Discrimination via refusal to hire personal assistant for disabled dependent; scope of factual review and timeliness under Ordinance No. 137/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Mayor of Pătârlagele, upholding the Court of Appeal decision that rejected the action to annul the National Council for Combating Discrimination (CNCDR) decision No. 586/2017, which imposed a 1,000 RON fine for discrimination. The dispute centered on the legal challenge to the administrative finding that the Mayor discriminated against a person with a disability by refusing to employ her as a personal assistant for his son, a refusal deemed to have violated the disabled person's rights. The High Court held that the first-instance court correctly interpreted and applied Article 10(h) of Government Emergency Ordinance No. 137/2000 and Article 448/2006, establishing that the initial refusal and subsequent delay in complying with a court order constituted discriminatory conduct, and rejected the appellant’s arguments regarding insufficient motivation and the alleged expiration of the one-year filing deadline under Article 20(1) of the Ordinance.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004; Discrimination via refusal to hire personal assistant for disabled dependent; scope of factual review and timeliness under Ordinance No. 137/2000: 586/2017, which imposed a 1,000 RON fine for discrimination. The dispute centered on the legal challenge to the administrative finding that the Mayor discriminated against a person with a disability by refusing to employ her as a personal assistant for his son, a refusal deemed to have violated the disabled person's rights. The High Court held that the first-instance court correctly interpreted and applied Article 10(h) of Government Emergency Ordinance No. 137/2000 and Article 448/2006, establishing that the initial refusal and subsequent delay in complying with a court order constituted discriminatory conduct, and rejected the appellant’s arguments regarding insufficient motivation and the alleged expiration of the one-year filing deadline under Article 20(1) of the Ordinance.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to ground the decision to dismiss the appeal as unfounded.
Substantive legal basis cited in the dispositive regarding the specific regime for judicial review of administrative decisions in administrative and fiscal disputes.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Primarul oraşului Pătârlagele a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., anularea Hotărârii nr. 586 din data de 18.10.2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În fapt, prin Hotărârea nr. 586/2017 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare şi a dispus sancţionarea contravenţională a reclamantului cu amendă în cuantum de 1.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 90 din data de 12.02.2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 26.02.2019, sub nr. x/2019.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 77 din data de 29 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul oraşului Pătârlagele, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A..
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Primarul oraşului Pătârlagele, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susţinut, sub un prim aspect, că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.
Astfel, a arătat că prima instanţă i-a respins în mod greşit prima critică referitoare la faptul că hotărârea C.N.C.D. contestată a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea sesizată de petenta A., argumentând instanţa în sensul că prin plângerea depusă de petentă la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi înregistrată sub nr. x/11.10.2016 s-a făcut referire la întreaga situaţie desfăşurată între aceasta şi reclamant, începând cu data de 11.05.2015, concluzionând că în mod corect a procedat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la verificarea întregii situaţii de fapt pentru a constata existenţa unei discriminări.
În opinia recurentului, concluzia primei instanţe este greşită, deoarece Colegiul director se referă în motivare la situaţia anterioară desfăşurării litigiului în instanţă, alta decât cea pentru care petenta a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, această critică nefiind analizată de instanţa de fond, care a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., conform cărora considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins apărările părţilor.
În concluzie, a apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa de fond a respins apărarea invocată, fiind astfel insuficient motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
În altă ordine de idei, a susţinut că instanţa de fond a reţinut o altă situaţie decât cea care rezultă din probe, ceea ce echivalează cu faptul că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, sub acest aspect arătând că în mod eronat a reţinut prima instanţă că nu a contestat existenţa unei discriminări în condiţiile în care a susţinut în mod constant şi a demonstrat faptul că acţiunile reclamantului nu pot fi asimilate unor fapte de discriminare deoarece a promovat proiect de hotărâre în scopul angajării petentei, însă acest proiect de hotărâre a fost respins de către Consiliul Local Pătârlagele.
A mai arătat din această perspectivă că în considerentele hotărârii de fond s-a reţinut în mod eronat că litigiul de faţă a fost generat de faptul că prin Proiectul de hotărâre al Consiliului Local Pătârlagele din luna septembrie 2015 a fost respinsă solicitarea pârâtei A. privind angajarea unui asistent personal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că proiectul de hotărâre a fost formulat pentru angajarea (admiterea cererii) asistentului personal şi nu pentru respingerea cererii de angajare.
Sub un al doilea aspect, recurentul-reclamant a criticat hotărârea de fond pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, în acest sens afirmând că prima instanţă a considerat greşit că în mod corect a constatat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării existenţa unei discriminări, luând în considerare acţiuni desfăşurate la nivelul lunii mai a anului 2015, aspecte semnalate printr-o plângere formulată după o perioadă de mai mult de 1 an de la săvârşirea faptei.
În opinia părţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi să respingă cererea petentei ca tardivă,fiind formulată peste termenul de 1 an prevăzut de lege.
Astfel, deşi a invocat această apărare, instanţa de fond a apreciat că hotărârea C.N.C.D. contestată în cauză este întemeiată, chiar dacă a fost dată cu încălcarea legii, termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 fiind un termen de decădere.
Faţă de argumentele prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată la data de 17 iunie 2019, intimata-pârâtă A. a arătat că înţelege să susţină toate argumentele expuse de-a lungul procesului şi că lasă la aprecierea instanţei să decidă asupra faptelor reclamantului.
