Mandatory Ministry of National Defense opinion for military court transfers after expiration of judicial management mandate

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2020, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii Bucureşti, a solicitat:

- în principal: anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secţiei pentru Judecători a CSM şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să admită cererea sa de continuare a activităţii pe o funcţie de execuţie la Curtea Militară de Apel Bucureşti, începând cu data încetării mandatului în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gura Humorului, 15 iulie 2020;

- în subsidiar: anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secţiei pentru Judecători a CSM şi obligarea pârâtului - prin Direcţia Resurse Umane şi Organizare, de a solicita avizul conform privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate prevăzut de art. 2 din Hotărârea Plenului CSM nr. 176/2014 privind aprobarea Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţe sau parchete civile la instanţe ori parchete militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, şi de a emite o hotărâre prin care să admită cererea sa de continuare a activităţii pe o funcţie de execuţie la Curtea Militară de Apel Bucureşti, începând cu data încetării mandatului în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gura Humorului - 15 iulie 2020, în ipoteza acordării avizului favorabil privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate de către Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fără cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la art. 125 alin. (2), art. 1 alin. (4) şi art. 2 alin. (5) din Constituţie, invocată de reclamantul A.

Prin sentinţa nr. 92 din data de 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii Bucureşti.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 92 din data de 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal reclamantul A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susţinut că sentinţa civilă nr. 92/30.09.2020 a Curţii de Apel Suceava cuprinde motive contradictorii motivat de faptul că în cuprinsul încheierii din 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava se menţionează că cererea de renunţare la opţiunea exprimată nu a fost de natură a produce consecinţe juridice întrucât nu s-a luat act de renunţare, iar în considerentele sentinţei se reţine de către prima instanţă că neîndeplinirea obligaţiei pârâtei a solicita avizul conform din partea MAPN este consecinţa renunţării subsemnatului la opţiunea exprimată, conferindu-i-se consecinţe juridice cererii din data de 28.10.2019.

Conferirea de consecinţe juridice cererii din data de 28.10.2019, în sensul celor arătate mai sus, în contextul în care anterior se reţine lipsa aptitudinii aceleiaşi cereri de a produce consecinţe juridice, conduce la concluzia că sentinţa civilă recurată conţine motive contradictorii.

Prin cea de-a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamantul a susţinut că sentinţa primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi încălcarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data numirii în funcţia de conducere, având în vedere că ar fi putut ocupa o funcţie de judecător militar doar prin transfer, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sau prin continuarea activităţii pe o funcţie de execuţie, după încetarea mandatului în funcţia de conducere, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din aceiaşi lege, fiind exclusă ocuparea prin numire întrucât nu îndeplinesc funcţia de procuror civil sau procuror militar.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat cu privire la netemeinicia excepţiei lipsei de interes şi inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în "justificarea unui interes", iar "interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Interesul judiciar este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în proces şi se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare.

Conform art. 33 din C. proc. civ. republicat, cu modificările ulterioare, nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie să fie legitim, personal - adică propriu celui ce promovează acţiunea, născut şi actual - respectiv un interes care se află în fiinţă la data promovării acţiunii şi pe tot timpul exercitării acesteia.

Interesul, ca folos practic imediat pe care îl are o parte şi pe care trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului.

În cauză, solicită să se constate că reclamantul nu mai justifică un interes actual de a solicita anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că, prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 2049 din 16.12.2019 a fost respinsă cererea formulată de domnul judecător cu grad de curte de apel A. în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (în forma în vigoare la data numirii în funcţia de conducere), de continuare a activităţii la Curtea de Apel Suceava începând cu data expirării mandatului de preşedinte al Judecătoriei Gura Humorului, respectiv 15.07.2020.

Ulterior hotărârii a cărei anulare se solicită în prezenta cauză şi a hotărârii anterior menţionate, reclamantul a solicitat continuarea activităţii la Tribunalul Suceava, în acord cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la data numirii în funcţia de conducere), începând cu data de 15.07.2020, dată la care expira mandatul funcţiei de preşedinte al acestuia Ia Judecătoria Gura Humorului, iar această cerere a fost admisă prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 115/06.02.2020, astfel că recurentul-reclamant îşi desfăşoară activitatea începând cu această dată la Tribunalul Suceava, hotărârea producând efecte prin intrarea sa în circuitul civil.

