Scope of Transitional Compensatory Salary Allowance Under Law 153/2017: Application Limited to Specific Budget Categories

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, la data de 13.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, anularea în parte a Deciziei nr. 62 din 31.05.2018 în ceea ce priveşte drepturile salariate acordate acestora şi recunoaşterea dreptului la suma compensatorie cu caracter tranzitoriu legiferată prin art. 38 alin. (61) din Legea nr. 153/2017.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat, în esenţă, că potrivit Capitolului IV, art. 38, alin. (61) din Legea nr. 153/2017, începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acesteia. În opinia reclamanţilor, legea nu limitează acordarea acestor sume compensatorii doar în cazul unei ramuri a sistemului bugetar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1024 din data de 18 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1024 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenţii-reclamanţi au susţinut, în contextul expunerii pe scurt a soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, că la data de 26 aprilie 2018 a fost emis de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Covasna, Buletinul de determinare prin expertizare a condiţiilor de muncă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 29/2018, din care rezultă existenţa a cel puţin 4 factori de risc, aspect ce a determinat acordarea unui spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, astfel cum rezultă din Decizia nr. 60/18.05.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Aşadar, au arătat recurenţii că începând cu data menţionată salariile acestora au fost diminuate, deoarece în locul cuantumului pentru condiţii vătămătoare de care beneficiau conform Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat un spor de 15% din salariu, rezultând o sumă mai mică decât cea avută anterior.

Au considerat că Decizia nr. 62 din 31.05.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a fost emisă cu încălcarea art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale cărui dispoziţii le-au enunţat, fiind eronată reţinerea instanţei de fond conform căreia legiuitorul a limitat acordarea sumei compensatorii la vreo ramură a sistemului bugetar. În opinia recurenţilor-reclamanţi, legiuitorul nu a înţeles să limiteze această sumă la vreo ramură a sistemului bugetar, ci doar la situaţiile în care veniturile salariale nete acordate potrivit legii de salarizare ale oricărui angajat bugetar se diminuează, dacă persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Au făcut trimitere la preambulul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 41 din 16 mai 2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în care legiuitorul exemplifică familia ocupaţională sănătate şi asistenţă socială, referindu-se şi la solicitările şi propunerile reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor publice, şi au susţinut că în situaţia în care legiuitorul ar fi dorit limitarea acordării sumei compensatorii doar unei anumite familii ocupaţionale, atunci ar fi prevăzut în mod expres acest aspect, astfel cum s-a arătat la dispoziţiile cuprinse la lit. d)2) şi g) sau alin. (42) ale art. 38 din Legea nr. 153/2017.

Au mai susţinut recurenţii că art. 38 din Legea nr. 153/2017 este introdus în cap. IV - Dispoziţii tranzitorii şi finale şi se referă la aplicarea legii în ansamblul ei, tuturor categoriilor bugetare, nefiind specificat în mod expres la alin. (61) că s-ar referi la o categorie de bugetari sau alta, astfel că, dacă legea nu distinge, nu ar trebui să se facă o astfel de distincţie. Totodată, ca urmare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Capitolul IV din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 a avut loc o scădere a salariilor cu 46%.

În final, au susţinut că în cadrul Ministerului Public există mai multe parchete de pe lângă curţi de apel unde s-au acordat specialiştilor IT aceste sume compensatorii şi au solicitat admiterea recursului, anularea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. Cu privire la modalitatea de calcul a drepturilor salariale a susţinut, în esenţă, că a analizat textele referitoare la aplicarea Legii nr. 153/2017 şi a stabilit grilele de salarizare transmise celorlalţi ordonatori de credite, pentru a asigura o aplicare unitară a dispoziţiilor legale, iar decizia contestată a fost emisă cu respectarea grilelor menţionate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenţi, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Aşa cum s-a arătat, din dezvoltarea criticilor recurenţilor-reclamanţi aduse sentinţei de fond rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept aplicabile în speţă, respectiv art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017, sub aspectul acordării sumei compensatorii prevăzute de acest text legal, începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit legii-cadru de salarizare sunt mai mici decât cefe aferente lunii februarie 2018.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiştilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care, prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5), două noi alineate, alin. (6) şi (7), cu următorul cuprins:

"(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege."

Astfel, litigiul de faţă nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, care nu cuprindea astfel de asimilare, salarizarea în cazul reclamanţilor fiind reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională.

În acord cu instanţa de fond Înalta Curte reţine că, spre deosebire de legile de salarizare anterioare, care garantau la momentul intrării în vigoare menţinerea veniturilor salariale deţinute anterior, Legea nr. 153/2017 nu garantează menţinerea drepturilor salariale la nivelul celor avute anterior. Aşadar, consecinţa diminuării drepturilor salariale începând cu luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017 este consecinţa schimbării modului de calcul al acestora, în acord cu voinţa legiuitorului.

Referitor la stabilirea salariilor de bază ale reclamanţilor, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea acestora s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

Reclamanţii consideră că pârâtul le-a stabilit în mod greşit salariile, întrucât ar fi trebuit să se raporteze la prevederile art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum acestea au fost introduse prin O.U.G. nr. 41/16 mai 2018.

Potrivit textului de lege evocat, "Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia".

