a părţilor aspectele reţinute astfel cu încălcarea regulilor procedurale.

În plus, prima instanţă a nesocotit şi prevederile art. 20 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege".

Din această perspectivă recurenta a susţinut că, dacă prima instanţă i-ar fi acordat posibilitatea să formuleze apărări, ar fi invocat prevederile art. 2637 şi art. 2638 din Cartea a VII-a C. civ. referitoare la dreptul internaţional privat, în interpretarea cărora consideră că în speţa de faţă sunt aplicabile prevederile legii române, mai exact dispoziţiile privitoare la contractul de mandat, pe care prima instanţă ar fi trebuit să le analizeze.

3.2. În referire la cel de-al doilea motiv de casare, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă nu a analizat toate apărările sale, referindu-se în acest sens la cele două paragrafe din cuprinsul procurii, invocate în dovedirea calităţii de reprezentant al părţii, din care rezultă cu evidenţă mandatul acordat pentru ducerea la îndeplinire a treburilor în instanţa de judecată, cu toate drepturile procedurale, prima instanţă ignorând aceste aspecte având în vedere că din considerentele hotărârii pronunţate nu rezultă că s-ar fi făcut trimitere la aceste paragrafe.

Ca urmare, prima instanţă a nesocotit prevederile art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) şi art. 20 din C. proc. civ., neluând în considerare şi neîntemeindu-şi soluţia pe apărările şi cererile părţilor, respectiv pe explicaţiile oferite de acestea, încălcându-le astfel dreptul la apărare. Cu alte cuvinte, a menţionat că, chiar în ipoteza înlăturării apărărilor părţilor, prima instanţă ar fi trebuit să-şi expusă argumentaţia în cuprinsul hotărârii, în caz contrar situaţia respectivă putând fi asimilată lipsei motivelor pe care se întemeiază soluţia instanţei.

3.3. Cât priveşte cel de-al treilea motiv de casare, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea de fond a fost pronunţată cu nesocotirea sau interpretarea greşită a normelor de drept material referitoare la contractul de mandat, astfel cum sunt acestea reglementate în cuprinsul art. 2009 şi urm. din cap. IX C. civ.. Totodată, prima instanţă nu a dat eficienţa necesară prevederilor art. 1266 şi urm. din C. civ. cu privire la interpretarea contractului.

În dezvoltarea criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a făcut o succintă prezentare a împrejurărilor în care administratorul societăţii a împuternicit-o pe numita B., prin procura în discuţie transmisă de la locul unde se afla la momentul respectiv, şi anume Cernăuţi, Ucraina, să reprezinte interesele societăţii în faţa tuturor instituţiilor, inclusiv în faţa instanţei de judecată, susţinând astfel, contrar aprecierii instanţei de fond, că este vorba despre un mandat general.

Ca urmare, este greşită aprecierea instanţei de fond în sensul că în enumerarea organelor şi instituţiilor în faţa cărora mandatara are dreptul de a reprezenta socitatea, cuprinsă în conţinutul procurii, are caracter limitativ, în opinia părţii această enumerare având caracter exemplificativ, având în vedere şi sintagma "toate".

În plus, a subliniat că la pag. 2 din procura în discuţie, paragraful 4, a fost menţionat în mod expres dreptul mandatarei de reprezentare în vederea "ducerii treburilor în instanţa de judecată cu toate drepturile procedurale" şi "să săvârşească alte acţiuni cu semnificaţie juridică", fiind individualizate în mod explicit operaţiunile pe care le poate defăşura mandatara, astfel încât rezultă faptul că B. a fost împuternicită inclusiv pentru a reprezenta societatea în faţa instanţei de judecată.

A mai enunţat recurenta dispoziţiile art. 2012, art. 1266 şi art. 1268 din C. civ., susţinând că rezultă cu evidenţă că procura a fost emisă în contextul emiterii deciziei de impunere şi în scopul contestării obligaţiilor fiscale stabilite prin aceasta. Sub acest aspect nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond potrivit căreia actele pe care mandatara le poate îndeplini nu sunt prevăzute în mod clar în cuprinsul procurii, întrucât, chiar în aceată ipoteză dispoziţiile art. 1268 alin. (2) din C. civ. stabilesc regula conform căreia, în situaţia existenţei unor clauze îndoielnice, acestea se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe.