Prin urmare, în contextul expus, apreciază că raţionamentul instanţei de fond nu poate fi însuşit, o eventuală soluţionare favorabilă a prezentului demers al recurentului intimat reclamant nemaiputând aduce acestuia nici un folos practic, în condiţiile în care acesta a înţeles să renunţe la cererea sa de continuare a activităţii la Curtea Militară de Apel Bucureşti, formulând o nouă cerere de continuare a activităţii la Tribunalul Suceava (ulterioară celei prin care solicitase continuarea activităţii la Curtea Militară de Apel Bucureşti), cerere admisă de secţia pentru judecători prin Hotărârea nr. 115 din 06.02.2020.

Prin cea de-a doua critică, recurentul-pârât a arătat că în mod eronat a dispus instanţa de fond şi cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată cu modificările ulterioare.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aliat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, având în vedere cerinţele ce se desprind din economia prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 recurentul-pârât a susţinut că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data începerii mandatului funcţiei de conducere şi nu pe prevederile art. 32 alin. (2) din acelaşi act normativ, a căror neconstituţionalitate o invocă.

De altfel, prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data începerii mandatului funcţiei de conducere al recurentului intimat reclamant, reprezintă temeiul cererii acestuia de continuare a activităţii la Curtea Militară de Apel Bucureşti, aceste dispoziţii fundamentând emiterea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1874/26.11.2019 a cărei anulare a solicitat-o reclamantul şi care formează obiect al litigiului pendinte.

În cauză, în ipoteza în care Curtea Constituţională va admite excepţia ridicată de recurentul-reclamant, efectele acesteia nu pot consta în admiterea cererii sale de continuare a activităţii la instanţa militară dorită şi anume Curtea Militară de Apel Bucureşti chiar dacă declararea ca neconstituţională a textului în discuţie va conduce la înlăturarea acestuia, având în vedere că până la momentul la care Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, nu va exista temei juridic pentru analizarea cererii recurentului-reclamant.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge atât recursul principal, cât şi recursul incident, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secţiei pentru Judecători a CSM şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin să admită cererea sa de continuare a activităţii pe o funcţie de execuţie la Curtea Militară de Apel Bucureşti, începând cu data încetării mandatului în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gura Humorului, 15 iulie 2020; în subsidiar, anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secţiei pentru Judecători a CSM şi obligarea pârâtului - prin Direcţia Resurse Umane şi Organizare, de a solicita avizul conform privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate prevăzut de art. 2 din Hotărârea Plenului CSM nr. 176/2014 privind aprobarea Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţe sau parchete civile la instanţe ori parchete militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, şi de a emite o hotărâre prin care să admită cererea sa de continuare a activităţii pe o funcţie de execuţie la Curtea Militară de Apel Bucureşti, începând cu data încetării mandatului în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gura Humorului - 15 iulie 2020, în ipoteza acordării avizului favorabil privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate de către Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Prima instanţă a respins ca nefondată cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că atâta timp cât la momentul analizării cererii nu exista un aviz conform favorabil din partea Ministerului Apărării Naţionale, iar dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 303/2004 condiţionează numirea în funcţia de judecător la o instanţă militară de existenţa avizului conform Ministerului Apărării Naţionale, soluţia de respingere a cererii de continuare a activităţii la Curtea Militară de Apel Bucureşti a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale menţionate, indiferent care ar fi fost impedimentele care au avut drept consecinţă lipsa avizului conform.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la recursul formulat de către reclamantul A. prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate şi vor fi respinse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Astfel, prima instanţă a argumentat că neîndeplinirea obligaţiei de a solicita avizul conform din partea M.Ap. N. este consecinţa renunţării recurentului-reclamant la opţiunea exprimată, aspect ce derivă din faptul că deşi, prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/18.10.2019 a solicitat ca începând cu data de 15.07.2020, data încetării mandatului în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gura Humorului, să îşi continue activitatea la Curtea Militară de Apel Bucureşti, prin cererea înregistrată sub nr. x/28.10.2019 a învederat că, în ipoteza în care, prin referatul direcţiei de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se va constata că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a funcţiona la o instanţă militară după încetarea mandatului de preşedinte, înţelege să renunţe la opţiunea exprimată în legătură cu cererea din data de 18.10.2019, urmând să-şi exprime o nouă opţiune în termenul prevăzut de art. 6 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Or, faptul că Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a solicitat avizul conform Ministerului Apărării Naţionale în privinţa recurentului-reclamant, nu poate atrage o culpă a acestei entităţi atât timp cât în demersul său, recurentul-reclamant a înţeles să renunţe la opţiunea exprimată în legătură cu cererea din data de 18.10.2019 în cazul în care s-ar aprecia că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a funcţiona la o instanţă militară după încetarea mandatului de preşedinte, fără a arăta în mod concret la care condiţii se referă.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Prin Hotărârea nr. 1874/26.11.2019 dată de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea recurentului-reclamant de continuare a activităţii la Curtea Militară de Apel Bucureşti începând cu data încetării mandatului în funcţia de Preşedinte al Judecătoriei Gura Humorului pentru lipsa avizului conform al Ministerului Apărării Naţionale, prin raportare la prevederile art. 32 şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister.

