IT specialists' pay challenge fails; appeal dismissed, salary grid seniority limited to work seniority under binding ruling.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 9/24.10.2018, solicitând anularea deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 105/03.09.2018, emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, art. 17 din Secţiunea 4 a Capitolului VIII din Legea nr. 153/2017, coroborat cu art. 22 alin. (1) şi (2) din Secţiunea 6 a aceluiaşi capitol, cu aplicarea nr. crt. 4 lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii - cadru nr. 153/2017, în integralitatea lui (salarii de bază conform indemnizaţiilor de încadrare pentru procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu recunoaşterea vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului), precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit solicitării menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1133 din 22 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1133 din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., în calitate de specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv anularea Deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 105/03.09.2018, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să lu se stabilească salariul de bază conform indemnizaţiilor de încadrare pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu luarea în considerare a vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului, precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale astfel rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, începând cu data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

În motivarea recursului arată că sentinţa este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; potrivit art. 22 alin. (1) din Secţiunea 6, Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la capitolului I, lit. B), nr. crt. 4, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol, specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.

Arată că, în speţă, salariul de bază al reclamanţilor specialişti IT a fost stabilit prin raportare la grila de salarizare pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcţie de 0-3 ani, deşi legea făcea trimitere la nr. crt. 4, lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, text de lege ce ia în considerare şi vechimea în funcţie.

Susţin că, dacă legiuitorul ar fi dorit o asemenea limitare, acesta ar fi fost făcută în mod explicit.

Critică susţinerea instanţei de fond în sensul că nr. crt. 4, lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii nr. 153/2017 trebuie aplicat împreună cu Nota anexată tabelului de calcul al salariilor, care defineşte vechimea în funcţie, precizând că salarizarea reclamanţilor nu ţine cont de vechimea în funcţie şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte şi nici de principiile generale reglementate de Legea nr. 153/2017.

În acest sens, invocă art. 17 din Secţiunea 4 a Capitolului VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017, conform cărora consideră că trebuie să beneficieze de majorarea salarială dată de vechimea în funcţie, în caz contrar, fiind singura categorie din sistemul de justiţie care nu beneficiază de majorarea pentru vechime în funcţie, deşi aceasta este recunoscută în Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, arată că în momentul eliberării din funcţie prin pensionare a specialiştilor IT, li se recunosc şi perioadele lucrate în alte unităţi, în caz contrar, aceştia neputând beneficia nici de pensie de serviciu, reglementată de art. 685 alin. (1) din Legea nr. 567/2004.

Consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, potrivit cărora:

"Pentru activitatea desfăşurată, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanţei sau parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în muncă şi specialitate, precum şi cu alte criterii prevăzute de lege".

Recurenţii-reclamanţi susţin că Nota de fundamentare nr. x din 27.08.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 105/03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, face referire la legislaţia anterioară ca bază pentru stabilirea salariului de bază al specialiştilor IT, corespunzător funcţiei de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcţie între 0-3 ani, deşi trebuia să aibă în vedere legislaţia în vigoare, motiv pentru care consideră că nota de fundamentare este nemotivată, iar pe de altă parte, consideră că această notă nu are caracter normativ.

Susţin că, în afară de soluţiile adoptate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care le consideră nelegale, restrictive şi în defavoarea angajatului, în cadrul altor instituţii din sistemul judiciar, veniturile salariale ale specialiştilor IT au fost stabilite cu luarea în considerare a vechimii în funcţie şi în muncă şi încadrarea corespunzătoare în intervalele de vechime stabilite de Anexa 5 la Legea nr. 153/2017.

Mai arată că încadrarea diferenţiată a specialiştilor IT care funcţionează în cadrul aceleaşi familii ocupaţionale nu respectă principiul nediscriminării, din perspectiva salariului egal pentru muncă egală, nefiind justificată reglementarea unei grile de salarizare distincte pentru specialiştii IT din cadrul parchetelor şi cei din cadrul instanţelor.

În acest sens, invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, care la parag. 35 prevede că:

"(...) atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept", respectiva decizie stabilind acordarea salariului de bază unitar în familia ocupaţională justiţie la nivelul maxim al salariului de bază raportat la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

4. Apărările intimatului

Intimatul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, întrucât faptul că salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate se diferenţiază în raport cu vechimea în funcţia de personal auxiliar devine nerelevant din moment ce salariile de bază ale specialiştilor IT se calculează după alte criterii, în baza unei dispoziţii legale speciale.

Pe de altă parte, arată că este adevărat că salariile de bază ale procurorilor sunt diferenţiate şi în raport cu vechimea în funcţie, dar în acest caz este vorba de vechimea în funcţia de magistrat. De altfel, arată că după tabelul cu salariile de bază ale procurorilor, legiuitorul a inserat Nota nr. 1, în care a precizat că:

"Prin «vechime în funcţie», în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie".

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 9/24.10.2018 şi a Deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 105/03.09.2018, emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, art. 17 din Secţiunea 4 a Capitolului VIII din Legea nr. 153/2017, coroborat cu art. 22 alin. (1) şi (2) din Secţiunea 6 a aceluiaşi capitol, cu aplicarea nr. crt. 4 lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii - cadru nr. 153/2017, în integralitatea lui, precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit cererii de chemare în judecată şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

Recurenţii-reclamanţi sunt specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite recurenţilor-reclamanţi prin raportare la grila de salarizare pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcţie de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare, beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Instanţa de recurs constată că pretenţiile deduse judecăţii de către recurenţii-reclamanţi au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 şi obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 şi a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reţinut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.

97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context."

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4", iar la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea - cadru nr. 153/2017 se află funcţia de "procuror cu grad de judecătorie", existând în cadrul tabelului aferent o ierarhizare pe verticală raportată la vechimea în funcţie şi o ierarhizare pe orizontală raportată la gradaţie, primul rând al ierarhiei fiind cel specific unei vechimi în funcţie de "0-3 ani".

În Nota nr. 1 şi nr. 3 la Capitolul I lit. A) şi B) se prevede că "Prin vechime în funcţie, în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie", respectiv că "indemnizaţia de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradaţiei."

Prin urmare, singura referinţă relevantă pentru stabilirea salariilor specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor este cea de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcţie de "0-3 ani" cu variaţiile date de gradaţiile diferite.

Astfel, specialiştii IT, deşi asimilaţi indirect, prin trimiterea la salarizarea specialiştilor din cadrul PÎCCJ, din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" şi gradaţiilor corespunzătoare acesteia, întrucât nu pot acumula vechime, conform Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), în) funcţiile de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Cu privire la critica recurenţilor referitoare la instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 428/4.07.2019, Decizia nr. 75/18.02.2020, Decizia nr. 126/10.03.2020) că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constitutţie privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituţională a statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1133 din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1133 din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2021.