Appeal against refusal of insurance guarantee fund payment for missing damage documentation dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată în calitate de pârât, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 16128 din 30.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea intimatului la plata sumei de 2.322,01 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat şi, în subsidiar, obligarea intimatului la analizarea dosarului în funcţie de actele depuse conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 625 din data de 19 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii, în sensul anulării Deciziei nr. 16128/30.07.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligării pârâtului la analizarea dosarului în funcţie de actele depuse, conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, precum şi a obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, că hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora: "De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale", în speţă fiind vorba despre o subrogare de drept a pârâtului în obligaţiile asigurătorului B. S.A., rezultată din contractul de asigurare aflat în vigoare la momentul producerii riscului asigurat, încheiat de persoana vinovată de prejudiciul cauzat cu B. S.A., aflată în faliment.

A susţinut recurenta că de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat falimentul asigurătorului B. S.A., şi anume 27.04.2017, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este în drept să analizeze cererea sa de despăgubire şi să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în vederea reparării prejudiciului produs.

Sub aspectul evidenţiat a făcut trimitere la prevederile art. 11 din Legea nr. 213/2015 şi a susţinut că are calitatea de persoană păgubiră, în sensul art. 4 lit. (iii) din acelaşi act normativ, fiind îndreptăţită să primească despăgubiri de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care are obligaţia de a proteja interesele creditorilor persoanelor asigurate de consecinţele insolvenţei asigurătorului.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond pentru omisiunea instanţei de a-i analiza susţinerile privind îndeplinirea obligaţiei de a răspunde Notificării nr. x/06.06.2018, comunicată cu adresa nr. x/19.06.2018, în anexa căreia pretinde că a expediat documentele solicitate pentru soluţionarea cererii de despăgubiri, apreciind că din probatoriul administrat în cauză rezultă îndeplinirea obligaţiei în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 16 din Legea nr. 213/2015.

Mai exact, a susţinut că o parte dintre înscrisurile solicitate, respectiv: certificatul de constatare amiabil la locul accidentului şi fotografiile cu avariile, au fost predate numitului C., reprezentantul pârâtului în judeţul Mureş, arătând în acest sens că există posibilitatea verificării calităţii persoanei menţionate printr-o simplă consultare a site-ului pârâtului.

Ca urmare, a considerat că instanţa de fond nu putea reţine faptul că nu a făcut susţineri pro causa, din moment ce persoana indicată există şi are calitatea de reprezentant al pârâtului, evocând în acest sens art. 210 alin. (3) din C. civ.

În continuare, a susţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului, în sensul că nu a făcut demersuri în vederea verificării îndeplinirii obligaţiei de predare a documentelor către un reprezentant legal al pârâtului. Totodată, a arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare dispoziţiile art. 297 din C. proc. civ., care reglementează obligaţia terţului de a prezenta înscrisul solicitat.

În fine, a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a avea în vedere corespondenţa purtată cu pârâtul, din care rezultă că a adus la cunoştinţa acestuia predarea documentelor solicitate reprezentantului acestuia în judeţul Mureş, numitul C., la data de 18.01.2017, nefiind efectuate la acel moment copii de pe înscrisuri. De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare probatoriul anexat cererii administrative privind declaraţia referitoare la evenimentul asigurat şi cererea de deschidere a dosarului de daună, coroborate cu aspectele menţionate în factura fiscală şi devizul emise de service-ul care a efectuat reparaţiile.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a susţinut că este evidentă culpa şi reaua-credinţă a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor în soluţionarea cererii sale de plată, care intenţionează să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor legale ce îi revin, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei de fond. În esenţă, intimatul-pârât a susţinut că în mod corect a reţinut prima instanţă neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a depune documentele necesare soluţionării cererii de despăgubiri, menţinând decizia de respingere a cererii de plată ca fiind temeinică şi legală.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul părţii este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cât priveşte contextul factual, se reţine că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantei A. S.R.L. de anulare a Deciziei nr. 16128 din 30.07.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a respins cererea de plată a despăgubirilor în cuantum de 2.322,01 RON.

În fapt, prin cererea de plată înregistrată la sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, reclamanta a solicitat plata sumei de 2.322,01 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate automotorului marca x cu numărul de înmatriculare x, asigurat cu poliţa CASCO nr. x emisă de B. S.A., avariat în urma evenimentului rutier desfăşurat la data de 12.01.2017.

Urmarea verificării şi analizării de către FGA a dosarului de daună nr. CA/B/14853, s-a stabilit că suma solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubire nu poate fi acordată, fiind emisă Decizia nr. 16128/30.07.2018, contestată în cauză.

Pentru a emite actul administrativ contestat, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a avut în vedere că solicitanta despăgubirilor nu a completat dosarul de daună, astfel cum i s-a cerut prin Notificarea nr. x/06.06.2018, reţinând astfel incidenţa dispoziţiilor art. 16 teza a II-a din Legea nr. 213/2015, în temeiul cărora a respins cererea de plată.

Soluţionând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins-o, argumentând, în esenţă, că nu a fost respectată obligaţia de completare a dosarului de daună cu înscrisurile solicitate, termenul de 10 zile prevăzut de art. 16 teza a II-a din Legea nr. 213/2015, în vederea soluţionării cererii de plată.

Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurenta-reclamantă a susţinut, pe de o parte că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 13 alin. (1), art. 11 şi art. 4 lit. (iii) din Legea nr. 213/2015, interpretându-le eronat, iar pe de altă parte că prima instanţă a omis să analizeze susţinerile sale privind îndeplinirea obligaţiei de a depune documentele solicitate cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de lege, deşi din probatoriul administrat în cauză rezultă că înscrisurile în discuţie au fost predate reprezentantului pârâtului în judeţul Mureş.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a dezvoltat critici, în primul rând sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 13 alin. (1), art. 11 şi art. 4 lit. (iii) din Legea nr. 213/2015, partea făcând susţineri referitoare la scopul şi obiectul activităţii Fondului de Garantare a Asiguraţilor, conform Legii de reglementare a acestuia, precum şi aprecieri privind calitatea sa de persoană păgubită în accepţiunea legii incidente.

În acest sens, este de observat că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a analizat pe fond cererea de plată formulată de reclamantă, respingând-o pentru motivul că nu a completat dosarul de daună cu toate documentele necesare solicitate în vederea soluţionării acesteia, astfel încât controlul de legalitate al instanţei de fond a fost efectuat în aceste limite, iar aspectele ce ţin de fondul cererii de plată excedează cadrului procesual astfel stabilit.

Prin urmare, vor fi înlăturate criticile recurentei-reclamante A. S.R.L. aduse sentinţei de fond din această perspectivă.

Cât priveşte criticile părţii referitoare la omisiunea primei instanţe de a-i analiza susţinerile privind îndeplinirea obligaţiei de a depune documentele solicitate cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de lege, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor acesteia, că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în materie, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat.

Prealabil, deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurenta-reclamantă este nemulţumită şi de modalitatea în care instanţa de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză, cu referire punctuală la pretinsa necoroborare a probatoriului anexat cererii administrative privind declaraţia referitoare la evenimentul asigurat şi cererea de deschidere a dosarului de daună, cu aspectele menţionate în factura fiscală şi devizul, emise de service-ul care a efectuat reparaţiile, se impune a se preciza că modalitatea în care instanţa de fond a administrat şi a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin prisma normelor legale incidente, raportat la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Revenind la criticile recurentei-reclamante formulate sub aspectul greşitei reţineri de către instanţa de fond a neîndeplinirii obligaţiei de a completa dosarul de daună, Înalta Curte constată că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii reclamantei pe dispoziţiile art. 16 teza a II-a din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora: "Informaţiile solicitate se transmit comisei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", considerând că reclamanta nu a făcut dovada depunerii la dosarul de daună a înscrisurilor relevante soluţionării cererii de plată, solicitate prin Notificarea nr. x din data de 06 iunie 2018.

Aşadar, potrivit normelor legale incidente în materie, persoana care pretinde un drept de creanţă are obligaţia de a depune înscrisuri justificative odată cu cererea-tip de plată, aceste înscrisuri urmând a fi verificate cu cele aflate în evidenţele Fondului.

În cauză, la dosarul format pentru soluţionarea cererii de plată, nu a fost completată documentaţia justificativă a sumei de 2.322,01 RON solicitată cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate, respinsă la plată prin decizia contestată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor fiind în imposibilitatea de a verifica veridicitatea acestor cheltuieli.

Comisia specială din cadrul F.G.A., în vederea soluţionării cererii de plată, a apreciat necesară completarea documentaţiei depuse de recurenta-reclamantă, solicitându-i, prin Notificarea nr. x/06.06.2018, să completeze dosarul de daună cu o serie de înscrisuri, respectiv: documentul de introducere în reparaţie, nota de constatare daune, proces-verbal emis de autorităţile competente din care să reiasă cauza, împrejurările, vinovăţia, RCA vinovat, alcoolemie privind evenimentul din data de 12.01.2017 sau constatarea amiabilă a accidentului, fotografii cu avariile reclamate şi fotografii cu piesele reparate/înlocuite.

Art. 16 din Legea nr. 213/2015 prevede că informaţiile solicitate se transmit comisiei în cel mult 10 zile de la data primirii solicitării, sub sancţiunea respingerii cererii.

Deoarece recurenta-reclamantă nu a depus la dosarul de daună documentele solicitate prin notificare, în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din 30.07.2018 cererea sa de plată a fost respinsă, în aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015 menţionate supra.

În speţă, deşi reclamanta a susţinut că o parte dintre înscrisurile solicitate au fost predate reprezentantului în judeţul Mureş a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv numitului C., aceste susţineri au rămas fără suport probator, neverificându-se în cauză ipoteza emisă.

Sub acest aspect, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că textul de lege incident prevede în mod expres că documentele solicitate vor fi transmise comisiei din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, aspect ce presupune o comunicare cu acesta pe cale oficială. Însă, chiar şi în ipoteza în care s-ar admite că aceste înscrisuri au fost transmise comisiei prin intermediul unui reprezentant al pârâtului în teritoriu, această predare a documentelor nu a fost dovedită ca atare prin niciun mijloc de probă, simpla dovedire a calităţii persoanei nominalizate ca fiind un reprezentant al pârâtului nefiind suficientă pentru a demonstra transmiterea actelor în discuţie.

De altfel, în acord cu principiul reglementat de art. 249 din C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, ceea ce în cauză recurenta-reclamantă nu a făcut.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Decizia nr. 16128 din data de 30.07.2018, prima instanţă reţinând în mod corect că dosarul de daună nu a fost complet şi confirmând sub acest aspect legalitatea deciziei de respingere a cererii de plată, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 625 din 19 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.