Dispoziţiile art. 51 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că la expirarea mandatului funcţiei de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condiţiile prevăzute la art. 48 - 50, o altă funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau parchet, în condiţiile legii, fie revin pe funcţii de execuţie la instanţele sau parchetele pe care le-au condus sau de unde provin.

Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că ocuparea unei alte funcţii de execuţie la încetarea mandatului de conducere poate avea loc numai în condiţiile legii.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că reglementarea cuprinsă la acest articol vizează o situaţie particulară, şi anume aceea a continuării activităţii după încetarea mandatului de preşedinte al unei instanţe, însă atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut o derogare expresă de la obţinerea avizului conform al Ministerului Apărării Naţionale în situaţia prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 modificată şi completată, este evident că şi în acest caz sunt aplicabile prevederile art. 32 din Legea nr. 303/2004, care condiţionează numirea la o instanţă militară de existenţa avizului conform deoarece textul nu face vreo distincţie, astfel că obţinerea avizului conform este necesară în toate situaţiile.

De altfel, Înalta Curte constată că în urma parcurgerii procedurii instituite de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a obţinut avizul favorabil, conform Raportului nr. J-286 din data de 21.01.2021 din partea Ministerului Apărării Naţionale.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin raportare la art. 125 alin. (2), art. 1 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, îndeplinite exigenţele art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia a fost invocată într-un proces pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti, de către una din părţile cauzei; excepţia priveşte dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare, dispoziţii ce au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât privesc normele ce reglementează transferul la instanţelor militare.

În acest context, nu poate fi antamată ipoteza în care Curtea Constituţională va admite excepţia ridicată de recurentul-reclamant, având în vedere că analizarea unei eventuale soluţii ce ar putea fi pronunţată de CCR şi a efectelor acesteia excede analizei condiţiilor ce se cer a fi întrunite pentru sesizarea Curţii constituţionale a României conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Referitor la excepţia lipsei de interes, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile formulate de către recurentul-pârât având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în "justificarea unui interes", iar "interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Interesul judiciar este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în proces şi se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare.

Or, în cauza de faţă, demersul judiciar al recurentului-reclamant este susţinut de faptul că acesta a urmărit anularea Hotărârii nr. 1874/26.11.2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obţinerea continuării activităţii la Curtea Militară de Apel Bucureşti, chiar dacă ulterior a solicitat continuarea activităţii la încetarea mandatului funcţiei de conducere în cadrul Tribunalului Suceava.

În acest context, nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia interesul reclamantului nu ar fi actual deoarece ar fi renunţat la cererea de transfer în cazul emiterii unui referat nefavorabil în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de funcţionare în cadrul instanţelor militare, având în vedere că manifestarea sa de voinţă nu a produs consecinţe juridice, iar interesul pentru anularea Hotărârii nr. 1874/26.11.2019 este actual.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate, iar sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat atât recursul principal, cât şi recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 92 din 30 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.