Appeal dismissed as moot after Guarantee Fund issued compensation decision complying with judgment

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bacău, la data de 16.11.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire înregistrată la data de 26.05.2016, cu precizarea că vor solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acţiuni separate.

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 23.03.2017, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în materia contenciosului administrativ şi fiscal privind pe reclamanţii A., B., C. şi D. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.04.2017, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3226 din 19 septembrie 2017, a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de reclamanţi şi înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 26.05.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-pârât a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, că hotărârea de fond este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei interpretări superficiale şi vădit eronate a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, precum şi a unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

În esenţă, a susţinut nelegalitatea soluţiei instanţei de fond din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii în mod eronat respinse, apreciind că prezenta cauză nu a avut ca obiect anularea/contestarea unei decizii de respingere totală sau parţială a cererii de despăgubiri, emisă în baza art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cu privire la sumele pretinse de reclamanţi, întrucât nu există o asemenea decizie, iar din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanţii au avut în vedere obligarea Fondului la emiterea unui răspuns cererii de acordare a daunelor morale în sumele solicitate.

De asemenea, recurentul-pârât a susţinut greşita reţinere de către instanţa de fond a caracterului special al Legii nr. 213/2015, raţionamentul acesteia fiind în sensul că, în lipsa unei prevederi speciale cu privire la stabilirea unui termen de soluţionare a cererilor de plată depuse de reclamanţi, Legea nr. 213/2015 se completează cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

A concluzionat recurentul-pârât pe aspectul reliefat în sensul că, ţinând seama că Legea nr. 213/2015 constituie norma juridică ce reglementează materia procedurii de soluţionare a cererilor de plată şi având în vedere că prevederile Legii nr. 213/2015 nu stabilesc în sarcina Fondului un termen de soluţionare a cererilor de plată, deoarece lipsa răspunsului la cererea de plată depusă de intimaţii-reclamanţi nu constituie un refuz de soluţionare şi nici o nesoluţionare în termenul de 30 de zile stabilit de legea contenciosului administrativ, nu se poate reţine în sarcina Fondului o culpă sau intenţia de a nu soluţiona cererea de plată, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile legii contenciosului administrativ în completarea prevederilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Aşadar, recurentul-pârât a susţinut greşita interpretare şi aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, subliniind partea că solicitarea de plată formulată de reclamanţi şi înregistrată la FGA nu are caracterul unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004.

A mai făcut recurentul trimitere la Norma nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015, susţinând că ambele acte normative sunt norme juridice care legiferează protecţia consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, iar în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale legale Fondul nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, acesta nefiind succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment.

De asemenea, a susţinut că Fondul acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale sale, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul, astfel că plăţile efectuate de Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de Legea nr. 213/2015 şi Norma A.S.F. nr. 16/2015.

În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale legale, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabileşte că pentru efectuarea plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

În final, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, precum şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, susţinând că temeiul constituţional în virtutea căruia creditorul de asigurare are dreptul de a formula acţiune în justiţie îl constituie art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, însă doar împotriva unei decizii emise de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, de respingere totală sau parţială a sumei solicitate prin cererea de plată.

Concluzionând, recurentul a susţinut că acţiunea reclamanţilor nu este o acţiune în contencios administrativ, ci este o acţiune de drept comun prin prisma faptului că au solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la emiterea unui răspuns prin care să oblige FGA la plata unei anumite sume de bani, cererea reclamanţilor adresată Fondului nedobândind astfel caracterul de petiţie, de act administrativ, nefiind vorba despre o exprimare explicită cu exces de putere.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au fost legal citaţi în cauză şi li s-a comunicat cererea de recurs promovată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, însă nu au formulat întâmpinare.

La data de 22 iulie 2021, intimaţii-reclamanţi au depus însă o cerere prin care au solicitat să se ia act de faptul că dosarul a rămas fără obiect având în vedere că recurentul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia dispusă prin hotărârea de fond, efectuând plata despăgubirilor.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin reprezentant, a precizat la termenul de dezbateri din 14 octombrie 2021 că solicitarea intimaţilor-reclamanţi a fost soluţionată, depunând la dosar Decizia nr. x/27.05.2020.

La acelaşi termen Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului şi a reţinut cauza spre soluţionare pe excepţia invocată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului exercitat în cauză, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să o admită şi să respingă recursul pârâtului ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate supra, "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

În cauză, în faza recursului, intimaţii-reclamanţi au depus o cerere prin care au solicitat să se ia act de faptul că dosarul a rămas fără obiect având în vedere că recurentul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia dispusă prin hotărârea de fond, efectuând plata despăgubirilor.

La termenul de dezbateri din 14 octombrie 2021 recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin consilier juridic, a confirmat că solicitarea intimaţilor-reclamanţi a fost soluţionată, depunând la dosar în dovedire Decizia nr. 23649/27.05.2020.

În acest context, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului şi a reţinut spre soluţionare cauza pe excepţia invocată.

Astfel, cu privire la excepţia lipsei de interes este de observat că aceasta reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia dintre cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepţie de fond, întrucât se invocă încălcarea cerinţelor interesului-condiţie de exercitare a acţiunii civile, peremtorie, întrucât admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii, şi absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

În argumentarea acestei soluţii Înalta Curte are în vedere faptul că, în conformitate art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

De asemenea, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât cauza de faţă are ca obiect obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire formulate de reclamanţi şi înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 26.05.2016, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului vor fi avute în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi eventuale modificări survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Sub aspectul reliefat Înalta Curte reţine că prin sentinţa de fond s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fiind obligat acesta să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de reclamanţi şi înregistrată la pârât la data de 26.05.2016.

La data de 22 iulie 2021 intimaţii-reclamanţi au depus la dosar, în faza procesuală a recursului, o cerere prin care au solicitat să se ia act de faptul că dosarul a rămas fără obiect având în vedere că recurentul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia dispusă prin hotărârea de fond, efectuând plata despăgubirilor.

La termenul de dezbateri din data de 14 octombrie 2021 recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin reprezentant, a precizat că solicitarea intimaţilor-reclamanţi a fost soluţionată, fiind emisă Decizia nr. 23649/27.05.2020 pe care a depus-o la dosar.

Prin urmare, având în vedere că prin Decizia nr. 23649/27.05.2020 a fost soluţionată cererea de despăgubire a intimaţilor-reclamanţi, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor îndeplinindu-şi astfel obligaţia dispusă de prima instanţă prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului pârâtului, în condiţiile în care obligaţia impusă prin sentinţa de fond a fost îndeplinită de către acesta ulterior promovării căii de atac, prin emiterea efectivă a deciziei de soluţionare a cererii de plată.

Pe cale de consecinţă, cum interesul de a acţiona al pârâtului trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, şi va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3226 din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes, menţinând astfel sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3226 din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.