Ministry's appeal for budget recovery from EU-funded project partner rejected; contract fault shared, evidence-based findings upheld.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 11.04.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, A. S.R.L., solicitând recuperarea creanţei bugetare în cuantum de 623.710,96 RON rezultată din contractul de finanţare x,3/S/60002, în parteneriat cu B., Instituto de Formacion Integral Spania, A. S.R.L., Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 3 Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L la plata dobânzilor fiscale prevăzute de art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală din 2003, iar după data de 01.01.2016 prevăzute de art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, calculate asupra sumei de 623.710,96 RON, sumă achitată de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la data de 27.01.2017, din bugetul de stat, potrivit extrasului de cont anexat cererii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1317 din 05 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. 2. din prezenta decizie, a formulat recurs reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a considerat că pârâta nu are o culpă exclusivă ţinând cont doar de articolul 9 alin. (1) şi (2) din contractul de finanţare, fără să considere şi responsabilităţile fiecărui partener, prezentate pe larg în Actul Adiţional nr. 1 la Acordul de Parteneriat nr. 2006/16.09.2009, din care rezultă că liderul avea calitatea de supervizor, iar pârâta era responsabilă cu implementarea Componentei 2- formarea profesională, fiind omis un act fundamental în elucidarea prezentei cauze.

- al doilea punct reţinut de instanţă şi judecat în maniera subiectivă este acela cu privire la faptul că bugetul era cheltuit doar în proporţie de 25% în luna 29 de implementare. Se solicită a se observa că bugetul alocat pârâtei era de 9.531.569,38 RON, ulterior ridicându-se la 10.131.569,38 RON sumă care reprezintă peste 50% din suma totală a bugetului. Faptul că pârâta nu a reuşit să angajeze cheltuielile din bugetul care îi era alocat a contribuit ca la finalul proiectului execuţia bugetară să fie de 59%. Faptul că pârâta nu a angajat cheltuieli a fost eronat imputat reclamantei. Pârâta avea în gestiune suma cea mai mare din cadrul parteneriatului, tocmai pentru că activitatea de formare implică cheltuielile cele mai importante, cheltuieli care ulterior nu au mai fost efectuate. Suma mare alocată se datora faptului că jumătate din indicatorii care trebuiau realizaţi erau în sarcina pârâtei şi nu au mai fost realizaţi.

- instanţa a reţinut că obiectul procesului-verbal nr. x/01.10.2015 îl constituie "Depăşirea procentului de 15% cheltuieli de tip FEDR raportat la valoarea total eligibilă validată" şi omite să constate că în acelaşi proces-verbal autoritatea contractantă spune că "Diminuarea valorii bugetului proiectului funcţie de indicatorii atinşi (indicatori atinşi în proporţie de 43,11 % în raport cu execuţia bugetară de 59,99%). Pârâta avea în gestiune peste 50% din valoarea totală a bugetului, iar faptul că nu a reuşit să îşi ducă la îndeplinire atribuţiile stabilite prin Acordul de parteneriat a avut ca efect nerealizarea sesiunilor de formare baby sitter. Nerealizarea acestor sesiuni a avut ca efect neangajarea de cheltuieli, iar neangajarea de cheltuieli a avut ca efect o execuţie bugetară mică per total proiect (59.99%). Execuţia bugetară de 59.99% şi neatingerea indicatorilor tehnici a avut ca efect corecţia aplicată la suma contractată iniţial.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 03.07.2019, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ca nefondat, şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

La data de 19.07.2019 recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă, ca neîntemeiate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul-reclamant Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva societăţii A. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună recuperarea creanţei bugetare în cuantum de 623.710,96 RON rezultată din contractul de finanţare x,3/S/60002, obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L la plata dobânzilor fiscale prevăzute de art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală din 2003, iar după data de 01.01.2016 prevăzute de art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, calculate asupra sumei de 623.710,96 RON, sumă achitată de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la data de 27.01.2017, din bugetul de stat, potrivit extrasului de cont anexat cererii.

Prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1317 din 05 aprilie 2019, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, recurentul-reclamant Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de Beneficiar - Lider de parteneriat a încheiat cu Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru POSDRU-MMFPS Contractul de Finanţare nr. x nr. E7807/30.09.2010, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului "Echilibru - o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională", ID proiect 60002, având o valoare totală eligibilă de 19.954.252,56 RON.

