Extraordinary appeal for annulment inadmissible: failure to address jurisdictional exception does not suffice where appellate court ruled on it

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

Prin cererile de chemare în judecată conexate, reclamantul A. pentru B. a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară nr. 5416/IJ/1052/DIP2017, nr. x/2017, nr. x/2018 şi nr. x/2018.

La data de 31.05.2019, terţul intervenient A., mandatarul părţii reclamante, a formulat cerere de intervenţie, arătând că înţelege să participe la proces pentru susţinerea cererii de chemare în judecată şi pentru admiterea tuturor demersurilor deja efectuate, dat fiind că nu reuşeşte să o susţină pe reclamantă în calitate de mandatar, afirmând că a formulat o cerere care are caracterul unei intervenţii principale.

1. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 20 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie voluntară formulată de terţul intervenient A., ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs A..

3. Decizia pronunţată în recurs şi atacată cu contestaţie în anulare.

Prin decizia nr. 1623 din 12 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de recurentul A..

S-a respins recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Contestaţia în anulare formulată

Împotriva deciziei nr. 1623 din 12 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 teza întâi din C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei, trimiterea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF pentru competenta soluţionare a recursului declarat împotriva respingerii cererii de intervenţie în dosarul nr. x/2017.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că instanţa competentă să soluţioneze recursul nu este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci acesta ar fi trebuit înaintat unui complet specializat tot din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, eventual format din doi judecători.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, reţine cele ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

În raport cu aceste prevederi, contestaţia în anulare exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Astfel, pentru a fi admisibilă calea de atac extraordinară este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, toate condiţiile impuse de dispoziţiile legale anterior menţionate.

În speţă, contestatorul avea deschisă calea extraordinară de atac numai în situaţia în care hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Analizând decizia atacată în prezenta cauză, se constată faptul că recurentul a invocat în timpul şedinţei publice din 12 martie 2020 excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar această instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei în sensul respingerii.

Dispoziţiile legale ale art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanţă calea unui veritabil alt recurs.

Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consolidat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real şi adecvat a apărărilor părţilor, însă respectarea acestui principiu convenţional de către o instanţă de judecată nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul naţional nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit - în opinia contestatorului - probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, instanţa europeană a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, şi C. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Faţă de cele ce preced, se apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textul legal susmenţionat, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1623 din 12 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1623 din 12 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.