Or, cu privire la acest aspect este de observat faptul că, la momentul completării art. 38 cu alin. (61) prin O.U.G. nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a avut în vedere solicitările autorităţilor, instituţiilor publice şi organizaţiilor sindicale privind corectarea situaţiei scăderilor salariale ale anumitor categorii de bugetari începând cu luna martie 2018, comparativ cu luna februarie a aceluiaşi an.

Aspectul evidenţiat rezultă fără echivoc din preambulul textului legal în discuţie, conform căruia: "Având în vedere faptul că, în prezent, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare numeroasele solicitări din partea autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi a organizaţiilor sindicale, având în vedere faptul că personalul din învăţământul superior de stat a beneficiat de tichete de masă în anul 2017, este necesar să se creeze posibilitatea acordării indemnizaţiei de hrană şi pentru această categorie de personal, fără includerea acesteia în anul 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Ţinând cont că limitarea acordării sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare a condus la diminuarea veniturilor salariale pentru această categorie de personal, luând în considerare condiţionalitatea încadrării în procentul de 30% - parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, aspect care creează probleme în unităţile sanitare publice, motivat de faptul că începând cu 1 martie 2018 s-a realizat majorarea salariilor de bază doar pentru medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară, iar determinarea cuantumului sporurilor pentru întregul personal medico-sanitar se va face prin aplicarea procentului de 30% asupra salariului de bază, făcând imposibilă încadrarea în acest procent, se impune scoaterea gărzilor din calculul acestui procent. Totodată, pentru unităţile sanitare de monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi serviciul de ambulanţă al municipiului Bucureşti - Ilfov este necesară introducerea unei prevederi privind majorarea justificată a procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare".

"De asemenea, pentru unele categorii de bugetari, de exemplu, personalul încadrat pe unele funcţii din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, care a beneficiat începând cu 1 martie 2018 de prevederile Regulamentului de sporuri aprobat în baza art. 23 din această lege, drepturile salariale nete începând cu luna martie 2018 au fost mai mici decât cele acordate în luna februarie 2018, drept care este necesară corectarea acestor situaţii în regim de urgenţă. Având în vedere aspectele sus-menţionate, precum şi multitudinea de solicitări şi propuneri din partea reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor publice şi ai federaţiilor sindicale de modificare şi completare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că neefectuarea corecţiilor sus-menţionate ar conduce la stabilirea unor drepturi salariale mai mici pentru categoriile de personal bugetar mai sus menţionate ".

Ca urmare, este neîndoielnic că Anexa II a Legii nr. 153/2017, la care se face trimitere în preambulul O.U.G. nr. 41/2018, reglementează drepturile salariale pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "sănătate şi asistenţă socială", aceste dispoziţii legale impunându-se a fi interpretate în ansamblul lor, în acord cu voinţa legiuitorului.

În ceea ce priveşte situaţia reclamanţilor, este de reţinut că aceştia sunt încadraţi ca specialişti IT, specialişti ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Acest aspect rezultă din prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice potrivit cărora "personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT". De asemenea, specialiştii IT sunt menţionaţi expres în cuprinsul cap. II al Anexei V a Legii nr. 153/2017 la nr. crt. 7.

În acest context, nu pot fi reţinute alegaţiile recurenţilor-reclamanţi în sensul că prin introducerea alin. (61) la art. 38 din Legea nr. 153/2017 legiuitorul nu ar fi avut în vedere strict familia ocupaţională sănătate şi asistenţă socială, ci şi alte categorii de bugetari, deoarece din preambulul O.U.G. nr. 41/2018 rezultă că scopul adoptării acesteia a vizat categoriile de personal nominalizate, respectiv: personalul din învăţământul superior de stat, personalul din unităţile sanitare publice, unităţile sanitare de monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi serviciul de ambulanţă al municipiului Bucureşti-Ilfov, astfel încât modificările aduse Legii nr. 153/207, indicate punctual în cadrul articolului unic al ordonanţei de urgenţă în discuţie, au vizat doar situaţiile salariale particulare ale categoriilor de bugetari nominalizate.

De altfel, dacă s-ar accepta ipoteza emisă de recurenţii-reclamanţi, legiuitorul ar fi menţionat în mod expres împrejurarea că modificările legislative vizează şi personalul din cadrul familiei ocupaţionale din care fac parte aceştia, astfel cum a procedat în cazul celorlalte categorii de personal, simetric ipotezei în care, dacă modificările legislative ar fi vizat toate categoriile de personal bugetar, legiuitorul nu ar fi justificat necesitatea adoptării actului normativ în discuţie exclusiv prin raportare la situaţiile particulare ale anumitor categorii de personal, astfel cum au fost nominalizate în mod expres.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurenţilor-reclamanţi în sensul că s-ar fi creat o discriminare în ceea ce priveşte salarizarea lor în comparaţie cu alţi specialişti IT din cadrul altor parchete nominalizate, având în vedere că acest aspect nu reprezintă un motiv de nelegalitate a actului contestat. În plus, situaţia salarială a reclamanţilor poate să difere de situaţia celorlalţi specialişti IT, ţinând cont de unele elemente ale salarizării precum vechimea în muncă şi vechimea în funcţie.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că decizia atacată a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenţii-reclamanţi în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1024 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.