În vederea implementării acestui proiect s-a constituit Acordul de Parteneriat nr. 2006/16.09.2009, modificat prin Actul adiţional nr. x/02.02.2011, între recurentul-reclamant, în calitate de Partener principal - Lider de parteneriat şi partenerii:

1. C. - Partener 1

2. INSTITUTO DE FORMACION INTEGRAL - Partener 2

3. A. S.R.L. - Partener 3

4. Consiliul Local al Sectorului 3 Bucureşti - Partener 4

5. Primăria Sectorului 6 Bucureşti - Partener 5

6. Primăria Municipiului Braşov - Partener 6

Conform art. 9 alin. (1) din contractul de finanţare, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale avea obligaţia "să asigure managementul şi implementarea Proiectului în concordanţă cu prevederile acestui contract, ale legislaţiei comunitare şi naţionale emise de AMPOSDRU, cu maximum de profesionalism, eficienţă şi în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu", iar conform art. 9 alin. (2), prin semnarea contractului de finanţare, recurentul-reclamant şi-a asumat faptul că "va fi singura răspunzătoare în faţa AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat, după caz, de implementarea Proiectului atât pentru acţiunile sau inacţiunile sale, cât şi ale partenerilor".

În urma administrării probatoriilor, inclusiv o expertiză judiciară de specialitate, prima instanţă a reţinut că: pârâta nu are o culpă exclusivă în nerealizarea indicatorului ID 418, deoarece realizarea activităţilor aferente Indicatorului 418 "Numărul participanţilor femei la programele de calificare/recalificare", constând în organizarea cursului de formare în calificarea baby-sitters, nu a putut fi demarată în graficul asumat şi datorită faptului că reclamantul, care era responsabil cu activitatea de organizare a seminariilor de formare (subcontractare pentru asigurare spaţii desfăşurarea cursuri - sala cursuri, catering, materiale curs etc), a întârziat contractarea acestor servicii. Demararea activităţilor de formare pentru realizarea acestui indicator, nu putea fi pornită în lipsa bazei materiale pe care reclamanta avea obligaţia/responsabilitatea contractuală de a o asigura.

Recurentul susţine că instanţa de fond a considerat greşit că pârâta nu are o culpă exclusivă ţinând cont doar de articolul 9 alin. (1) şi (2) din contractul de finanţare, fără să considere şi responsabilităţile fiecărui partener, prezentate pe larg în Actul Adiţional nr. 1 la Acordul de Parteneriat nr. 2006/16.09.2009, din care rezultă că liderul avea calitatea de supervizor, iar pârâta era responsabilă cu implementarea Componentei 2- formarea profesională, fiind omis un act fundamental în elucidarea prezentei cauze.

Critica este nefondată întrucât demararea activităţilor de formare pentru realizarea acestui indicator nu putea fi pornită în lipsa grupului ţintă selectat pentru participarea la programul de formare şi în lipsa bazei materiale pe care recurentul-reclamant avea responsabilitatea contractuală de a o asigura prin organizarea procedurilor de achiziţie publică, în baza O.U.G. nr. 34/2006, pentru atribuirea contractelor de organizare evenimente, catering pentru participanţi etc. Această situaţie de fapt este recunoscută de recurentul-reclamant prin Memoriul Justificativ al Actului Adiţional nr. 4/29.05.2013 la contractul de finanţare în care se arată, între altele, următoarele:

"Întrucât, prin Notificarea nr. 15, numărul de femei ce vor fi cursate şi calificate ca baby-sitter a crescut de la 150 la 400, suntem în faţa unei dificultăţi legate de partea logistică, care nu ne permite să îndeplinim această activitate fără suplimentarea bugetară la categoria "Alte tipuri de costuri".

Necesitatea creşterii numărului de bone de la 150 la 400 a apărut în momentul în care, la o ulterioară analiză a cererii de finanţare, echipa de implementarea constatat faptul că cei doi indicatori, respectiv ID 418 şi ID 420, fac referire la calificare şi respectiv certificare, termeni ce sunt reglementaţi diferit de către ANC. În aceste condiţii persoanele care fac obiectul formării şi ulterior certificării nu pot fi calculate şi la categoria calificaţi, astfel apărând necesitatea suplimentării numărului de persoane calificate pentru a putea atinge indicatorii stabiliţi.

