Salary cap for judicial auxiliaries: applicability of 30% cumulative budget limit vs. individual maximum allowances under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în calitate de grefieri în cadrul Tribunalului Botoşani, au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea parţială a Deciziei nr. 22 din data de 01.02.2018 a Curţii de Apel Suceava, în ceea ce priveşte drepturile salariale ce le-au fost stabilite prin respectivul act, prin care s-a dispus că începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Botoşani beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia menţionată. Totodată, au solicitat obligarea angajatorului Curtea de Apel Suceava să emită o nouă decizie de încadrare, prin care să se stabilească în favoarea lor salariul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, respectiv cea de grefier, studii superioare, grad profesional I, gradaţie 5 (peste 20 ani vechime în funcţie), coeficient 2.17 în cadrul tribunalelor, precum şi obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale conform deciziei ce se va emite, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 5440 din data de 18 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată ca nefondată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5440 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenţii-reclamanţi au susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, că instanţa de fond nu a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, au arătat că în urma emiterii Deciziei nr. 22/01.02.2018 contestată în cauză, salariile lor nete în plată au scăzut începând cu data de 01 ianuarie 2018, contrar recomandărilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale potrivit cărora, după data menţionată, niciun venit net în sistemul bugetar nu va scădea. În concret, în urma emiterii deciziei contestate, pentru o parte din personalul auxiliar de specialitate salariul a scăzut motivat de respectarea limitei de 30%, astfel cum aceasta a fost prevăzută în art. 25 din cap. III, secţiunea a III-a din Legea nr. 153/2017.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, limitarea tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi limitarea salariilor de bază la nivelul celor stabilite pentru anul 2022 în cazul în care, urmarea majorării din anul 2018, acestea ar fi mai mari, se încalcă dispoziţiile Circularei Ministerului Justiţiei nr. 6/9604/01.03.2018, deoarece aceste sporuri ar trebui să fie calculate individual şi nu în mod cumulat pe total buget, aşa cum este prevăzut.

Aşadar, la nivelul altor curţi de apel salariile personalului auxiliar de specialitate au fost calculate diferit, rezultând diferenţe semnificativ mai mari. Astfel, în aplicarea legii-cadru de salarizare, Curtea de Apel Suceava a stabilit cuantumul drepturilor salariale în mod unitar şi nediscriminatoriu pentru personalul propriu şi pentru cel de la instanţele aflate în raza Curţii de Apel, fiind ţinută de prevederile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 şi de cele ale art. 46 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Au contestat recurenţii-reclamanţi modalitatea de calcul a drepturilor salariale, care nu s-a făcut în mod individual, rezultând astfel diferenţe între salariaţii diferitelor curţi de apel cu aceleaşi studii şi vechime în specialitate, salariile unora fiind plafonate din cauza limitei de 30%, iar salariile celorlalţi fiind indexate în mod constant, deşi toţi au aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În continuare, au susţinut recurenţii că grefierii cu peste 20 de ani vechime în funcţie sunt defavorizaţi în comparaţie cu grefierii cu o vechime mai mică în funcţie, deoarece, în urma aplicării Legii nr. 153/2017, acestora le-au crescut salariile cu sume cuprinse între 150-170 RON, în timp ce salariile lor au scăzut cu sume cuprinse între 12-14 RON, fiind plafonaţi şi lipsiţi de posibilitatea de a mai beneficia de vreo majorare salarială până în anul 2022.

Au apreciat că pentru personalul care depăşeşte vechimea de 20 de ani, sporul de risc şi suprasolicitare de până la 25%, precum şi cel pentru păstrarea confidenţialităţii de 5 %, ar trebui să crească având în vedere anii lucraţi şi munca depusă, cu atât mai mult că anumite sporuri au fost şi de 50%, fiind câştigate prin hotărâri judecătoreşti, astfel încât actul trebuie interpretat în scopul în care el poate produce efecte şi nu în acela în care nu ar produce niciun efect.

Ca urmare, câtă vreme salariul de bază acordat începând cu data de 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, al Anexei V din Legea nr. 153/2017, precum şi aplicarea art. 5 din acelaşi capitol al aceluiaşi act normativ.

De asemenea, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legii-cadru şi calculate individual, pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora, mergând până la maximul prevăzut de lege, singura limitare impusă de lege fiind cea prevăzută la art. 25, respectiv ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30 % din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

Au făcut recurenţii trimitere la precizările reprezentanţilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de iniţiatori ai Legii nr. 153/2017, în ceea ce priveşte modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate, potrivit cărora: "Începând cu luna ianuarie 2018, în situaţia în care salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi, după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiţiei conform art. 23 din lege, şi cu respectarea prevederilor art. 25 din lege", susţinând că orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă reprezintă o încălcare a art. 14 din CEDO.

