Contractual damages in public agricultural finance: scope of cassation review and lack of interest in challenging procedural exceptions

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.06.2018 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.737.030,60 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin încălcarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare nr. x din 27.05.2011.

Prin sentinţa civilă nr. 641/CA din 13.10.2018, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 199/CA/2018 din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi s-a luat de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâtă, reţinând că, din petitul formulat şi din motivele de fapt şi de drept susţinute, rezultă calificarea litigiului ca fiind unul contractual, fundamentat pe neexecutarea obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, iar conform art. 8 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004, instanţa constată că în materia contenciosului administrativ astfel de litigii sunt admisibile.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere, instanţa a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, reţinând că din interpretarea art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol rezultă că în materia contenciosului administrativ, inclusiv în litigiile derivând din contracte administrative, sunt prevăzute reguli speciale privind prescripţia acţiunilor, care derogă de la prevederile generale cuprinse în C. civ., acestea din urmă fiind inaplicabile.

A mai reţinut că prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 vizează o ipoteză specială, de strictă aplicabilitate, astfel că acestea nu sunt aplicabile şi pentru situaţia în care nu s-a dispus sau nu s-a solicitat anularea contractului administrativ, ci doar obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri contractuale, situaţie în care rămân aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) lit. e) care consacră un termen special de prescripţie de 6 luni, termen care începe să curgă de la data finalizării procedurii prealabile sub forma procesului-verbal de conciliere.

Instanţa a mai reţinut în speţă nu s-a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, neexistând astfel un proces-verbal de conciliere încheiat între părţi sau un alt act care să exprime rezultatul procedurii prealabile, astfel că termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii nu a început să curgă şi nu se poate reţine împlinirea termenului de prescripţie.

3. Cererile de recurs

3.1. Împotriva sentinţei nr. 199/CA/2018 din 19 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea administrării probatoriului solicitat, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii introductive, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 2.737.030,60 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin încălcarea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare nr. x din 27.05.2011.

În motivarea recursului arată că prin încheierea din 12.12.2018, instanţa a respins toate probele propuse prin cererea de chemare în judecată, apreciindu-le ca nefiind utile cauzei. Consideră că aceste probe erau utile soluţionării cauzei, ele constând în interogatoriul pârâtei şi proba cu expertiza.

Precizează că nu înţelege să critice soluţiile date de către prima instanţă cu privire la excepţiile invocate de pârâtă, respectiv excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Pe fond, arată că prin contractul de finanţare nr. x din 27.05.2011 a accesat o finanţare nerambursabilă pentru proiectul "Sera de legume cu secţie procesare tomate" şi că a implementat proiectul în conformitate cu legislaţia în vigoare, realizându-l în proporţie de aproximativ 80% şi beneficiind de 4 plăţi din partea pârâtei.

Susţine că până la întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 06.09.2013, procedura a trecut prin filtrul verificărilor personalului specializat din structurile pârâtei, care a confirmat respectarea procedurii.

Consideră că, dacă ar fi existat o greşeală, ar fi trebuit să i se atragă atenţia cu ocazia primei cereri de plată, întrucât în acest mod ar fi avut şansa remedierii sau retragerii din proiect.

Apreciază că pârâta nu a dat dovadă de bună-credinţă şi că i s-a solicitat rambursarea întregului ajutor financiar, fără a se ţine cont de faptul că până la acel moment procedura de accesare de fonduri a fost verificată de reprezentanţii pârâtei.

Recurenta-reclamantă opinează că prin administrarea probatoriului propus ar putea dovedi faptele ilicite ale pârâtei, care pot conduce la reţinerea în sarcina acesteia a culpei contractuale.

Menţionează că i s-a cauzat un prejudiciu egal cu suma pretinsă de instituţia pârâtă, cu care s-a înscris şi la masa credală.

Arată că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1350 din noul C. civ., în condiţiile în care prin contractul de finanţare şi anexele la acesta, pârâta şi-a asumat obligaţia de a verifica procedura derulată.

3.2. Împotriva încheierii din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs incident pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, respectiv casarea în parte a încheierii recurate, în sensul înlăturării considerentelor instanţei privitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei dreptului material la acţiune.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, apreciază că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ, respectiv art. 8, art. 18 şi art. 19.

Susţine că în cuprinsul cererii de chemare în judecată recurenta: nu menţionează un act administrativ anume prin care a fost prejudiciată şi nici nu solicită anularea pe calea contenciosului administrativ a vreunui act administrativ emis de A.P.D.R.P. (AFIR); nu indică în concret clauzele contractului de finanţare pe care AFIR nu le-a respectat.

Învederează că, în materia contenciosului administrativ, acţiunea în despăgubiri nu poate fi disociată de anularea actului administrativ sau de refuzul nejustificat de soluţionare a unei petiţii, acţiuni care să cauzeze un eventual prejudiciu.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocă dispoziţiile speciale ale art. 19 din Legea nr. 554/2004, arată că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/06.09.2013 şi Decizia nr. 33974/22.10.2013 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare au fost supuse controlului judiciar, constatându-se legalitatea şi temeinicia acestora. Astfel, consideră că momentul când reclamanta a cunoscut întinderea pretinsului prejudiciu a fost cel al pronunţării Deciziei nr. 2690 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţiei în dosarul nr. x/2013, respectiv data de 20.10.2016.

