Loss of procedural interest extinguishes appeal after administrative authority issues superseding order with higher salary reference values

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel

Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.03.2018, reclamantul A. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei să dispună:

- revocarea în parte a Ordinului nr. 332 din 27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi modificarea acestuia în sensul ca drepturile băneşti aferente să fie acordate începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă dobânda legală şi rata inflaţiei, la sumele datorate;

- obligarea pârâtului să dispună eliberarea unei adeverinţe în sensul celor solicitate sau să se dispună transmiterea obligaţiei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6), ultimul loc de muncă, în vederea actualizării pensiei de serviciu de către Casa de Pensii Sector 2 Bucureşti.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1013 din 15 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a admis excepţia tardivităţii modificării acţiunii; a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată; a admis în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin Procurorul General; a obligat pârâtul să modifice Ordinul nr. 332/27.01.2017, în ceea ce priveşte data recalculării drepturilor salariale, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON începând cu 01.12.2015; şi a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamant.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-pârât a susţinut, în contextul enunţării dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, că începând cu data de 01.01.2010 legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare care a înlocuit reglementările anterioare, din interpretarea prevederilor legale antereferite rezultând că indemnizaţiile de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, la care se adaugă sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege. Totodată, a susţinut că principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2010.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, sub un prim aspect referitor la ignorarea dispoziţiilor Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22.12.2011, prin care s-a statuat în sensul că "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007..se interpretează în sensul că nu se aplică magistraţilor".

Sub un al doilea aspect, recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantului valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

În dezvoltarea acestei critici a arătat că reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadraţi, potrivit pct. 11-13 din anexa nr. II a Legii nr. 154/1998, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţii acestuia, iar acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului şi nu o formă de discriminare.

Din această perspectivă a invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplificând în acest sens Decizia nr. 289 din 07.06.2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 586 din 07.07.2005 şi Decizia nr. 818 din 03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 537 din 16.07.2008; precum şi jurisprudenţa CEDO reflectată, printre altele, în considerentele Hotărârii din 08.11.2005 pronunţată în cauza Kechko c. Ucrainei.

A făcut recurentul-pârât o succintă prezentare a evoluţiei legislative în domeniul salarizării personalului din sistemul justiţiei şi a susţinut că prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul parchetului general, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 şi 01.10.2016-31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

A mai arătat că la emiterea actului administrativ amintit s-a avut în vedere că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 şi Ordinul nr. 33/31.01.2017 emise de către pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială de 405 RON) a procentului de 4 % prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4%+10% . . . . . . . . . .la plata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .diferenţelor băneşti corespunzătoare, cuvenite reclamanţilor, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii (17.07.2017), diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor . . . . . . . . . .".

A evocat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Prin decizia menţionată instanţa de contencios constituţional a statuat, printre altele, că prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

Totodată a reţinut că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să introducă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale prevăzute de Legea nr. 284/2010.

A concluzionat instanţa de contencios constituţional în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive. Acest maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

În acest context recurentul-pârât a subliniat că, ulterior adoptării şi publicării deciziei Curţii Constituţionale menţionate supra, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu data de 09 aprilie 2015.

Aşadar, a opinat în sensul că egalizarea drepturilor salariale, diferenţiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcţie, nivel de instanţă/parchet etc. nu poate viza o dată anterioară celei de 09 aprilie 2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Concluzionând, recurentul a susţinut că începând cu data de 01.12.2015 salarizarea s-a făcut prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale respective constituindu-l art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (1), alin. (11) şi alin. (12) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 71/2015, art. 31 alin. (1), alin. (3) şi alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 38 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatului-reclamant i-a fost comunicată cererea de recurs promovată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 14 octombrie 2021, însă nu a formulat întâmpinare şi nu a fost prezent în instanţă.

La termenul de dezbateri din 14 octombrie 2021 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului, raportat la susţinerile recurentului-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din cuprinsul cererii de recurs, şi a reţinut cauza spre soluţionare pe excepţia invocată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului exercitat în cauză, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să o admită şi să respingă recursul pârâtului ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate supra, "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să modifice Ordinul nr. 332/27.01.2017, în ceea ce priveşte data recalculării drepturilor salariale, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, respingând în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cauză, la termenul de dezbateri din 14 octombrie 2021 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului, raportat la susţinerile recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din cuprinsul cererii de recurs, şi a reţinut spre soluţionare cauza pe excepţia invocată.

Sub acest aspect este de observat, lecturând cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizaţiilor reclamantului pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 şi în continuare.

Potrivit actului administrativ în discuţie, şi anume Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/2018, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care face parte şi reclamantul beneficiază de indemnizaţii de încadrare, stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referinţă sectoriale amintite se va realiza în continuare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Cât priveşte excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia dintre cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepţie de fond, întrucât se invocă încălcarea cerinţelor interesului-condiţie de exercitare a acţiunii civile, peremtorie, întrucât admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii, şi absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

În argumentarea acestei soluţii Înalta Curte are în vedere faptul că, în conformitate art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

De asemenea, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât cauza de faţă are ca obiect revocarea în parte a Ordinului nr. 332 din 27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi modificarea acestuia în sensul ca drepturile băneşti aferente să fie acordate reclamantului începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă dobânda legală şi rata inflaţiei, iar prin recursul declarat pârâtul critică obligarea sa la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, prin care să fie avută în vedere valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului vor fi avute în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi eventuale modificări survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Or, având în vedere susţinerea din cuprinsul căii de atac promovate în cauză referitoare la emiterea de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Ordinului nr. 897/22.05.2018, prin care s-a stabilit că salarizarea s-a făcut prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referinţă sectoriale amintite se va realiza în continuare prin raportare la cea din urmă valoare de referinţă sectorială, Înalta Curte reţine că, în prezent, pârâtul nu mai justifică un interes în susţinerea recursului, deoarece a procedat deja la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brută prin raportare la valori de referinţă sectorială mai ridicate decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, cum interesul de a acţiona al pârâtului trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 15 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, ca lipsit de interes, menţinând astfel sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 15 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.