Conchizând, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a golit de conţinut instituţia mandatului, interpretând în mod eronat prevederile legale incidente în materie, consecinţa fiind punerea societăţii în imposibilitatea de a-şi valorifica un drept pe fondul chestiunii litigioase.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la data de 18.01.2019, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond atacate ca legală.

A susţinut, în esenţă, că în condiţiile în care procura în discuţie este considerată un mandat general, dreptul de reprezentare în instanţă trebuia precizat în mod expres, cu claritate, iar nu pe cale de deducţie. În plus, deşi procura este emisă în alt stat, nu este incidentă situaţia reglementată de art. 86 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu este vorba despre un mandat general, ci despre un mandat limitat la actele indicate în mod expres, precum şi prin raportare la împrejurarea că administratorul societăţii este cetăţean român, cu domiciliul în România.

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, în principal pe excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, iar în subsidiar ca nefondat.

În cauză, a fost formulată o cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante A. S.R.L. prin lichidator judiciar E., de către F., prin care a solicitat admiterea în principal a cererii de intervenţie accesorie, admiterea cererii de recurs formulată de recurentă, casarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bacău şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În esenţă, motivele de fapt şi de drept invocate sunt identice cu cele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de recurs. Cererea de intervenţie accesorie a fost comunicată intimatelor-pârâte la data de 14.05.2021, fiind pusă în discuţia contradictorie a părţilor la termenul de dezbateri din data de 14.10.2021.

La termenul menţionat, înaintea dezbaterilor pe fondul cauzei, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 64 din C. proc. civ., a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de F. în favoarea recurentei - reclamante, apreciind că titularul cererii justifică un interes în cauză.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs şi a cererii de intervenţie accesorie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate şi încadrate de parte în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar al reclamantei vizează anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 371/16.10.2017, precum şi a Deciziei de impunere x/06.03.2017, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.03.2017 şi a Deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a respins sub acest aspect acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că acţiunea introductivă a fost depusă la instanţă fără semnătura reprezentantului societăţii reclamante, fiind semnată ulterior de către avocat.

Totodată, a reţinut că singurul act depus în susţinerea calităţii de reprezentant, şi anume procura nr. 2379/26.05.2017, depusă doar în copie tradusă, fără o legalizare din partea unui notar din România, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 82 din C. proc. civ., deoarece din cuprinsul căreia nu rezultă în mod clar împuternicirea de reprezentare a societăţii reclamante în faţa instanţelor de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanţe a exercitat recurs reclamanta A. S.R.L. prin reprezentant B. în calitate de împuternicit-administrator, reprezentată convenţional de avocat C. din cadrul Baroului Bacău, criticând-o pentru nelegalitate. Cererea de recurs a fost însuşită prin declaraţia depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, de către Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societăţii recurente-reclamante.

Potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

5.1. Prima critică invocată de recurentă în susţinerea recursului, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către prima instanţă a dreptului de dispoziţie al părţilor, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, reglementate prin art. 9, art. 14 şi art. 20 din C. proc. civ.. În esenţă, partea a susţinut că nu a avut posibilitatea să formuleze concluzii şi apărări cu privire la excepţia invocată de instanţa de fond, care nu a pus în discuţia părţilor valabilitatea procurii de reprezentare, deşi reprezentantul pârâtelor a solicitat acest lucru, acordând direct cuvântul asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Relativ la acest motiv de recurs este de observat faptul că include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevăzută de art. 335 alin. (1) şi art. 338 din C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

În speţă, astfel cum s-a arătat, recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanţei de fond din perspectiva încălcării dreptului de dispoziţie, a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, apreciind că aceasta a pronunţat o soluţie nelegală ce atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, această primă critică a părţii prin care i se impută instanţei de fond încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, este apreciată de Înaltă Curte ca nefondată.

