Judicial transfer request: High Council of Magistracy decision annulled for applying unregulated criteria and failing to analyze statutory transfer factors.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 21 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt în sesiunea februarie- martie 2020; anularea Hotărârii din 21.05.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x/18.05.2020, plângere ce a vizat Hotărârea nr. 346/24.03.2020, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri, prin care să dispună transferul acesteia de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 10 din data de 11 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului contestat, pârâtul exercitându-şi dreptul de apreciere în limitele competenţelor prevăzute de lege, analizând astfel cererea de transfer în mod obiectiv.

3. Recursul principal exercitat în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul anulării Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Argumentând motivul de casare invocat, potrivit căruia instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită a textelor de lege invocate prin raportare la o anumită stare de fapt, precum şi încălcarea unor principii generale de drept.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a considerat recurenta-reclamantă că prin sentinţa pronunţată instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a Regulamentului privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347 din data de 17.09.2019.

A evocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 655/24.07.2020, prin care a fost declarată neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018.

Întrucât la data respingerii cererii sale de transfer, 24.03.2020, dispoziţiile declarate neconstituţionale erau încă în vigoare, recurenta-reclamantă a arătat că înţelege să critice Hotărârea nr. 346/24.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii doar prin prisma acestor dispoziţii, în vigoare anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.

Astfel, o primă critică vizează greşita interpretare şi aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, act administrativ normativ adoptat în temeiul unui text de lege declarat neconstituţional, apreciind că acestea pot constitui un ghid pentru instanţă în condiţiile în care dreptul la transfer există, însă nu este constituţională reglementarea procedurii de transfer prin regulamentul menţionat.

Sub acest aspect a mai arătat recurenta-reclamantă că prima instanţă nu a analizat în ce măsură au fost respectate criteriile din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347/17.09.2019, în condiţiile în care pârâtul a susţinut în cuprinsul hotărârii din 21.05.2020, prin care i-a respins plângerea prealabilă, că analiza cererii de transfer s-a făcut prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de Regulament.

Aşadar, a apreciat că prima instanţă trebuia să aibă în vedere că a criticat Hotărârea nr. 346/24.03.2020 nu numai prin prisma nemotivării acesteia, ci şi prin prisma faptului că nu au fost avute în vedere criteriile din Regulamentul privind transferul judecătorilor, prevăzute în mod limitativ şi nu printr-o enumerare exhaustivă cum în mod greşit a apreciat pârâtul, adăugând criteriul prezenţei judecătorilor stagiari în schema instanţei, neprevăzut în Regulament, adoptând astfel Hotărârea contestată exclusiv prin prisma acestui criteriu.

În fine, a făcut trimitere sub aspectul reliefat la jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti şi a arătat că, chiar în ipoteza în care s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu ar putea acesta să aibă în vedere alte criterii decât cele prevăzute în mod expres de norma incidentă.

O a doua critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte comparaţia realizată de reclamantă cu alte cereri formulate anterior de către aceasta, care au fost respinse pentru alte motive, considerând instanţa că această comparaţie nu confirmă schimbarea criteriilor, ci dimpotrivă, că demonstrează faptul că pârâtul a analizat cererile de transfer raportat la realităţile existente la acele momente şi la situaţii care nu erau identice.

În opinia recurentei-reclamante, modalitatea în care a abordat pârâtul cererile sale de transfer este de natură să-i ştirbească orice previzibilitate în calitate de candidat la transfer, din moment ce nu putea să invoce în susţinerea solicitării de transfer decât motivele prevăzute în mod limitativ în cuprinsul art. 4 din Regulament, şi nu alte motive noi, nereglementate.

Conchizând sub acest aspect de nelegalitate, a evocat recurenta-reclamantă aplicarea criteriului numărului de judecători stagiari, în mod diferit în privinţa altor cereri de transfer ale judecătorilor care funcţionau în cadrul altor instanţe, prin raportare la posturile existente în schema de personal a acestora, demonstrându-se astfel o aplicare greşită a Regulamentului de către prima instanţă, care a permis abordarea unor criterii nespecificate în cuprinsul acestuia.

În continuare, recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea sentinţei de fond dis perspectiva interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 referitoare la excesul de putere exercitat de pârât prin modalitatea de soluţionare a cererii sale de transfer.

