Military judges' salary equalization and inclusion of judicially awarded wage increases in the maximum reference level under the public sector salary framework
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of National Defense, upholding the lower court's judgment in favor of the plaintiffs and confirming the obligation of the Ministry of National Defense and the Military Courts Directorate to reissue salary orders recalculating classification allowances from April 9, 2015, and to pay retroactive wage differences, indexation, and legal interest. The dispute concerned salary discrimination against civil judges and auxiliary staff in military courts, who argued they were paid less than counterparts in other public institutions despite performing identical functions, challenging the incorrect application of the 2015 salary legislation. The Court relied on Article 1(51) of Emergency Government Ordinance No. 83/2014 as approved by Law No. 71/2015, which mandates equalization to the maximum salary level within the same public institution for personnel in identical conditions, interpreted in light of Constitutional Court Decision No. 794/2016, which ruled that the exclusion of judicially awarded wage increases from the calculation of the maximum salary level was unconstitutional, thereby requiring that the maximum reference level include rights established by final court decisions to ensure equality.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 3 din O.U.G. nr. 20/2016, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014; Military judges' salary equalization and inclusion of judicially awarded wage increases in the maximum reference level under the public sector salary framework: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au chemat în judecată în calitate de pârâţi: Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Instanţelor Militare, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei:
1.obligarea pârâţilor ordonatori de credite, Ministerul Apărării Naţionale şi terţiar, Direcţia Instanţelor Militare, să emită ordine de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 la zi şi în continuare;
2.obligarea la plata către fiecare reclamant a diferenţelor salariale rezultate începând cu data de 14.12.2013 şi până la emiterea noilor ordine de încadrare salarială;
3.obligarea ordonatorilor de credite pârâţi să emită ordinul de încadrare salarială, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 la zi.
4.obligarea ordonatorilor de credite pârâţi ca la stabilirea salariului, pentru fiecare categorie de personal, să fie avute în vedere salariile procurorilor militari, personalului auxiliar, conex şi contractual de la parchetele militare (de pe lângă tribunalele militare) care au salariile plătite de acelaşi ordonator de credite, Ministerul Apărării Naţionale, şi care în legea salarizării sunt prevăzuţi aşa cum cere art. 3 din O.U.G. nr. 20/2016, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016, în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
5.obligarea ordonatorilor de credite pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia instanţelor Militare să stabilească reclamanţilor judecători, coeficienţii de ierarhizare a funcţiilor la nivelul aplicat procurorilor militari de la Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul pentru militari, în privinţa coeficientului de ierarhizare, deoarece, potrivit legii, desfăşoară aceeaşi activitate, respectiv soluţionează dosarele cu care sunt sesizaţi.
6. Ministerul Finanţelor să fie obligat să prevadă sumele necesare în bugetul ordonatorului principal de credite, şi anume Ministerul Apărării Naţionale.
7.obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente fiecărei diferenţe lunare, calculate de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale, precum şi la actualizarea acestor sume cu inflaţia calculată de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale.
8.obligarea pârâţilor să pună în executare cele ce se vor dispune prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, sub sancţiunea plăţii în favoarea fiecărui reclamant a unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pe lângă alte diferenţe nejustificate de natură salarială pentru exercitarea aceleiaşi funcţii, în aceleaşi condiţii, generate de reglementarea succesivă şi necorelată în domeniul salarizării, în cazul judecătorilor persistă o inechitate flagrantă cauzată de existenţa pentru o parte dintre magistraţi, judecători şi procurori, a unor indemnizaţii de încadrare ce includ majorările de 2%, 5% şi 11 % acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi aflate în plată încă din anul 2015.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 579 din data de 13 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea formulată împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Instanţelor Militare şi excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiate.
A admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Instanţelor Militare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare să emită, pentru fiecare reclamant, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015; a obligat pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare să ţină seama, la emiterea ordinelor de salarizare, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, procente ce vor fi incluse în indemnizaţia de încadrare şi de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând din 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10 % având în vedere Legea nr. 293/2015. A obligat pârâţii să acorde reclamanţilor diferenţele salariale rezultate actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzilor legale calculate de la data exigibilităţii până la data emiterii noilor ordine de încadrare.
