Ship captain's appeal against entry-ban order ruled inadmissible, final appellate judgment upheld

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.09.2017, sub nr. x/2018, şi precizată sub aspectul cadrului procesual la data de 25.09.2016, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi-Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi-Punctul de Frontieră Galaţi Portuar, anularea adresei (dispoziţiei) nr. x din 31.08.2017 emisă de Punctul de frontieră Galaţi-Portuar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa definitivă nr. 4434 din data de 01 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sesizarea din oficiu având ca obiect suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Galaţi; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi a respins în consecinţă acţiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 1951 din data de 13.04.2018, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2017, invocată de reclamant; a respins ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat suspendarea actului administrativ contestat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susţinut, în privinţa soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, că aceasta nu este temeinică, deoarece măsura dispusă, privind interzicerea intrării pe teritoriul României, a fost adusă la cunoştinţa reclamantului printr-un înscris ce avea aplicat antetul acestei instituţii, ceea ce dovedeşte faptul că a fost emis de aceasta, în ipoteza contrară partea fiind indusă în eroare de acest aspect, fiindu-i încălcat dreptul de liber acces la justiţie.

A arătat recurentul-reclamant că în situaţia în care se dovedeşte că o instituţie ierarhic superioară celei chemate în judecată a emis actul administrativ, în temeiul art. 78 alin. (2) din noul C. proc. civ. instanţa de fond avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor şi a introduce în cauză Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi nu să solicite în acest sens punctul de vedere al reclamantului.

Pe fondul cauzei, a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că actul administrativ contestat este suficient motivat, în realitate acesta neconţinând date concrete privind cantitatea de ţigarete sau tutun reţinută în justificarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, motivare necesară în opinia părţii, raportat la dispunerea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României doar în privinţa reclamantului din cauze pendinte, nu şi a celorlalţi membrii ai echipajului, ceea ce înseamnă că s-a ţinut cont la dispunerea acestei măsuri de întreaga cantitate deţinută la bordul navei, inclusiv cea găsită asupra celorlalţi membrii ai echipajului, dovadă în acest sens fiind măsura contravenţională dispusă prin procesul-verbal.

Or, în lipsa motivării ce trebuia să conţină data, ora, precum şi alte informaţii referitoare la cantitatea de ţigarete sau de tutun reţinută, recurentul opinează că nu se poate efectua un control judiciar al legalităţii adoptării măsurii sub aspectul individualizării acesteia, astfel că în mod greşit a invocat instanţa de fond un obiectiv strategic în combaterea fraudelor.

În continuare, recurentul a susţinut încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 3 din CEDO, având în vedere lipsa desemnării unui translator pentru reclamant, încălcare ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului sancţionator. Sub acest aspect a mai expus argumente de ordin teoretic privitoare la caracterul penal al contravenţiei, stabilit de CEDO în jurisprudenţa sa, afirmând că sunt incidente şi dispoziţiile Constituţiei României cu privire la dreptul la apărare şi la un proces echitabil, drepturi pe care agentul constatator le-a încălcat.

În referire la cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, pretins a fi îndeplinite la aplicarea art. 15 din acelaşi act normativ, a subliniat recurentul-reclamant că acestea sunt îndeplinite, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În privinţa primei condiţii a susţinut că este dovedită prin lipsa motivării actului administrativ contestat, iar cea de-a doua rezultă din faptul că, urmarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, în calitatea sa de comandant al navei maritime B., înregistrată sub pavilion C. şi care efectuează curse maritime regulate în România în vederea transportării mărfurilor aparţinând agenţilor economici internaţionali, ar putea fi concediat, pierzându-şi astfel sursa de venit pentru întreţinerea personală şi a familiei sale, fiind în imposibilitate de a mai găsi un nou loc de muncă în actuala situaţie economică şi socială din Siria.

Făcând trimitere la circumstanţele concrete ale situaţiei de fapt existente în cauză, respectiv condiţiile în care s-a reţinut că ar fi deţinut mai multe pachete de ţigări achiziţionate din D. decât numărul maxim admis de legea română, a considerat recurentul-reclamant că suspendarea dispoziţiei de interzicere a intrării pe teritoriul României nu prezintă un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică, condiţie impusă de art. 6 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002.

Pentru considerentele expuse, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu este îndeplinită condiţia pagubei iminente, considerând că nu este susţinută de probe, în pofida notorietăţii situaţiei sociale şi economice existente în Siria şi care nu trebuie dovedită, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi din această perspectivă, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 29.05.2019, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantul A., invocând excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de prevederile art. 1063 alin. (5) teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 privind regimul străinilor din România, în virturea cărora hotărârea de fond nu este supusă căilor de atac prevăzută de lege, fiind definitivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, reiterând apărările formulate şi susţinerile invocate în faţa instanţei de fond.

Prin întâmpinarea formulată la 30.05.2019, intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil, raportat la dispozoţiile art. 1063 alin. (5) teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 privind regimul străinilor din România. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de dezbateri din data de 14 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut cauza în pronunţare, în principal asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinări, iar, în subsidiar asupra fondului căii de atac promovate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, excepţie invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate inadmisibilitatea recursului reclamantului, în considerarea argumentelor ce succed.

Obiectul cererii de recurs de faţă îl reprezintă sentinţa civilă nr. 4434 din data de 01 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa menţionată, instanţa a respins, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sesizarea din oficiu având ca obiect suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Galaţi; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi a respins în consecinţă acţiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 1951 din data de 13.04.2018, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2017, invocată de reclamant; a respins ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunţate supra, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, reclamantul a formulat critici cu privire la adresa (dispoziţia) nr. x din data de 31.08.2017 emisă de Punctul de Frontieră Galaţi-Portuar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi-Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România. A solicitat anularea actului contestat şi înlăturarea măsurii restrictive dispuse.

Instanţa de fond învestită cu acţiunea în anulare a soluţionat cauza, verificând legalitatea actului contestat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, norme speciale aplicabile în materie.

Conform art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, forma în vigoare în perioada de referinţă, "Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă".

Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti a analizat cauza pe fond şi a pronunţat o soluţie de respingere a acţiunii în anularea actului administrativ contestat, hotărâre care, astfel cum s-a evidenţiat, este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În acest context normativ, înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 4434 din data de 01 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă, iar recursul promovat de reclamantul A. împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Totodată, se reţine că prin jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a statuat în mod constant în sensul că "24. (…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014).

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind incident principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinările formulate în cauză, şi va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamant. Totodată, în raport de soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, nu se va mai proceda la verificarea sentinţei de fond din perspectiva criticilor invocate, analiza acestora fiind de prisos.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În virtutea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi, şi va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimaţii-pârâţi.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 4434 din 01 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.