În acest sens a susţinut faptul că, deşi în sesiunile anterioare de transfer admiterea cererilor de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt a avut în vedere criteriul vechimii, în aprecierea ultimei sale cereri de transfer din februarie 2020 nu s-a mai dat eficienţă acestui criteriu, chiar dacă era judecătorul cu cea mai mare vechime în instanţă şi care formula cerere de transfer.

Aşadar, a considerat recurenta-reclamantă că excesul de putere este demonstrat prin admiterea unei cereri de transfer în sesiunea anterioară, din 07.10.2019, deşi la acea dată Judecătoria Slatina avea un deficit de 3 judecători (19 posturi ocupate) şi avea 4 judecători stagiari din cei 19, în condiţiile în care situaţia instanţei este mai bună în prezent, când are 22 judecători dintre care 4 stagiari.

O altă aplicare greşită a legii, invocată de recurenta-reclamantă, vizează neluarea în considerare a unor criterii formulate de aceasta, arătând în acest sens că avizul nr. x/06.03.2020 nu exprimă un punct de vedere consecvent, din moment ce are natura, în primul rând a unui aviz favorabil în sensul admiterii unei singure cereri de transfer, iar în al doilea rând pe cea a unui aviz condiţionat. Urmarea aplicării condiţionării, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut numai condiţia ocupării postului în aceeaşi sesiune de transfer, nu şi pe aceea a amânării datei de la care operează transferul efectiv.

Or, a arătat recurenta, în adresa nr. x/06.03.2020 s-a menţionat că admiterea cererii de transfer este condiţionată, fie de amânarea datei de la care operează transferul, fie de admiterea concomitentă a unei cereri de transfer de la Judecătoria Craiova la Judecătoria Slatina, însă, deşi a solicitat să fie analizată această ipoteză a amânării datei transferului efectiv, instanţa de fond nu a analizat această critică.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea hotărârii de fond prin prisma aplicării greşite a legii din perspectiva dispoziţiilor art. 41 din Constituţia României, considerând partea că prin respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt în vederea exercitării activităţii conform pregătirii şi gradului profesional obţinut, i-a fost încălcat dreptul la muncă şi, implicit, a fost discriminată în raport cu alţi colegi care au grad profesional de tribunal şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tribunalelor.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu este fondată critica sa referitoare la discriminare întrucât nu există premisa unor situaţii similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit. În acest sens, a apreciat recurenta că O.G. nr. 137/2000 a fost aplicată în mod greşit având în vedere că, pe considerentul că a obţinut gradul profesional de tribunal în urma promovării pe loc (neavând altă posibilitate în cadrul secţiilor civile ale Tribunalului Olt începând din septembrie 2018) nu îi este permisă desfăşurarea activităţii în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea alţi colegi, chiar cu o vechime în magistratură mai mică decât a sa.

În fine a arătat că, deşi măsura pârâtului de respingere a cererii sale de transfer este reglementată de un scop obiectiv, metoda abordată pentru atingerea acestui scop nu este adecvată şi necesară.

Faţă de considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea litigiului în fond cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată în sensul anulării Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi al obligării pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt.

4. Apărările formulate în cauză. Recursul incident

4.1. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală.

Odată cu întâmpinarea, în condiţiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., pârâtul a formulat şi recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, exercitat împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 10 din data de 11.01.2021 a Curţii de Apel Craiova şi casarea în parte a sentinţei recurate în sensul înlocuirii considerentelor primei instanţe cu privire la aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale, cu noi considerente din care să rezulte inaplicabilitatea în cauză a acestei decizii.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului, precum şi întâmpinare la recursul incident al acestuia, solicitând înlăturarea apărărilor invocate de către pârât şi respingerea recursului incident ca neîntemeiat.

4.2. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat în susţinerea recursului incident exercitat împotriva considerentelor hotărârii instanţei de fond, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a susţinut că prezenta cale de atac vizează doar anumite statuări ale primei instanţe, în speţă invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 11 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând faptul că Decizia nr. 454/2020 produce efecte şi în cauza pendinte, contrar susţinerilor sale.

