Suspension of environmental tax execution: justifiable case and imminent harm standards in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 03.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.01.2018.

Prin sentinţa nr. 3212 din 04.07.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, constatând existenţa autorităţii de lucru judecat. A dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 14.737 RON, consemnată prin recipisa nr. x din 25.06.2018 emisă de B. S.A. - Sucursala Victoria, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Împotriva sentinţei nr. 3212 din 04 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 3335 din data de 18.06.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată la data de 26.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 2501din data de 5 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 2501din data de 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta solicită admiterea cererii de suspendare şi suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. x/22.01.2018 emisă de AFM până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche, invocând faptul că, prin Decizia de casare nr. 3335 din data de 18.06.2019 pronunţata de ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2018, cererea de suspendare formulată de Societatea reclamantă şi întemeiată pe prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost considerată admisibilă, în speţă neoperând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1312 din data de 20.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În fond după casare, instanţa de fond în noua sa compunere, a analizat prima cerinţă legală, cea a cazului bine justificat sub trei aspecte:

- existenta unei contradicţii intre decizia de impunere a cărei suspendare se cere si sentinţa civila nr. 6039/13.10.2017 pronunţata de Judecătoria Buftea;

- omisiunea din cuprinsul Raportului de inspecţie fiscala a cantităţilor ce ar fi fost sau nu declarate legal la Fondul de Mediu;

- necesitatea pronunţării unei hotărâri preliminare de către CJUE.

Curtea a considerat ca neîntemeiate cele trei aspecte cu motivaţia respectivă pentru fiecare aspect în parte şi a respins cererea de suspendare întrucât nu ar întruni cumulate condiţia cazului bine justificat cu cea a pagubei iminente, doar aceasta din urmă fiind îndeplinită.

Potrivit cererii introductive, motivul fundamental în dovedirea cazului bine justificat, efectul pozitiv al lucrului judecat, îl constituie sentinţa civilă nr. 6039/13.10.2017 pronunţată de Judecătoria Buftea şi nu poate fi primită motivarea instanţei de fond în sensul că această hotărâre judecătorească s-ar referi la o perioadă anterioară desfăşurării inspecţiei fiscale, întrucât potrivit chiar RIF şi chiar constatărilor instanţei, perioada 2015-2016 pentru care s-a pronunţat sentinţa respectivă a făcut şi obiectul inspecţiei fiscale.

Din motivarea sentinţei civile nr. 6030/13.10.2017 rezultă că pentru perioada 2015-2016 A. S.R.L., şi-a achitat integral toate obligaţiile fiscale privind plata taxei de mediu către pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu, iar din probele administrate în cauză, această constatare a instanţei s-a făcut în baza certificatului de atestare fiscală nr. x din 07.06.2017 emis de pârâtă, care prevede că societatea reclamantă are obligaţii fiscale "o" zero de plată la Fondul de Mediu.

De asemenea, instanţa de fond consideră fără temei că efectul pozitiv al lucrului judecat care îl reprezintă sentinţa civilă nr. 6039/13.10.2017 pronunţată de Judecătoria Buftea nu ar fi de natură să creeze o îndoială privind legalitatea actului administrativ, încălcând astfel prev. 430 şi urm. C. proc. civ. rap. la art. potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 constituie cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Un al doilea aspect pentru care s-ar putea considera că este dovedit cazul bine justificat se referă la faptul că, Decizia de impunere nr. x din 22.01.2018 cuprinde obligaţii suplimentare la plată pentru Fondul de Mediu excesive, în contradicţie nu numai cu hotărârea judecătorească mai sus menţionată, ci şi cu omisiunile din cuprinsul Raportului de Inspecţie Fiscală referitoare la cantităţile ce ar fi fost sau nu ar fi fost declarate în mod legal la Fondul de Mediu.

Un al treilea aspect privind cazul bine justificat, analizat, dar respins de asemenea ca neîntemeiat de instanţa de fond se referă la necesitatea pronunţării unei Hotărâri Preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene privind interpretarea art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 în raport de legislaţia europeana în materie - Directiva 94/62/CE.

Contrar motivării instanţei de fond, acest aspect a fost foarte bine motivat în fapt şi în drept şi întemeiat pe jurisprudenţa Uniunii Europene, care a statuat că, ori de câte ori acţiunea în anulare ridică probleme de principiu asupra cărora CJUE nu a avut încă ocazia de a se pronunţa, cererea va fi considerată ca nefiind vădit neîntemeiată, judecătorul urmând a reţine ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat. (Ordonanţa Preşedintelui Tribunalului nr. T-164/12R din 29.11.2012).

Instanţa de fond a ignorat total aceste aspecte, rezumându-se doar la citarea prevederilor art. 267 din TFUE, text de lege de necontestat şi la a pretinde în mod total nefondat că recurenta-reclamantă nu s-ar fi referit decât la o similitudine a cazului de faţă cu problema TVA-ului la operaţiunile imobiliare şi nu ar fi indicat în concret actul adoptat de instituţiile sau organele UE şi a dispoziţiilor acestora în raport de care apreciază că este necesară pronunţarea unei hotărâri preliminare de către CJUE, motiv pentru care instanţa nu ar putea aprecia asupra pertinenţei trimiterii preliminare.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.01.2018.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă, că din cuprinsul balanţei provizorii şi a contului de profit şi pierdere depuse la dosar, rezultă îndeplinirea condiţiei producerii unei pagube iminente rezultată din executarea actului administrativ-fiscal care este de natură să-i producă acesteia un prejudiciu material, viitor şi previzibil, însă, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2014, iar cerinţa imperativă a cazului bine justificat nu a fost dovedită.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate, circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la greşita interpretare de către instanţa de fond a prevederilor art. 14, coroborate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 sunt fondate, în cauză fiind îndeplinite, cumulativ, cerinţele legale necesare admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, Înalta Curte apreciază că argumentele reclamantei privitoare la îndeplinirea celor două condiţii sunt întemeiate având în vedere că elementele care conturează îndeplinirea acestor condiţii îşi au izvorul în considerentele şi dispozitivul sentinţei nr. 479 din data de 07.12.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat decizia nr. 106/20.03.2018, de soluţionare a contestaţiei şi decizia de impunere nr. x/22.01.2018 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală, ambele emise de pârâtă şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 16.804,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (la data judecării prezentului recurs fiind stabilit termenul de soluţionare a căii de atac la data de 23.02.2023), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri ale recurentei-reclamante cu privire la dovedirea cerinţei cazului bine justificat.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte apreciază că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

În consecinţă, punerea în executare a actului administrativ reprezintă o împrejurare de natură a îngreuna semnificativ situaţia financiară a societăţii, existând pericolul imposibilităţii achitării creditelor în derulare şi/sau a diminuării patrimoniului mobiliar/imobiliar, având ca rezultat intrarea în incapacitate de plată.

Înalta Curte subliniază că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât sentinţa recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, aspect de natură a atrage casarea hotărârii de fond şi reformarea soluţiei primei instanţe.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va admite acţiunea şi va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.01.2018 emisă de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2501 din 5 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.

Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.01.2018 emisă de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.