În final au subliniat că potrivit art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, pe plan naţional acest principiu fiind consacrat prin O.G. nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Faţă de considerentele arătate, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept au invocat Circulara Ministerului Justiţiei nr. 6/9604/01.03.2018, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind principiul nediscriminării.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Curtea de Apel Suceava s-a solicitat respingerea recursului reclamanţilor şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, intimata-pârâtă a susţinut că la stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate s-a avut în vedere faptul că legea-cadru de salarizare trebuie interpretată în aşa fel încât să se asigure o aplicare unitară pe întreaga perioadă 2018-2022, nefiind permis ca nivelul salariului din 2022, care va constitui un reper pentru stabilirea creşterilor salariale de care beneficiază fiecare persoană începând cu anul 2019, să fie fluctuant de la un an la altul sau de la o lună la alta ca urmare a creşterii/scăderii nivelului de sporuri acordate.

Intimatul-pârât Tribunalul Botoşani a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul reclamanţilor, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. A apreciat intimatul-pârât că decizia contestată de reclamanţi a fost emisă în mod legal, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 din aceeaşi lege. Totodată, a susţinut că acordarea sporurilor la nivel maxim de 45% pentru personalul care a atins nivelul maxim de salarizare, astfel cum solicită reclamanţii, ar conduce la depăşirea cuantumului maxim de 30% pe total ordonator de credite, încălcându-se nu numai dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, ci şi principiile nediscriminării şi egalităţii enunţate de art. 6 lit. b) şi lit. c) din acelaşi act normativ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenţi, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinările intimaţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din dezvoltarea criticilor recurenţilor-reclamanţi aduse sentinţei de fond rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept aplicabile în speţă, sub aspectul stabilirii drepturilor salariale în limita plafonului de 30 %, astfel cum s-a prevăzut în art. 25 din cap. III, secţiunea a III-a din Legea nr. 153/2017.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au formulat critici cu privire la soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu această parte sub acest aspect, astfel încât soluţia amintită urmează a fi menţinută în consecinţă.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată, precum şi acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând că diferenţele salariale existente sunt rezultatul aplicării legii, şi nu al încălcării acesteia.

Soluţia curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că la emiterea deciziei contestate au fost avute în vedere prevederile art. 4 şi art. 5 din capitolul VIII, respectiv art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2007, recurenţii criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire la cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit la nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferenţe salariale între angajaţi în sensul că, în condiţiile în care autorităţile pârâte au înţeles să acorde sporuri în valoare procentuală de 30%, acestea trebuiau să se raporteze la fondul de salarii al ordonatorului de credite şi nu la salariul de bază al fiecărui salariat în parte, situaţie în care s-ar fi beneficiat de un cuantum al sporurilor mai mare, or, în cauză, angajatorul limitează în mod nelegal sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică la 10%, deşi cuantumul acestuia este de 25%, iar cel pentru păstrarea confidenţialităţii la 5%, deşi acesta ar fi trebuit să crească ţinând cont de anii lucraţi şi de activitatea depusă.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 prin care, stabilind principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 01 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creşteri salariale şi, particularizat cauzei de faţă, în privinţa personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor de judecată, devin aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Or, în speţă, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care presupun o majorare cu 25% a drepturilor salariale faţă de cuantumul aceloraşi drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017. Însă, în măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Aşadar, s-a avut în vedere faptul că legea-cadru de salarizare trebuie interpretată astfel încât să se asigure o aplicare unitară pe întreaga perioadă 2018-2022 şi numai ultima ipoteză expusă supra poate fi supusă discuţiei întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fonduri publice şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, aşa cum s-a arătat, operează o simplă majorare de 25%, atât în privinţa salariului de bază, cât şi în privinţa sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

De altfel, în ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În cauză, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, această limită fiind avută în vedere de Curtea de Apel Suceava la emiterea actului administrativ contestat.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, prevederile Legii nr. 53/2017 nu conţin o astfel de dispoziţie ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor şi nu unul fix.

De asemenea, prevederile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 au statuat în sensul că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat, iar în conformitate cu alin. (2), Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi.

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevede că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune, beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

Cât priveşte regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, se reţine că aceasta cunoaşte şi excepţii, fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la alin. (21 ), alin. (4) şi alin. (6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Ca atare, reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 nu este contradictorie faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret, şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Referitor la pretinsa discriminare invocată de către recurenţii-reclamanţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine un atare tratament câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Aşadar, nu se poate aprecia că reclamanţii ar fi discriminaţi prin actul atacat, deoarece inegalitatea salariilor nu rezultă din modul de aplicare a legii de către pârâtă, ci din modul în care a fost concepută majorarea salariilor prin Legea nr. 153/2017, aceasta prevăzând calcularea majorării în funcţie de salariile şi sporurile de care salariaţii beneficiau în luna decembrie 2017 prin majorarea lor cu 25%.

Cu privire la acest aspect este relevantă Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 09 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că nu este relevantă Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept întrucât aceasta interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată şi neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamanţilor privind încălcarea dreptului la salariu din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că nu a existat o astfel de încălcare, în condiţiile în care reglementarea prin care au fost diminuate salariile reclamanţilor s-a aplicat doar pentru viitor. Or, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO (hotărârea din cauza Kechko c. Ucrainei, decizia de inadmisibilitate din cauza Felicia Mihăieş şi J. c. României) statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că decizia contestată a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenţii-reclamanţi în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii B., F., D., H., C., G., A., E., I. împotriva sentinţei civile nr. 5440 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.