În referire la interesul său de a exercita recursul incident împotriva considerentelor hotărârii de fond a susţinut că acesta rezidă în evitarea puterii de lucru judecat în privinţa acelor considerente referitoare la aplicabilitatea Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale, evocând sub acest aspect Decizia nr. 14/22.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia".

În condiţiile în care Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 655 din 24.07.2020, raportat la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, ale cărui dispoziţii le-a enunţat, a susţinut recurentul-pârât că potrivit principiului neretroactivităţii, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, de la data intrării în vigoare a actului normativ.

În speţă, normele constatate ca fiind neconstituţionale rămân aplicabile situaţiilor juridice anterioare publicării deciziei CCR, aceasta producând consecinţe asupra situaţiilor juridice care apar după data publicării acesteia în Monitorul Oficial, iar aplicarea imediată priveşte şi cauza în care decizia a fost pronunţată.

În susţinerea opiniei exprimate a evocat juriprudenţa Curţii Constituţionale a României referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale, exemplificând în acest sens: Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, şi Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 52.

Aşadar, raportat la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020, în special a celor statuate la paragraful nr. 40, expuse în cuprinsul cererii de recurs incident, a susţinut recurentul-pârât, contrar instanţei de fond, că această decizie a instanţei de contencios constituţional nu se aplică în procesul pendinte, deoarece Hotărârea nr. 346/24.03.2020, contestată în cauză, a fost emisă în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018 şi nu anterioară, doar dispoziţiile art. 60 în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 urmând a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Totodată, invocând specificul contenciosului administrativ şi faptul că motivele de nelegalitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situaţia şi legislaţia existente la momentul emiterii acestuia, a apreciat recurentul-pârât că hotărârea prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de recurenta-reclamantă reprezintă "facta praeterita" căreia nu i se aplică Decizia nr. 454 din data de 24.06.2020 pronunţată de Curtea Constituţională.

A mai arătat recurentul-pârât că până la momentul publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, norma incidentă cuprinsă la art. 60 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004, publicată, cu modificările şi completările ulterioare, a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menţinându-şi aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public şi drepturile şi interesele legitime ale destinatarului său.

În fine, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturiii, potrivit cărora secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuţia de a aproba transferul judecătorilor, iar acest text legal nu a fost declarat neconstituţional, concluzionând în sensul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 nu este incidentă în cauză câtă vreme actul administrativ a fost emis în concordanţă cu dispoziţiile legale şi regulamentare în vigoare la acel moment, această decizie fiind general obligatorie şi având putere pentru viitor de la data publicării în Monitorul Oficial.

De altfel, dacă s-ar aprecia că Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale este incidentă în cauză, recurentul-pârât a apreciat că efectele admiterii excepţiei de neconstituţionalitate nu pot consta în admiterea acţiunii formulate de reclamantă, deoarece nu ar mai exista temei juridic pentru soluţionarea cererii de transfer până la momentul în care legiuitorul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei României.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, a susţinerilor şi apărărilor invocate de recurenţi şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţine următoarele:

5.1. În referire la recursul principal declarat de reclamanta A., din perspectiva contextului factual, instanţa de control judiciar reţine că reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 346/24.03.2020, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt, în sesiunea februarie- martie 2020, precum şi anularea Hotărârii din 21.05.2020 a aceleiaşi Secţii pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x din 18.05.2020. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul acesteia de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt.

În motivarea acţiunii a susţinut că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina din data de 01.07.2011, iniţial în calitate de judecător stagiar, iar din 04.02.2013 în calitate de judecător definitiv, în urma concursului de promovare în funcţii de execuţie desfăşurat la data de 16.09.2018 obţinând gradul profesional necesar pentru a funcţiona în cadrul tribunalului, promovare dispusă începând cu data de 15.11.2018, astfel cum s-a stabilit în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 11.10.2018.

A mai susţinut că de la data dobândirii gradului de tribunal s-a înscris la toate sesiunile de transfer organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în sesiunea organizată în perioada februarie- martie 2020 formulând cea de-a cincea cerere de transfer, care i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 346/24.03.2020 contestată în cauza pendinte.