Pe de altă parte, arată că în situaţia în care reclamanta nu se raportează la aceste acte administrative, momentul de la care ar putea curge termenul de prescripţie de 1 an este cel al rezilierii contractului de finanţare şi retragerii finanţării nerambursabile acordate, măsuri dispuse prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 06.09.2013.

Precizează că oricare ar fi momentul la care ne raportăm, se constată prescrierea dreptului material la acţiune al reclamantei.

Critică faptul că, deşi instanţa de fond prin încheierea din data de 12.12.2018 a reţinut că în litigiile derivând din contractele administrative sunt prevăzute reguli speciale privind prescripţia acţiunilor în materia contenciosului administrativ, a apreciat că, faţă de obiectul prezentului litigiu, prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile.

Recurenta-pârâtă susţine că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1) şi alin. (2)1 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta a cunoscut întinderea pretinsei pagube încă de la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/06.09.2013 sau cel mult de la momentul pronunţării Deciziei nr. 2690 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în dosarul nr. x/2013, respectiv la data de 20.10.2016.

4. Apărările formulate

Recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului principal ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, arătând că în speţă culpa procesuală aparţine reclamantei, impunându-se a se reţine autoritatea de lucru judecat în raport cu soluţia definitivă dată într-un litigiul anterior, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 şi în care s-a stabilit că revine reclamantei culpa pentru rezilierea contractului ca urmare a executării necorespunzătoare a obligaţilor contractuale asumate prin manipularea procedurii de achiziţie publică şi nereguli în implementarea contractului de finanţare.

Consideră că, potrivit clauzelor contractuale, beneficiarul poartă răspunderea pentru modul de implementare a proiectului, iar potrivit prevederilor contractului de finanţare, autoritatea contractantă poate să verifice, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, respectarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie, iar în cazul în care constată nereguli demarează procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil acordat pentru cheltuielile constatate neeligibile.

Relativ la susţinerea conform căreia în dosarul penal nu a fost reţinută vreo faptă penală în sarcina d-lui C. ori a S.C. A. S.R.L., arată că aceasta nu este de natură a demonstra încălcarea de către AFIR a clauzelor contractului de finanţare.

În ceea ce priveşte prejudiciul pretins de reclamantă, arată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile pentru a constata răspunderea civilă contractuală.

În privinţa condiţiei existenţei unui act administrativ nelegal anulat de instanţă, arată că s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2013, legalitatea şi temeinicia actelor administrative emise de AFIR referitor la retragerea finanţării nerambursabile şi rezilierea contractului de finanţare.

Consideră că prejudiciul indicat de recurentă nu are o existenţă concretă şi nu poate fi reţinută vreo culpă ori o faptă ilicită a AFIR cu privire la retragerea finanţării nerambursabile, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii sale contractuale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa şi încheierea recurate în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., este nefondat, iar recursul incident declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este lipsit de interes.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.737.030,60 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin încălcarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare nr. x din 27.05.2011.

2.1. În ceea ce priveşte recursul reclamantei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că, deşi aceasta a indicat în mot expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică faptul că instanţa de fond a respins proba cu interogatoriul pârâtei şi proba cu expertiza evaluatorie, apreciindu-le ca nefiind utile cauzei.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu invocă încălcarea de către instanţa de fond a unor aspecte procedurale în soluţionarea cererii de probaţiune, acest motiv de casare nu poate fi reţinut, dat fiind faptul că instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Referitor la celelalte critici formulate prin cererea de recurs, pe care recurenta-reclamantă le-a subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată depuse în dosarul Tribunalului Satu Mare la filele x, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanţe, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să permită încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speţă, instanţa de recurs constată că recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt normele de drept material ce au fost, în opinia sa, încălcate sau aplicate greşit de către prima instanţă şi nici argumentele concrete pentru care a apreciat în acest mod, prin cererea de recurs fiind reiterate aspecte de fapt ale cauzei, ce nu pot face obiectul unei cereri de recurs.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, împotriva încheierii din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-au respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a dreptului material la acţiune, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Or, din acest punct de vedere nu se poate reţine că recurenta-pârâtă justifică vreun interes, în condiţiile în care, deşi excepţiile au fost respinse, pretenţiile ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată au fost, de asemenea, respinse, soluţie care profită recurentei-pârâte.

În acest sens, recurenta-pârâtă nu a arătat în concret care este interesul, respectiv folosul practic pe care l-ar obţine prin schimbarea soluţiei pronunţate cu privire la excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a dreptului material la acţiune, câtă vreme acţiunea pe fond a fost respinsă.

Prin urmare, întrucât scopul urmărit prin promovarea recursului nu a fost arătat de către recurent, se constată că, în privinţa recursului incident declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, formulat cu privire la încheierea din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. şi ca lipsit de interes recursul incident declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei nr. 199/CA/2018 din 19 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva încheierii din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2021.