Din practicaua hotărârii atacate rezultă că la termenul de dezbateri din data de 04 octombrie 2018 instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al numitei B. pentru societatea reclamantă, acestea având posibilitatea să pună concluzii şi să formuleze apărări cu privire la această excepţie, inclusiv din perspectiva valabilităţii procurii de reprezentare depusă în cauză, motiv pentru care nu se verifică susţinerea recurentei potrivit căreia prima instanţă a încălcat dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.

De altfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond a respectat prevederile art. 82 din C. proc. civ., acordând reclamantei un termen pentru a depune dovada de reprezentare a societăţii pentru persoana care a înţeles să formuleze acţiunea în numele acesteia, iar la termenul fixat pentru soluţionarea cauzei a pus în discuţie excepţia invocată, apreciind-o întemeiată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu respectarea regulilor de procedură incidente în cauză, soluţia fiind la adăpost de orice critică de natură a determina reformarea acesteia din perspectiva reliefată.

5.2. Analizând hotărârea pronunţată din perspectiva criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a înţeles să impute instanţei de fond neanalizarea argumentelor invocate cu privire la excepţia invocată, relativ la conţinutul anumitor paragrafe din cuprinsul procurii, nesocotind astfel prevederile art. 9, art. 14 şi art. 20 din C. proc. civ., deoarece a pronunţat soluţia fără a argumenta şi a analiza apărările, cererile şi explicaţiile părţii.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speţă, deşi recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu a dezvoltat critici care se circumscriu acestui motiv de nelegalitate. Ca urmare, este de observat că partea nu a arătat în concret care sunt argumentele contradictorii sau străine de natura cauzei, susţinând doar că instanţa de fond nu a făcut trimitere în hotărârea pronunţată la anumite paragrafe cuprinse în procura prezentată, considerând astfel că nu şi-a întemeiat soluţia pe apărările şi cererile părţilor.

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei de fond, prima instanţă a reţinut că a procedat la verificarea actelor de la dosar şi a dovezilor invocate de apărătorul reclamantei cu privire la calitatea de reprezentant al societăţii, expunând argumentele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia pronunţată, permiţând astfel exercitarea controlului ierarhic de legalitate.

În acest context, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat. Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantei nu face incident motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii.

Pe de altă parte, argumentele aduse de recurentă în cadrul acestor prime motive de nelegalitate ar putea releva eventual o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipotezele că hotărârea recurată ar fi pronunţată cu încălcarea normelor de procedură sau ar fi nemotivată nu pot fi reţinute.

5.3. Aşadar, analizând sentinţa de fond prin prisma criticilor subsumate celui de-al treilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine incidenţa acestui motiv, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, astfel că recursul recurentei-reclamante este fondat sub acest aspect, impunându-se admiterea acestuia şi reformarea sentinţei, în considerarea argumentelor ce succed.

Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte va admite cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul recurentei-reclamante de către intervenientul accesoriu F., cerere calificată ca o apărare în interesul societăţii recurente-reclamante ţinând cont de soluţia primei instanţe şi de faptul că din actele dosarului rezultă că acesta a avut calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii reclamante până la data de 27.07.2020, când a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Cât priveşte recursul exercitat în cauză este de observat, aşa cum s-a arătat şi la pct. 3 din prezenta decizie, că prin declaraţia depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societăţii recurente-reclamante, a precizat că îşi însuşeşte cererea de recurs formulată în cauză.

În referire la cererea de intervenţie accesorie formulată în sprijinul recurentei-reclamante de către intervenientul accesoriu F., instanţa de control judiciar reţine că motivele de fapt şi de drept invocate sunt identice cu cele prezentate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, iar sub aspectul interesului formulării cererii de intervenţie se observă că intervenientul justifică un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual. Aşa fiind, acesta va obţine un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii pe care o apără, deoarece hotărârea pronunţată va stabili o situaţie ce conferă intervenientului accesoriu certidudinea că drepturile sale nu sunt afectate.

Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Aşa cum s-a arătat în considerentele expuse la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că singurul act depus în susţinerea calităţii de reprezentant, şi anume procura nr. 2379/26.05.2017, depusă doar în copie tradusă, fără o legalizare din partea unui notar din România, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 82 C. proc. civ., deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă în mod clar împuternicirea de reprezentare a societăţii în faţa instanţelor de judecată.