Analizând cererea de transfer pârâtul a respins-o, apreciind că nu se impune transferul reclamantei având în vedere situaţia Judecătoriei Slatina. Astfel, a avut în vedere că, potrivit situaţiei posturilor vacante publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 14.02.2020, la Judecătoria Slatina, instanţa de la care s-a solicitat transferul, deşi erau ocupate toate cele 22 de posturi de judecător prevăzute în schemă, raportat la datele statistice privitoare la încărcătura cauzelor/judecător şi încărcătura cauzelor/schemă şi la conţinutul adresei nr. x/06.03.2020 a Judecătoriei Slatina, a apreciat că la acel moment nu era oportun transferul doamnei judecător A. având în vedere că 4 dintre judecători erau stagiari şi aveau competenţe limitate.

Curtea de Apel Craiova, soluţionând acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a respins-o ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că hotărârea contestată este motivată de o manieră care garantează legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse, cuprinde argumente coerente, clare şi lipsite de ambiguităţi sau contradicţii, de natură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la soluţia adoptată, concluzionând astfel că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a acesteia.

Reclamanta a exercitat recurs împotriva sentinţei de fond, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aşadar, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente în limita şi pentru considerentele ce succed.

În speţă, se invocă nelegalitatea sentinţei atacate pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Subsumat acestui motiv de recurs a susţinut recurenta-reclamantă nelegalitatea respingerii aspectelor de nulitate invocate cu privire la hotărârea contestată şi nelegalitatea în ceea ce priveşte aprecierea eronată a naturii criteriilor prevăzute la art. 4 din Regulament, adăugarea unui nou criteriu, neprevăzut, neluarea în considerare a criteriilor formulate de reclamantă, aprecierea greşită a legii în ceea ce priveşte excesul de putere, încălcarea art. 41 din Constituţia României în ceea ce priveşte dreptul la muncă, precum şi nerespectarea principiului nediscriminării în analizarea cererilor de transfer.

Raportat la obiectul cauzei, în cuprinsul cererii de recurs recurenta-reclamantă a invocat Decizia CCR nr. 454/2020 din data de 24.06.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020, însă a susţinut că înţelege să critice Hotărârea nr. 346/24.03.2020 în raport de dispoziţiile în vigoare la data soluţionării cererii sale de transfer din data de 24.03.2020, anterior publicării deciziei CCR nr. 454/2020.

Prin această decizie s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, cea cuprinsă în art. 60 alin. (1) din acelaşi act normativ, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi cea cuprinsă la art. 60 alin. (3) din Legea nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de recurs să anuleze hotărârile contestate şi să oblige pârâtul la emiterea unei noi hotărâri, prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt, prin reaprecierea criteriilor de transfer în raport de probatoriul administrat în cauză.

Cu titlu preliminar, în referire la soluţia instanţei de fond pronunţate asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii privind anularea Hotărârii din data de 21.05.2020, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă a reclamantei, răspuns comunicat prin adresa din 18.05.2020 emisă de către Direcţia Resurse Umane şi Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

Aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă un act administrativ în accepţiunea legii, susceptibil de a fi atacat în contencios administrativ, deoarece nu acesta este actul vătămător producător de efecte juridice, respectiv actul care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speţă, actul vătămător producător de efecte juridice şi care este dat în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii este Decizia nr. 346/24.03.2020, prin care s-a respins cererea reclamantei de transfer, răspunsul la plângerea prealabilă constituind poziţia pârâtului referitoare la cererea reclamantei, de respingere a cererii de transfer.

Prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea acestuia de către organul emitent sau de către organul ierarhic superior, pentru a da posibilitatea acestora să revină asupra actului vătămător, revocându-l.

În consecinţă, soluţia instanţei de fond sub acest aspect este legală, urmând a fi menţinută ca atare. De altfel, din lecturarea cererii de recurs formulate în cauză, se observă că recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea litigiului în fond cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată în sensul anulării doar a Hotărârii nr. 346/24.03.2020, nu şi a hotărârii din 21.05.2020 prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x/18.05.2020, neformulând, ca atare, critici la adresa soluţiei adoptate în privinţa hotărârii din data de 21.05.2020.