Iniţial, cele 150 persoane care beneficiau de aceste cursuri de formare profesională urmau să fie selectate şi formate din judeţele unde fiinţează cele 3 Centre de excelenţă - centre dezvoltate prin intermediul proiectului şi care au scopul de a oferi servicii şi asistenţă educaţională copiilor, suport şi sprijin pentru mame, de a gestiona baza de date cu baby-sitters calificate şi de a le acorda acestora sprijin în desfăşurarea activităţii lor. Ca urmare a creşterii numărului de baby-sitters calificate de la 150 la 400, s-a decis ca formarea să se desfăşoare în mai multe centre din ţară, întrucât cele 3 centre de excelenţă nu ne permit formarea a 400 de persoane în cele mai bune condiţii.

Deoarece infrastructura necesară pentru derularea în bune condiţii a acestei activităţi ne lipseşte, s-a decis ca activitatea A5 din cadrul Componentei 2 să se extindă şi în alte oraşe din ţară, fapt care a dus la necesitatea de a bugeta şi acestă activitate. Astfel, ţinând cont de componenţa grupului ţintă, respectiv "femei aflate în şomaj şi înregistrate la AJOFM-uri, femei peste 45 ani şi nu au un loc de muncă, femei beneficiare de VMG şi alte grupuri vulnerabile" beneficiarul a iniţiat o serie de discuţii cu conducerea ANOFM pentru sprijinirea acestuia în identificarea persoanelor ce vor participa la aceste cursuri de calificare în centrele de la nivel local." .

Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentului cum că întârzierea s-a produs urmare a faptului că societatea intimată nu a obţinut acreditarea necesară pentru formarea celor 400 de baby-sitter, deoarece Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale avea obligaţia să asigure managementul şi implementarea Proiectului cu maximum profesionalism, eficienţă şi în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu, astfel încât, dacă acestă societate nu avea acreditarea necesară pentru desfăşurarea activităţii de formare, se impunea a nu fi cooptată într-un parteneriat care avea ca scop principal formarea, certificarea şi calificarea într-un domeniu prestabilit.

Pe de altă parte, omologând concluziile raportului de expertiză, prima instanţă a concluzionat că depăşirea cheltuielilor de tip FEDR nu poate fi imputată pârâtei, ci tuturor partenerilor care au avut bugetate cheltuieli de tip FEDR, şi doar proporţional cu contribuţia adusă la depăşirea acestui procent, precum şi reclamantului care a fost responsabil cu managementul financiar al Proiectului în realizarea căruia a avut obligaţia monitorizării execuţiei bugetare a Proiectului, pe întreaga perioadă de implementare, astfel încât cheltuielile de tip FEDR să nu depăşească 15 % din totalul bugetului eligibil executat.

Recurentul susţine că instanţa a reţinut că obiectul procesului-verbal nr. x/01.10.2015 îl constituie "Depăşirea procentului de 15% cheltuieli de tip FEDR raportat la valoarea total eligibilă validată" şi omite să constate că în acelaşi proces-verbal autoritatea contractantă spune că "Diminuarea valorii bugetului proiectului funcţie de indicatorii atinşi (indicatori atinşi în proporţie de 43,11 % în raport cu execuţia bugetară de 59,99%). Pârâta avea în gestiune peste 50% din valoarea totală a bugetului, iar faptul că nu a reuşit să îşi ducă la îndeplinire atribuţiile stabilite prin Acordul de parteneriat a avut ca efect nerealizarea sesiunilor de formare baby sitter. Nerealizarea acestor sesiuni a avut ca efect neangajarea de cheltuieli, iar neangajarea de cheltuieli a avut ca efect o execuţie bugetară mică per total proiect (59.99%). Execuţia bugetară de 59.99% şi neatingerea indicatorilor tehnici a avut ca efect corecţia aplicată la suma contractată iniţial.

Critica este nefondată, prima instanţă reţinând în mod corect că depăşirea cheltuielilor de tip FEDR nu poate fi imputată pârâtei, ci tuturor partenerilor care au avut bugetate cheltuieli de tip FEDR, şi doar proporţional cu contribuţia adusă la depăşirea acestui procent, precum şi reclamantului care a fost responsabil cu managementul financiar al Proiectului în realizarea căruia a avut obligaţia monitorizării execuţiei bugetare a Proiectului, pe întreaga perioadă de implementare, astfel încât cheltuielile de tip FEDR să nu depăşească 15 % din totalul bugetului eligibil executat.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate conform temeiului de drept invocat, constituind preponderent critici asupra modului de interpretare a probatoriului administrat, fapt ce excede cadrului procesual al recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 1317 din 05 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 1317 din 05 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.