Totodată, a susţinut că hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este temeinică şi legală, solicitând a fi menţinută şi a ataşat la întâmpinare înscrisuri considerate relevante.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 01 octombrie 2021, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Disriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală, având în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale incidente aflate în vigoare.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cât priveşte contextul factual, se reţine că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantului Primarul oraşului Pătârlagele, de anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 586/18.10.2017. În fapt, prin petiţia înregistrată sub nr. x/11.10.2016, petenta A. a sesizat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării o potenţială faptă de discriminare privind refuzul reclamantului Primarul oraşului Pătârlagele de a o încadra în calitate de asistent personal pentru fiul său, persoană cu grad de handicap grav.
În urma analizării documentaţiei administrate la dosar, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, prin Hotărârea nr. 586/18.10.2017, contestată în cauză, că se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi alin. (4), coroborat cu art. art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000.
Soluţionând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins-o ca nefondată, reţinând, în esenţă, că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat.
Recurentul-reclamant a criticat sentinţa de fond, sub un prim aspect subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: " Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.
Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat, de altfel, şi de către recurentul-reclamant, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, implicit, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).
În speţă, în susţinerea motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susţinut insuficienta motivare a hotărârii de fond sub aspectul analizării susţinerilor sale referitoare la corecta reţinere a situaţiei de fapt, arătând că s-a constatat în mod greşit o altă situaţie de fapt decât cea rezultată din probatoriul administrat. Totodată, a menţionat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei sub aspectul reţinerii eronate a necontestării de către reclamant a existenţei unei discriminări, apărare pretins a fi fost formulată şi probată.
De asemenea, a făcut referire la reţinerea greşită în cuprinsul hotărârii a faptului că litigiul pendinte a fost generat de faptul că prin Proiectul de hotărâre al Consiliului Local Pătârlagele din luna septembrie 2015 a fost respinsă solicitarea pârâtei A. privind angajarea unui asistent personal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că proiectul de hotărâre a fost formulat pentru angajarea (admiterea cererii) asistentului personal şi nu pentru respingerea cererii de angajare.
Cu titlu preliminar, deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul-reclamant este nemulţumit şi de modalitatea în care instanţa de fond a analizat probatoriile administrate, cu referire punctuală la situaţia ce a făcut obiectul analizei organului competent să verifice existenţa unei fapte de discriminare, se impune a se preciza că modalitatea în care instanţa de fond a administrat şi a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.
Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin prisma normelor legale incidente, raportat la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.
Revenind la pretinsa nelegalitate a hotărârii de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, circumstanţiind aspectele de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, constată că judecătorul fondului a făcut o amplă analiză a susţinerilor părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic si gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată. În acest sens se observă că a făcut o amplă analiză şi a expus o argumentare justă inclusiv pe aspectul netemeiniciei hotărârii atacate din perspectiva analizării unei alte situaţii de fapt decât cea sesizată de petenta A., criticile recurentului fiind, prin urmare, nefondate.
Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, independent de faptul că aceste critici referitoare la situaţia de fapt nu se constituie într-un motiv de nelegalitate şi de aspectul invocării formale a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmaţiile recurentului-reclamant referitoare la reţinerea altei situaţii de fapt decât cea rezultată din probatoriul administrat şi la reţinerea greşită de către prima instanţă a necontestării existenţei unei discriminări, reflectă dezacordul părţii în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, fără a susţine motivul de casare invocat.
În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului din această perspectivă fiind nefondate.
Cât priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că şi acestea sunt nefondate.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.
În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, considerând că în temeiul acestora se impunea să constate că prin Hotărârea nr. 586 din data de 18.10.2017, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ar fi trebuit să respingă cererea petentei A. ca tardivă, deoarece au fost semnalate acţiuni pretins a fi discriminatorii de la nivelul anului 2015, în afara termenului legal.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în speţă.
Astfel, prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii reclamantului pe dispoziţiile art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, reţinând, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile acestui text de lege în sensul că, încă din luna mai a anului 2015 reclamantul a refuzat fără temei să numească petenta în calitate de asistent personal pentru fiul său încadrat în grad de handicap grav, fapt ce a determinat încălcarea unui drept al unei persoane cu dizabilităţi, în sensul Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Este de observat că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie, coroborând aceste prevederi legale cu obiectul cauzei deduse judecăţii prin raportare la situaţia de fapt constatată, analizând astfel petiţia din perspectiva refuzului încadrării petentei ca şi asistent personal pentru fiul său, persoană încadrată în grad de handicap grav şi reţinând astfel că în mod corect Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a procedat la verificarea întregii situaţii expuse de petentă, pentru a constata existenţa unei discriminări.
Totodată, în acord cu raţionamentul judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că, chiar şi în situaţia în care trebuia analizată doar fapta de a nu pune în executare sentinţa nr. 651/2016, a existat o întârziere nejustificată din partea reclamantului care echivalează cu încălcarea dreptului persoanei cu handicap de a beneficia de îndată de protecţia oferită de legiuitor, conturându-se astfel existenţa unei fapte de discriminare.
În acest punct trebuie amintit faptul că, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene, discriminarea cuprinde şi situaţiile în care nu se iau în considerare toate diferenţele relevante sau atunci când nu se iau măsuri adecvate pentru a asigura că drepturile şi avantajele disponibile sunt în mod specific accesibile tuturor persoanelor.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 586 din data de 18.10.2017, argumentele expuse de către recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii instanţei de fond, întrucât aceasta a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege şi a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Oraşului Pătârlagele împotriva sentinţei civile nr. 77 din 29 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.