Analizând sentinţa de fond din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulate de recurenta-reclamantă în referire la nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de anulare a Deciziei nr. 346/24.03.2020, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe reflectă o interpretare şi aplicare greşită a normelor incidente în materia cererilor de transfer a judecătorilor, criticile recurentei-reclamante din perspectiva aplicării greşite a criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fiind întemeiate, de natură să determine reformarea sentinţei de fond sub acest aspect.

Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a aplicat în mod greşit Decizia CCR nr. 454/2020, apreciind în mod eronat că nu se mai impune lămurirea naturii criteriilor de transfer prevăzute la art. 4 din Regulament, precum şi faptul că enumerarea acestor criterii a fost considerată de către pârât a avea caracter exhaustiv, în opinia sa fiind, în realitate, o enumerare limitativă.

Potrivit art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători, forma în vigoare în perioada de referinţă, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe vor fi avute în vedere următoarele: - avizele motivate ale instanţelor implicate şi punctul de vedere al curţii de apel; - volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; - vechimea efectivă în funcţia de judecător; - vechimea la instanţa de la care se solicită transferul; - vechimea în gradul aferent instanţei la care se solicită transferul; - specializarea judecătorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzătoare/corespunzător specializării; -disponibilitatea de a activa în secţia/completul corespunzătoare/corespunzător specializării postului vacant; - domiciliul solicitantului; - distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei la care funcţionează judecătorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; - starea de sănătate şi situaţia familială".

Interpretând textul enunţat supra, Înalta Curte reţine că norma cuprinsă la art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor prevede în mod limitativ criteriile care pot fi avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer şi nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora în funcţie de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secţiei pentru judecători atributul de a evalua aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

În speţă, analizând cererea de transfer formulată de reclamantă, în raport de criteriile prevăzute la art. 4 din Regulamentul de transfer, secţia pentru judecători nu a apreciat în mod corect asupra oportunităţii transferului reclamantei.

Este de observat că oportunitatea actului administrativ se manifestă prin posibilitatea emitentului de a alege în mod subiectiv şi conjunctural momentul şi amploarea intervenţiei, soluţia sa corespunzând interesului concret pe care îşi propune să îl asigure. Apreciind oportunitatea faţă de anumite circumstanţe, emitentul trebuie să respecte limitele legale şi constituţionale. Oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ţine de legalitatea actului, jurisprudenţa actuală consacrând această abordare.

Sub acest aspect sunt relevante dispoziţiile art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, din care rezultă că secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul atribuţiilor exercitate în referire la cariera judecătorilor, aprobă transferul judecătorilor.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. g) din acelaşi act normativ, secţia pentru judecători urmăreşte respectarea prevederilor legale şi regulamentare în domeniul organizării şi funcţionării instanţelor şi ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităţilor ce pot afecta buna desfăşurare a activităţii acestora.

Din dispoziţiile legale citate şi din întregul cadru normativ incident în materie rezultă fără dubiu faptul că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, care trebuie să analizeze în mod echitabil toate criteriile de transfer enumerate supra, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţelor şi interesele de ordin particular ale solicitanţilor, altfel spus, ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru a se evita provocarea unor disfuncţionalităţi grave în activitatea instanţelor, însă, în egală măsură, trebuie acceptat, respectat şi promovat dreptul la carieră al fiecărui magistrat.

Aşadar, chiar dacă recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere, puterea decizională a instituţiei nu se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

În acest context, este important a se reaminti că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 4 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer.

În speţă, se reţine că reclamanta şi-a motivat cererea de transfer pe considerente de ordin profesional, arătând aceasta că este judecătorul cu cea mai mare vechime în instanţă şi care a formulat cerere de transfer în cadrul sesiunii februarie- martie 2020 şi că în urma concursului de promovare în funcţii de execuţie desfăşurat la data de 16.09.2018 a obţinut gradul profesional necesar pentru a putea funcţiona în cadrul tribunalului, unde doreşte să-şi exercite activitatea conform pregătirii şi gradului obţinut, în acest sens manifestându-şi disponibilitatea desfăşurării activităţii în cadrul oricăreia dintre secţiile civile ale Tribunalului Olt.