A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea recursului promovat recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit a admis instanţa de fond, în parte, acţiunea reclamanţilor şi a obligat instituţia militară să emită pentru fiecare reclamant ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu 09.04.2015.
A enunţat recurentul dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - lege specială anuală de aplicare în anul 2015 a Legii-cadru nr. 284/2010, invocând Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23 din data de 26.09.2016, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în susţinerea opiniei potrivit căreia, în ansamblul cadrului normativ în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu au fost identificate dispoziţii potrivit cărora să se poată efectua plata retroactivă a drepturilor solicitate de personalul civil încadrat în funcţii publice în unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
În continuare recurentul-reclamant a făcut trimitere la prevederile art. 2 alin. (3) din Capitolul VIII având denumirea marginală "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei" Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora "salarizarea şi celelalte drepturi ale personalului civil al Ministerului Apărării Naţionale şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se asigură de către acestea, potrivit prevederilor prezentei legi şi reglementărilor referitoare la drepturile materiale şi băneşti specifice calităţii de personal civil al Ministerului Apărării Naţionale" şi a susţinut că pentru salarizarea personalului civil de specialitate din structurile militare ale autorităţii judecătoreşti se au în vedere prevederile pct. 3 al Secţiunii a VIII-a din anexa nr. VII a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În final, a evocat dispoziţiile art. 74 alin. (3) din anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010, potrivit cărora: "(3) Pentru personalul auxiliar de specialitate şi pentru personalul conex militar şi civil de la instanţele judecătoreşti şi parchetele militare se aplică în mod corespunzător reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei" şi a concluzionat în sensul că funcţionarii publici şi personalul contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Instanţelor Militare sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 Capitolul I lit. c), respectiv Capitolul II lit. a), b) şi d) din Legea-cadru nr. 284/2010.
Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată la data de 01.07.2019, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală în ceea ce priveşte constatarea lipsei calităţii sale procesuale pasive.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.
În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, în temeiul cărora a fost obligat să emită pentru fiecare reclamant ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare ale acestora începând cu data de 09.04.2015. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, şi este legea specială anuală de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea pentru anul 2015.
În esenţă, criticile recurentului-pârât au vizat aplicarea greşită de către instanţa de fond a cadrului normativ în vigoare, incident în materia salarizării personalului civil încadrat în funcţii publice în structurile centrale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în materie, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat.
Astfel, prima instanţă a stabilit în mod corect în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, judecători şi personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Tribunalului Militar Timişoara, incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 începând cu data 09 aprilie 2015, prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 43/2016, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 în ceea ce priveşte luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.
Ca urmare, sunt nefondate şi fără suport probator susţinerile invocate de recurent cu privire la stabilirea drepturilor salariale ale funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Instanţelor Militare potrivit anexei nr. 1 Capitolul I lit. c), respectiv Capitolul II lit. a), b) şi d) din Legea-cadru nr. 284/2010, pe motiv că personalul civil încadrat în funcţii publice în unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale nu este nominalizat la art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.
Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015, în vigoare de la data de 9 aprilie 2015, au fost introduse dispoziţiile alin. (51) în art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Prin adoptarea acestui act normativ legiuitorul a creat posibilitatea personalului care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, ca urmare a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 284/2010 şi a actelor normative ulterioare, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
La art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014 s-a prevăzut menţinerea în anul 2015 a salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, a sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare la acelaşi nivel cu cel ce acordat pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar prin alin. (51), introdus prin Legea nr. 71/2015 la aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă, legiuitorul a introdus o excepţie, ca personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
La adoptarea acestui act normativ au fost avute în vedere reglementările legislative anterioare în materia salarizării, întrucât prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri public s-a prevăzut aplicarea etapizată a acesteia, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. În realitate însă, deşi scopul declarat de legiuitor la instituirea acestui sistem unic de salarizare a fost acela de a aduce transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, prin fiecare din legile speciale anuale făcându-se trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent.