Înalta Curte nu poate valida soluţia primei instanţe, deoarece aceasta relevă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material privitoare la contractul de mandat, criticile recurentei-reclamante sub acest aspect fiind întemeiate.

Astfel, a susţinut recurenta, prima instanţă nu a dat eficienţă prevederilor art. 1266 şi urm. din C. civ. referitoare la interpretarea contractului, în aprecierea legalităţii procurii de reprezentare depuse la dosar neluând în considerare împrejurările în care acest mandat a fost acordat şi nici modul în care această procură a fost concepută, din cuprinsul acesteia rezultând fără echivoc faptul că d-na B. era împuternicită să reprezinte interesele societăţii reclamante în faţa tuturor instituţiilor, inclusiv în faţa instanţei de judecată. Cu alte cuvinte, a susţinut că instanţa de fond a constatat în mod greşit că această procură nu poate fi considerată un mandat general.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că exercitarea oricărui aspect al acţiunii civile (inclusiv calea de atac) poate fi făcută, în condiţiile legii, de parte prin reprezentant legal sau de un reprezentant convenţional al acesteia, neputându-se accepta ca un reprezentant convenţional al unei persoane fără calitate de a exercita respectiva acţiune sau cale de atac, să o poată introduce şi susţine.

În egală măsură, întrucât din punct de vedere juridic, ceea ce nu se probează este identic cu ceea ce nu există (idem est non esse et non probari), reţine că lipsa dovezii calităţii de reprezentant înseamnă chiar lipsa acestei calităţi, respectiv introducerea cererii de chemare în judecată de către o persoană care nu avea calitatea de reprezentant al reclamantei, iar sancţiunea aplicabilă este cea prevăzută de art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv anularea cererii de chemare în judecată.

În speţă, prin procura nr. 2379/26.05.2017 întocmită în Cernăuţi, Ucraina, F., în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii reclamante A. S.R.L., a împuternicit pe numita B., care a deţinut şi funcţia de contabil al societăţii, să reprezinte interesele acesteia şi să gestioneze buna desfăşurare a activităţii.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de societate, prin reprezentant B., în baza procurii menţionate cu privire la care instanţa de fond a reţinut că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 86 din C. proc. civ., deşi partea a formulat apărări şi a administrat probe din care rezultă că procura invocată în susţinerea calităţii de reprezentant a fost dată anterior formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la momentul formulării contestaţiei administrative, rezultând cu evidenţă scopul transmiterii acesteia.

În doctrină s-a reţinut în privinţa persoanei juridice ce a recurs în timpul procesului la procedeul reprezentării convenţionale, că la dosar ar trebui să existe nu numai dovada calităţii de reprezentant legal, în condiţiile art. 151 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., ci şi dovada calităţii de reprezentant convenţional, potrivit art. 151 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, obligaţii îndeplinite în cauză.

În speţă sunt incidente dispoziţiile legale ce reglementează contractul de mandat, respectiv cele referitoare la efectele retroactive produse de ratificarea unui mandat.

Într-o definiţie succintă, contractul de mandat este contractul prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie/îndeplinească un act sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte persoane denumită mandant.

În sensul dispoziţiilor art. 1226 din noul C. civ., obiectul obligaţiei (prestaţiei) mandatarului trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil şi licit, şi întotdeauna pare a consta în încheierea unuia sau mai multor acte juridice "pe seama", adică în contul sau pe socoteala mandantului. Poate fi vorba de orice act juridic, unilateral (renunţarea la un drept; ratificarea unui act; denunţarea unui contract; confirmarea unui act etc.) sau bi/multilateral (contract), afară de cazul celor care nu pot fi încheiate decât personal (căsătoria; testamentul etc.). Este posibil astfel ca executarea mandatului să fie însoţită şi de anumite acte materiale sau intelectuale, cum ar fi cazul celor de consiliere a clientului de către avocatul pe care l-a angajat pentru a-l reprezenta într-un proces, reprezentarea în proces fiind o activitate caracteristică unui contract de mandat.