Prin Hotărârea nr. 346/24.03.2020, contestată în cauză, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea reclamantei de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt, reţinând date statistice referitoare la încărcătura cauzelor/judecător, încărcătura cauzelor/schemă, precum şi faptul că, potrivit adresei nr. x/06.03.2020 a Judecătoriei Slatina, deşi schema de personal a acestei instanţe este completă, 4 dintre judecători sunt stagiari şi au competenţe limitate, apreciind astfel că nu este oportun transferul reclamantei.

Totodată, a reţinut situaţia posturilor vacante de la instanţele judecătoreşti implicate în procedură, publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 14.02.2020, din care a rezultat că la Judecătoria Slatina sunt ocupate toate cele 22 de posturi de judecător prevăzute în schemă, iar la Tribunalul Olt sunt ocupate 26 de posturi din cele 29 posturi de judecător prevăzute în schemă, existând un post de judecător temporar vacant, ocupat.

Examinând întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că în cazul recurentei-reclamante, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile invocate în motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Regulament, această abordare formală echivalând cu o motivare deficitară, aspect ce va fi reţinut ca un prim aspect de nelegalitate în cauza pendinte, contrar argumentelor instanţei de fond potrivit cărora Hotărârea nr. 346/24.03.2020 este motivată de o manieră care garantează legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse.

Or, analizând hotărârea contestată în limitele criticilor aduse prin cererea de recurs, instanţa de control judiciar constată că pârâtul s-a rezumat să expună normele incidente în materia cererilor de transfer şi datele statistice referitoare la instanţele implicate în procedura de transfer (posturi ocupate/posturi vacante, încărcătura medie/judecător, încărcătura medie/schemă), reţinând în final, faţă de solicitarea de transfer a reclamantei, că are în vedere adresa nr. x/06.03.2020 a Judecătoriei Slatina potrivit căreia, deşi schema de personal a acestei instanţe este completă, 4 dintre judecători sunt stagiari şi au competenţe limitate, astfel că nu este oportun transferul reclamantei.

Se observă astfel că sunt întemeiate susţinerile recurentei-reclamante privind reţinerea criteriului referitor la prezenţa judecătorilor stagiari şi competenţa limitată a acestora, criteriu neprevăzut în Regulamentul incident, analiza actului administrativ contestat relevând astfel, pe de o parte nerespectarea criteriilor de transfer prevăzute în mod limitativ în art. 4 din Regulament, iar pe de altă parte lipsa analizei motivelor invocate de reclamantă în susţinerea solicitării sale de transfer, circumscrise criteriilor reglementate, menite să contureze o situaţie juridică individuală şi subiectivă, specifică fiecărei cereri de transfer.

În consecinţă, se reţine şi acest aspect de nelegalitate a hotărârii contestate, referitor la soluţionarea cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate şi la un criteriu neprevăzut în art. 4 din Regulament, în condiţiile în care norma respectivă impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma "vor fi avute în vedere următoarele criterii", menţinerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situaţia instanţelor implicate într-o procedură de transfer şi criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca şi premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susţinerea unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu a dat eficienţă în soluţionarea cererii de transfer a recurentei-reclamante nici altor criterii la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii contestate, respectiv existenţa posturilor vacante la Tribunalul Olt, instanţa la care s-a solicitat transferul şi avizele pozitive emise de Curtea de Apel Craiova şi de Tribunalul Olt, reţinând în mod greşit doar avizul condiţionat al Judecătoriei Slatina, în sensul ocupării postului în aceeaşi sesiune de transfer, exprimat prin adresa nr. x/06.03.2020, fără a analiza posibilitatea amânării datei de la care operează transferul efectiv, deşi această posibilitate rezulta din cuprinsul adresei în discuţie, iar reclamanta a semnalat acest aspect, solicitând analizarea ipotezei amânării datei transferului efectiv.

De altfel, aceste susţineri au fost reiterate de către reclamantă şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aspecte ce nu au făcut însă obiectul analizei instanţei de fond, aceasta reţinând doar că oportunitatea măsurii respingerii cererii de transfer este în concordanţă cu situaţia specială a Judecătoriei Slatina relativ la existenţa unui număr de 4 judecători stagiari cu o competenţă limitată şi că acesta este motivul avizului condiţionat exprimat de către instanţa de la care s-a solicitat transferul, pronunţând astfel o soluţie cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor incidente, de natură a conduce la reformarea hotărârii pronunţate din această perspectivă.