Astfel, în fiecare an au fost emise acte normative referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Au fost adoptate Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Aşadar, raţiunea adoptării Legii nr. 71/2015 a constat în eliminarea inechităţilor şi a discrepanţelor în materie de salarizare rezultate din aplicarea acestor acte normative, prin modificările aduse O.U.G. nr. 83/2104, prin introducerea art. 1 alin. (51) prin Legea nr. 71/2015 de aprobare fiind avută în vedere egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea cadru nr. 284/2010, aplicarea acesteia urma a se realiza etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
Totodată, conform art. 11 din Legea cadrul nr. 284/2010, clasele de salarizare şi coeficienţii de ierarhizare pe baza cărora urmau a se stabili salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile şi alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, erau prevăzuţi în anexele nr. I-VIII. Clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespundeau nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adăugau 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă. Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordau cele 5 gradaţii, respectiv clasele de salarizare, sunt: gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii; gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1; gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2; gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3; gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.
Astfel fiind, salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 nu a fost acordat, avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă realizându-se prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, iar majorarea salariului de bază, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010, potrivit căruia "Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare".
Dispoziţiile alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, erau aplicabile personalului care beneficia de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 09.04.2015.
Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".
S-a reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că "(...) în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare".
În contextul normativ reliefat este evident, contrar susţinerilor recurentului-pârât şi în acord cu instanţa de fond, că aceste prevederi legale sunt aplicabile şi reclamanţilor din cauza pendinte având în vedere că, potrivit art. 74 alin. (3) din Anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010, "Pentru personalul auxiliar de specialitate şi pentru personalul conex militar şi civil de la instanţele judecătoreşti şi parchetele militare se aplică în mod corespunzător reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei".
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că în şedinţa de Plen din data de 23.08.2013, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât că dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 sunt aplicabile şi familiei ocupaţionale "Justiţie" şi a adoptat o hotărâre de principiu prin care a recomandat ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziţii legale să aibă în vedere principiul de drept menţionat în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 şi în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 în sensul eliminării diferenţelor salariale existente în sistemul judiciar.
În ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială, Înalta Curte reţine că prin O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificat art. 31 alin. (1), şi anume "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Art. 31 alin. (1) a fost introdus prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 şi prevedea că "Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
La acelaşi art. 31, prin O.U.G. nr. 43/2016, după alin. (1), s-au introdus patru noi alineate: (11)-(14): "(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (12) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (13) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate".
Pentru adoptarea O.U.G. nr. 43/2016 s-a avut în vedere că, de la data aprobării Legii-cadru nr. 284/2010, nu au fost aplicate valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii-cadru, precum şi împrejurarea că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective se iau în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor litigii şi care produc doar efecte relative neputând fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcţii similare, că, în lipsa unui temei legal expres, hotărârile judecătoreşti nu pot fi aplicate în mod generalizat, la determinarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective fiind luate în considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În speţă, este relevantă Decizia nr. 794/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (11)-(14) din O.U.G. nr. 57/2015, a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile textului legal amintit, introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, prin care legiuitorul a stabilit că la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.
În considerentele deciziei amintite instanţa de contencios constituţional a reţinut că "25. (...) faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", iar cu privire la efectele hotărârilor judecătoreşti, împrejurarea că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală, vizând, în fapt, întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", astfel că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate.
Totodată, s-a reţinut că "26. (...) hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).
27. Întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie. (...)
31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale,respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
32. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
34. Prin urmare, Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".
A mai statuat Curtea Constituţională că "37. Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere, Curtea constată că, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz" al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie".
Aşadar, se desprinde concluzia că personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe în sensul obligării pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să emită pentru fiecare reclamant ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, este în concordanţă cu cele statuate prin hotărârea de dezlegare a unor chestiuni de drept şi cu hotărârea Curţii Constituţionale amintite.
Apărarea formulată prin motivele de recurs referitoare la faptul că în ansamblul cadrului normativ în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu au fost identificate dispoziţii potrivit cărora să se poată efectua plata retroactivă a drepturilor solicitate de către reclamanţi, nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinţei pronunţate, urmând a fi respinsă ca neavenită în raport de dreptul dedus judecăţii, astfel cum a fost recunoscut de prima instanţă, soluţia acesteia fiind în concordanţă cu prevederile legale incidente în materie.
Totodată, în ceea ce priveşte soluţiile instanţei de fond asupra excepţiilor invocate, relativ la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la lipsa capacităţii procesuale pasive a Direcţiei Instanţelor Militare şi la inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, Înalta Curte urmează să le menţină ca atare, având în vedere că nu au fost formulate critici cu privire la acestea.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 579 din 13 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.