Art. 2012 din noul C. civ. prevede: (1) Dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit. (2) Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numeşte procură. (3) Dispoziţiile referitoare la reprezentarea în contracte se aplică în mod corespunzător.

Reglementat de art. 2013 din noul C. civ., mandatul cu reprezentare este încheiat în formă verbală sau scrisă, cea din urmă putând fi autentică sau sub semnătură privată, iar acceptarea acestuia poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar.

Lipsa dovezii calităţii de reprezentant presupune situaţia în care cererea este introdusă în numele titularului, cu alte cuvinte în cerere se menţionează faptul că se acţionează în numele şi în interesul altei persoane, adică în calitate de reprezentant, iar la dosar nu există dovada din care să rezulte abilitarea celui care a formulat cererea de a-l reprezenta pe titular şi nici nu a putut fi justificată în termenul acordat de instanţă în acest scop. Ca urmare, lipsa dovezii calităţii de reprezentant este sancţionată cu nulitatea necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 2 din C. proc. civ.

Însă, titularul dreptului poate ratifica actele îndeplinite de persoana care a acţionat fără a avea calitatea de reprezentant, validând contractul şi acoperind astfel nulitatea. Acest lucru se poate realiza prin confirmarea contractului, principala formă de validare a acestuia.

Conform art. 1312 din C. civ., "Ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de terţi între timp".

În speţă, probatoriul administrat sub acest aspect şi cererea de intervenţie formulată de F. confirmă mandatul de reprezentare a societăţii reclamante în faţa instanţei de judecată, acordat mandatarului B., criticile părţii aduse sentinţei de fond din perspectiva interpretării greşite a normelor de drept material referitoare la contractul de mandat fiind întemeiate.

Prin cererea de intervenţie formulată în cauză, intervenientul accesoriu F. a susţinut că din conţinutul mandatului de reprezentare acordat mandatarului B. rezultă că mandatul a fost unul general, persoana împuternicită având drept de reprezentare şi semnătură, atât în activitatea curentă a societăţii, în relaţia cu terţii, cât şi reprezentarea în faţa autorităţilor, instituţiilor şi instanţelor de judecată din România, în considerarea imposibilităţii acestuia de a fi prezent în România.

La dosarul cauzei au mai fost depuse un extras din registrul public al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, din care rezultă calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii reclamante a intervenientului accesoriu F., şi o declaraţie notarială autentificată prin încheierea nr. 958 din data de 12.04.2021 de către G. "G." din Suceava, prin care F. a declarat pe propria răspundere că înţelege să confirme validitatea mandatului dat doamnei B. de a-l reprezenta în prezenta cauză, în conformitate şi în integritatea conţinutului procurii nr. 2379/26.05.2017, atât în faţa Curţii de Apel Bacău, cât şi în stadiul de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în orice cale extraordinară de atac.

De asemenea, prin declaraţia depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societăţii recurente-reclamante, a precizat că îşi însuşeşte cererea de recurs formulată în cauză.

În acest context factual şi normativ, instanţa de control judiciar reţine că a fost depusă ratificarea şi confirmarea reprezentării societăţii recurente-reclamante A. S.R.L. de către B., semnată de F., în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii în perioada de referinţă, conform procurii nr. 2379/26.05.2017, mandat general de reprezentare conform art. 86 din C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, constatând că în mod greşit Curtea de Apel Bacău a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al societăţii reclamante şi a respins acţiunea pe acest aspect, pronunţând soluţia cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acesteia, formulată de intervenientul accesoriu F., va casa sentinţa de fond şi va trimite dosarul primei instanţe pentru cercetarea fondului cauzei.

Cu ocazia rejudecării se va proceda la cercetarea fondului cauzei şi se va lămuri în mod corespunzător situaţia de fapt si de drept existentă în speţa dedusă judecăţii, cu luarea în considerare a tuturor susţinerilor şi apărărilor părţilor, precum şi a celor statuate în cuprinsul prezentei decizii şi a soluţiei adoptate cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte reţine că sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel încât, în temeiul art. 63 şi art. 496 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar E., şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de F., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva sentinţei civile nr. 90 din 04 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de F..

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.