În acest context, având în vedere motivele de nelegalitate reţinute conform argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, şi, ca atare, generator al caracterului nelegal al actului administrativ supus cenzurii instanţei, criticile recurentei-reclamante sub aspectul discriminării şi al încălcării dreptului la muncă din perspectiva art. 41 din Constituţia României nu vor mai face obiectul analizei instanţei de control judiciar, această analiză fiind de prisos prin raportare la dezlegările date asupra aspectelor analizate.

Pe cale de consecinţă, raportat la argumentele expuse şi ţinând cont de obiectul acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că recursul principal declarat de reclamantă este fondat, urmând să-l admită, să caseze în parte sentinţa recurată şi în rejudecare să admită în parte acţiunea reclamantei, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, în sensul anulării Hotărârii nr. 346 din 24 martie 2020 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că aceasta a fost emisă cu nerespectarea normelor incidente.

Totodată, va respinge în rest acţiunea reclamantei constatând că, pentru respectarea principiului legalităţii, în contextul declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condiţiile în care se realizează transferul, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra obligării pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei.

Se reţine astfel că în analiza criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019, Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuţia de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, iar soluţia din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit, astfel cum s-a arătat, cu această cerere de transfer şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu prevederile Constituţiei României.

5.2. În referire la criticile recurentului-pârât formulate în cadrul cererii de recurs incident cu privire la considerentele sentinţei atacate, ce vizează aplicabilitatea în cauza pendinte a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 din data de 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020, Înalta Curte reţine că sunt nefondate.

Astfel cum se observă din considerentele hotărârii de fond, prima instanţă a reţinut aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale prin raportare la soluţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care reglementează procedura de transfer prin regulamentul secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, aşadar, prin prisma calităţii emitentului, dreptul la transfer al reclamantei subzistând şi putând fi analizat prin prisma dispoziţiilor în vigoare la data respingerii cererii de transfer, lucru pe care l-a realizat instanţa de fond, contrar susţinerilor recurentului-pârât.

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, făcând trimitere la dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, vor fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi considerentele din paragraful 40 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, Înalta Curte consideră că această decizie produce efecte doar asupra hotărârilor privind soluţionarea cererilor de transfer formulate după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, neputând constitui, în cauza de faţă, un motiv de nelegalitate a Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, motivele de nelegalitate ale actului administrativ contestat analizându-se în raport de prevederile în vigoare în perioada de referinţă, analiză efectuată ca atare de către instanţa de fond şi cenzurată de instanţa de control judiciar conform celor expuse la pct. 5.1. din prezenta decizie.

Sub aspectul reliefat a reţinut instanţa de fond că, deşi procedura de transfer a fost invalidată de Curtea Constituţională prin prisma calităţii emitentului, cererea de transfer urmează a fi analizată prin prisma aspectelor cuprinse în art. 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 şi având în vedere principiul reglementat de art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În altă ordine de idei, dacă s-ar considera că Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu mai este aplicabil ca efect al constatării neconstituţionalităţii unora dintre dispoziţiile în baza cărora a fost adoptat, instanţa de contencios administrativ învestită cu cercetarea legalităţii soluţionării cererii de transfer a reclamantei, chiar dacă ar dispune anularea acestei hotărâri, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, nu ar putea analiza cererea de transfer.

Cu alte cuvinte, nu se poate reţine nelegalitatea hotărârii contestate pentru motivul că au fost stabilite în mod nepermis criteriile din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, de către această autoritate, cu încălcarea art. 125 alin. (2) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, pentru a se considera că instanţa de judecată poate aprecia asupra transferului în lipsa oricăror criterii.

În consecinţă, în raport de argumentele prezentate anterior, reţinând că prima instanţă a analizat legalitatea actului administrativ contestat în cauză prin prisma normelor incidente la data emiterii acestuia şi nu prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârât, ca nefondat, criticile acestuia aduse considerentelor sentinţei de fond sub acest aspect neverificându-se în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului principal declarat de reclamanta A., casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecând cauza, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi va anula Hotărârea nr. 346 din 24 martie 2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acţiunea.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 10 din 11 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 346/24.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge în rest acţiunea.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.